1,681 matches
-
din vederi vechi cu istoriile lor îndepărtate. Cine este acel Alexandru care o așteaptă undeva? Mama nu-și mai amintește. Apoi fiul ei o poartă în brațe de-a lungul drumului de deal, printre ierburile care se mișcă necontenit în foșnetul vântului, o reazămă de un mesteacăn ca să poată privi mai bine peisajul, se oprește cu ea pe drum, iar apoi o duce în casă unde o așază pe un scaun și îi dă să bea puțină apă dintr-o sticlă
Mama și fiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6765_a_8090]
-
ramele sale, o puternică tentație a posesiunii, a supunerii simbolice a realului, a codificării lumi vizibile în totalitatea ei, dar și o spaimă profundă de vid, un disconfort ontic în fața golului, a acelui gol prin care nu răzbate nimic în afara foșnetului mătăsos al aripilor morții. între convenție și viață, între privirea ludică și interogația gravă, între rigoare și libertate, între construcție și disoluție, pictura lui Florin Ciubotaru este un factor unificator. Un vas comunicant care echilibrează tensiunile. O punte! Ion Grigorescu
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7461_a_8786]
-
a mîncat pe jumătate un bou. în noaptea următoare, un vînător și un pădurar se așază la pîndă, cocoțați într-un mesteacăn, așteptînd ca ursul să revină spre a-și isprăvi ospățul. Pădurarul, într-un tîrziu, adoarme, iar vînătorul aude foșnet de frunze, semn că dihania s-a întors la prada din ajun. întuneric total. Omul trage la nimereală. "- L-ai ucis? - Nu știu... Am dat la noroc." Cei doi coboară din copac. "Cu mîna pe trăgaciul puștii, cu suflarea oprită
Epistolă către Odobescu (XI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7689_a_9014]
-
de tip utopic, - o întrebare «fantezistă» la care poți răspunde-n fel și chip. Oricum, ar trebui să știu mai clar ce înțelegi aici, prin termenul de «carte»". Urmează un excurs în direcția unei etimologii savuros ramificate în istorie, cu foșnete exotice: „Obiectul ca atare, material, a cărui existență presupune, vorba lui Saint-John Perse, «moartea unui copac»? Copac ce poate fi un falnic fag, o, în tedescă, Buche, - de unde Buch, alias «carte», una ale cărei foi scorțoase vor fi constat în
Regulă și de-reglare (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6803_a_8128]
-
altfel raspberry. Primul e mai aproape de floare, al doilea sună mai aspru. Chiar și în aceeași limbă, nu degeaba apelăm în traducere la un cuvânt sau altul. Iar eu îmi notam repede: cu ce seamănă sonoritatea cuvântului căpșun? Cu un foșnet prin frunze, cu ceva umbros, ferit de soare, un capișon al savorii...? Roberto Sanesi, italian ca un indian cu părul alb, celebritate sfioasă (mă tot minunam cât de ciudate sunt fizionomiile poeților, cum se schimbă când își citesc propriile poezii
Întâlnire cu Oskar Pastior by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7279_a_8604]
-
la tabloul siderant al absurdului cosmic. Ori a dispărea în vria absurdității transpersonale (o modalitate de sinucidere în efigie): "Cîntecul curge și saltă / se domolește pe ape plutind în trupul meu. / Presimt succesiunea sinucigașă a anotimpurilor / și flautul întunericului, / simt foșnetul curgerii planetare - / asfințitul ca o lacrimă de înger. // Și în privire - convoaie de copaci și zgîrie-nori / dansul păpădiei / și plînsul peniței / în tușul care-mi înfăptuiește dispariția" (Hipersensibil). De cele mai multe ori asistăm la starea de criză a unei lumi ce
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
