949 matches
-
cronici despre scriitori români (incluzând diaspora) și străini. În Interpretarea fără frontiere comentează metode și cărți ale unor autori care, deși meditează asupra fenomenului literar, transgresează în fapt granițele criticii literare. Îi are în vedere mai întâi pe fondatorii metodei hermeneutice în spațiul cultural românesc (Mircea Eliade și Adrian Marino) și articulează celelalte studii într-un „lanț” prin care tinde să constituie un model cognitiv de anvergură, reflectare a unei paradigme imaginative în gândirea contemporană. Cu volumul Cultura: modele, repere, perspective
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
Italo Calvino, părinte al unei literaturi fantastice de calitate, de fapt tot al unui alegorism cu orientare existențial-filosofică. Abordarea e echilibrată și argumentată, aparent „tradițională”, în fond de o modernitate neostentativă, cumpănit eclectică, fără dogmatism metodologic ori aserviri față de grile hermeneutice exclusiviste, iar interpretările și comentariile sunt prezidate de o viziune ideologizată cu moderație. Stilul eseurilor lui S. se distinge prin fluență și claritate, eleganță sobră, dar și printr-o discretă vibrație afectivă, mărturie a atașamentului față de subiectul tratat. Destinată nu
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
discursul anticristologic a fost conceput ca un discurs omogen, dogmatic, cu un maxim de coerență internă; într‑un cuvânt, ca un discurs anistoric. Încercarea lui Bousset, deși interesantă, se înscrie - spunem noi, reluând expresia lui Thomas Kuhn - în cadrul vechii „paradigme” hermeneutice, proprie secolului al XIX-lea, caracterizată în principal de dorința de a evidenția ceea ce este constant în varietatea formelor istorice. Metoda istorico‑critică, dominantă în secolul XX, aduce o nouă schimbare de perspectivă. Revenind la subiectul nostru, considerăm că numai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și parabola de la Lc. 18). Așadar: un profet din Vechiul Testament, un înger, un apostol și Isus însuși. După acest climax, exegetul revine cu alte două scurte citate din Cartea lui Daniel, pentru a încheia, în manieră elegantă și impresionantă, cercul hermeneutic. Vom reveni asupra sensului acestei succesiuni de citate. Pentru moment, să ne oprim asupra unuia dintre acestea, semnificativ. Este vorba de parabola judecătorului nedrept (Adu. haer. V, 25, 4), transmisă de Luca (18,2‑5): „Într‑o cetate era un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sub ce formă, sub ce aspect? Pentru a răspunde acestor întrebări, Hipolit dezvoltă o serie de nouă analogii între falsul și adevăratul Cristos. În viziunea sa, Scripturile conțin atât profeții despre Cristos, cât și despre adversarul său eshatologic. Acest principiu hermeneutic va fi reluat, după cum vom vedea în cele ce urmează, în Com. Dn. Cele nouă perechi de „analogii prin opoziție” constituie o noutate absolută în materie de anticristologie. Hipolit construiește acest „portret simbolic” al personajului amalgamând mai multe tradiții distincte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cărții Daniel. Într‑adevăr, în interpretarea sa - care va conduce la alcătuirea scenariului anticristologic - Hipolit preia din cele două viziuni anumite elemente pe care le combină pe baza unei analogii destul de vagi: cifra 4. Mitul Anticristului este rezultatul acestui act hermeneutic, constând în remodelarea anumitor date oferite de Scriptură potrivit unui scenariu a priori. Este vorba de o tehnică proprie tuturor predicatorilor sau exegeților care lucrează pe baza unui corpus de testimonia constând în organizarea acestor testimonia în funcție de o structură teologică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fragmente ale Vechiului și Noului Testament. De Christo et Antichristo este un imens dosar de testimonia despre adversarul eshatologic și sfârșitul istoriei, dosar organizat după structura unui discurs epideictic. În Comentariul la Daniel, citatele alternează cu considerațiile de ordin teologic, hermeneutic și pastoral. Mitul Anticristului face parte deci dintr‑o amplă strategie care urmărește trei scopuri principale: să respingă noile atacuri ale milenarismului montanist; să îndemne la martiriu, în limitele rațiunii; să relativizeze autoritatea Imperiului Roman în raport cu Împărăția cerească pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiția alexandrină”, elitistă și spiritualistă, este rezultatul întâlnirii dintre creștinism și filozofia greacă, în varianta sa platoniciană. Pentru a nu cita decât un exemplu, opoziția ontologică ϑ <≅0ϑς/ϑ ∀∅Φ20ϑς este reluată de Origen și transpusă în opoziția de ordin hermeneutic, sens alegoric - sens literal. Orice fragment din Scriptură posedă un sens alegoric, dar nu întotdeauna și unul literal. Ar fi o greșeală să privim cele două tradiții ca radical opuse sau ca excluzându‑se reciproc. După ce prezintă ansamblul trăsăturilor distinctive
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
