738 matches
-
care au exercitat cea mai puternică influență în istoria filosofiei moralei în epoca modernă post-carteziană sunt kantianismul și utilitarismul. Morala kantiană dezvoltă notele specifice ale unei gândiri deontologice, fără să facă abstracție de implicările interioare care fac posibilă fericirea. Criticând hedonismul, pentru care plăcerea este determinată sensibil, și eudemonismul, pentru că depinde de o voință eteronomă, Immanuel Kant susține că acțiunile valoroase moral sunt cele care rezultă dintr-o voință autonomă. Kant și-a construit teoria etică în jurul întrebării fundamentale " Ce trebuie
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
versiune este cunoscută sub numele de utilitarism hedonist. Supusă deseori parodierii, prin invocarea imaginii unei mulțimi necontrolate de oameni în căutare de plăceri, această versiune a utilitarismului susține, de fapt, ideea empirică potrivit căreia oamenii prezintă o tendință naturală spre hedonism, tendință de care ar trebui să țină cont orice doctrină etică 29. O altă versiune este utilitarismul preferențial, care înlocuiește principiul lui Bentham cu ideea de "satisfacere a preferințelor", insistând pe satisfacerea cu precădere a opțiunilor prevalente. Această versiune susține
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
dea sens lucrurilor pe care le face, chiar dacă este convinsă că acest lucru nu corespunde pe deplin unei vieți satisfăcătoare din punct de vedere emoțional sau unei implicări directe în activități care să procure fericire. Se poate deduce că atât hedonismul cât și căutarea binelui pot avea consecințe negative prin producerea unor suferințe la nivel emoțional, care derivă din suprasolicitarea activității, chiar dacă persoana poate fi implicată în ocupații lăudabile și pline de sens. Acest lucru înseamnă că, în fond, nu există
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
finală a lumii. Am insistat atât de mult asupra antropologiei creștine pentru a demonstra că există alternativă mai bună la "noul antropocentrism" postmodern. De fapt, acest "nou umanism" este încă o utopie la vechile utopii ale comunismului. Este utopia unui hedonism consumist, care se imaginează cel mai "realist" între "realisme". Denis de Rougemont spune, însă, că doar omul care se roagă este realist. Or, omul "concret" sau "recent", creație a paradigmei postmoderniste, râde de omul care se roagă și-l crede
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
je veux". Desigur, fără nici o autoritate transcendentă. Omul e liber cu telecomanda televizorului în mână, într-un ocean de cultură fără capodopere, în care toate obiectele au drept de venerație: Borges și kitsch-ul, Sandra Brown și coca-cola, într-un hedonism global, dar fără Shakespeare, Kant și poeții blestemați, căci aceștia n-au cunoscut fericirea. Dacă în primul luminism, cel al ascensiunii burgheze, îndemnul era: Enrichessez-vous!, în cel postmodernist devine: Amusez-vous!73 Este eonul ridicării oricărei distracții la demnitate culturală: "nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că libertatea era același lucru cu puterea de a schimba bestia și că însăși cultura transfigura instinctele"80. Era postmodernă, avertizează filosoful francez, este a vidului existențial, ca ultimă fază a democrației. Delirul mascator al nimicului a apărut din lungul hedonism al consumatorismului occidental, culminând în "idolatria valorilor juvenile". Dacă burghezul a fost figura centrală a modernismului, locul i-a fost luat, în postmodernism, de adolescentul fără personalitate: "Le Bourgeois este mort, vive l'Adolescent!"81 Înlocuirea conceptului de popor cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
everything goes moral, autori precum Gilles Lipovetsky, Anthony Giddens, David Brooks, Luc Ferry, Peter Wagner conturează postmodernismul etic mai degrabă prin tendința de reapropiere a moralei în urma perioadei marcate de contra-morală, de contestare, de refuz al normelor represive și de hedonism liberaționist care a fost perioada anilor „60 și „70. Cristalizarea valorilor adevărate se face până spre vârsta de zece ani, astfel încât modul în care am fost crescuți și educați va avea cel mai mare impact asupra modului în care ne
Arta de a fi părinte by Geanina Luminiţa Vatamanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1419]
-
în anormalitate! Sociologi și filosofi precum Marcuse, Fromm, Adorno, Riesmann, teologi ca sf. Augustin sau sf. Ioan Gură de Aur ca și toți Sfinții Părinți, de altfel, asociau acest fenomen de depersonalizare și înstrăinare anomică, cu cel al consumerismului, al hedonismului, etc. Cu atât mai mult astăzi când vorbim despre drepturile omului și mai ales despre drepturile copilului este bine de văzut cum își pot uni forțele sociologii, pedagogii și psihologii, terapeuții și educatorii pentru a reintegra în sfera de normalitate
Arta de a fi părinte by Geanina Luminiţa Vatamanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1419]