o scaldă într-un extaz discret, fără patetismul-grimasă al conglomeratelor din climate fosforescente. Th. Pallady, răsfrânge în sufletul și-n arta sa Parisul. Adevăratul Paris, nu Parisul parizian din care străinii și-au făurit o imagine de frivolitate: clinchete și foșnet de mătasă, culori vii, bazar persan, carte poștală colorată care se veselesc, prin cabarete, până la ziuă. Parisul grav, cu surâs melancolic, mai mult al frunții decât al buzelor, Parisul cărților și-al pietrelor auguste. Lumină a cărei prezență o simți
Trei prieteni Victor Eftimiu, Al. O. Teodoreanu și Theodor Pallady by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/7316_a_8641]
-
și imagini din cea mai fantastică pledoarie pentru forța cuvîntului, în absența rostirii lui pe scenă. Delirul verbal al lui Rabelais se reface din delirul fiecărei povești din fiecare scenă, din ritmurile îndrăcite ale mișcărilor, din sonorități ce vin din foșnetul unor pași, al sutelor de furculițe prăvălite din cer, din mugetul unui buhai imens, din respirațiile din somn, din frămîntatul pîinii. Așa s-a născut acest spectacol. Ca un aluat în care se pun ingredientele cunoscute și, după, dospit, fără
La început a fost cuvântul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7252_a_8577]
-
Ploiești. Un spectacol de cameră cu multe nuanțe coordonate subtil de regizorul Cristian Juncu în jocul Adei Simionică, a lui Claudiu Istodor și a lui Ion Coman. Intimitatea spațiului, apropierea publicului de actori, de detaliul jocului, de anumite complicități, de foșnetul unui balonsaid, de șoapta unui oftat a concentrat totul pe relația actorilor, pe un soi de finețe a interpretării. Formula kammerspiel este, cred, în apropierea spiritului acestor piese. Yasmina Reza dezvoltă teme existențiale în-r-un limbaj cu multe paliere. Fiecare merge
Fețele mirării by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6020_a_7345]
-
germană. Publicul din sală avea tipărită o versiune în română (datorată lui Alexandru Al. Șahighian), pe niște foi volante. De câte ori se schimba pagina, fâșâitul hârtiei umplea sala. Romanul este excepțional. Fragmentele citite, așijderea. Tăcerea impresionată nu era întreruptă decât de foșnetul literaturii. Discuția dintre Herta Müller și Gabriel Liiceanu a fost, pe cât de pasionantă, pe atât de tensionată. Se confruntau puncte de vedere opuse cel puțin în trei privințe. Herta Müller a părăsit România la sfârșitul anilor 80, când avea puțin
Foșnetul literaturii la Ateneu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6025_a_7350]
-
aveam răspuns. M-am întrebat dacă în alt spațiu m-aș fi simțit mai bine. Nu eram prea sigură. Noaptea, învelită într-un pled de lână, obișnuiam să stau în fotoliu lângă fereastră și să mă holbez printre gratii, ascultând foșnete și glasuri, așteptând clipa când vor trece pantofii cuiva sau se va furișa vreo pisică. Evident, spațiul nu-mi aparținea. De fapt, nici eu însămi nu-mi mai aparțineam. Anxietatea din garsoniera de la demisol creștea cu viteză tropicală, ca o
Dubravka Ugrešic - Ministerul durerii by Octavia Ne () [Corola-journal/Journalistic/6023_a_7348]
-
ei și a colegilor va fi japoneza Naomi Kawase, o femeie, nu-i așa? Uite că nu a fost. Filmul despre care scriam imediat după ce l-am văzut, chiar a doua zi a festivalului, Winter Sleep, în preajma căruia am simțit foșnetul Palmei, este marele câștigător. Nu am fost, desigur, singura, colegii mei din Balcani, mai ales ei, au avut același sentiment. Probabil că suntem mai pregătiți să vibrăm la sunetul dramelor venite dinspre Cehov, pentru a fi recunoscute ca fiind retrăite
Cannes 2014: Cineastul turc Nuri Bilge Ceylan - " Închin la Palme d'Or tinerilor din țara mea care au murit în acest an" by Corespondență specială de la Magda Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/62197_a_63522]
