1,501 matches
-
era pustie. Undeva, sus, era un soi de ferestruică. O perdea smulsă atârna dintr-un colț al cadrului. — Trebuie să fi fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se agăța de marginea deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti să Își rezeme toracele de pervaz. De partea cealaltă se deschidea un spațiu mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
potrivnicul cel mai urât, de a-și dezlănțui ranchiuna personală sub pretextul rivalității politice. Avea senzația că omul acela ascuns fusese ucis În mod deliberat, pentru a ascunde ceva mai grav. — Cine a stârnit răscoala? Îl Întrebă pe Bargello, care gâfâia lângă el. Dar, Înainte ca acesta să apuce să spună ceva, știa cât de inutil ar fi fost orice răspuns. Tensiunea dintre cele două facțiuni ajunsese de mult la punctul culminant. — Exilarea căpeteniilor de facțiuni... o acțiune imprudentă... Cum o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Mâna lui Cecco Angiolieri Împinse arma În sus, deviind săgeata, care se pierdu peste capul fugarului. — Stai. Și-a făcut deja un mormânt de cuvinte, zise el arătând spre poet. Acolo va fi Îngropat. Străbătu drumul care Îi mai rămăsese gâfâind, apelând la ultimele sale puteri. În fond, revolta aceea se dovedea a fi prielnică. Nimeni nu avea să reușească să treacă de blocul de luptători de pe Ponte Vecchio, iar pentru a trece peste Ponte alla Carraia ar fi fost nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din atitudinea ei Îl reținu: nu părea să privească spre el, ci dincolo de umărul lui, spre Veniero. Părea să nu se teamă de Dante, iar ochii Îi erau plini de lacrimi. Poetul rămase nemișcat, cu arma ridicată spre cer, nesigur, gâfâind din pricina Încordării și a efortului. Abia În clipa aceea femeia arătă că Își dădea seama de prezența lui. — Te rog, messere, murmură ea. Nu adăugă nimic, mărginindu-se să Îl fixeze cu privirea aceea a ei, din depărtări. Însă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre jăratic și totodată, fără s-o știe, adormind astfel, mor ca personaje, iată-i pe nemuritorii Metodiu și Iovănuț suind pieptiș o coastă în boarea străvezie a dimineții. — ... și era tot alb la păr și fața-i era curată - gâfâi Metodiu continuând o vorbă - și se uita blând la mine. Mie mi-au dat lacrimile și nu-mi puteam lua ochii de la el. — Altceva nu ți-a mai zis? - întrebă Iovănuț numai ochi și urechi. Ba mi-a zis - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare, un cărăbuș slav. Vru să se scoale, însă tina era nu puțină. — Te cheamă pământul, Măria-Ta - glumi inoportun spătarul Vulture, ajutându-l să se ridice. Ce spui tu, spătare... gâfâi Barzovie-Vodă, scuturându-și veșmintele. Pe-aici altă dată au călcat pașii marelui Ovidiu. Pe aici nu cred să fi ajuns - răspunse spătarul. Mi se pare, după cum au început să mă doară șalele, că suntem mult mai sus de Chilia. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care la palme și pumni, dar curând obosi și se opri, pentru că Vasâle era cât un munte și nici nu se clintise, ba chiar părea că nici nu se trezise din somn în timp ce Vodă asudase pleznindu-l pe unde se nimerea. Gâfâind, Vodă se lăsă pe un divan din care ieșeau câlții. — De ce bei tu, mă Vasâle? - întrebă el potolit, ștergându-și sudoarea de după ceafă. Ia șezi tu colea lângă mine. Vasâle se așeză cu grijă. Nu ești mulțumit de mine? - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vedea clar că beduinul nu era foarte interesat de subiect, ba chiar ar fi preferat să-l uite cât mai repede, așa încât se apucară să descarce materialul transportat și să-l stivuiască la umbra unei stânci. Când terminară, asudați și gâfâind, se așezară lângă cutii și, după ce băură niște răcoritoare și mâncară o cutie de biscuiți, tuaregul făcu un semn spre elicopter: — Ar fi bine să te întorci. Timpul trece și, în ceea ce mă privește, nu s-a schimbat nimic. