748 matches
-
al teritoriului nostru, ci, mai ales, pentru a observa definitivarea procesului îndelungat și complex numit etnogeneza românească. Pe întreg teritoriul românesc s-au desfășurat cercetări succesive pentru înțelegerea cuprinzătoare a trecutului comunităților umane. Deși, printre primele vizate au fost cetățile greco-romane de pe malul dobrogean și siturile neo-eneolitice din regiunea Moldovei, ultimele descoperite încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, preocupările arheologilor s-au extins și asupra perioadei secolelor VI-XI, importantă îndeosebi prin desăvârșirea etnogenezei românești. În acest scop, pentru strângerea
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
verticale și oblice de striuri apar în asociere cu celelalte, fiind ornamente secundare. Din punctul de vedere al originii, această diferențiere etno-culturală este normală, întrucât cele două populații provin din medii opuse, iar moștenirea lor este diferită, distinctă de la lumea greco-romană la cea slavă. Întrucât rădăcinile sunt diferite, nefiind un trunchi comun, și creațiile culturale diferă, fapt subliniat prin compararea trăsăturilor vestigiilor arheologice. Între siturile de tip Dridu, din regiunile românești, s-au observat unele diferențe în conținutul culturii materiale din
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
cnezate și voievodate (secolele IX-XIII). Similar Antichității, când satul geto-dacic, anterior, dar îndeosebi posterior, cuceririi romane, era influențat de formele de organizare romană, implicit de cultura materială superioară a acestei civilizații, și, în perioada medievală timpurie, această orientare spre lumea greco-romană se păstrează, Imperiul Bizantin fiind un factor de echilibru și de comparație pentru regiunile nord-dunărene. Membrii comunităților autohtone au preluat unele elemente bizantine, pe care încercau să le adapteze spațiului românesc, de la modul de construcție și unelte, moneda bizantină din
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
număr redus de case, puține locuințe de suprafață, lipsa mormintelor de incinerație sau de înhumație din anumite etape istorice), elementele comune celor două spații se datorează legăturilor etnice, relațiilor economice și interferențelor culturale și spirituale. Păstrând tradiția relațiilor cu lumea greco-romană, populația veche românească a continuat să își îndrepte atenția spre aceleași orizonturi, cu un grad de civilizație avansat, de unde ulterior au pătruns ideile formării unui sistem de organizare socială, militară și religioasă. CORPUSUL DESCOPERIRILOR Pe parcursul secolului XX și îndeosebi în
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
camionul; de corijențele lui la engleză, de faptul că, de la trei ani, ai 283 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Ciupi secretarele. Sărută dreapta directoarei-adjuncte. Intră ca un taur în cabinetul directorului-plin (o huidumă de bucovinean, cu care făcuse lupte greco-romane în tinerețe, cu care mai făcuse afaceri și care îi era și acum îndatorat că nu-i frânsese atunci gîtul) îi răsfiră înainte jumătate dintre certificatele, pe care izbutise să le falsifice în favoarea lui Doru. Iar în contul celeilalte jumătăți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de rând este, în opinia lui Foucault, un „animal confesor” (fapt trădat și de extraordinara abundență a literaturii diaristice din timpurile moderne). Atitudinile cultivate însă de creștinism și-au făcut apariția într-un climat urban, beneficiar al eredității culturii păgâne greco-romane. Aproape șase secole (al IV-lea î.Hr. - al II-lea d.Hr.) preced instaurarea creștinismului, iar Foucault își propune să citească vestigiile scripturistice ale acestei epoci ca pe un imens palimpsest, saturat de corespondențe. Pentru scopul limitat al studiului de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
modul în care M. Foucault vede succesiunea între cele două „episteme” (i.e. paradigme sau constelații valorice care generează, într-un mod cvasi-organic, reperele culturale ale unei societăți umane). În acest sens, Foucault pare fascinat de raportul de continuitate între lumea greco-romană și cea creștină 1. Premisa metodologică a autorului este aceea că, indiferent de epoca istorică luată în discuție, există un set limitat de modalități de apropriere a sinelui prin ceea ce J. Burckhardt a numit (referindu-se la epoca Renașterii) „autostilizări
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fiind dezbătut într-un cadru dominat de referința la natura naturata (adesea personificată). Interdicțiile sau invitația la asceză nu sunt scrise pe o tablă a legii divine. Autoritatea supremă și nemijlocită a unui Dumnezeu personal are ca substitut, în lumea greco-romană, interpretarea medicală a ordinii firii în lumina exigențelor interiorității. Perspectiva asupra sexualității este, în cuvintele lui Foucault, „individualistă”1. Sfera vieții publice intersectează sfera preocupărilor private, dar întotdeauna acestea primesc prioritate. Descoperirea conceptului de răgaz sau de timp liber (gr.
