669 matches
-
în Dunăre din greșeală devenise materie de studiu pentru viitorii apărători ai ordinei stabilite. - Se sufoca de râs colegul ăsta al meu când mi-a povestit. Păi, dacă el, care mă cunoaște de-o viață, nu se rușinează să-mi hohotească în față, atunci înseamnă că toată poliția se prăpădește de râs pe seama mea, și mâine toată patria, credeți că mi-a picat bine? Nu credeam. - Mi-a picat bine, domnu^ Victor, vă înșelați, altfel n-aș fi ieșit din amorțeală
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
trecute și viitoare. Prețiosul stilou cu monogramă, pe care mi-l băga în ochi de aproape o săptămână, era ultima tușă a noii sale identități - minuțios și tenace șlefuită până la caricatură -, iar răfuiala plănuită prima sa acțiune de anvergură. A hohotit triumfător și a apucat pardesiul: - Aveți un fel de a mă insulta, domnu^ Victor, că mă simt mai de grabă flatat... Am o întâlnire, aștept și vești de la București, dar dacă vreți vă spun povestea stiloului, e scurtă... - Altă dată
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
le scriu la vară. S-alerge cît îi place ursirea de prăpăd! încrîncenarea firii eu știu că-i trecătoare și contemplînd ninsoarea aievea parcă văd prin sită cum se cerne făina viitoare. C-așa-i omătul pururi, ori cade-ncetinel, ori hohotește amplu în leagăn de vîntoase. E și făina dulce, și lamă de oțel în care se retează dorințe dușmănoase. Parodia, în fine, după Maiakovski obligă fanfara tumultuosului poet să celebreze un eveniment derizoriu - cumpărarea unui bec electric: De dorul luminii
De la A. Mirea la Maiakovski by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11702_a_13027]
-
de iepure, ținînd buzele ușor crăcănate... în timpul ăsta cameraman-ul montase deja înmormîntarea celebrului regizor care era în limbă după... extrem de bolnav, fooooaaaarte grav, iar el, regizorul, făcîndu-se bine pe șest, se uita la propria lui moarte filmată haios și hohotea... și zicea: lasă-lasă că ajungeți și voi în iad, n-aveți grijă, băi, pămpălăilor!!! Băi, da' tu nu ai HBO? ("La contactul uman îi mai trag și un zîmbet"... repetam, obsedat, o expresie auzită aiurea.) Pe urmă chiar a început
Tu trebuia să vii rîzînd by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10842_a_12167]
-
mai ridicasem de pe scaun, măi umblasem prin cameră, măi scosesem câte-o carte din bibliotecă și nu băgasem de seamă că Daniel începuse să plângă mocnit. Numai când s-a smuls din fotoliu și s-a agafat de gâtul meu, hohotind de plâns, cu ochii șiroind de lacrimi, mi-am dat seama că mersesem prea departe. Dar nu mai era nimic de făcut. Cu câtlncercam să-1 liniștesc, cu atat mai mult se-nteteau și hohotele sale de plâns, într-o cascadă
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
Pentru ca umilința să fie desăvârșită, o să se împiedice de un cablu electric și o să dărâme cu zgomot un reflector. Publicul o să râdă, în timp ce el are să stea lungit acolo, amețit, pe podeaua studioului. Or să râdă în toată America, toate gospodinele, hohotind și arătându-l cu degetul. BR n-o să râdă. Puștiul Canceros n-o să râdă. Nu, doar pe buze are să-i joace un zâmbet mic și subțire de triumf, marcat de tristețea tragediei care era atât de personal a sa. Nick
Christopher Buckley - Fumatul strict permis () [Corola-journal/Journalistic/7744_a_9069]
-
aici stau coreeni/ acela acolo e un camion/ acesta este/ aceasta este// pe tine cum ziceai că te cheamă/ hai să o facem un pic/ numai până fierbe ceaiul/ dup aia vorbim/ dup aia ne luăm și de mâini/ și hohotim/ și zgâriem cu ciudă pe ziduri/ și băgăm o țigară// numai că dorm cărămizile fato/ și-n brațe și-n pulpe/ și-n lacrimi uscate,/ și-n lucruri adânci/ în părul tău,// în același muzeu/ dar la etaje diferite/ să