-
fac extrem de prețios, căutat de agenți pentru a servi unor scopuri politice, militare, ci este o altă magie care se va arăta numai în preajma acestui puști în căutarea a ceva ce nu știe a numi. Magia lui se deschide cu foșnetul imaginar al cărților, cu una, două trei povești pentru că asemeni regelui Midas, ceea ce ce Ted atinge se transformă într-un mic miracol ca de pildă un permis de bibliotecă gratuit oferit de mama lui Bobby cadou de ziua lui. O
Et in Atlantida ego... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6170_a_7495]
-
săvârșeam cel mai important act din viața mea și mă lăsam pradă singurei plăceri care nu ține seama de vârstă. Mi-am amintit totodată, nu fără un fior, de cum a murit Florin Mugur, poetul al cărui tremur lăuntric semăna cu foșnetul frunzei uscate: în scaunul lui înalt din preajma raftului de cărți, cu lumina aprinsă, dovadă că era noapte, cu ochelarii pe nas, fără să se știe unde se afla cartea pe care, probabil, o citea. Căzuse, alunecase, fugise, fapt e că
Îngerul cu o carte în mână by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6176_a_7501]
-
său nu mai vine. Piltoul Adrian Iovan a dispărut dintre noi lăsând în urmă o familie îndoliată, dar și un bun prieten necuvântător, pe Max, câinele său. Animăluțul, un pui adorabil, privește cu ochi calzi în depărtare. Tresare la fiecare foșnet în speranța că omul care avea grijă de el se va întoarce. Lângă poarta casei au fost puse câteva lumânări. Câinele încă își așteaptă stăpânul - pe eroul care a salvat cinci vieți, fără să știe că nu se va mai
Emoționant. Câinele lui Adrian Iovan încă își așteaptă stăpânul acasă () [Corola-journal/Journalistic/48966_a_50291]
-
de vise din cea mai fantastică pledoarie pentru forța cuvîntului, în absența rostirii lui pe scenă. Delirul verbal al lui Rabelais se reface din delirul fiecărei povești, din fiecare scenă, din ritmurile îndrăcite ale mișcărilor, din sonorități ce vin din foșnetul unor pași, al sutelor de furculițe prăvălite din cer, din mugetul unui buhai imens, din respirațiile din somn, din frămîntatul pîinii. Așa s-a născut acest spectacol. Ca un aluat în care se pun ingredientele cunoscute și, după dospit, fără
Caut luna pe cerul de la Bogota by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4770_a_6095]
-
și se uită la cer. Când se lasă seara și albastrul nui nici închis, nici deschis. Cântecul ăsta tăcut. Nu știe ce face, nici dacă-i aici. I se citește în ochi. Uneori când bate vântul, îi răspund cu un foșnet stins. (Un copac) Eu - ani. Voi - atem. Cineva - mișewho. Eu - ani. Voi - atem. Cineva - mișewho. Eu - ani, voi - atem. Cineva... (Grădinarul) „S-a strecurat în biroul administratorului după ce paznicul stinsese luminile. Apoi a căutat numărul mormântului în fișier și m-
Kadiș by Dana Ranga () [Corola-journal/Journalistic/4657_a_5982]
-
zi dacă se știe sau nu se știe de ce s-a ales de ei, nu aici, atât de departe, la Londra, unde mă aflu, acum îmi amintesc, îmi dau seama unde sunt, recunosc fereastra și cerul, șuieratul vântului în dungă, foșnetul necontenit al copacilor, care nu e niciodată supărător și molatic ca susurul râului, eu am plecat în altă țară, nu copilul ăsta (poate că el umblă și acum pe străzile mele), peste câteva ceasuri o să merg la slujbă în acest
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
după alta în gură, ce plăcere era să fii singur, să mesteci, să ai liniște! Când nu-i mai auzi pașii, ieși din ascunziș. Paltonul ei era plin de ace și scoarță de copac. Își scutură fusta. Se auzi un foșnet, o pasăre își luă zborul. Helene alerga printre molizii și stejarii tineri din pădure, în direcția în care dispăruse el. Strigă: Peter!, iar el răspunse imediat, înainte ca ea să-i termine de pronunțat numele, răspunse cu o voce subțire
