30,256 matches
-
un ecou pierdut de încăperea goală nu-i nimeni la nord, nu-i nimeni la sud e-aceeași agonia, pe miimi de secundă, într-un hău de splendoare la orice război pierdut de mine în lumea largă, altcineva îmi ocupă grădina cu steagul unei țări străine înfipt în pământul moale... Eșafod afară-i Evul Mediu și într-o farmacie calculez infinitul acestor metale masa lor atomică în diencefal în cea mai blândă alegorie, de la esențe am învățat să dorm și-mi
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
esențiale. Topirea zăpezii ai plecat, ai venit dar o singură călătorie nu ai făcut: aceea spre seară, aceea spre tine metareal la solstițiul de iarnă cu apa zăpezii, a intrat în pământ singurul lucru ce l-am avut: secolul XX grădina cu arbori arhetipali de pe muntele analog cărarea ca o boare spre Dumnezeu și iarăși chipul tău iubit: însuși secolul XX #ți văd la urmă tălpile: Doamne, cum Te-ai rănit umblând numai pe Marea Neagră. O parte din Întreg în toate
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
până nu punem câinii-lup pe tine! Ia aminte! Privesc în întunericul de afară... Dusă să se prostitueze atârnată de fereastra-răsuflătoare, domnișoară cu picioarele dezgolite, își trage cu greu sufletul: iar ai, fă, scurtcircuite? Iar are în minte calvarul colinei, trandafirul grădinii de acasă, măgarul pe pajiște... "Scurt-circuite în trupul meu de pasăre de pradă, pe care l-am vândut corăbierilor, drept plată pentru călătorie", strigă - iar am scurtcircuite. Plânge. Ea, dusă să se prostitueze în Lumea Nouă cu trup de pasăre
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/8259_a_9584]
-
pe jos la vârful omu, i-a căzut primul dinte la 88, înconjura școala în mâini de trei ori. până la 92 cânta în fiecare duminică și cânta așa frumos că icoanele își închideau puțin ochjii. în fiecare an creștea împreună cu grădina lui. până anul ăsta, când nu i-a mai păsat, când nu a mai putut. i-a zis: mi-e din ce în ce mai greu. nu mai pot. acum doar se plimbă. când grădina e singură, nu mai are curajul să coboare în
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
își închideau puțin ochjii. în fiecare an creștea împreună cu grădina lui. până anul ăsta, când nu i-a mai păsat, când nu a mai putut. i-a zis: mi-e din ce în ce mai greu. nu mai pot. acum doar se plimbă. când grădina e singură, nu mai are curajul să coboare în ea. îi e frică să nu cadă și să nu se facă una cu pământul. bunicu e acum viu. kirilă ar vrea ca moartea să nu vină măcar o dată însă capul
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
Dar nu mai ajung. Flux amar ne încearcă, ne macină, Săptămânile noastre trec Unele pe lângă celelalte Asemeni trenurilor de mare viteză Mergând în sensuri opuse. Când se va limpezi orizontul? Sufletele când vor cânta din nou? Poate niciodată, niciodată, Poate grădina curcubeelor vii Nici nu există. Prezumție Tu ai, iubito, umeri de zăpadă, Coapse de trandafir vibrând, Zorii abia așteaptă să te vadă Goală cum un pui de mierlă-n cuib. De când te știu ard Precum rugul implicat, Zac de boală
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
peste verdele rărit. Portaluri orientale clasice, coloane, ornament din stuc, se înghesuiau între tufișuri și cotețe; purtând pe ele o crustă de praf și rugină, epavele automobilelor proliferau sub prelate, câinii se hârjoneau prin gangurile curțiilor, între ușă și portalul grădinii, sau stăteau întinși cu țâțele roșii și impertinente pe dalele sparte în arșița după-amiezii. Piața zăcea goală și amuțită la soare, o lumină îngălbenită, o nuanță mai deschisă decât galbenul mălaiului și al tutunului irizând fațadele. O culoare fără egal
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
la pipăit ca basmaua brodată din bumbac păstrată de mama în șifonier, învelită în hârtie de mătase. În acest loc, sub copacii încă tineri, cu optzeci și cinci de ani în urmă, Leo Schachter a oprit landoul în fața porții de la grădină, i-a ordonat birjarului să aducă bagajele înăuntru, a împins ușa care peste zi rămânea deschisă și l-a rugat pe tata-mare să intre primul; dalele, stropite de curând, duceau de-a lungul unui răzor de trandafiri, ce mărgineau zidul
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Văcărești? Doar pe coperta cărții lui I. Peltz. Numele a dispărut cu stradă cu tot, trimisă în neant de buldozerele lui Ceaușescu. Fizic, Parcul Ioanid mai există, dar numele, doar pe coperta cărții lui Horasangian. Ce vine la rând? Poate Grădina Icoanei, poate Cișmigiul. Își pierde Bucureștiul identitatea culturală? Ei și! Au schimbat comuniștii numele vechi, de ce să nu venim și noi cu schimbările noastre? Praful și pulberea să se aleagă de trecut.
