370 matches
-
din gara principală din Danzig, lăsa în urmă Langfuhr și se deplasa în direcția Berlin. Valiza de carton, care fusese cumpărată special pentru această călătorie, o suisem în plasa pentru bagaje. În cap, lucrurile refuzau să se pună în ordine: harababură mai mare decât îmbulzeala obișnuită de gânduri. Dar nici un gând nu produce vreun citat, rostit în șoaptă sau bâiguit, doar ordinul de încorporare foșnește în buzunarul de la piept al jachetei mele prea strâmte. Mama refuzase să-l conducă la gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care să semene cu înțelegerea situației generale? Oare băiatul de șaptesprezece ani devenea conștient de începutul sfârșitului, de toată prăpastia și de măsura a ceea ce, mai târziu, s-a numit „prăbușirea“? Atunci când prima mea încercare de a face ordine în harababura din capul unui tânăr soldat a cărui cască prea mare îi aluneca tot timpul și de-a pune această harababură pe hârtie, negru pe alb, s-a concretizat la începutul anilor ‘60, în romanul Ani de câine, în paginile tunarului-tanchist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și de măsura a ceea ce, mai târziu, s-a numit „prăbușirea“? Atunci când prima mea încercare de a face ordine în harababura din capul unui tânăr soldat a cărui cască prea mare îi aluneca tot timpul și de-a pune această harababură pe hârtie, negru pe alb, s-a concretizat la începutul anilor ‘60, în romanul Ani de câine, în paginile tunarului-tanchist Harry Liebenau evoluția războiului ca retragere continuă se amesteca și se îmbârliga cu evocările fierbinți ale verișoarei sale Tulla, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Călcată ca de un tăvălug și străpunsă peste tot, linia noastră principală de luptă exista oricum pe hârtie. Dar ce știam eu atunci despre vreo linie principală de luptă, despre ce era ea sau ce anume trebuia să fie? În harababura retragerii, am căutat să mă lipesc de pâlcuri răzlețite, care căutau și ele rămășițe ale unităților din care făcuseră parte. Lipsit în continuare de experiența contactului cu dușmanul, frica mă urmărea totuși mai departe. Tot mereu, infanteriști spânzurați de copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
el Afară, la fântână într-un blues. Munca pe șantier nu mă ajuta prea mult. Și am reușit să-i dau administratorului Academiei de Artă o colecție de timbre plină de rarități din perioada orașului liber, salvată de mama din harababura izgonirii, în schimbul unui set complet de dotări pentru atelier. Din depozitul din subsol el a sustras o capră de modelaj, două discuri rotative, mai multe compasuri de metal și un șevalet care, astăzi, fără ca eu să știu cine mi l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cea mai călduroasă lună aprilie din ultimii cincizeci de ani. Aparatele de aer condiționat au fost puse în funcțiune și străzile s-au umplut, pe neașteptate, de pantaloni scurți. Erau de toate culorile și se opreau la semafoare într-o harababură de nedescris, atât erau de nerăbdători să circule, pestriț, pe la soare. În data de 25, o femeie a fost dusă la spital, deshidra tată, plângându-se de insolație. Ziarele au prevestit că, la începutul lui mai, vor fi peste 40
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a introdus în jocul acesta le este aliat sau nu. Fiecare bâjbâie în întuneric, întrebîndu-se ce-o să facă după aia. Fata tăcu. Ochii îi străluceau provocator. ― Amice ― zise ea ― poate se ivește o ocazie favorabilă și pentru tine în toată harababura asta. N-o pierde. Devenise dintr-odată serioasă. ― Folosește-o dacă ți se oferă și dacă nu e condiționată de clauze imposibile. Rămâi în viață. Se ridică. Îi atinse umărul prietenește și fugi către ușă. Se opri în prag și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
albicioasă a creierului s-a risipit prin țărână și bălegar în timp ce sângele se strângea într-o băltoacă purpurie chiar lângă trupul făr' de tichie, cuprins de spasme. După un moment de liniște apăsătoare și derută, s-a declanșat o adevărată harababură și gâlceavă generală: Apă! Apă! strigau unii. Mai degrabă o lumânare! replicau alții. Numai untura de hârleț îi mai poate folosi la ceva!... Pe moment, și-a făcut apariția și cumătru Bas. A îngenuncheat la căpătâiul lui Roibu, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de dl. Oprea, tocmai când voiam să-i scriu. Telepatie în toată regula. Îmi trimite o cronică destul de substanțială asupra cărții mele, cu aprecieri pe măsură. Știrile de tot felul indică o situație politică extrem de învrăjbită, un adevărat viespar, o harababură dăunătoare pe plan internațional. După orele 16 am scris d-lui Oprea patru pagini ca răspuns la scrisoarea primită și cronica publicată în revista „Elanul”. Între timp vremea s-a posomorât. Se chinuie să plouă, burnițează subțire... când pământul însetat
