487 matches
-
celor care n-am găsit o ușă prin care să intrăm, oare nu ne-ai oferit adăpost nouă, celor lipsiți de adăpost, celor care n-aveam o ușă la care să batem, celor care nu găseam alinare și goneam veșnic hăituiți pe străzile vieții? Oare nu ne-ai oferit merindele tale amare cu care să ne potolim foamea ce se preschimba În nebunie din pricina hranei cu care se hrănea, oare nu ne-ai oferit un țel către care am năzuit veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
este atît de apropiată - la distanță de numai un pas, dacă am reuși să-l facem, la distanță de numai un zid, un cuvînt, o ușă, dacă am reuși să-l găsim, să-l rostim, s-o deschidem - și sîntem hăituiți de propria noastră furie și sfîșiați de propria noastră foame, prizonieri Între zidurile de fier, inexpugnabile, ale propriei noastre singurătăți. A fi uriaș, a fi una din ființele legendare, de trei kilometri Înălțime, din poveștile de odinioară - asta e altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a apucat de gît și-a strigat: „Te omor, fir-ai al dracului“ și s-a Întins peste tejghea și i-a tras una, Înțelegi, și-a strigat - „bestii ce sînteți, m-ați sărăcit și m-ați distrus, m-ați hăituit pînă la porțile iadului“ - zice - „dar sfîrșesc eu cu voi Înainte de-a mă duce“ - zice - „și-o să veniți și voi cu mine“. Și-atunci Ben și Luke l-au ținut și l-au tras Înapoi, dar era prea tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
A spus că era Îngrozitor și că fata n-a mai putut răbda, că Ed Începuse să-și piardă mințile și că uneori aiura și țipa că sufletele celor pe care i-a ucis se-ntorc din mormînt ca să-l hăituiască și să-l chinuiască. „Vezi“ - i-am spus tatălui tău cînd mi-a povestit - „vezi ce se-ntîmplă? Așa e Întotdeauna“ - am zis. „Cei vinovați fug chiar și cînd nu sînt urmăriți.“ „Da, așa e“ - a zis. „Așa se-ntîmplă cînd ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fete reale. După o pauză, McAlpin îi spuse: — Imaginează-ți că ești o persoană liniștită, timidă, destul de comodă și că ai terminat de curînd o școală privată care se mîndrește că din băncile ei pleacă tinere cu pretenții. Acum ești hăituită de un băiat inteligent și ciudat. E politicos, dar pe haine și în păr are vopsea, respiră greu, iar pielea lui este... hmm... adesea interesantă din punct de vedere medical. Cum ai reacționa? Nu uita, ai fost educat să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grația divină în lume lăsîndu-se spînzurat ca un criminal ce era. Era hazliu să te gîndești că reușise asta spunîndu-le oamenilor să se iubească, nu să se rănească unul pe celălalt. Thaw gemu și zise: — Nu-mi place să te hăituiesc în halul ăsta, dar refuz să-ți poleiesc faptele. Admir cea mai mare parte a lucrării tale. N-am resentimente nici față de erele glaciare, chiar dacă i-au transformat pe străbunii mei în carnivori. Sînt uimit de modul în care ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
despre mine. ― Nu înțeleg, făcu el. ― Crezi că sânt anormal? A râs atunci. ― Nu, deloc. Eu sânt anormal. În noaptea aceea, am avut niște vise urâte care m-au trezit de două ori din somn. Se făcea că Dinu mă hăituise pe mine, silindu-mă să intru în mlaștină. Că eu eram vânatul, iar el vânătorul. Ridica pușca, mă ochea, ducea degetul pe trăgaci, mi se usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
suportabilă de a se obișnui cu moartea, treptat, învățînd să devină mut. Nu ascund că am avut momente în care aproape m-am rușinat comparîndu-mă cu unii dintre bătrâni. Și primul la care mă gândesc spunând asta e Hingherul care hăituise toată viața câinii prin praful străduțelor dosnice, care purta acest păcat în varicele mari, ca niște lipitori vinete, dar care iubea acum câinii cu o căldură și un devotament ce-l făcuseră în ochii mei aproape un sfânt. Mila mea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
șoptit Domnul Andrei. I-a făcut acolo un culcuș, l-a legat de un lanț și îi duce mîncare." Și a adăugat aproape admirativ: "Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care i-a hăituit scâncesc acum în inima lui." Puțină vreme după asta, Alfa a fost găsit otrăvit. Cineva pătrunsese noaptea pe furiș în bălării și îi dase câinelui carne otrăvită. Și fără să avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu mers de pisică. Nouă, celorlalți, Hingherul ne impunea respect și teamă. Într-un fel, chiar îl admiram pentru curajul de a se întoarce împotriva propriei lui vieți, iubind ceea ce altădată hăituise. Când a reapărut în azil, după ce a îngropat hoitul câinelui, Hingherul avea ochi de ucigaș. Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe ceva, dar Domnul Andrei, care-l spionase, povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă ținea pironit, dar am aplicat și eu, ca să ies