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
o umbră plumburie, care cădea fără plutire“. Prozatorul nu mai e deloc „amabil“, nu mai evită să stăruie, ci apasă pe pedala laitmotivelor ce, prin insolitul lor, surprind ca niște disonanțe cu bătaie lungă: „De undeva, de sus, venea un foșnet metalic, un freamăt de arme, o fîlfîire grăbită de aripi metalice. Păsări mari nevăzute sau păduri urnite din loc coborau lovindu- și aripile, crengile“. Într-un spațiu vădit arhetipal, unde „totul păru oprit pe loc, desprins din timp“ - pe munte
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
odinioară. Între războaie bunicii mei și-au cumpărat, din pură întâmplare, locuințe pe aceeași parte de pe aceeași stradă din centrul Brașovului, unul la numărul 10, celălalt la numărul 4 (după numerotarea de azi). Cum paginile care urmează trebuie să aibă foșnet de ziar, reduc la aceste câteva elemente gazetărești „senzaționale” viața bunicilor mei, promițând că, dacă timpul îmi va permite, voi reveni cândva la ei și la nevestele lor, cu răbdarea romancierului sau a memorialistului, pe care o merită din plin
LUMEA CA ZIAR. A patra putere: Caragiale by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/5520_a_6845]
-
în locul mamei, al tatei, al slujnicelor de la bucătărie și al tusei bunicului dirijând lumea întreagă, nu prezență, nu ordine, tusea, o batistă i se ivea din buzunar și-i deranja mustața, tata lega calul de belciug și pe urmă doar foșnetul ierbii care, da, se menține, deși e uscată și dură până după ploaie, pe terasă câmpurile pe care le cunosc și nu le cunosc, șirul de chiparoși care ducea la poartă și dincolo de poartă cu unul din stâlpi căzut, stejarii
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
o umbră plumburie, care cădea fără plutire». Prozatorul nu mai e deloc «amabil», nu mai evită să stăruie, ci apasă pe pedala laitmotivelor ce, prin insolitul lor, surprind ca niște disonanțe cu bătaie lungă: «De undeva, de sus, venea un foșnet metalic, un freamăt de arme, o fâlfâire grăbită de aripi metalice. Păsări mari nevăzute sau păduri urnite din loc coborau lovindu-și aripile, crengile». Într-un spațiu vădit arhetipal, unde «totul păru oprit pe loc, desprins din timp» - pe munte
Alte dileme ale identității by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5648_a_6973]
-
în toate direcțiile. Radiația cu pricina e singurul vestigiu rămas de pe urma „creației“, un fel de viitură care ajunge la noi sub forma unui mănunchi de fotoni a cărui temperatură e de 3 grade Kelvin, mănunchi ce e perceput ca un foșnet permanent de orice radio sau televizor. Fotonii cu pricina sunt bătrîni cît universul (15 miliarde de ani, și nu 15 miliarde de „anilumină“, cum am scris în cronica anterioară sub imperiul unei neglijențe crase), și în fiecare clipă ne aflăm
Patru perplexități by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3395_a_4720]
-
și cvasi-eterni, caz în care mintea îți fuge la energiile necreate ale lui Grigore Palama, teolog care habar nu avea de cosmologie și de radiații fosile. Fotonii aceștia cărora le lipsește timpul de înjumătățire vin din toate direcțiile, formînd un foșnet ubicuitar și egal sieși, care reprezintă temelia simplă, omogenă și izotropă a lumii. Ideea că, efemer fiind, te scalzi într-o clipoceală de unde originare, nu poate să nu-ți trezească intuiții bizare. A doua perplexitate se numește „platitudinea universului“. Dacă
Patru perplexități by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3395_a_4720]