orice substanță cristică. Am văzut până aici că Anticristul se manifestă la nivelul moravurilor și doctrinei. La cel de‑al treilea nivel se situează raportarea la Scripturi, precum și demersul exegetic. În acest punct, Origen se dovedește extrem de original; însuși actul hermeneutic, ca proces de asimilare cu Cristos‑Logos‑Scriptură, se află în centrul gândirii sale teologice. Într‑adevăr, „pentru că [Isus] a venit și pentru că în el s‑a împlinit Evanghelia, a făcut din toate o Evanghelie”. Așadar, toate Scripturile, atât Noul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
le circumcizia. Potrivit interpretării lui Victorin, el va fi un avatar al lui Nero, dar un Nero pervers (viciosul de odinioară va deveni aproape un ascet înțelept), imposibil de recunoscut de cele trei categorii de victime. Elemente importante din scenariul hermeneutic al pannonianului vor fi reluate de Commodian în poemele sale apologetice. În loc de concluzie, să îl cităm din nou pe M. Dulaey care, după ce admite influența lui Irineu și a lui Hipolit asupra anticristologiei lui Victorin, se grăbește să precizeze: „Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În replică la interpretarea literară a lui Marcel, Chiril opune două tipuri de obiecții: canonice (citate din Scriptură care contrazic fragmentul paulin: In. 8,35; Lc. 1,35; Dan. 7,13‑14; 2,44; Ps. 101,26‑28 etc.) și hermeneutice. În opinia sa, banala expresie ΠΔ4 ≅®椀 „până ce” sau „până în momentul în care” nu ar avea aici un sens strict temporar, trebuind înțeleasă - în sensul expresiei lui Constantin Noica - mai degrabă ca „limitare care nu limitează” („ΠΔ4 ≅®椀 - este un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie pentru a completa acest text, atunci când lipsesc de aici pasaje întregi, cum ar fi îndeosebi cazul Cărții lui Daniel. Principiul metodologic al supremației textului ebraic (celebrul ebraica ueritas), este dublat în cazul lui Ieronim de o serie de principii hermeneutice, pe care le vom prezenta succint. În această privință, cel puțin teoretic, autorul Vulgatei se prevalează de tradiția alexandrină, care distinge trei sensuri posibile în orice pasaj scripturistic: un sens literal sau istoric, un sens moral și un sens alegoric
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grupe diferite. Desigur, posibilitatea ca ele să fie identificate cu exactitate rămâne destul de precară. Sprijinindu‑se pe anumite indicii, Augustin încearcă să propună o serie de identificări mai mult sau mai puțin exacte. Dacă este adevărat că la nivelul actului hermeneutic propriu‑zis (identificările de care tocmai am vorbit) este greu de observat o metodă bine structurată, în schimb, o atare metodă este mai mult decât evidentă la nivelul tehnicii adoptate de Augustin în abordarea și exploatarea textelor. El confruntă fragmentele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tocmai am vorbit) este greu de observat o metodă bine structurată, în schimb, o atare metodă este mai mult decât evidentă la nivelul tehnicii adoptate de Augustin în abordarea și exploatarea textelor. El confruntă fragmentele, compară versiunile și propune criterii hermeneutice. În urma procesului de lectură, extrem de laborios, ajunge la rezultate elocvente. Discursul Mântuitorului apare în cele trei evanghelii sinoptice: Mt. 24,1‑44; Mc. 13; Lc. 21,7‑33. Exegetul trebuie să țină seama de toate versiunile, să le compare, să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templului, prezența lui Isus per Ecclesiam; sfârșitul lumii; - chiar dacă aceste trei evenimente‑referent ar putea fi clar identificate, nimeni nu poate cunoaște data exactă a celei de‑a doua parusii. c) Augustin sintetizează concepția sa eshatologică, precum și rezultatele anchetei sale hermeneutice, într‑o parabolă‑sinteză, care se vrea o replică a parabolei slujitorului cel rău (Mt. 24,48‑51; Lc. 12,45), citată, probabil, de Hesychius în epistola sa. Parabola evanghelică pune față în față doi slujitori: unul care rămâne credincios
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că primele sale comentarii, In Canticum și In Danielem, datează din anul 433, doi ani după sinodul din Efes și chiar anul proclamării edictului de Unitate, redactat în parte de Theodoret. Dincolo de rațiuni de prietenie sau pastorale, la originea programului hermeneutic al episcopului Cyrului se află un alt motiv, mult mai profund, pe care J.‑N. Guinot îl rezumă în acești termeni: „Așa cum lectura Bibliei poate să ofere baza teologiei trinitare și cristologiei definite la sinodul de la Niceea, tot astfel ea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autorul se ocupă de sursele posibile ale Comentariului la Daniel. . Trad. J.‑N. Guinot, op. cit., p. 275. . PG 81, 1436B‑1437A. . Într‑adevăr, exegeza lui Theodoret presupune trei niveluri: literal, metaforic și tipologic. Sensul istoric aparține primului nivel. Contrar principiului hermeneutic al lui Origen, de pildă, pentru care orice pasaj din Scriptură presupune în mod obligatoriu un sens alegoric (metaforic), sensul literal fiind superfluu, Theodoret consideră că trebuie luat în considerație mai întâi sensul literal (așadar, el există întotdeauna) și, pornind
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