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tonul cîntării: Te-am Învelit cu tunica, nașă, nașă Și nu ți-am făcut nimica, nașă draga mea Te-am Învelit cu mantaua, nașă, nașă Și mi-am căpătat beleaua, nașă draga mea și femeile Îi răspund cu glasuri gîdilate, gîfÎite Nașule, nu ie păcat I-auzi, i-auzi, i-auzi, i-auzi ia Să te culci cu fina-n pat I-auzi, i-auzi, i-auzi, i-auzi ia CÎțiva vlăjgani În maiouri marinărești o scot pe nașă din salonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nas. N-aș fi crezut. Mi-e jenă de ceea ce mai urmează, pentru că e atât de simplu și de imperfect. Și se potrivește de minune cu normele locale. Nu știu cum să-ți spun. A venit Búdog Vendel, un bărbat îndesat, sănătos. Gâfâia. M-a aplecat ca pe-o cățea. Mi-a deschis vulva cu degetele lui bondoace și și-a potrivit mădularul. „Vă rog să vă țineți bine, pentru că o să v-o înfig.“ Am auzit cum m-a spintecat. El se încheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
corpurile noastre au intrat în contact. Apoi buzele noastre s-au împreunat, timide la început, dar nu pentru mult timp. S-a întâmplat atât de repede - schimbarea de la atingeri exploratorii la mușcături pline de dorință, încât atunci când m-am desprins gâfâiam amândoi. —Dumnezeule! a spus, turnând pentru fiecare încă un pahar de votcă. Rămăsesem fără cuvinte. Rânjea din nou. Era un rânjet lipsit de umor, plin de îngâmfare. S-a întins pe saltea ca o pisică mare și periculoasă. Să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
gravitația trăgându-l în jos. Scara părea că s-a proptit într-un perete invizibil. S-a întors să mă privească în față. —Sam? a spus ca o întrebare. Nu-i puteam răspunde. Nu te-aș fi rănit, a spus gâfâind din cauza efortului de a se ține. Doar ți-am salvat viața, nu? —Nat! inima îmi bătea cu putere. L-am apucat cu amândouă mâinile de încheietură, cu degetele puternic strânse în jurul ei. Nici un pic de carne, doar oase, greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Abdulah, moment în care dispăru din acel loc, brusc, smulgând răgetele de admirație ale tuturor. - Târziu te-ai gîndit să o salvezi pe babă și nu pe curva aia, spuse tânărul din grădina raiului, luând o gură de whisky. - Dumnezeule, gâfâi Abdulah, făcând ochii mari de spaimă. Cum poate să existe un loc ca ăla? N-am crezut c-o să mai scap vreodată... - Sper că ai învățat ceva din toată treaba asta. - Ba bine că nu, spuse Abdulah, cu o teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Maro. Și-a întors fața spre noi cu o figură atât de satisfăcută, cu un rânjet atât de hâd, de lat și de adânc întipărit pe figură, încât am fost convins că visez. Ne-a privit fără să spună nimic, gâfâind monstruos, și iată că abia într-un târziu a răcnit, desființând tăcerea maiestuoasă ce se înstăpânise peste noi toți: - Mi-ați stricat cenaclul, domnilor, urlă, dându-i probabil fără să vrea un pumn Aurorei Sticlaru, v-ați bătut joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în mine animalul care ar putea-o înlătura. În ultima secundă, când, ca într-o prăpastie adâncă, ne-am prăbușit amândoi pe patul care a zbârnâit vulgar din toate arcurile, am găsit ieșirea și, ca la teatru, am început să gâfâi tare și să gem, încercând să-mi desfac gulerul de stofă. - Sonia, mi-e rău. Apă! 9 Moscova, septembrie, 1916 Dragul și scumpul mei Vadim! Mi-e greu, mă doare gândul că aceasta este ultima mea scrisoare către tine. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ușa de la cafenea, aburul a năvălit afară ca dintr-o spălătorie; era un abur cald, plin de miresme și de sunete. Vestiarul mic, despărțit de sală printr-un grilaj, era atât de tixit de șube, încât portarul se porni să gâfâie și să sară de colo-colo cu mantaua mea în mână; încerca orbește să o agațe în câte un cui de pe care cădea imediat. Pe un raft și pe suportul unei oglinzi, șepcile și căciulile se înghesuiau în rânduri strânse, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de tot, ploaia pătrunzându-l până la piele. Mergea tot mai repede iar la un moment dat chiar începu să alerge. Nu știa dacă fugea ca să se încălzească ori din cauza fricii care îl cuprinsese. Alergatul la deal îl storsese de puteri, gâfâia des fără să-și mai poată controla respirația. Se opri ca să-și tragă puțin sufletul. Stătea aplecat în față, cu