601 matches
-
zăcu acolo, ascultînd sunetele care semănau cu cele de găleți și ibrice date de-a dura pe scări. Corpul și membrele de argint se crăpară și căzură acoperind podeaua ca niște fiare vechi ornamentale. în mijloc stătea o fată goală, ghemuită care plîngea și-și freca obrajii cu mîinile. Era blondă și înaltă, dar era Rima, pentru că își clătină capul spunîndu-i: — Ar fi trebuit să iei paltonul ăla. Nu doream să ți se facă frig. Se auzi un alt pîrîit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la îndemînă. Retrăgîndu-se în miezul minții sale, își aminti imagini din vitrina unor librării și din benzi desenate americane: o blondă goală care zîmbea de parcă trupul ei era o glumă pe care dorea s-o savureze cu alții, o fată ghemuită și zburlită cu ochii și gura deschise a teamă, o femeie cu țîțe mari, picioarele desfăcute și mîinile în șolduri, cu o privire prostească și egoistă care părea să invite la o inițiativă la fel de egoistă. Penisul i se întări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe care le traversau în goană. în unghiul format între zid și trotuar, Thaw se ghemui între doi care își bîțîiau antenele deasupra lui fără pic de curiozitate. Pentru că nu aveau ochi, îl credeau unul de-al lor, de vreme ce stătea ghemuit și se mișca la fel ca ei. Se trezi dîrdîind de frig și zăcu o săptămînă. CAPITOLUL 24. Marjory Laidlaw Convalescența i-a fost îndulcită de gîndul la Marjory și se întoarse la școală plin de nerăbdare și de speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
altele lăcrimoase, sau stoice, insultător de reci și nesăbuit de violente. Macbeth sosi seara. Școala de artă îl exmatriculase pentru beție, iar el se așeză cu toată greutate într-un scaun și, cocoșindu-se, zise: — Ce-i cu Duncan? De ce stă ghemuit? — Șșș. Se desparte de Marjory, murmură McAlpin. — Dar de ce te despați, Duncan? Nu-ți poți găsi gaura, asta-i? Nu vrea să-ți dea gaura? — Nu. în parte, așa o fi. Nu știu. — Ascultă-mă, Duncan. Ascultă. Ascultă. Găurile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în direcția opusă. Gîndul era îmbucurător, pentru că făcea ca evenimentele să pară logice. Se întoarse și urcă dealul, cu lanterna în mînă, și după un efort considerabil, ajunse în vîrf, unde auzi un plînset. O găsi la zece pași, stînd ghemuită de partea cealaltă a liniei, cu mîinile pe față. Se așeză și o luă de după umeri. După cîtva timp, ea-și ridică privirea și-i zise: Mă bucur că ești tu. — Cine altcineva să fi fost? — Nu știu. Buricele degetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe ea. Bănuiesc că femeile neajutorate te fac să te simți puternic și superior, dar pînă la urmă o să descoperi că-i o pacoste. în voce pulsau atîta dispreț, neajutorare și umor, că se ridică în picioare. Cum Rima cea ghemuită părea că nu-l poate observa, el o urmă pe cea care mergea. Se luară de mînă și parcurseră o mare distanță în tăcere. Nimic nu era vizibil în afară de paloarea ceții, nimic audibil, în afară de oftatul mării. Aerul rece le înțepa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în vreme ce Lanark o privea neajutorat și rîdea, pentru că simți că i se luase o povară pe care o purtase toată viața fără să observe. Apoi i se făcu rușine, îngenunche și o îmbrățișă, iar ea îl lăsă. Rămaseră multă vreme ghemuiți. CAPITOLUL 34. Intersecții O semilună plutea pe cer, cînd se uită data următoare. — Rima, cred c-ar trebui să continuăm să mergem, spuse el. Ea se ridică în picioare și porniră braț la braț. — Ai greșit cînd te-ai bucurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