soluție În care se pot Încadra just, dar și confortabil, mai multe tipuri de comentarii eficiente la proza fantastică, biografia și opera științifică: „Azi aș respinge ambele modele (și pe cel al suspiciunii, și pe cel al Încrederii) În favoarea unei hermeneutice critice și istorice, egal de atentă la detaliu și la reconstrucția cronotopică a modului de a gândi și a viziunii asupra lumii, cât mai nuanțate”4. Prima referință la Honigberger este din 19361, urmată de diferite intervenții care trimit la
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
este expresia unei spiritualități. Situându-se pe o poziție oarecum polemică față de analizele curente de istorie literară, T. adoptă așa-numita „reducție eidetică”, pentru care are nevoie de un multiplu demers exegetic: psihologic, tematic, filosofic și, nu în ultimul rând, hermeneutic. Cele mai importante studii sunt dedicate predilect, începând cu Eminescu, literaturii române clasice: Ion Creangă, Ioan Slavici, I. L. Caragiale, Vasile Pârvan, George Coșbuc, dar și Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi (Secțiuni literare, 1973), Titu Maiorescu (1977) ori, în fine, lui Lucian
TODORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]
-
criticului, interpretat ca un precursor al celor mai moderne teorii lingvistice. Viziunea asupra limbii ca sistem de semne, precum și disocierea funcțiilor limbajului l-ar plasa pe Titu Maiorescu în ascendența imediată a structuralismului. Argumentele demersului urmează același traseu: în volute hermeneutice, excursul ajunge la geneza spiritului critic și la datele configurării unor puncte de referință în ansamblul evaluărilor axiologice din cultura noastră. Critica fenomenologică se asociază la T. cu critica genetică, impunând interpretării o construcție „genetic-arhetipală”, din etajările căreia se desprind
TODORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]
-
Traiectul gândirii lui s-a desfășurat între „cultura-ca-model-prestigios-cenzurativ-și-canonic, pe de o parte, și eliberarea din canonul modernității ca-formă-și-drum-spre- originalitatea-proprie, pe de alta” (Daniel Vighi). Opera în ansamblu, mai ales „ciclul bănățean”, a făcut, de asemenea, și obiectul unor ambițioase interpretări hermeneutice, valorizând tradiția ermetică, simbolologia, gândirea tradițională, arhetipologia și mitologia, antropologia culturală etc. T. a dat și o foarte interesantă eseistică, subtilă și pasionată, de scriitor creator: Herman Melville - fascinația mării (1975) și În căutarea lui Cehov și alte eseuri (1984
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
deosebire fenomenului literar interbelic (Liviu Rebreanu, Mateiu I. Caragiale, C. Stere, Anton Holban, E. Lovinescu, M. Blecher), dar și prozei de după război a lui V. Voiculescu și Marin Preda, instrumentarul metodologic al stilisticii diacronice este aprofundat și rafinat în sens hermeneutic, prin restrângerea ariei de cercetare către „fața ascunsă” a creației și focalizarea interesului critic spre ceea ce Z. numește „cifrul stilistic” al operei - „nucleul ei esențial”. Ipotezele de lucru ale stilisticii diacronice își probează eficiența și în domeniul literaturii universale și
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
psihopatologice și criminologice, a modului de comitere al faptei, ca și al relațiilor victimologice sau de etichetare, alături de metodele clasice de diagnostic psihiatric bazate pe observare, examinare clinică, investigație specifică, etc. Expertiza medico-legală psihiatrică afirmă, În al treilea rând, conținutul hermeneutic de semnificație al actului de comportament analizat, Între care, semnificația circumstanțelor de trecere la act, gradul de nocivitate comportamentală ca judecată predominent sociologică, cu valoare aleatorie nonpredictivă, chiar și atunci când a fost evaluată suprapredictiv. Semnificația expertală a șanselor de autonomie
COORDONATE ETICO - ŞTIINŢIFICE ALE EXPERTIZEI MEDICO - LEGALE PSIHIATRICE. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
epistemologice a naturii morbide a vieții sufletești, se constituie din „discursul bolnavului”, singura formă de acces direct la interioritatea acestuia. Analizând „faptele psihopatologice” cuprinse în „discursul bolnavului” se ajunge la un important material posibil de a fi supus unei „interpretări hermeneutice” (H. Tellenbach). Această interpretare a sensurilor discursului este calea cea mai sigură ce ne conduce către descoperirea și înțelegerea semnificațiilor noi ale fenomenelor psihice morbide. Actul hermeneutic este în același timp o metodă subtilă și prețioasă, dar și riguroasă de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se ajunge la un important material posibil de a fi supus unei „interpretări hermeneutice” (H. Tellenbach). Această interpretare a sensurilor discursului este calea cea mai sigură ce ne conduce către descoperirea și înțelegerea semnificațiilor noi ale fenomenelor psihice morbide. Actul hermeneutic este în același timp o metodă subtilă și prețioasă, dar și riguroasă de descifrare a „simbolicii alteralității psihice”. Mai mult decât atât, explicarea „patologicului” ne deschide calea înțelegerii „normalului”, prin faptul că alteralitatea este negația dialectică a normalității, sau, altfel
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]