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
de soldați”. În preajma mortului dansează fantasme umane (cocoșatul cu scripcă) și animaliere (vițelul), afectînd un realism plutitor precum la Chagall: „ascultă, părinte: priveam în urma lui, a/ cocoșatului cu/ scripcă. Îmi frămîntam mintea,/ analizam... pe/ cărarea în formă de spirală, a grădinii, cărarea de la intrare: pietrișul îi/ scîrțîia sub pașii ușori... Cui? Cum, cui? Cocoșatului, cu/ o umbră de viclenie./ Îmi mușcam pînă la sînge o buză. Analizam// lumina solară, după/ trecerea ei prin atmosfera planetară. «Pe o/ spirală/ a reînnoirii» - cu
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
Constantin Țoiu 17 octombrie 2003. Grădina Luxemburg, unde cel mai mult îi plăcea să se plimbe lui Cioran, însoțit, în ultimii ani de viață, după cât știu, de Sanda Stolojan, deținătoarea multor reflecții inedite, probabil, ale filosofului sibian... Nu sunt sigur; dar, bănuiesc, sumbru cum era, că
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
al lui Cioran! Soția sa adaugă un amănunt care îmi era necunoscut: s-a adoptat în Elveția o lege permițând să dispui după voie de cenușa cuiva care ți-a fost apropiat, să aduci urna acasă, s-o răspândești în grădină sau în alt loc (peisaj) preferat al decedatului. Este, desigur, mai puțin complicat decât să urmezi altă tradiție elvețiană, aceea de a urca coșciugul pe un vârf de munte unde să-l așezi vertical, pentru ca defunctul să poată contempla încă
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
o zi să-l văd murind, aș putea zice, pe brațele mele... Venisem la Șuțu, cam pe la 3 după amiază. Pe la vreo 4, cum era cald În cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: „Ia asculta, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm și să te Învăț să cânți Deșteaptă-te, Române!” Eu care știam că nu e bine să-i fac Împotriva am ieșit cu el În grădina, unde se vede că-l trăgea soarta. Și a Început să
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
zice uitându-se lung la mine: „Ia asculta, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm și să te Învăț să cânți Deșteaptă-te, Române!” Eu care știam că nu e bine să-i fac Împotriva am ieșit cu el În grădina, unde se vede că-l trăgea soarta. Și a Început să cânte Deșteaptă-te, Române, si eu după el. Cântă frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
mereu latent, deși estompat de vreme și aproape pierdut în uitare, este aura de mister a existenței. Din această fotografie n-a rămas mare lucru, aproape tot fundalul s-a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
existe nimeni care să se intereseze de ea, fotografia va muri. Gulerul rochiței albe, care probabil era de dantelă, degetele care se sprijină pe umărul ei. Un bărbat a adus aparatul de fotografiat pe un trepied până în acel colț al grădinii, și-a acoperit capul cu o pânză neagră, a apăsat pe buton. Este singurul lucru care nu apare în portret, singurul lucru despre care nu știu cum a fost. I-a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
faguri de miere. Prima moarte în casă Chipul ei palid Cât de greu mirosul coroanelor Câtă groază din pânza cea neagră În albul balconului cu ghivece Șoapte și plânset încet Dangăt rar, molcolm, depărtat, Clopotele de ce tot bat? Nopți înstelate Grădinile-n floare Pe ascuns Mângâiere-aripată sărutul furat Pe obrazul ca focul - Să fi fost doar sfială? Iarba după întâia ploaie Cu mireasmă îmbătătoare Fierbințeala zăpezii Ce-ți amorțea degetele precum și Fața plină de zbârcituri A mătușii. Toate laolaltă de-a
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
fața fragilă, vulnerabilă a lumii, la accepția sa plutitoare ca un vis revolut ori încă neîmplinit. Indecizia inofensivă, capriciul benign, blîndețea învăluitoare a reveriei dau substanță caligrafică acestei interiorizări liliale, transcriind parcă o tinerețe eternă, pierdută-n sine: „Ea străbătea grădina/ într-un totem de umbră/ atins pămîntul nu-l mai atingea./ Nu se mai difuza frenetic nici supus./ Crengile jos speriau lumina./ Mișcarea o-ncolți. Ea s-a retras.// Capriciul blînd. O năuceală moale...// Ea străbătu grădina. Indecis/ ceva pierdu