O deznădejde cinstită by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10428_a_11753]
-
a căscat vreodată în timp ce-și ținea discursul de debut în Camera Lorzilor, cu excepția răposatului duce de Devonshire, care drept consecință a avut parte de respectul profund al auditoriului.” (p. 52) Umorul acesta ceremonios, de cochetărie gravă sub care hohotește un spirit jucăuș, e constanta scrisului lui Russell. O tachinare perpetuă țintind moravuri și vicii, pornită dintr-o umoare care emană o halenă deșteaptă. Cititorul reține glumele și anecdotele, dar nu rețeta de fericire pe care o propune autorul, cauza
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5182_a_6507]
-
o cunoaștere, ci o recunoaștere (o anamneza), ca simptom al izgonirii din Paradis, investit fiind cu o functie mărturisitoare (de martor): "Recunosc drumuri grădini/ case/ ciulinii cu buzele arse// lumină pe care de departe/ o simt/ stăpînind marea/ plajă sălbatică hohotind/ în amurg// lume înăbușita// singură pe mal/ aștept singură barcă din larg/ ploaia de vară/ că o mărturisire" (Pastel). Poeta cultiva o nostalgie mixtă, moral-estetă: Nu se aud decît greierii/ cu hărnicia lor obositoare/ un strat violet acoperă/ ce-a
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
mai mult ori mai puțin arbitrară: "Distanță dintre mine/ și vechile mobile/ se tot îngustează// prin pereți/ aud singurătatea cum/ picura// de pe foaia imaculata/ poemul îmi face semne/ să-l aduc la viață/ e acolo încins/ în tăcerile mele/ stăruitor/ hohotește" (Poemul nescris). Prin persuaziunea "blîndei disperări" a autoarei, lucrurile par convinse a-și dezvălui intimele resorturi, misterioasă fiziologie ontica a anorganicului: "pe mîini mi se scurge/ un fel de zăpadă/ crispata/ un alt fel de a surprinde/ încetineala din lucruri
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
destăinui suferință (ne)bănuita ce le macerează: "Însoțită de umbrele mele/ rătăcesc prin locuri/ roase pînă la sînge/ de amintiri" (Popas). Odată obținută această performanță, d-sa trăiește liric (prin delegație!) în locul lor: "Îngerul meu/ singur și el/ asculta noaptea hohotind prin unghere// sînt păsări de întuneric/ șoptesc/ socotind pe degete orele/ oprite în loc//în răstimpuri/ cartea citită de noi amîndoi/ tresare// e și ea o ființă/ îmi spune Îngerul/ și se face nevăzut printre file" (Înger îngerașul meu). Ori: "Picătură
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
registrul tragicului contemplația se preschimbă în melancolie, tăcerea într-un vizitator, cuvântul în cea mai sigură armură a singurătății, ritualul într-o umbră ce bate înainte pe un pavaj pietruit cu chipuri de sfincși: "Și acum în seara hărăzită trec/ Hohotind de gânduri, însetat de chin/ Nemișcat în forma zeului petrec/ Îmbătat de rouă în etern suspin"... George Virgil Stoenescu, Fratele meu, versuri, cu o prefață de Eugen Negrici și o postfață de Lidia Vianu, Editura "Univers enciclopedic", Buc., 2000
Un sapiențial vitalist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16698_a_18023]
-
specia acelor gasteropode limax cu care e împânzit orașul la orele de vârf ale palavragiilor, se și implantară sub râsul meu, iscodindu-mă rânjind ce și cum. Nu realizam pericolul (cineva îmi blocase sistemele de alarmă în interior), continuam să hohotesc, explicând în gura mare tuturor celor ce, gură-cască, se adunaseră în jurul meu, că prezența lui, a marelui învățător al proletariatului mondial, nu are ce căuta aici, la capitolul despre literatura științifico-fantastică" (I, p. 29). Acesta e pretextul epic al întregului