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
lupi alergând prin stepă, Încât te lua, pur și simplu, cu fiori. Nu ocoleau nici Hamlet, nici Regele Lear, nici Fortuna. Uneori, bătrâna amesteca pasajele din Richard al III-lea cu cele din Visul unei nopți de vară, stârnind o harababură de nedescris. Începea cu: „E vreun călău pe-aici?“. Și o punea pe Mașa să-l caute prin toate ungherele. Apoi continua: „Nu-i nici un călău. Eu sunt. Să fug! De mine? Sunt o nemernică! Sperjurul, cel mai ticălos sperjur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
c-ai să Înțelegi mai bine ce Înseamnă trinitatea“, adăugă el, pufnind din nou În râs. „Există o Mașă-tu?“, exclamă femeia. „Păi, jubilă Extraterestrul, tu ești Mașa-tu, iar eu sunt Mașă-eu și viceversa...“ „Îmi vâjâie capul de atâta harababură. Am să Înnebunesc de tot. Oriunde Îmi Întorc privirea dau de aceste Mașe... Nu cumva mi-ați făcut felul?“, se Îngrijoră gazda. „Ne-am unit În interiorul acestei arătări“, zise Extraterestrul, arătând spre capră. Acum suntem legați unul de altul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Împingeau Înapoi spre semafor. Cifrele le săreau În ajutor. Nu se știe de ce, dar cel mai buclucaș se dovedea a fi șeptarul. Nouarii se Încolăceau peste șesari, Împerechindu-se pe lângă stâlpi. Cuțitele mieunau și farfuriile Începeau să latre. Toată această harababură Îl determina să se retragă, Încet, cu pași de melc, Înapoi la Corso. Cuțitele, Împerechindu-se cu cifrele și meniurile de pe nota de plată, Își arătau adevăratul lor nărav, asaltându-l din toate părțile cu gemetele și icnetele lor. Revenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
apăreau cadranele de ceas, ale căror minutare și secundare se Încrucișau mereu, rotindu-se amețitor... Minutele și secundele se devorau Între ele, umflându-se mereu, pînă ce ajungeau la dimensiunea unei ore. În sfârșit, urma gongul final și toată această harababură dispărea Într-un vârtej amețitor, iar Noimann, cu capul vâjâind de băutură, se trezea stând singur În mijlocul Încăperii, cu ochii ațintiți În gol... Momentul de luciditate nu dura Însă decât câteva clipe și starea de confuzie se instaura din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
medicamente. {i cu cât mă afundam în analize și tratamente, cu atât mă simțeam mai rău, parcă sănătatea mea era ceva care în mod normal nu ar fi existat, era o iluzie (maya) și nu înțelegeam nimic din toată această harababură în viața mea. Destul de ciudat, nu credeți? Având în vedere la câți doctori am fost, în câte spitale am fost internată și câți bani am cheltuit, plus anii cei mai minunați din viața mea în care puteam să fiu liberă
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
pornit, târziu după-amiază, spre casa Mariei. Mergeam încet, pe cerul compact și sticlos alergau niște nori destul de urâți. Orașul zăcea în covorul lui de praf. Mă simțeam în afara oricărei legături favorabile cu norii aceia adunați sub ochii mei într-o harababură menită parcă să-mi demonstreze cât de iluzorii ne pot fi uneori disponibilitățile... Continuam totuși să mă mișc, tăcut și prudent, printre oamenii care se grăbeau spre vizuinile lor. Tramvaiele încremeniseră pe linii, n-aveau curent. Deasupra noastră, Ființa-furtună stătea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fundul, că dau peste tine! Cară-te din calea mea, că te fac fărâme! Nu sta în drum ca vițelul la poartă nouă!”... Nu mai aud vorbele bătrânului. Mă ia de mână și mă conduce ca pe un copil prin harababura din ocolul Chervăsăriei. Dacă bătrânul nu mi-ar fi explicat cam cum se petrec lucrurile aici, apoi nu ar fi cu putință să pricep mare lucru. Dacă aș sta mai multă vreme să privesc la această viermuială poate aș înțelege
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Stalin abia mai chelălăi, scurt și stins. Pusă pe o năsălie, împletită, pe loc și în grabă, din mlada de răchită, mirosind ațâțător a sevă, Pepenoaica luă calea Goldanei. Cei patru purtători ai ei, desemnați democratic și anume aleși, brăzdară harababura de culori a hainelor de sărbătoare, care unduia, la contactul indirect, cu rotunjimile gigantice ale Pepenoaicei, râvnită de toți, cu ardoare, ca o atingere erogenă. Uite, cum se îndoaie năsălia, sub greutatea ei! se entuziasmară cei mai din apropiere, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