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
sine: „Ea străbătea grădina/ într-un totem de umbră/ atins pămîntul nu-l mai atingea./ Nu se mai difuza frenetic nici supus./ Crengile jos speriau lumina./ Mișcarea o-ncolți. Ea s-a retras.// Capriciul blînd. O năuceală moale...// Ea străbătu grădina. Indecis/ ceva pierdu-n repaos. Ea desprinse/ să fredoneze-n sine sprijin” (Ea străbătea grădina). Luminozitatea intensă alcătuiește un atribut al inocenței primare: „Bîntuie lumina și nu mai pot vedea/ decît în pace decît în bucurie/ cu nevinovăție” (Discurs despre
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
Nu se mai difuza frenetic nici supus./ Crengile jos speriau lumina./ Mișcarea o-ncolți. Ea s-a retras.// Capriciul blînd. O năuceală moale...// Ea străbătu grădina. Indecis/ ceva pierdu-n repaos. Ea desprinse/ să fredoneze-n sine sprijin” (Ea străbătea grădina). Luminozitatea intensă alcătuiește un atribut al inocenței primare: „Bîntuie lumina și nu mai pot vedea/ decît în pace decît în bucurie/ cu nevinovăție” (Discurs despre apoteoză). Sub unghiul viziunii, avem a face cu detritusurile încă dulci, purtînd mirajul începuturilor absolute
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
evident și un alt fapt, oarecum contrariu: pentru un scriitor cu stil și talent, drumul lung de la realism la fantastic nu e, în fond, decît o mică schimbare de atitudine. Titlul antologiei e semnificativ și, poate, polemic. O pagină din Grădina de vară, volumul de debut din 1989, și o alta, din Într-o după-amiază de vineri, publicat în 1997 (între care se interpune Eclipsa, apărut în 1993), nu sînt esențial diferite. Aceeași mînă sigură, același ochi neobosit și lucid care
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
locatari ai aceluiași imobil, cei doi aproape că nu se întâlnesc, casa unchiului Alexandru, care e demnitar, fiind de fapt o luxoasă reședință, cu parter, etaj, mansardă, cu încăperi numeroase și mai multe livinguri, cu intrări și ieșiri multiple, cu grădină, garaj și tot felul de acareturi. Este și multă lume acolo și un necurmat du-te vino: verii și verișoarele cu grupul de prieteni gălăgioși, părinții și bunica Maie, fosta ilegalistă, personalul de serviciu și undeva, într-o cameră de la
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
prieteni gălăgioși, părinții și bunica Maie, fosta ilegalistă, personalul de serviciu și undeva, într-o cameră de la mansardă, procurorul Strava, neparticipant la agitația celorlalți, petrecându-și timpul cu cititul sau făcând însemnări în jurnal. Coboară rar pentru scurte plimbări în grădină. Rememorările lui Tin, încă nedetașat sufletește de copilăria petrecută în orașul din nord, sunt luminoase și tandre, marcate de spiritul vârstei generoase, chiar dacă băiețașul, despre care se spune în oraș că „va fi un al doilea Enescu”, nu avusese parte
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
de format faraonic, dorite de liderul PCR ca spații agro-alimentare unice în București), iar, pe de alta, în demolarea proprietății private (cu precădere, a locuințelor individuale) și ridicarea celei colective. În locul României tradiționale, cu mici case urbane sau rurale cu grădină și alee, Ceaușescu a imaginat (și a pus în mișcare) o țară “nouă”, de mari cartiere muncitorești, ce ar fi descărcat din ușa blocului direct în sala de cantină toate categoriile sociale, adunate la una și aceeași mare masă a
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Multiubitul animal de casă - despre care am citit într-o altă carte, nu de versuri, că e doar pe jumătate domesticit de om - moare, poetul nu suportă ideea, dar îi sapă totuși „o groapă/ de o jumătate de metru/ în fundul grădinii/ în cimitrul virtual al unei întregi dinastii/ de pisici“. Îi citește - doar e o pisică iubitoare de literatură - din „williams“ (William Carlos Williams, poetul american a cărui influență stilistică se simte la Romulus Bucur). Și, lucru deloc trist - poetul îl
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]