582 matches
-
practicii istorice și istoriografice, funcția de autor se anulează, în cea mai mare parte. De ce? Pentru că documentele și arhivele au drept "autori" diverși oameni încorporați sau nu de către puterea-cunoaștere, de un perfid aparat instituțional ce dorește, cu un profund sens freudian, controlul politic și public asupra cercetărilor istorice, asupra cărților de istorie și asupra oricăror tentative de contra-discurs. Astfel istoricii devin "autori" doar în măsura în care emit opinii, constatări, argumente originale, corespunzătoare unor evidențe istorice. Foucault era conștient de acest demers al relației
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
asupra plăcerii"68. Prezența sexului în reprezentări (lingvistice sau virtuale) este o plăcere în sine, de cele mai multe ori paralelă cu plăcerea reală a actului sexual. Însă cele două instanțe se întrepătrund în subconștientul individului, ceea ce a făcut posibilă nașterea psihanalizei freudiene. Prin Freud, sexul trece de la metaforă la "știință". Din acest motiv, direcția sexualității occidentale a mers nu spre acea orientală ars erotica (artă a eroticii, a plăcerii sexuale, a armoniei), ci spre o scientia sexualis (știință a sexualității). Dacă Orientul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
publice). Tot acest potențial discursiv a explodat prin Freud, prin sexologiile și prin revoluțiile sexuale din secolul trecut. Însă psihanaliza lui Freud a înlocuit vechile tabuuri cu altele noi, mult mai rafinate și sofisticate, tabuuri în manieră științifică sau dogme freudiene. Teoria (mai ales în socio-umane) este profund legată nu atât de real și, implicit, de necesar, cât de... dogmatică, iar Freud confirmă caracterul dogmatic al structurii teoriilor științifice. În materie de istorie, teoria are vreun sens numai dacă se ocupă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
oarecum devalorizat de o medie istoriografică (acei istorici care în viața lor nu au citit și/sau înțeles o carte teoretică, ocupându-se doar de "fapte și evenimente"; în cazuri colaterale, de instrumentalizări discursive). Fetișism al faptelor spunea, atât de freudian, Dominick LaCapra, referindu-se la acești istorici ai dogmatismului empiric. Dar așa cum există un fetișism al faptelor, există și un profund fetișism al ideilor, venit dinspre filosofi, ceea ce conduce în mod evident la: 1) fanatism; 2) intoleranță față de opinia celuilalt
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cum ar fi cel al lui Sigmund Freud despre Leonardo, a lui Jaspers despre Hölderlin, încă tânărul autor îl introduce pe Cioran într-un tunel de rezonanță psihanalitică, monitorizându-i copilăria (relațiile cu mama și tatăl analizate conform procedurilor de inspirație freudiană), adolescența și tinerețea, erosul, ieșirile în decor pro-gardiste și pro-legionare, dar mai ales refluxul acestora în cele cinci decenii pariziene de disimulare a derapajelor ideologice sub tropul scepticului de serviciu din "Sfârtecare", "Căderea în timp", "Mărturii și anateme". Mai puțin
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
o ființă umană ca să poată fi considerată mai mult sau mai putin normală sunt: să fie capabilă să iubească și să muncească. Ca să spunem pe nume, continuă pe același ton dur Rattia, Cioran nu a îndeplinit nici una din aceste condiții freudiene, pentru ca, de muncit, nu a muncit niciodată, iar de iubit, "mă tem că nu a iubit niciodată într-atât încât să înceteze de a mai blestema lumea și viața"91. Și, totuși, iată ce spune Cioran în dialogurile cu Gabriel
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
la Sartre și Freud. Interesul lui Castel pentru María că figură a mamei este, fără îndoială, oedipal, iar o parte a acestui interes este transmis cititorului prin visele lui Castel, și el obsedat de figură mamei, posibil profil de psihanaliza freudiana: Când eram mic și eram disperat la gândul că mama într-o zi ar putea muri (...), nu-mi imaginăm că mama mea ar putea să aibă defecte. Acum, că nu mai este, pot spune că era așa de bună pe cât
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care permit ,,deplasări multiple de sensuri". Toate acestea ar forma în final ,,un sistem semantic și a-sintactic". Gilbert Durand se înscrie cu această concepție în direcția pe care o trasau și Mircea Eliade și Carl Gustav Jung, neacceptând teoria freudiană asupra simbolului, conceput ca un obiect despre care nu se poate vorbi datorită ,,refulării libidoului". Conceptul fundamental al teoriei lui Gilbert Durand este cel de ,,imaginar", prin care criticul vizează obiectul teoretizat ,,traseu antropologic". Astfel, Durand explică simbolul apelând la
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
simbolului se poate realiza legătura între cele două spații: profan și sacru. Din perspectiva sacrului, simbolul are o origine non-umană. Una dintre modalitățile de comnicare cu celelalte lumi este simbolul. Ca și Gilbert Durand și Mircea Eliade, Guénon refuză teoria freudiană asupra importanței subconștientului, postulând ideea credinței într-un Centru al lumii. Această idee va fi susținută de filosoful francez și într-un alt studiu al său, Simboluri ale științei sacre 87. Simbolul Agartthei este discutat atât de René Guénon, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