-
prezența în lăuntricul meu a ceea ce o impresionează întru eros, atunci își va deschide sfera sufletului său și va primi confesiunea te iubesc ca un prim pas spre reciprocitate afectivă, inaugurând pentru mine evul unei fericiri ce perindă prin grădinile hedonismului. În primul scenariu-ipoteză, în prima variantă posibilă, eu dețin ipostaza celui dezamăgit în dragoste. Dezamăgirea reprezintă starea sufletească de secționare, desprindere radicală în raport cu o credință ce se dovedește a fi o iluzie. Credeam și acum credința mea se relevă a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
lăuntrică, pe care înțelege să o mărturisească, de unde și titlul cărții. Caracteristice îi sunt darul de a selecta ceea ce contează din sfera banalului și, pe de altă parte, percepția, viziunea morală (de regulă nu și fastidios moralizatoare), care predomină în raport cu hedonismul autocontemplării nostalgice. SCRIERI: Aventurile lui Mac, București, 1970; Zâmbiți, vă rog!, București, 1973; Bilete pe adresa prietenilor mei, București, 1974; Bună seara, Dorli, București, 1977; Hai în lună!, București, 1978; Arhitectul firelor de iarbă, București, 1980; Lumea într-un degetar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288525_a_289854]
-
care întemeiază istoria. În acest punct, masele regresează la o formă de viață "animală", nu atât "fericită", așa cum suna la început ipoteza lui Kojève, ci "mulțumită", după cum corectează într-o notă adăugată în 1968218, în sensul că se mulțumește cu hedonismul "natural" al jocului și al iubirii care domnește suveran în societățile consumiste contemporane. Este acel American way of life, "modul de viață propriu perioadei postistorice, din moment ce prezența actuală a Statelor Unite în Lume prefigurează viitorul "etern prezent" al întregii omeniri"219
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a fost invocat în Anglia de adepții tragediei clasice franceze împotriva tragediei elizabetane pentru că admitea și scene comice (groparul din Hamlet, portarul beat din Macbeth), este horațian, când este dogmatic, și aristotelic, când se întemeiază pe experiență si pe un hedonism rafinat. Tragedia, spune Aristotel, trebuie să ne ofere nu "orice fel de desfătare, ei numai cea care-i e proprie..."*18 Ierarhia genurilor se bazează, în parte, pe un calcul hedonist; totuși, în formulările clasice, ierarhizarea plăcerii produse de operele
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Psihologie al Universității din Cluj-Napoca la Sibiu, Sibiu. Chircev, A. (1974), Educația moral-politică a tineretului școlar, Editura Didactică și Pedagogică, București. Cialdini, R.B.; Baumann, D.J.; Kenrick, D.T. (1981), „Insights from sadness: A three-step model of the development of altruism as hedonism”, Developmental Review, 1. Clary, E.G.; Snyder, M.; Ridge, R.D.; Copeland, J.; Stukas, A.A.; Haugen, J.; Miene, P. (1998), „Understanding and assessing the motivations of volunteers: A functional approach”, Journal of Personality and Social Psychology, 74. Clément, R.; Noels, K.
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
de cea mai mare valoare: fragmente din Homer, evanghelia gnostică a lui Toma, Sofocle și Pindar autentificați, Herondas, Callimah, dar și Sappho, care ar putea trece - dacă poeții ar avea drept de cetate în această Contraistorie a filosofiei! - drept predecesoarea hedonismului. În depozitul de gunoaie al orașului părăsit după schimbarea sistemului de irigații legat de revărsările Nilului au fost găsite și alte papirusuri... A doua arheologie are ca obiect o carte sau un corpus filosofic. La fel ca pe un șantier
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a sa demnă de așteptările momentului grec. Astfel încât ne găsim în poziția unei obligații de a trăda, a unei imposibilități de a acționa altfel decât a citi distilând în silă niște preocupări străine de opera propriu-zisă. A cerceta astfel problema hedonismului, a eudemonismului, a binelui suveran, a eticii, a moralei, a binelui și a răului, a viciului și a virtuții la gânditorii prezentați îndeobște ca anteriori lui Socrate pare o întreprindere foarte dificilă când între ei și noi se intercalează douăzeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu cât nu se pot baza decât pe niște fragmente aleatorii și pe niște contexte reductoare... Astfel încât a-i citi pe filosofii Antichității și a urmări în opera lor cum stau lucrurile cu plăcerea și cu statutul ei, a căuta hedonismul de care sunt impregnate fragmentele disparate ale unor lucrări pulverizate înseamnă inevitabil a forța, a trăda, a distorsiona, a constrânge. Adevăr de moment, adevăr al unei lecturi, adevăr al unei propoziții subiective - perspectivismul și relativismul pe care le revendic existau
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
