738 matches
-
și publicarea rezultatelor în paginile revistelor și lucrărilor de specialitate ale timpului, căpătând o amploare crescândă ce s-a diversificat simțitor și s-a extins peste perioada migrațiilor. Interesului manifestat de Grigore Tocilescu și de Teohari Antonescu (1866-1910) pentru vestigiile greco-romane din zona dobrogeană, se adaugă și cunoscutul clasicist George Murnu (1868-1957), care, la Adamclisi (jud. Constanța), efectuează mai departe lucrări de explorare arheologică. La scurt timp după aceasta, în 1910, o altă personalitate în domeniul cercetării arheologice românești, Vasile Pârvan
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
era aproape necunoscut, cu excepția unor mărturii ce vizau descoperirile întâmplătoare ale unor morminte semnalate sumar în unele ziare și reviste ori rămase ca pure însemnări inedite. Între 1959-1964 au fost descoperite și cercetate în necropolele Tomisului peste 500 de morminte greco-romane pe o suprafață destul de întinsă în jurul orașului antic. Descoperirile cauzate de ritmul susținut al lucrărilor de construcții, canalizări, taluzări și consolidări de maluri ce se efectuau în vederea urbanizării, ca și cea din 1993, au dus la descoperirea unei stele funerare
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
moderni: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Al. A. Philippide, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu. Atmosfera de descoperire și de participare la poezia și la suflul timpului a avut ca suport, în afara comentariului critic, traducerile. Nu este ignorată lecția marii tradiții greco-romane, aflată în valoarea morală a tragediei la Sofocle, analizată de N. Bănescu, în traducerea lui D. Caracostea la Prometeu înlănțuit de Eschil, în pildele filosofice ale lui Lucrețiu transcrise, după De rerum natura, de Const. T. Stoika, în Satirele lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
nu milenii. Fiecare ciclu spune totul, din ce în ce mai repede. El etalează toate potențialitățile imaginii, în aceeași ordine ca și celelalte și sub același titlu. Acesta ar putea fi, împrumutându-l de la elenistul Vernant: "De la prezentificarea invizibilului la imitarea aparenței". Anterior ciclului greco-roman, idolul de lemn este zeița, înainte să capete, într-un fel, un corp propriu, care cere să fie privit pentru el însuși. Din obiect ceremonial, statuia devine ornamentală. Talismanul se transformă în operă. Clasicismul grec al secolului al V-lea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
peștii ei. Dar câmpurile pur ornamentale din vilele pompeiene rămân ilustrări ale unor teme mitologice, ideal încastrate în operele lor de referință. Ovidiu și Vergiliu permit înfățișarea, dar ceea ce spun ei fixează limitele și conținuturile a ceea ce se vede. Peisajul greco-roman rămâne, în cel mai bun caz, un comentariu de text. Și mai uimitoare este absența peisajului în primul mileniu creștin. Paradoxal, fiindcă lumea feudală și seniorială (care deține controlul asupra formelor) este eminamente rustică. Viața unui mecena se împarte între
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai puțin flagrant în viața formelor decât în cea a societăților. Îndelungata "decădere a analfabetismului" provoacă în compensație întoarcerea primitivității refulate, cum am văzut în ultima vreme în pictură prin colaj, frecare, zgîriere; automatism, dripping, body-art; graffitti, mâzgâleli, ejaculări. "Arta" greco-romană face trecerea de la indice la icoană. Arta modernă, de la icoană la simbol. În era "vizualului", bucla artei contemporane se inversează și se întoarce, de la simbolicul total, la o căutare disperată a indicelui. Materii noroioase, gudron, nisip, cretă, cărbune. După Kandinsky
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
online, prin intermediul mijloacelor informaționale, a devenit o alternativă la comunicarea clasică. Această variantă este definită, printre altele, și prin însușiri paraverbale, constituind-se într-o mutație comunicațională. Astfel de mutații sunt frecvente în istorie, începând cu mixtura limbilor în perioadele greco-romană și a invaziilor tribale de sorginte asiatică asupra teritoriilor europene și culminând, spre exemplu, cu "franțuzismele" din România secolului al XIX-lea. Aceste mixturi lingvistice sunt atât de frecvente încât le putem considera "naturale". Întrebarea subsecventă se referă la importanța
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
complet de dezvoltare a imaginii să se fi realizat. Cel pe care îl descriem în acest capitol își are apogeul în secolele XVI-XVII și începe împreună cu cenzura realizată în jurul secolului al V-lea, odată cu sintetizarea teologiei creștine și decăderea culturii greco-romane din imperiul roman de răsărit. Ca urmarea a acestui final s-a realizat o formă simplă de imaginar care putea juca rolul unui început pentru construcția ce va urma. Cenzura care a determinat acest nou început a fost de două
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