O satiră politico-filosofică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8727_a_10052]
-
flatîndu-i pe tropăitori în ideea că, numai și prin prezența lor numeroasă acolo, însemnau un început de democrație, cu care eventual se putea pleca la drum. Cît simțeau aceștia briciul ironiei rămîne enigmă, fapt e că erau momente cînd sala hohotea, ignară, la recitativul neologistic al eruditului, parșiv jucat în arena circului de clovnul de ștofă nobilă. Cine să-i mai facă acum să rîdă pe sanculoții buluciți în Parlament ca-n talcioc? Cine? Nuntașii Dolănescu și Loghin? Dar și "majoritarii
Suplicii by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16500_a_17825]
-
văd o dată ca să îl puric pe îndelete, dar până una-alta, e cel mai bun scenariu pe care l-a văzut producția cinematografică din țara asta de vreo câțiva ani buni. Plin de umor negru, doar m-a făcut să hohotesc de râs în contextul în care un om pe moarte era dus la tomograf, și reușind o performanță rară: un critic de film american spunea că sună mereu real! Filmările nu mi s-au părut spectaculoase, am detectat chiar câteva
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
ocup de el adeseori. La fel, cu lăcrămații n-am dat zor Chiar prinse-n patru versuri sau terține. Acum însă, înfumuratul pedepsit e, De parcă-l mână torțe-șerpi, Erinii, Din deal în vale, din uscat spre mare. Aud cum genii hohotesc, cumplite, Dar mă despart de cugetul luminii Jar de sonete, de amor ardoare. Cântec coptic Mergi! Și-n seamă ia ce-ți spun, Folosește-ți anii juni, Fii mai grabnic înțelept: Pe-al norocului cântar Rar stau talgerele drept; Trebuie
Johann Wolfgang Goethe - Arte poetice by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7463_a_8788]
-
mătasea mea sfioasă? O, nu te teme, melodie-concrescență! Unde ar mai fi să plecăm, ce-i de făcut? Ah, șfichiuitorul, mortalul adverb "aici" - Nu pricepe cutremurul cu ce-a concrescut. Vara 1917 Locțiitoarea Eu trăiesc cu fotografia ta, cea care hohotește, Căreia încheieturile și mădularele-i trosnesc, Cea care-și frânge mâinile și nu mă părăsește, La care tot vin și vin musafiri-musafiri, și tânjesc. Care de la trosnetul buștenilor, bravada lui Rakozi,* De la flaconașe în sufragerie, de la sticlă și musafiri După ce
Boris PASTERNAK (1890 – 1960) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7531_a_8856]
-
veselie neghioabă, se stropesc cu apă în spălătorul comun. Revine aici "moartea în veselie", pe care a expri-ma-t-o și Rilke: "Moartea e mare/ Ai ei suntem când gura zâmbește/ Și când viața în toi ni se pare/ în mijlocul nostru ea hohotește". în ceea ce privește textul al doilea, cel al versificatorului de duzină, aici intervenția lui Sorescu se reduce la operarea a numai patru substituții, pentru a obține poezia Capriciu: scaunele în loc de persoanele, așezi în loc de iei, murit în loc de dormit și sufletul în loc de copilul. Aceeași
Zile Marin Sorescu by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/9860_a_11185]
-
generații sînt luați din lumea totemică a subculturii epicureice, nu din aerul sever al umanioarelor clasice. Atît cît se poate prevedea, viitorul va aparține unui kitsch generalizat în care a Europa va fi populată cu o masă de dobitoci veseli, hohotind de plăcerea de a putea scuipa pe efigiile strămoșilor. În acel viitor, a vorbi de cultură înaltă și a invoca simțul critic vor fi acte de o deriziune iremediabilă. Dar cum simptomele acestea au apărut deja (e aproape stînjenitor să