remarcat și apreciat de timpuriu, Einstein însuși scriind în 1935 cuvinte admirative despre gîndirea sa. Gaston Bachelard îl citează în prefața la Symbolisme dans la mythologie grecque pentru arta de a interpreta miturile și a înțelege simbolurile. Deși a fost freudian convins, cu timpul Paul Diel s-a distanțat semnificativ de doctrina maestrului. I-a reproșat acestuia confuzia dintre subconștient și supraconștient și interpretarea credinței în Dumnezeu drept o iluzie fără viitor. Diel preia la rîndu-i limbajul psihanalitic, dar utilizează termenii
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
studenților săi de a folosi în istoria religiilor cercetărilor recente din domeniile conexe. Paul Diel interpretează simbolurile divinității într-o manieră personală, folosindu-se constant de istoria religiilor și filosofic, mitologie și psihologie. Autorul francez susține într-o evidentă descendență freudiană -faptul că prima imagine a divinității a fost cea a "strămoșului-tată divinizat după moartea lui".5 El ar personifica cel mai bine idealul etic. Prezența lui în istorie ar marca definitiv ultima etapă din istoria simbolului divinității: monoteismul. Asupra lui
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
să renunțe pentru totdeauna la înțelegerea aspectului complementar al comportamentului: funcționarea motivînd intrapsihicul, fie să recurgă la o formă de explicație de natură introspectivă, dar care, ca să nu fie speculativă, ar trebui să fie conștientă de baza ei metodologică. Psihanaliza freudiană, pe jumătate introspectivă, pe jumătate speculativă, a rămas la jumătatea drumului menit să ducă la găsirea soluției acestei dileme inevitabile. Dacă documentele istorice, care constituie mitologiile, includ așa cum a presupus Freud un adevăr subiacent psihologic, atunci nu este evident că
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
că atacă simbolul suprem "Dumnezeu-Tatăl", ci își bazează critica pe analiza funcționării extra-conștientului. Or, instrumentul criticii psihologice a fost creat chiar de Freud. Apelarea la acest instrument în lucrarea de față duce la rezultate total diferite de cele ale analizei freudiene. Este deci indispensabil să insistăm asupra cauzei acestei divergențe din cadrul analizei acestei probleme, fără îndoială esențiale, reprezentată de simbolul lui "Dumnezeu", în nici o altă parte nu se va lăsa demonstrat mai bine elementul cel mai important al diferenței dintre studierea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lui "Dumnezeu", în nici o altă parte nu se va lăsa demonstrat mai bine elementul cel mai important al diferenței dintre studierea intrapsi-hicului întreprinsă de psihanaliză și psihologia motivațiilor. Greșeala fundamentală a psihanalizei este confuzia făcută între subconștient și supraconștient. Teoria freudiană, care a inaugurat posibilitatea sondării profunzimilor extra-conștiente, nu recunoaște funcția specifică a instanței supraconștiente. Ea se vede obligată să explice simbolul lui "Dumnezeu" cu ajutorul simbolisticii sub-conștiente. Termenul de "subconștient" nu este însă decît un mijloc de localizare a intențiilor motivante
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
supraîncărcate cu culpabilitate, reclamă obsesiv satisfacerea lor ireală, căutată în jocurile vane ale imaginației exaltate patologic. Este oare simbolul lui "Dumnezeu", așa cum pretinde Freud, un produs al refulării, al unei imaginații patologice, o iluzie pesudo-consolatoare? Luarea unei poziții față de concepțiile freudiene asupra funcționării intime a psihicului și chiar menționarea criticii sale la adresa imaginii lui, "Dumnezeu" nu ar avea aici o importanță majoră dacă în paginile următoare nu ar fi folosită terminologia ei, "refulare-sublimare", ceea ce ne obligă să atragem atenția asupra faptului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
cea convențională. Departe de a constitui o instanță psihică, aceasta din urmă nu este decît produsul tabuurilor de origine socială. Conform teoriei pansexuale a lui Freud, tabuurile ipocrite se opun magistralului libidou, refulîndu-l. Din această definiție a refulării decurge concepția freudiană a sublimării. A sublima înseamnă pentru Freud a se opune ipocriziei "supraeului" social rigid și prea sever pentru a mări libidoul: energia vitală, elanul vital, presupuse a fi exclusiv de origine sexuală. Toate aceste definiții freudiene sînt consecința confundării supraconștiinței
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a refulării decurge concepția freudiană a sublimării. A sublima înseamnă pentru Freud a se opune ipocriziei "supraeului" social rigid și prea sever pentru a mări libidoul: energia vitală, elanul vital, presupuse a fi exclusiv de origine sexuală. Toate aceste definiții freudiene sînt consecința confundării supraconștiinței armonizante cu "supraeul", care nu este în realitate decît in sub-eu, rigiditatea sa moralizantă datorîndu-se obsesiei subconștiente și pseudo-spirituale a unei ipocrizii, care, conform lui Freud, ar viza exclusiv sexualitatea. Neavînd la dispoziție nimic altceva în afară de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