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În De Pythiae Oraculis 409 c nu este Hadrian, rolul Împăratului la Delfi este de netăgăduit, iar faptul că l-a numit oficial pe Plutarh epitropos al Greciei 2 reprezintă un pas important În evoluția Imperiului Roman către un Imperiu Greco-Roman. Este adevărat că succesul pe care Delfi Îl avusese altădată aparținea acum, pe de o parte, oracolelor apolliniene din Asia Mică, mai cu seamă Didymos și Claros 3, și, pe de altă parte, oracolelor tămăduitoare, ca Asklepeion-ul din Pergam și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Din preistoria discursului romanesc", în Probleme de literatură și estetică, traducere de Nicolae Iliescu, prefață de Marian Vasile, Editura Univers, București, 1982, pp. 505-506. 118 Apud Bahtin, M., op. cit., p. 506. 119 Vezi Panaitescu, Val., "Preeminența spiritului satiric în lumea greco-romană", în Humorul (sinteză istorico-teoretică), Editura Polirom, Iași, 2003, vol. I, pp. 45-63. 120 În acest sens, demonstrația, probată cu argumente solide, îi aparține lui D.M. Pippidi; vezi capitolul "Aristofan și idealul poetului educator", în Pippidi, D.M., Formarea ideilor literare în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
episcopi în sud). În Spania, la sinodul de la Elvira (310) au participat 47 de episcopi, în bună parte din zona de sud a țării. În alte locuri erau, chiar și fără episcop, comunități creștine cu un prezbiter. 2. Situația religioasă greco-romană la întâlnirea cu creștinismul În contrast cu unitatea politică și culturală imperială de la începutul epocii creștine, lumea religioasă din țările aflate jurul bazinului mediteranean ne oferă un tablou complex și foarte variat. Roma nu a intenționat niciodată să atașeze cuceririlor sale politice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
elenistice precreștine, în cele ce urmează, ne va ajuta să vedem și să evaluăm cu claritate misiunea pe care a primit-o creștinismul în momentul în care s-a silit să atragă, într-o primă etapă, spre propriile idealuri lumea greco-romană, pentru ca mai apoi să se extindă și spre limesul nordic al Imperiului. 2.1. Decăderea religiilor antice greco-romane O primă caracteristică a situației religioase în ansamblu, din lumea elenistică de la sfârșitul secolului I a.Chr., a fost devalorizarea politeismului grecesc
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care a primit-o creștinismul în momentul în care s-a silit să atragă, într-o primă etapă, spre propriile idealuri lumea greco-romană, pentru ca mai apoi să se extindă și spre limesul nordic al Imperiului. 2.1. Decăderea religiilor antice greco-romane O primă caracteristică a situației religioase în ansamblu, din lumea elenistică de la sfârșitul secolului I a.Chr., a fost devalorizarea politeismului grecesc și a religiei Romei antice pornită chiar din interiorul acestora. Cauzele acestui proces au fost variate și sunt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și pentru ei, ca și pentru tânărul zeu al mitului o înviere într-o lume misterioasă de apoi? Unica posibilitate, făgăduită în mit, a unei asemenea speranțe escatologice trebuie să fi trezit interesul omului din perioada elenismului. Incapacitatea religiilor antice greco-romane de a oferi un răspuns îndestulător acestui interogativ palpitant al omului au determinat orientarea acestuia spre noile forme de credință, a căror forță de atracție era sporită continuu de natura misterioasă și neobișnuită al ceremonialului de inițiere. Ceremonialul părea un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și compactă în dezvoltarea sa teologică, a perceput necesitatea păstrării unității ecleziastice, punând limită dezordinii cauzate de înmulțirea sectelor gnostice ori a celor milenariste, prezentând religia creștină păgânilor și respingând simultan acuzele neîntemeiate ale acestora. 4. Creștinismul în istoriografia păgână greco-romană Raportul dintre lumea greco-romană și creștinism, în ciuda tuturor asimilărilor istorico-religioase constatate, nu a fost lipsit de prejudecăți din antichitate până astăzi. Pentru creștini conceptul de păgânism implica o evaluare negativă a lumii greco-romane. Neînțelegeri care au marcat opinia publică, față de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sa teologică, a perceput necesitatea păstrării unității ecleziastice, punând limită dezordinii cauzate de înmulțirea sectelor gnostice ori a celor milenariste, prezentând religia creștină păgânilor și respingând simultan acuzele neîntemeiate ale acestora. 4. Creștinismul în istoriografia păgână greco-romană Raportul dintre lumea greco-romană și creștinism, în ciuda tuturor asimilărilor istorico-religioase constatate, nu a fost lipsit de prejudecăți din antichitate până astăzi. Pentru creștini conceptul de păgânism implica o evaluare negativă a lumii greco-romane. Neînțelegeri care au marcat opinia publică, față de adepții mesajului biblico-creștin, au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ale acestora. 4. Creștinismul în istoriografia păgână greco-romană Raportul dintre lumea greco-romană și creștinism, în ciuda tuturor asimilărilor istorico-religioase constatate, nu a fost lipsit de prejudecăți din antichitate până astăzi. Pentru creștini conceptul de păgânism implica o evaluare negativă a lumii greco-romane. Neînțelegeri care au marcat opinia publică, față de adepții mesajului biblico-creștin, au fost numeroase. Manualele de Istoria Bisericii depășesc chiar și în zilele noastre parțial asemenea locuri comune, a căror problematică a fost deja evidențiată prin cercetări specifice. Literatura existentă referitoare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