mâinile rezemate de genunchi. Câțiva pași mai în față văzu un podeț și se grăbi să se așeze pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îi pulsau. Gemu și își duse mâinile la locul dureros. Hainele nu erau sfâșiate și nici nu simțea sânge. Era murdar de noroi și plin de frunze veștede și ude, dar nu-și rupsese nimic. Se ridică în capul oaselor gâfâind. Privi în jur, căutând să zărească raza de lumină a lanternei pierdute. Întunericul era de nepă truns, nu vedea nimic, era înconjurat de o beznă neagră ca smoala. Se auzea doar zgomotul picăturilor rare ce se scurgeau de pe copaci, căzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se opriră apoi să-și tragă sufletul. Sprijinit cu brațele de coapse, Cristi stătea ușor aplecat și privea înapoi, gâfâind. Nici urmă de negura deasă prin care trecuseră mai devreme, aerul era curat, cerul senin iar luna arunca raze blânde de lumină deasupra lor. Ce-a fost asta? întrebă Cristian cu o voce pe care nici el nu și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și încearcă să nu-i ieși din cuvânt! Pe drum nu schimbaseră mai mult de câteva vorbe, Calistrat mulțumindu-se numai să indice direcția pe care trebuiau s-o urmeze cu vârful toiagului. Mergeau întins și inspectorul deja începuse să gâfâie. În ciuda vârstei, moșul încă era zglobiu și nu părea de loc obosit. No, haide, băiete! Fă pasul oleacă mai vioi! îl îndemnă Calistrat. Să știi că vâlva nu te așteaptă, ea se mișcă repede și nu trebuie s-o pierzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mult. Se făcuse aproape întuneric iar plafonul de nori începu să coboare pe versant ca un val uriaș. Cât ai clipi din ochi era înconjurat de o pâclă densă. Era în continuare extrem de cald și foarte umed. Respira greu, aproape gâfâind în timp ce în nări îi pătrundea un miros înțepător de pucioasă, care deja începea să-i ardă plămânii. Ochii îl usturau și făcu eforturi să nu fie cuprins de un acces violent de tuse. Dintr-un imbold instinctiv, o luă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să dea nas în nas cu bestia dar știa că nu mai e mult până atunci. Am uitat cât de greu e să mergi pe aici. Știu drumul ăsta de când eram copil, rosti Pop, la un moment dat. Respira greu, gâfâind și se oprise puțin ca să-și tragă sufletul. Galeria urca acum extrem de abrupt și bătrânul obosise. Eram împreună cu niște prieteni când am descoperit-o. Ne jucam jos, în poienița de pe malul pârâului, continuă el vorbind încet, ne scăldam în micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
greoaie, inspectorul se târî până la marginea încăperii și rămase acolo cu spatele rezemat de perete. Simion Pop se strădui și el să-l imite. După clipe lungi, care nu păreau să se mai sfârșească, era alături de ginerele său. Din cauza efortului, gâfâia puternic, aproape își pierduse răsuflarea. Voi încerca să mă ridic în picioare, șopti Cristian după ce îl lăsase să-și revină. Tu rămâi unde ești. Am să te rog să te uiți la legăturile mele, poate reușim să ne eliberăm. Folosindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Am simțit cum mi se taie răsuflarea. A trebuit să rămîn acolo, paralizat, vreme de aproape o jumătate de minut, pînă cînd privirea lui Neri, neîncrezătoare la Început, aprinsă de mînie după aceea, a băgat de seamă prezența mea. Încă gîfÎind, uluit, se opri. Clara Îl strînse fără să Înțeleagă, frecîndu-și trupul de al lui și lingîndu-i gîtul. — Ce s-a Întîmplat? gemu ea. De ce te oprești? Ochii lui Adrián Neri ardeau de furie. — Nu-i nimic, șopti el. Mă-ntorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Spuneți-i Clarei că... Mi-a trîntit ușa În nas, și am rămas În bezna cea mai desăvîrșită. Am căutat cartea bîjbîind prin Întuneric. Am găsit-o și m-am tîrÎt cu ea pe scări În jos, rezemîndu-mă de ziduri, gîfÎind. Am ieșit afară scuipînd sînge și respirînd pe gură cu bulbuci. Frigul și vîntul Îmi cuprinseră hainele umede, mușcîndu-mă. Tăietura de pe față mă ardea. — Vă simțiți bine? Întrebă un glas din umbră. Era cerșetorul pe care refuzasem să-l ajut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]