iar al patrulea instala un dispozitiv de percuție pe a cărui tobă mare erau imprimate cuvintele: BROWN’S LUGWORM CASANOVAS. Lanark își dădu seama că făcea parte din public: întreaga podea era pavată cu saltele și cu oameni care stăteau ghemuiți umăr la umăr. Lîngă el, o tînără delicată, într-un sari argintiu, se sprijinea de un bărbat păros, într-un cojoc din piele de oaie. în față, o fată în pantaloni ecosez și o jachetă mototolită de regiment scoțian, șoptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe rând, dar nu puteam dormi pentru că numai oamenii înzestrați cu însușiri speciale pot dormi în picioare și nu aveam de ce să mă rezem ca să dorm; de-a lungul pereților mișunau păduchii. Când izbuteam să ațipesc un pic, pe vine, ghemuit undeva, pe cimentul muced, venea un om, unul gol, se spunea că ar fi nebun, în orice caz, era nebun de profesie, ceea ce e cam același lucru, și mă ungea pe față cu materiale scoase din hârdău pe când borfașii râdeau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de ozon. Armele pocneau, fumegând. Grosvenor privi cu atenție prin grilajul ascensorului, încercând să priceapă ce se întâmpla. Situația era foarte gravă. Cele două intrări ale postului de control erau blocate de zeci de vehicule electrice răsturnate, înapoia cărora stăteau ghemuiți o mulțime de oameni în uniforme militare. Grosvenor îl zări printre aceștia pe căpitanul Leeth, iar la celălalt capăt îl recunoscu pe Morton, ascuns înapoia baricadei unuia din grupurile de atacatori. Totul era cât se poate de clar. Ostilitatea, reprimată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
e realitate. Că poate sta cât vrea în pat, dar că lungimea visului nu depinde de voința lui. Mamă-sa trebăluia deja prin bucătărie, înseamnă că se simte bine. Și lui îi e bine acum, îi e cald sub plapumă, ghemuit, e nespus de fericit după zbor, de parcă l-ar fi făcut cu adevărat, e bucuros că azi n-are griji, că mama e bine, că pachețelul lui Alexandru a fost încredințat în bune condiții Iuliei, că a scăpat de întrebările
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
clar chipul ei mărit dintr-o poză de pașaport, și i-o puse sub ochi ca pe un pistol: Ia zi, o recunoști? Când ai dus-o ultima oară și, mai ales, însoțită de cine? Omid se topise ca untul, ghemuit tot pe manetele mașinii lui adaptate pentru un infirm de război: — O recunosc, frate, dar nu-i știu numele. O iau uneori din Piața Vanah ori te miri de unde, însă mereu singură, e o femeie de treabă și care tace
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
a lui? Ai știut vreodată ce-a spus în ziare, când tu te aflai aici, sub tortură? „Am încredere că justiția o să-mi salveze onoarea!“ — Nu vorbi așa despre el! Nu e un om rău, mă iubește! Plângea cu sughițuri, ghemuită ca o fetiță, cu genunchii la piept. Avocatul Shahlei ascultase surprins izbucnirile lui Ghazal, dar nu comentase. — Destul! zise în cele din urmă. O să continuăm mâine. O s-o luăm de unde am rămas și aș vrea să ții minte, doamnă Jahed
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
va rezista." " Trupul acela țeapăn, gândi Doru Matei, am să-l simt toată viața. Îmi vine să țip... Aș fi vrut să nu se fi întîmplat nimic... Goya... Rembrandt... mi-au devenit odioși! Am să urlu, totuși..." Cei doi așteptau ghemuiți. Pe fața sculptorului se citea deznădejdea. Pe a Melaniei Lupu, nimic. Văd că domnul Van der Hoph întîrzie, observă bătrâna cu o voce limpede, de cristal. Sculptorul tresări. ― Cine? Da... Întârzie. ― Asta nu înseamnă însă că ne-a abandonat. Tânărul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și de sunete ? Ecoul tunurilor de pe frontul ce se mișca dincolo și dincoace de linia râului ajungea până la Corto ca o melodie familiară, ce face parte din chiar ritualul cotidian al fiecărei dimineți în care te trezești și contempli profilele ghemuite ale morților ce se ghicesc pe câmpia din fața ta. Aici, moartea are aerul ciudat și mecanic al unui joc de biliard - un trăgător îndepărtat trimite bilele ce izbesc, prin ricoșeu, un număr de destine ce se frâng. Ascuns în tranșeele
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și probabil asta l-a decis pe Profet să-mi azvârle disprețuitor halatul Laurei și să-mi întoarcă spatele. Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și de un gest, a mai aruncat o privire pofticioasă spre Laura care plângea, ghemuită, de spaimă și a luat-o și el pe urmele Profetului, dispărând în bălării. ― Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. ― Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se scandalizau oarecum la un mod abstract, pentru că ei nu priviseră niciodată în față, atât de îndelungat, agonia unui nevinovat. Ca și cum ar fi fost mușcat de pântec, copilul tocmai se încovoia din nou cu un geamăt subțire. A rămas astfel ghemuit timp de clipe lungi, zgâlțâit de frisoane și de tremurături convulsive ca și când plăpândele lui mădulare se încovoiau sub vântul furios al ciumei și pârâiau sub suflul repetat al febrei. După ce vârtejul trecuse se destinse puțin, febra părea să se retragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
