KorAP: Find »[drukola/base=glugă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...35 >

875 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

așa-i, strigă el cu vocea-i subțire, n-ai mai fost pe la noi de-acu o lună, când ai venit din jos... Ce mai faci tu, măi Niță? —Bine, răspunse Lepădatu punându-și dinainte ciomagul lustruit și săltându-și gluga de la șold. Da’ cu Faliboga cum o duci? — Cum s-o duc? Bine... Moșneagul prinse a râde. —Așa-i... he-he-he! așa-i... am văzut că nu-ți prea suflă el în borș... Ei, ce să-i faci?... Așa-i slujba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dânsa; și deschise deodată iar spre stele ochii fierbinți. Privi în juru-i și ascultă. Vitele stăteau tihnite în staul și rumegau. Bordeiele și curtea se liniștiră deplin. Se ridică în picioare și-și strânse mai bine cătărămile chimirului. Pipăi în glugă, la stânga, buzduganul de alamă, își luă între umeri cojocul și porni spre coșere. - La o singură perdea, unde erau bordeienii cei bătrâni, mai ardea focul; ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pretutindeni, curgea umezeală rece. Oamenii stăteau în bordeie. Se zbiceau la vatra cu foc - apoi iar ieșeau cu țoluri în cap și lunecau cu opincile prin glod. Faliboga și pe vremea asta nu se mai astâmpăra. Ca un drac cu glugă în cap umbla în toate părțile pe Alba lui, și mâna pe oameni la treabă. Boierul, plictisit ca totdeauna de asemenea vreme, nu mai avea ce face în căsuța lui. Vânduse grâul și porcii îngrășați, își încheiase toate socotelile; și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu mai aveau ce-și spune; bordeiul se umplu de întristarea amurgului, și ploaia neîntreruptă suna ușor afară. Lepădatu ieși c-un dor mare de primăvară în suflet; Marghiolița îl petrecu o vreme cu ochii din prag. El își puse gluga peste căciulă și porni, lunecând la fiecare pas. Se lăsa la vale, spre adăposturile vitelor, gânditor. Deodată, amintindu-și de ziua de toamnă în care simțise dragostea, se înegură și o mare nemulțămire îl cuprinse. Iarna-i grea pentru oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pentru oamenii nevoieși, care duc sub pământ viață de cârtiță. Apropiindu-se de vitele lui, văzu pe Faliboga care sta călare lângă șuri și-l aștepta prin ploaie. Da’ aista ce mai vrea? mormăi el, și-și trase mai tare gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el scurt, și-l apucă de braț. Ia lasă-mă, bădică, răspunse necăjit Niță. Ce ai cu mine. Destul sunt eu de amărât ș-așa. Cum ai lăsat vitele și te-ai dus?... Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se-neacă omul! Măi, de ce-mi stupesc sufletul de necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
el pripit. Ce am eu cu dumneata?... Mai bine m-oi duce în lumea mea- ca să-mi câștig o bucățică amară de pâne -, decât să mă războiesc cu dumneata ori să intru într-un pacat! Iaca harapnicul. Iaca, pune-ți gluga-n cap, că te plouă. Suie-te pe Alba și du-te la bordeie. Și pe mine n-ai să mă mai vezi!... Ce spui tu, mă? pufni Faliboga vânăt la obraz. De ce n-ai dat cu buzduganul? Eu credeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vânăt la obraz. De ce n-ai dat cu buzduganul? Eu credeam că nu-i la tine. Credeam că te-ai dus fără buzdugan la fata lui Tentea. —Bade Sandule, lasă-mă... Eu n-am inima dumnitale... Își trase pe ochi gluga, și stătu un răstimp la îndoială: să se îndrepte spre șoproane, ori s-apuce drumul, spre zarea necunoscută. Faliboga îl privea țintă; parcă aștepta ceva. Apoi iar îl apucă pe Niță de cot și-l întoarse în loc. —Măi Niță, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Măi! tu nu cunoști pe Faliboga. Măi! cât îs eu de amarnic... ca un câne rău, măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți gluga din cap... Sandu vătaful smulse gluga albă a lui Lepădatu, își smulse și gluga lui