omului. Fizica atomilor și materialismul particulelor duc la o etică hedonistă, în cazul de față, la o morală a bucuriei. Desigur, fragmentele sunt rare, contextul producției de carte inexistent, termenii grecești greu de redat în alte limbi, iar distincția dintre hedonism și eudemonism nu e clară, simplă și precisă: filosofie a plăcerii și logică a binelui suveran, cele două se pot lesne suprapune, de altfel. Tot așa cum bucuria păgână este greu de interpretat, independent de ceea ce a făcut creștinismul din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a făcut creștinismul din acest termen, confiscat, învăluit în fum de tămâie și stropit cu agheasmă. Putem totuși afirma că o astfel de sensibilitate ține mai mult de celebrarea vieții decât de detestarea ei. O precauție în modul de întrebuințare: hedonismul face din plăcere binele suveran, scopul spre care trebuie să tindem, obiectivul în stare să aducă laolaltă reflecția și acțiunea; cât despre eudemonism, acesta afirmă necesitatea de a viza starea de bine, seninătatea, fericirea. Cei doi termeni există și înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aferent certitudinilor că un eveniment aducător de bucurie urmează să survină sau tocmai a avut loc. Cu ea, trupul cunoaște emoții mai pline de voluptate decât cu plăcerea, generatoare de forțe mai teribile, de energii considerabil sporite. Dar a imagina hedonismul și eudemonismul ca două lumi separate ar fi o eroare. Niciun instrument de măsură fizic sau metafizic nu permite să se califice sau să se cuantifice intensitățile utile pentru a decide cui anume, fericirii sau plăcerii, îi revine rolul principal
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ce o permite. Exercițiile spirituale, reflecțiile, dialogurile, meditațiile, relațiile de la magistru la discipol, toate acestea vizează edificarea unei subiectivități radioase, solare, independente și libere. Iar din făurirea acestei individualități se naște o plăcere, plăcerea în sine. Eudemonismul face atunci posibil hedonismul - pe care-l definește capacitatea de a te bucura de tine însuți ca de o ființă ce trăiește în pace cu sine, cu lumea și cu ceilalți. Aceste precauții normale fiind luate, să revenim la bucuria așa cum o concepe Leucip
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aceeași semnificație. Așa este la Sofocle, la Platon - Gorgias și Sofistul -, dar și la Plutarh. În accepția senzuală și sexuală, Homer (în Iliada), Xenofon și Platon confirmă această teză. Greu, în acest caz, să descurcăm ițele unei trame în care hedonismul și eudemonismul se confundă... Pe de altă parte, frumusețea pe care o are în vedere același fragment trimite probabil la excelență, la virtute, la noblețe și la tot ce mai definea idealul epocii: kalos kagathos - frumosul și binele constituind aliajul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lui organizare, dar și la veselie, la bună dispoziție, precum și la sănătate morală. Nu departe se află absența tulburărilor, armonia interioară, echilibrul, starea de bine, congruența, liniștea sufletească, fericirea. Toate traducerile se mișcă în aceste ape și confirmă eudemonismul și hedonismul poziției abderitane. Tăria sufletească - o altă accepție posibilă - la care îndeamnă Democrit definește de fapt plăcerea subtilă a relației cu sine a unui individ care nu se teme de nimic și poate, prin urmare, într-o indiferență absolută față de legi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de fapt plăcerea subtilă a relației cu sine a unui individ care nu se teme de nimic și poate, prin urmare, într-o indiferență absolută față de legi, să nu asculte decât de sine și să trăiască liber. 8 Strategii ale hedonismului. Hedonismul comportă o parte prea adesea uitată. Aspectul pozitiv de căutare a plăcerii își eclipsează de cele mai multe ori aspectul corelat: evitarea neplăcerii. Or, poate că există chiar mai multe satisfacții induse de evitarea unei ocazii de a suferi, de a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
fapt plăcerea subtilă a relației cu sine a unui individ care nu se teme de nimic și poate, prin urmare, într-o indiferență absolută față de legi, să nu asculte decât de sine și să trăiască liber. 8 Strategii ale hedonismului. Hedonismul comportă o parte prea adesea uitată. Aspectul pozitiv de căutare a plăcerii își eclipsează de cele mai multe ori aspectul corelat: evitarea neplăcerii. Or, poate că există chiar mai multe satisfacții induse de evitarea unei ocazii de a suferi, de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de existență atât timp cât ele îți împlinesc ființa; să definești ceea ce este util sau dăunător prin mulțumirea sau neajunsul pe care le provoacă; să te străduiești, să alungi din tine indispozițiile rebele; să țintești bucuria... iată modul de întrebuințare al unui hedonism care propune o plăcere fină, subtilă, elegantă: aceea, supremă, a autonomiei - în sens etimologic. Atunci, râsul se poate înstăpâni. Marele râs eliberator al celui care înțelege că bucuria cere adeziunea la realitate, la celebrarea trupului, la îndrăgirea a ceea ce e
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]