plasare biblică a acestuia, iar interpretările privind poziționarea sa sunt cumulate și cu descrierea purgatoriului ca zonă intermediară de ispășire a pedepsei. De aceea, pentru identificarea și poziționarea spațială a Infernului s-a realizat o sinteză dintre tradiția creștină, cea greco-romană și cea populară. Cu toate dificultățile de ordin teologic au existat momente în care s-a realizat și o spațializare a acestuia. Astfel, în secolul al VIII-lea Sfântul Willibald a identificat infernul într-o zonă din regiunea Calabria 15
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
treptat o sinteză între propriul imaginar și cel impus de cuceritori. Rezultatul a fost un univers mitic complex, sincretic, dificil de asimilat de oricare dintre imaginarurile inițiale. În dezvoltarea filosofică a imaginarului un impact deosebit l-a avut reinterpretarea miturilor greco-romane sub influența noilor imagini. Am amintit deja despre mitul insulei fericiților care s-a concretizat în utopii. Dincolo de aceste forme se realizează și un conflict activ în care sunt eliminate majoritatea imaginilor rămase specifice populațiilor locale. Devenirea de imagine în
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Antică. Ruptura dintre Antichitate și Evul Mediu nu s-a realizat în mod brusc și radical. Au fost trepte ale cenzurii și redescoperirii, fiecare dintre acestea având rolul său în construcția imaginii despre lume. Cenzura radicală a fost realizată mitologiei greco-romană începând cu mileniul întâi, dar ulterior au fost cenzurate majoritatea direcțiilor filosofice. Dar, o parte dintre acestea făceau parte integrantă din imaginarul epocii și chiar dacă acesta a fost cenzurat, multe dintre concepțiile platonice, neoplatonice stoice sau epicureice s-au strecurat
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
pentru că au puterea de a modela și schimba trupul, de a-l armoniza și a-i da strălucire prin bucuria produsă de contemplare. Ele nu au fost trecute la științele poetice, chiar dacă acum sunt considerate arte, pentru că Bacon urmează principiul greco-roman care consideră aceste arte drept meșteșuguri. Cu toate acestea, ele ar fi putut fi ușor trecute la științele poetice, deoarece îndeplinesc principala lor cerință: aceea de a crea lumi fantastice în care omul să se retragă. Dar Bacon era un
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Vechiul Testament. Este foarte dificil de spus dacă acolo există o anume influență iraniană (...)”4, iar mai târziu se va pronunța cu destulă eleganță: „Nu sunt calificat să rezum acele probleme despre influența iraniană asupra religiilor Bibliei și asupra religiilor sincretismului greco-roman. Dar nu mă pot abține să nu regret că discuția urmează un pattern prea vechi și depășit. Pentru mine, problema este: într-o religie dată, constituie eshatologia parte integrantă a sistemului religios sau nu? Este religia respectivă inconceptibilă fără eshatologie
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
în perioada Evului Mediu, operele de artă religioasă, realizate în deplină consonanță cu particularitățile gândirii creștine, aveau să ofere maselor de credincioși o adevărată învățătură prin imagini, sensibilizându-le prin valoarea înaltelor doctrine pe care le slujeau. Astfel descrisă, arta greco-romană a introdus o viziune artistică nouă, care s-a răsfrânt și asupra imageriei dedicate sacrului. Acestui context cultural-artistic i se datorează primele încercări de redare a unei perspective liniare ce sugerează ideea tridimensionalității, imaginile divinităților reflectând îndeaproape etalonul armoniei anatomice
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a răsfrânt și asupra imageriei dedicate sacrului. Acestui context cultural-artistic i se datorează primele încercări de redare a unei perspective liniare ce sugerează ideea tridimensionalității, imaginile divinităților reflectând îndeaproape etalonul armoniei anatomice. Apelând la frumusețea organică a formelor fizice, arta greco-romană înfățișează sacrul într-o deplină conformitate cu canoanele și proporțiile armonice ale trupului omenesc, ajungându-se la o asemănare formală între imaginile oamenilor de rând și cele ale zeilor în care aceștia credeau. Sintetizând principalele trăsături artistice ale acestor civilizații
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Tot cu privire la raporturile instituite între sublim și frumos în arta antică, mai putem deosebi și o anume alternanță a acestora 363. Astfel, dacă creațiile mesopotamiene și egiptene au fost dominate de atenția acordată sublimului în raport cu frumosul, în cele ale civilizației greco-romane, importanța frumosului, susținută de concepția estetică a kalokagathon-ului, prevalează în fața gustului pentru sublim, marcând schimbarea de viziune ce avea să deosebească în definitiv aceste culturi. Fig. 21. Taur androcefal înaripat Lamassu Nu în ultimul rând, o analiză generală asupra artei
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
aceste culturi. Fig. 21. Taur androcefal înaripat Lamassu Nu în ultimul rând, o analiză generală asupra artei antice dezvăluie și o anumită evoluție a expresiei plastice în redarea mișcării și a detaliilor anatomice, de la căutările artei mesopotamiene, la siguranța reprezentărilor greco-romane. Comparativ cu arta egipteană, care caută să extragă esențialul formelor vizibile potrivit canoanelor consacrate, arta greco-romană parcurge un drum invers, urmărind să descrie, mai ales în portretistica romană, detaliile fizionomiei, surprinzând în mod realist inclusiv nuanțele psihologice ale modelului înfățișat