mohorâtă, puse pe flăcău pe laiță, și el se trânti înaintea focului pe un scăunaș scund. — Ce mai zici, moș Izdraile! strigă el apoi râzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Măi! cât îs eu de amarnic... ca un câne rău, măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți gluga din cap... Sandu vătaful smulse gluga albă a lui Lepădatu, își smulse și gluga lui mohorâtă, puse pe flăcău pe laiță, și el se trânti înaintea focului pe un scăunaș scund. — Ce mai zici, moș Izdraile! strigă el apoi râzând. Afară tot plouă - de mi s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
câne rău, măi!... măi băiete, da’ să știi că eu pe furiș nu mușc! Ia șezi, măi Niță, colea pe laiță, lângă vatră, și scoate-ți gluga din cap... Sandu vătaful smulse gluga albă a lui Lepădatu, își smulse și gluga lui mohorâtă, puse pe flăcău pe laiță, și el se trânti înaintea focului pe un scăunaș scund. — Ce mai zici, moș Izdraile! strigă el apoi râzând. Afară tot plouă - de mi s-a urât... Ia așa, parcă-i o negură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cânii prin viscol. Niță Lepădatu își întoarse tohoarca cu mițele în afară, trecu pe lângă rândul lung de vite, să vadă dacă stau în liniște, după aceea fluieră pe Sărmanu, cânele adus de flăcăuașii care erau sub privegherea lui. Scoase din glugă o bucată mare de mămăligă și i-o puse dinainte, apoi îl mângâie pe gât și-l bătu încet pe bot. —Mă Sărmanule, da’ tu ai cojoc de iarnă? Blana groasă a cânelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. Flăcăul stătu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

fără să spună un cuvânt, își sprijinise îndelung capul pe umărul ei, până când fratele său îl înșfăcase, târându-l spre ușă. Acum stătea drept, sprijinit de îngrăditură, în timp ce Valerius și fratele său înșeuau caii. Rămase așa, privind în pământ pe sub gluga hainei din blană de lup. Valerius veni lângă el și, mai mult ca să-l încurajeze decât ca să scuture zăpada, începu să-l bată ușor pe spate. — Curaj. O să reușim. Îi aduse calul. — O să te ajutăm să încaleci. — Vreau să urc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o treacă. Își lăsă privirea să rătăcească peste peisajul estompat de fulgii deși. Velunda era aproape de el, mai aproape decât în scurtele apariții nocturne, când venea lângă el să-l sărute. Duse amuleta la buze. Alături, gladiatorul îl privea pe sub gluga de blană. Ochii îi străluceau pe chipul întunecat. — Pune-o la gât. Bărbatul făcu un gest de salut și se îndepărtă în fugă spre sat, grăbit să scape de primejdie, de monștrii, spiritele și balaurii pădurii, dar, mai ales, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și o strânse la piept. Dădu pinteni calului și, precedat de Lurr, o porni în trap mărunt pe o potecă ce se pierdea printre copaci. Se întoarse. Sub fulgii care cădeau deși, gladiatorul îl urma, aplecat pe calul său, cu gluga trasă pe ochi. În spate, atât cât reușea să vadă, drumul era pustiu. Nu-i urmărea nimeni. 4 — Deci tu ești noul ajutor de bucătar. Nu oricine ajunge ajutor de bucătar la un personaj de vază ca mine. Știi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
tot spui? Eu, să mă înrolez? Dar nu știi că legea romană îi pedepsește cu moartea pe gladiatorii fugari care încearcă să se înroleze în armată? Gladiatorul e un sclav. În armată se înrolează numai oamenii liberi - Titus își trase gluga pe ochi. Dacă asta e ideea ta genială... Fratele tău mă va judeca imediat. Iar eu îți spun că nu va fi așa. Îți spun că vei deveni soldat. O să uiți viața de gladiator. Aici soldații sunt respectați, nu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Alți pași se auzeau pe scări, alți adepți mascați, înveșmântați în alb se așezară pe bănci pentru a asista la rit. Antonius Primus veni ultimul. Purta o paenula groasă de lână, de culoarea purpurei. Capul îi era acoperit de o glugă. Fură stinse aproape toate torțele, iar Antonius fu condus în mijlocul templului. Aici rămase singur. Un miros puternic de tămâie se răspândi în aer, acoperind mirosul de lemn și de pământ umed. Liniștea era adâncă. Deodată, un timpan începu să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