primirea marțială pe care i-o rezervase Babița-Pelicanul. Îi respinse Babiței pumnii murdari (maronii, ca niște lăboaie de veritabil călău) și se depărtă lent, simulând demnitatea, nepăsarea și stăpânirea situației, apoi, o rupse la fugă pe drumurile oarbe, croite prin harababura de zidării. Își căută cu înfrigurare ieșirea prin boarea fetidă a răsuflătorilor de pivnițe mascate, ce răbufneau suveniruri concave de negustorie cu smochine zbârcite și dulci din Țara Sfântă, cu sugiuc cleios și halva marmorată de Edirne, cu monstruoase căpățâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
văzuseră Africa obținând independența și făcând primii pași în lume. Dar prin ce adolescență frământată trecuse continentul african, cu dictatori înfumurați și birocrația lor coruptă. Și, în tot acest timp, africanii nu încercau decât să ducă o viață decentă în mijlocul harababurii și dezamăgirii generale. Oare persoanele care iau decizii în lumea aceasta, oamenii puternici de la Washington și Londra, au habar că există oameni ca Motholeli și Puso? Le pasă de ei? Era sigură că le-ar păsa dacă ar ști de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o operațiune care să-i aducă onoruri și-i va învăța pe oameni ce însemna cu adevărat să fie în armată. Era de datoria lui să se ocupe orice amenințare neobișnuită și deosebit de periculoasă la adresa păcii și siguranței. Vedea toată harababura asta ca pe o ocazie mai mult decât ca pe un neajuns. Am putea, sugera el în raportul scris, organiza un pluton de execuție de cincizeci sau o sută de oameni care să se împrăștie prin tufișuri și să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Bellagio din Las Vegas sau ceva de genul ăsta. În celălalt capăt al camerei era un pian cu coadă acoperit cu vechi fotografii de familie alb-negru și un birou din lemn de nuc cu teancuri de hârtii pe el. În harababura aia am zărit un telefon negru, demodat. M-am apropiat și am ridicat receptorul. În timp ce formam numărul de acasă, privirea mi-a fost atrasă de o cutiuță de medicamente ovală, aurită. Pe capacul emailat era pictată în cele mai mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
o înfloritură eficientă a mâinii. E o cutie veche de gogoși Krispy Kreme. O arunc repede la coș. — Sigur e pe aici pe undeva... încep să scormonesc frenetic și localizez dosarul corect. Slavă Domnului. Poftim ! — Nu știu cum poți să lucrezi în harababura asta, Samantha. Glasul lui Ketterman e sarcastic ca un tăiș, iar ochii îi sunt total lipsiți de umor. — Măcar am totul la îndemână ! Încerc să mă scot râzând, însă Ketterman mă fixează împietrit. Îmi trag scaunul roșie la față, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
chiar e feng shui ca la carte, zic, încercând să zâmbesc. Probabil că o să‑ți aducă tone de noroc. Intră, traversează covorul spre fereastră, apoi se întoarce. — Pare mai mică, spune încet. Ar trebui să pară mai mare fără toată harababura aia a ta, nu? Însă, cumva... nu e deloc. Pare doar o cutiuță goală. Se lasă tăcerea, în timp ce eu urmăresc cu privirea un mic păianjen urcându‑se pe geam. — Te‑ai gândit ce‑ai să faci? zic într‑un final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Lionel deschide. Un individ pe care nu l-a văzut în viața lui îi aduce un cuier de care voia să scape mai demult. În mai puțin de două ore, garsoniera lui Lionel seamănă cu Le Marché aux Puces: o harababură de nedescris, în care nu ai loc să arunci un ac. Lionel stinge lumina. Își face loc cu greu spre un pat despre care nu știe cum a ajuns acolo, lovindu-se de diverse obiecte din fier forjat și ghips
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
-ți sacul! Primești o cafea veritabilă, hundert prozent, nu ca pișatul ăsta care se bea în societatea noastră multilateral dezvoltată. Dacă veștile sunt serioase, adică rele, primești o cafea super. Super, direct din cazanul lui Allah. Se și rotise prin harababura cotețului, printre cărți, cravate, caiete, sacoșe.a un scamator, pescuise deja din aer termosul și ceașca. Cafeaua, iat-o! O ceașcă mare, verde, plină, pe măsuța metalică dintre cele două scaune. — Numai pentru mine? — Eu am băut o cisternă, pistoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]