opune în repetate rînduri în scrierile sale concluziei că, după opinia lui, unica salvarea societăților viitoare nu ar putea fi decît dezlănțuirile sadice și masochiste ale sexualității, ceea ce a devenit actualmente o convingere convențională datorată nu în ultimul rînd confuziei freudiene între refulare și sublimare. Societățile suferă de pe urma multor alte tabuuri ipocrite, nu numai sexuale, ci și materiale și mai ales pseudo-spirituale. Sensul miturilor, condensat în simbolul "Dumnezeu" este tocmai eliminarea tuturor tabuurilor convenționale moraliste și amoraliste pentru a le înlocui
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
devenit o certitudine abia când am recitit un fragment al cărții lui Marthe Robert: "Pentru o lectură psihanalitică a operelor literare (și implicit pentru comentarea studiilor care propun o asemenea lectură), idealul ar fi, desigur, o dublă competență, în teoria freudiană și în studiile literare. Cum remarca însă Jean Bellemin-Noël, "Trebuie să fim realiști și să acceptăm că în mod obișnuit nu întâlnim decât o dublă incompletudine", accentuată de caracterul particular al lecturii psihanalitice, care, în afară de competență, presupune o angajare personală
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de incompletudine, de neîmplinire, ar putea să explice de ce non-analiștii care scriu despre relația dintre psihanaliză și literatură sunt tentați de fiecare dată să plece de la opera lui Freud, străduindu-se să manipuleze în cunoștință de cauză instrumentele de interpretare freudiană, dar asumând riscul unei posibile și explicabile informații lacunare."8 Ceea ce nu au sesizat Jean Bellemin-Noël și, pe urmele sale Angela Ion, e poziția retractilă, chiar temătoare a exegetului care, conștientizând investirea inconștientă ce-i este funciară, manifestă o tendință
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
opera. Întotdeauna, susține criticul, vor exista opere fără autor, dar scriitori fără operă sunt de neconceput. În fine, nu pot fi ignorate subtilele nuanțări pe care el le face trasând distincții de necontestat între imaginar și fictiv. Preluând o idee freudiană, el consideră visul ca un cifru al unei stări existențiale dominate de sentimentul plenitudinii: Sensul acestei vieți umane are deci, întocmai, existența unui imaginar. Numai în planul acesta îl poate descoperi o biografie inteligentă, sau pur și simplu, inteligibilă, și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
este existența. Totuși, este esențial să înțelegem că plenitudinea aceasta nu ar putea fi desemnată decât printr-un limbaj simbolic, pentru că simbolul, departe de a fi eroare sau ocultare, e însăși adevărul vieții mele concrete. Lucru perfect înțeles de psihanaliza freudiană, atunci când utilizează viața imaginară ca cifru al existenței cotidiene: un anumit vis este cifrul prin care apare o anumită dorință secretă, care-mi orientează tot comportamentul; descifrând visul acesta, dezvălui "realitatea" dorinței și "adevăratul" sens al comportamentului meu."16 Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
această abatere, ba unii comentatori consideră că personajul a fost construit cu mijloacele pamfletului. Haloul din inconștientul scriitorului coincide perfect cu "vidul sufletesc", secvență-tip prin care este caricată actrița. Neomițând că multe personaje sfârșesc prin a se sinucide, teorie freudiană care a stârnit controverse în lumea psihanalizei: "Astfel, revendicarea unui instinct ucigaș și cultul sinuciderii sunt de aceeași natură. A te omorî înseamnă să accepți excesul pulsiunii criminale care îl caracterizează pe poetul autentic. Freud plasa creația în zona sublimării
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
se inițiază în copilăria timpurie sub presiunea morală a mediului și care persistă de-a lungul întregii vieți."287. În acest vast context al reprimării reducției coextensive mitului lui Procust, un psihanalist fervent ar fi tentat să vorbească de complexul freudian al castrării la Eminescu și la frații săi. Exceptându-l pe Matei, cel mai longeviv, nici unul nu a avut vreo tentativă de a se căsători. Imposibilitatea de a-și desăvârși studiile, bolile care au dus inevitabil la deces par niște
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sau de autoconservare. Acestea din urmă reprezintă marile trebuințe de care depinde supraviețuirea individului (de exemplu: foamea și funcțiile alimentare și sunt opuse pulsiunii sexuale. Al doilea sistem este dat de pulsiunile vieții și ale morții, ele reprezentănd , În concepția freudiană, cel mai eficient mod de explicare a mecanismelor fundamentale ale agresivității: · Pulsiunea agresivității. Această pulsiune se opune pulsiunii vieții și tinde spre reducerea completă a tensiunilor și Întoarcerea la starea organică. Agresivitatea ar rezulta din jocul Eros și Thanatos și
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]