numeroase. Manualele de Istoria Bisericii depășesc chiar și în zilele noastre parțial asemenea locuri comune, a căror problematică a fost deja evidențiată prin cercetări specifice. Literatura existentă referitoare la acest aspect ne îngăduie analiza aspectelor considerate relevante de către reprezentanții istoriografiei greco-romane, în descoperirea concepțiilor lor despre creștinism. Unii istoriografi greco-romani au rămas atașați anumitor caracteristici literare specifice antichității (afirmațiile lor pot fi luate în considerație cu multă prudență), iar alții, din epoca postconstantiniană, și-au perceput concepțiile ca o replică la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
zilele noastre parțial asemenea locuri comune, a căror problematică a fost deja evidențiată prin cercetări specifice. Literatura existentă referitoare la acest aspect ne îngăduie analiza aspectelor considerate relevante de către reprezentanții istoriografiei greco-romane, în descoperirea concepțiilor lor despre creștinism. Unii istoriografi greco-romani au rămas atașați anumitor caracteristici literare specifice antichității (afirmațiile lor pot fi luate în considerație cu multă prudență), iar alții, din epoca postconstantiniană, și-au perceput concepțiile ca o replică la cele ilustrate de autorii creștini; analiza detaliată a istoriografiei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
religiozității romane, așa cum a fost formulat cu un secol înainte de Cristos, judecata istoriografului asupra creștinismului ca superstiție apare ca o descalificare, ca o necunoaștere a ceea ce poate fi o religie. Potrivit celor de mai sus, confruntarea dintre creștinism și lumea greco-romană s-a aflat dintru început sub semnul religiosului; celelalte idei sau obiecții referitoare la aceasta asumă inevitabil un caracter secundar. Pentru scriitorii creștini, motivele care au dus la dezlănțuirea unor persecuții religioase împotriva comunității lor, nu sunt străine intențiilor religioase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Argumentația sa se deplasează pe liniile polemicii păgâne contemporane, întrucât caricaturizarea creștinismului este definită din perspectiva pozitivității medio-platonice. În ansamblu, gândirea sa pretindea o cunoaștere adecvată a activităților celor credincioși și o inserare a creștinismului în schema religioasă a lumii greco-romane. 4.4. Creștinii în descrierea neutrală a lui Ammianus Marcellinus Istoricul roman Ammianus Marcellinus (330-395) face aluzii frecvente la creștinismul antichității târzii în Istoria romană, în care, adăugându-se lui Tacitus, descrie istoria Imperiului roman. Observațiile sale, specifice unui istoric
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tot mai mult la excluderea familiilor antice încă păgâne. Asistând la o asemenea rutină, informația autorului asupra practicii administrative a împăratului Alexandru Sever apare ca o critică față de condițiile prezente, impregnate de intransigența creștină chiar și în instituțiile publice. Istoriografia greco-romană a antichității târzii, în specificările sale asupra creștinismului, este dependentă de premizele care îi sunt proprii, iar punctul de vedere al fiecărui autor este determinat dintru început de evoluția politico-religioasă. Ne surprinde faptul că nici pe durata persecuțiilor, nici pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Hercule. Nu a fost numărat printre zei deși a făcut bine oamenilor, potrivit autorului, ci numai în baza forței sale fizice, calitate care nu corespunde vreunui bine divin, nici omenesc, din moment ce animalele îi sunt superioare omului în aceasta. Lumea greco-romană este gata să divinizeze un om nu pentru vreo virtute inerentă sufletului, ci pentru o calitate ce ține de trup: tăria fizică (fortitudo), preamărită de mentalitatea curentă, în măsura în care ar fi dăunătoare umanității; cu cât mai mult un om ucide, cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rămână supuși Bisericii, întrucât impunerea disciplinei sale în domeniul moral și doctrinar se împotrivea esenței ereziei lor. Necesitatea unei alegeri libere de a gândi și acționa i-au determinat pe gnosticii să se îndrepte spre o lumea culturală a filozofiei greco-romane, iar pe montaniști să descopere o biserică fără ierarhie ori impunere de legi, sprijinindu-se pe vitalitatea perenă a Duhului Sfânt care îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși în Cristos, evitând orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vorbește cu multă claritate papa Clement Romanul (92-99), făcând o anumită aluzie Tacitus, atunci când ne spune că asemenea spectacole au fost inventate pentru creștini, inexistente anterior domniei lui Nero. Se aduceau pe scenă și se reconstruiau episoade narate de mitologia greco-romană și de istoria romană; ulterior au fost repetate și de alți împărați și au fost celebrate îndelung cu prilejul jocurilor de la Corint, după cum se poate citi în cartea a X-a a Metamorfozelor lui Apuleius (125-170). Din paginile autorilor păgâni
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]