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-mi distrugi și roadele gândirii? — Și unde vrei să stau, Ignatius? Poate vrei să vin în pat cu tine? întrebă supărată doamna Reilly. — Fii, te rog, atentă unde calci! tună Ignatius. Doamne Sfinte, a mai fost cineva vreodată atât de hăituit și de asediat ca mine? Ce oare te-a mânat aici în starea aceasta de nebunie furioasă în care ești? Să fie poate miasma de Muscat ieftin care îmi asaltează nările? — Am hotărât. Trebe să-ți cauți o slujbă. Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ajungi, te așteaptă o epuizare nervoasă sau ceva și mai rău. Cunoști vreun negru care să aibă ulcer? Bineînțeles că nu. Fii bucuros că trăiești într-o cocioabă și mulțumește Fortunei că nu ai o rudă albă care să te hăituiască. Citește-l pe Boetius. — Cum? Ce să citesc? — Boetius îți va demonstra că a te strădui nu are până la urmă nici un rost, că trebuie să înveți să accepți. Întreab-o pe domnișoara O’Hara despre el. — Da’ ție ț-ar place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un blestem elizabetan elaborat și apoi se repezi din nou să maltrateze febril mănușa. Cum îndrăznea mama lui să se gândească la o căsătorie? Numai cineva naiv ca ea putea fi atât de lipsit de lealitate. Bătrânul fascist îl va hăitui cu persecuțiile lui până când nu va rămâne din el, Ignatius J. Reilly, cândva intact, decât un fragment neputincios dintr-o ființă umană. Fascistul acela bătrân ar fi depus mărturie pentru domnul Levy, sperând ca viitorul său fiu vitreg să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fumez. Doar țigara reușește să creeze un ecran Între simțul mirosului și duhoarea țevilor de eșapament. A bea alcool, chiar dacă e o eroare dietetică evidentă, constituie dovada că nu mai am nevoie de calmante. Alcoolul le Înlocuiește, iar eu Îmi hăituiesc amintirile În compania sortimentelor mele de whisky de bună calitate. Ce făceam oare pe la cinci ani? Trag o dușcă de Linkwood 1946 și iată-mă Încercînd prima mea pereche de ochelari: „O să semeni cu tata“, mi-a zis opticianul. Părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
văduvă totodată. Socotește-te fericit. Ai fi putut primi rolul soțului ei, Valerian. — Vrei să spui că, În felul nostru, eram niște martiri? La fel ca acei creștini care erau Închiși și cusuți În piei de animale Înainte de a fi hăituiți? — Iar Începi! De ce să te condamni la animalitate? Și, pe deasupra, și cu ceva sadism... Să mergem mai departe, dragul meu, să mergem mai departe! În seara proiecției scurtmetrajului meu... — Știu, știu, era de față toată crema proprietarilor de terenuri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
despre mine. Nu înțeleg, făcu el. — Crezi că sunt anormal? A râs atunci. Nu, deloc. Eu sunt anormal În noaptea aceea, am avut niște vise urâte care m-au trezit de două ori din somn. Se făcea că Dinu mă hăituise pe mine, silindu-mă să intru în mlaștină. Că eu eram vânatul, iar el vânătorul. Ridica pușca, mă ochea, ducea degetul pe trăgaci, mi se usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de a se obișnui cu moartea, treptat, învățând să devină mut. Nu ascund că am avut momente în care aproape m-am rușinat comparându-mă cu unii dintre bătrâni. Și primul la care mă gândesc spunând asta e Hingherul care hăituise toată viața câinii prin praful străduțelor dosnice, care purta acest păcat în varicele mari, ca niște lipitori vinete, dar care iubea acum câinii cu o căldură și un devotament ce-l făcuseră în ochii mei aproape un sfânt. Mila mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șoptit Domnul Andrei. I-a făcut acolo un culcuș, l-a legat de un lanț și îi duce mâncare”. Și a adăugat aproape admirativ: „Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care i-a hăituit scâncesc acum în inima lui” Puțină vreme după asta, Alfa a fost găsit otrăvit. Cineva pătrunsese noaptea pe furiș în bălării și îi dase câinelui carne otrăvită. Și fără să avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu mers de pisică. Nouă, celorlalți, Hingherul ne impunea respect și teamă. Într-un fel, chiar îl admiram pentru curajul de a se întoarce împotriva propriei lui vieți, iubind ceea ce altădată hăituise. Când a reapărut în azil, după ce a îngropat hoitul câinelui, Hingherul avea ochi de ucigaș. Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe ceva, dar Domnul Andrei, care-l spionase, povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă ținea pironit, dar am aplicat și eu, ca să ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Întreabă și dacă este În fruntea a ceva. Este Într-o cursă, În regulă, dar se Întreabă dacă această cursă a Început deja. Zelda l-a Întrebat cîndva, cînd Își programase cinci zboruri Într-o săptămînă: — De ce fugi, Wakefield? Te hăituiește cineva? La vremea aceea nu exista Diavolul și Wakefield nu avea nici cea mai mică idee de ce anume fugea, sau nici măcar nu realiza că fugea și nici nu-i trecuse prin cap că cineva sau ceva l-ar fi hăituit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
hăituiește cineva? La vremea aceea nu exista Diavolul și Wakefield nu avea nici cea mai mică idee de ce anume fugea, sau nici măcar nu realiza că fugea și nici nu-i trecuse prin cap că cineva sau ceva l-ar fi hăituit. — De ce crezi tu că fug, Zelda? a Întrebat-o. Ea a tăcut un timp, apoi a răspuns, destul de predictibil: — De daimonul tău. — De demonul meu? Întrebă el, deși auzise prea bine ce spusese femeia. Știi ce vorbesc, Wakefield. Daimonul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]