la dispoziție podoabele strălucitoare ale Babilonului? Soarta era de învinuit sau destinul. Sau ambele, pentru că hotărâseră că, orice s-ar întâmpla, Salam al-Askari va fi un perdant. —Ce-i asta? Salam acoperi instinctiv tabla de lut, ca și cum ar fi stat ghemuit. Dar degeaba: sora lui de nouă ani o văzuse. —Ce să fie? — Chestia aia. Din poală? —A, asta. Nu e nimic. Doar o chestie pe care am luat-o azi de la școală. —Ai zis că nu s-a făcut școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aștepta, văzu în curând indicatorul în engleză și ebraică ce le ura bun venit oaspeților la „Kibbutz Hephziba, sediul legendarei sinagogi Bet Alpha“. Prin semne, le ordonă celorlalți să se lase la pământ. Unul după altul, cei patru bărbați alergară ghemuiți spre zona marcată pe harta lui Ziad ca fiind intrarea în clădire. Ușa era încuiată, după cum se așteptaseră. Îi făcu semn lui Marwan, care scoase o sârmă și deschise ușa. Se strecurară înăuntru, Ziad uitându-se în urmă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Se formă un culoar pentru Maggie când aceasta se strădui să-și facă loc printre cei îndoliați. Unele femei își frecau neîncetat fețele cu palmele, ca și cum ar fi încercat să înlăture un praf care nu putea fi îndepărtat. Altele stăteau ghemuite și loveau podeaua. Era scena unei dureri cumplite. În cele din urmă, Maggie ajunse în capătul camerei, unde descoperi o femeie despre care presupuse că era de vârsta ei, îmbrăcată în haine simple, occidentale. Nu plângea, dar părea pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
bărbat, cu o cameră video la gât. Se apropiau. Alergă mai repede. Acum culoarul se transformase într-un tunel lung, îngust. Continua să fugă, aplecată în față. Când se uită în urmă îi văzu apropiindu-se, chiar dacă alergau ciudat de ghemuiți. Cuprinsă de panică, se întoarse și se năpusti înainte, izbindu-se cu fruntea de o grindă metalică încorporată în tavan. Icni și se trase înapoi când peretele din stânga ei dispăru subit: un alcov în care se afla o femeie bătrână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și probabil asta l-a decis pe Profet să-mi azvârle disprețuitor halatul Laurei și să-mi întoarcă spatele. Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și de un gest, a mai aruncat o privire pofticioasă spre Laura care plângea, ghemuită, de spaimă și a luat-o și el pe urmele Profetului, dispărând în bălării. Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
La lumina lanternei, Gaston a văzut pe trepte niște picioare albe în pantofi murdari și saboți jerpeliți. — Ești nebună? Aduci aici un Ame-kō? Stai liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din femei cu o voce pițigăiată. I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni bărbătești și o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
asfințitului, clipă în care mi-am luat rămas bun de la locurile copilăriei mele. Am rămas singur lângă băncuța de lemn care se odihnește la umbra unui nuc falnic, cocoțat de încercările mele de a ajunge în vârf. M-am așezat ghemuit, cu bărbia sprijinită de genunchi. Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar. Obosită se așeză pe băncuță. Pe frunză văd cum o gărgăriță pictată cu un roșu intens se odihnea în bătaia lină a vântului
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
imediat. Nici măcar n-ai vrut să vin cu tine. De ce? Yvonne Își smulse electrozii cu un gest sec. - Mă obosiți toți cu Întrebările voastre! tună ea. Șterge-o! Afară! Afară! repetă ea văzînd-o pe Gwen că șovăie. Arătă spre Pierric, ghemuit mereu Într-un ungher. - Și ia-l de aici pe cretinul ăsta, mă deprimă. * * * Capătul secționat net atîrna de inel. Lucas se Întoarse spre Marie și arătă locul rămas gol Între celelalte ambarcațiuni amarate la ponton. - E vorba de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]