tău, ești demn să intri în mundus. De trei ori va fi blestemat cel care va încerca să forțeze ușa sacră și nu va reuși. De trei ori vei fi răsplătit dacă vei adăuga victoria la obiectivul tău. Cineva luă gluga de pe capul lui Antonius. Era complet ras. De el se apropie un bărbat ce purta o togă neagră brodată cu purpură. O mască albă, în formă de cap de leu, îi acoperea complet chipul. — Ție îți dau abrasax. Îi puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
purpură. O mască albă, în formă de cap de leu, îi acoperea complet chipul. — Ție îți dau abrasax. Îi puse la gât un colier de fier în care era încastrată o piatră neagră. — Ție îți dau tinctorium. Un oficiant cu gluga trasă pe cap îi întinse lui Antonius o pernă pe care se afla o dagă de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
era cineva. Ridică ochii și îl văzu pe Ausper. Vitellius dădu din mâini, încercând să-l alunge, căci credea că-i o nălucire iscată de vin. Ausper îndepărtase cu mâna un comesean, iar acum stătea lângă Vitellius, fixându-l de sub gluga mantiei cu ochii săi orbi, teribili. Nu poți face asta. Știi prea bine că Orpheus trebuie să moară în arenă. Nu-ți amintești ce a spus Velunda? Vitellius clătină din cap. Nu-și amintea... Nu-și mai amintea nimic. — Medicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
despre operațiunile militare. Nici un cuvânt despre războiul flavienilor împotriva noastră. Nici un cuvânt, auzi? Nici la palat, nici în Senat, nici pe străzi. Privi drept în față; pe treptele de sus ale amfiteatrului văzu un bărbat care își acoperea capul cu gluga mantiei. Înspăimântat, îl recunoscu pe Ausper, care ridica mâinile spre el, arătându-i cerul. Dintre norii adunați la orizont se ivea, abia vizibil pe cerul după-amiezii de octombrie, discul diafan al lunii în descreștere. 38 — Luna... Luna ne-a ajutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în speranța că acesta îl va adopta și îl va face moștenitorul său. Paegnari: categorie discutabilă din lumea spectacolelor cu gladiatori; par să fie un fel de bufoni, specializați în parodii ale luptelor de gladiatori. Paenula: mantie de lână cu glugă mare. Pankration: disciplină de origine greacă, în care se îmbină pugilatul (unde sunt permise loviturile cu piciorul, genunchiul și capul) și lupta (unde adversarii pot lupta și la pământ, spre deosebire de tradiționala orthepale, ce are loc numai în picioare). Este o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

În voia Întunericului și a sunetului ploii În geamuri. Am Închis ochii și am Încercat să Încheg imaginea, atingerea și mirosul Beei. Cum, cu o noapte În urmă, nu Închisesem un ochi, oboseala mă copleși repede. În vis, silueta cu gluga trasă a unei Parce din aburi călărea pe deasupra Barcelonei, o străfulgerare spectrală ce se zărea peste turnuri și acoperișuri, purtînd agățate de funiile ei negre sute de mici sicrie albe, care lăsau În urma lor o dîră de flori negre pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
e cineva care va veni odată cu tine, că tu o să-l aduci... CÎnd am ieșit pe coridor, se auzeau pași pe casa scărilor. Am recunoscut umbra prelinsă pe ziduri asemenea unei pînze de păianjen, gabardina neagră, pălăria trasă ca o glugă și revolverul din mînă, strălucind ca o coasă. Fumero. Întotdeauna Îmi amintise de cineva sau de ceva, Însă pînă În clipa aceea nu Înțelesesem de ce anume. 4 Am stins lumînările cu degetele și i-am făcut Beei semn să păstreze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]