Între Spengler și van Gennep by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5317_a_6642]
-
al inapetenței, al sleirii, al limitei. Acesta nu exclude însă forța trasării contururilor, aidoma gestului unui sinucigaș ce-și împlîntă cu tărie cuțitul în inimă (Eminescu a descris un asemenea caz): "Scriu cu febră în trup/ sau poate cu diavolul hohotindu-mi/ prin vene: "Scrisul agonic nu repetă,/ conștiincios, punerea în pagină precum/ așezarea în mormînt...". // Mă las răscolit de febră/ sar dintr-un cuvînt în altul/ ca și cucul în cuiburi străine/ mă văd copil sărind pe sloiurile rîului/ din
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
nu mai apare, sparse ușa zăvorîtă și descoperi ceva de neînțeles: "Stăpînul său, adevăratul său stăpîn, stătea fulgerat, cu privirea sticloasă și țintă la chipul clocotitor de viață din oglinda criminală. Omul din cristal se mișca, făcea gesturi clare, apoi hohoti perfid, se desprinse de sticlă și dispăru. Cînd servitorul se trezi din leșin, în odaie se răspîndiră miasmele morții iar oglinda de altădată devenise o sticlă oarecare prin care se vedea dincolo un zid vechi și urît". E vorba lui
Insolitul Oscar Lemnaru by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15645_a_16970]
-
capabil de a-și "trăi" cu intensitate eroii, pînă la cunoscuta identitate flaubertiană. Euforia verbală extremă, verva personajelor în întregul lor (lucruri, animale, oameni), traduce fidel imensa "plăcere pentru cuvinte" a povestitorului însuși. Felul lui atît de special de a hohoti interior exprimă fără greș "o voluptate strict intelectuală", adevărul că "plăcerea vine din gratuitate" (N. Manolescu). Ca și Budai-Deleanu, Creangă scrie în primul rînd pentru sine, își face din literatură "jucărea", apoi se fălește cu ea cititorului, în fața căruia se
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12189_a_13514]
-
doar că o face sub imperiul unui temperament mucalit. Ororile înfățișate sunt respingătoare, dar deliciul dat de zugrăvirea lor te scutește de remușcarea de a te delecta cu spectacolul unor monștri. Culmea, niște monștri pe care îi privești cu simpatie, hohotind la vederea exceselor la care se dedau. La Pavlovici găsim, într-o formă limpede, acea formă a actului estetic, în care urîtul e descris cu mijloace frumoase, urmarea fiind anestezierea simțului moral și savurarea ororilor grație puterii de transfigurare a
Hiperbola cruzimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3347_a_4672]
-
răspund la cîteva scrisori. Scriu adresa pe plic, iau hîrtia și, după ce scriu: Domnule sau Doamnă, mă opresc copleșit de dezgust. N-am nimic de spus nimănui, am intrat de multă vreme în Incomunicabil." (p. 43) Cine nu începe să hohotească în fața evidenței universale a acestei experiențe? Dar cine altcineva o poate spune atît de concis? Spre deosebire de scepticul și corozivul eseist, Dan C. Mihăilescu e o natură tonică și reconfortantă, a cărei umoare stenică molipsește numaidecît pe cititor. De aceea, cu
Veninul reconfortant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6197_a_7522]
-
pentru o stare de spirit pe care o trăisem la operă. Anulasem convenția amorului pe melodie, a ironiei pe tril, a furiei pe cabaletta, a complotului în cadențe de marș, a muribundului care cânta lung 'adio', a poporului jeluind sau hohotind 'la rampă' în cascade de armonii. Confruntarea dintre scenă și spectator, oricât am considera-o firească, este convenție asumată: și la teatru. Muzica o poate neutraliza. Și așa ajungem și la Mozart. La el semnificațiile trec dincolo de litera scrisă a
Identificare by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/15614_a_16939]