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
artei antice dezvăluie și o anumită evoluție a expresiei plastice în redarea mișcării și a detaliilor anatomice, de la căutările artei mesopotamiene, la siguranța reprezentărilor greco-romane. Comparativ cu arta egipteană, care caută să extragă esențialul formelor vizibile potrivit canoanelor consacrate, arta greco-romană parcurge un drum invers, urmărind să descrie, mai ales în portretistica romană, detaliile fizionomiei, surprinzând în mod realist inclusiv nuanțele psihologice ale modelului înfățișat. La nivelul redării imagistice a sacrului, aceste amănunte accentuează aspectele specifice viziunilor artistice ale acestor civilizații
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
1997Ă. Conștiința este un concept filosofic care a ajuns să fie folosit destul de mult de unii psihologi. Conceptul de conștiință are o remarcabilă amprentă europeană - la fel ca și conceptele de rațiune și intelect -, având doar corespondențe parțiale în gândirea greco-romană. Filosofii au discutat asupra conștiinței în general, dar tot timpul s-a menținut sugestia implicită că aceasta e individuală, e a cuiva, e o caracteristică a ceea ce, în ultimele secole, s-a numit persoană umană. Prin urmare, ea aparține polului
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
trăsăturilor este foarte importantă și pentru problema tulburărilor de personalitate, în ultimele decenii luând amploare preocupările de evaluare dimensională a acestora, cu concepte și instrumente împrumutate din psihologia generală a persoanei. Pentru caracterizarea oamenilor s-au folosit, încă din perioada greco-romană, termenii de temperament și caracter. Treptat, termenul de temperament a căpătat înțelesul de ceva înnăscut, ce ține de corporalitate și aspectul biologic. Termenul de caracter a avut înțelesul general de semn distinctiv ce servește pentru a recunoaște un obiect, a
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cu configurația orientării corpurilor cerești, a planetelor mai ales, în momentul începerii vieții cuiva. Astrologia babiloniană și egipteană este una dintre marile contribuții la istoria culturii a acestor civilizații, alături de alchimie. Treptat, s-a structurat zodiacul, care, în perioada culturii greco-romane, era deja deosebit de elaborat. El era corelat cu concepția ptolemeică a cosmosului, potrivit căreia planetele - concepute ca zei - se învârt în jurul Pământului, fiecare având o perioadă de ascensiune și una de descreștere. Aceste ființe supranaturale, planetele, zei din lumea „supralunară
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
creativitatea, caracteristicile morale constituie parametrii care individualizează un om în cadrul moravurilor sau etosului unei comunități. Atitudinea și comportamentul moral sunt aspecte ce caracterizează și tulburările de personalitate, împreună cu tot ceea ce tradițional se înțelegea prin caracter. Caracterul a însemnat, în antichitatea greco-romană și în Europa post-renascentistă, nu doar stilul ce diferențiază expresivitatea și comportamentul unui om de altul ci și instanța personală ce-și însușește și exprimă moravurile vremii, felul cum subiectul funcționează în cadrul instituțiilor socio-culturale, prin raportarea sa față de alții în
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
celebrului Melanchton și profesorul Ioachim Retier, chemat de la Cracovia. Philipp Melanchton (Schwanzerd pe numele său adevărat) - 1497-1560 - a fost un colaborator apropiat a lui M. Luter, autor a multor manuale școlare, care a pledat în favoarea învățământului umanist, bazat pe clasicismul greco-roman, ceea ce se întâmpla și la Cotnari, și totodată un apropiat a lui Despot Vodă, înainte ca acesta să devină Domn al Mol d ovei. Domnitorul Radu Mihnea (1616-1619 și 1623 1626) atât se îndrăgostise de Hârlău și așezările din jur
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
ci al adevăratului Dumnezeu bănuit de conștiința umană dincolo de insuficiența politeistă, creată de fantezia poetică. în orice caz, antropomorfismul poetic-religios al Olimpului, intuire genială a unui plan de existență dincolo de timp și spațiu, e locul ideal după care suspină sufletul greco-roman. Fruct al libertății haotizate de păcat, Olimpul e imaginea foarte aproximativă a veșniciei, dibuită de geniul antic deasupra lumii noastre, dar nu mai puțin o imagine frumoasă de sub a cărei boltă eterică se puteau înțelege mai limpede, prin contrast, proporțiile
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
O altă trilogie, cea „particulară”, urmărește „destinul contradictoriu al sublimității”. Sublimul în estetică (1983) este treapta teoretică, axată pe devenirile conceptului de la retorică la poetică, de la clasic la romantic, de la rigoare la suplețe sau, altfel spus, sublimul estetic în Antichitatea greco-romană, în secolele XVII-XX. Următoarele două volume sunt aplicări la universal și la național - Sublimul în artă (Un drum în cultura lumii) (1984), Sublimul în spiritualitatea românească. Temelii, edificări, împliniri (1987). Cultura română, o „cultură îndelung dominată de romantisme”, a favorizat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]