702 matches
-
Pratesi, acoperiți cu pături de angora. Ravelstein știa bine că toată această risipă de lux era caraghioasă. Dar nu‑l deranjau câtuși de puțin acuzațiile de absurditate. Nu avea să trăiască o viață lungă. Înclin să cred că nutrea idei homerice În legătură cu scurtimea vieții lui. Refuza să accepte Întemnițarea În fundătura celor câteva decenii moarte, nu, cu apetitul lui pentru viață și cu excepționalul său dar pentru marea anvergură! Nu numai banii făceau acest lucru posibil - adică pleașca acelui best‑seller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aurorale ale spiritului sânt străine de tentațiile acestui simț. Orice cultură mare se creează în atmosfera învăluitoare a unei eternități, absorbită de individ prin toți porii. Constructorii de catedrale în zarea modernității, de piramide în cea egipteană sau eroii lumii homerice au trăit fără distanța de creația lor, și fiecare piatră ridicată sau fiecare gest de sacrificiu se stratificau într-o ordine definitivă a lumii, într-o arhitectonică divină sau cosmică și foarte puțin umană. Relativismul istoric este o pervertire a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
crepuscul al unei culturi. Oboseala a luat locutl creșterii. Atunci începe a se ști. Și adevărurile nu mai sânt "organice", adică nu și le mai creează viața pentru uzul ei, ci devin expresii autonome, care nu mai servesc. Față de epoca homerică, în care spiritul elin este încă întunecat de somnul materiei, întrevăzînd puține adevăruri, într- o trezire încă neconsumată, - epicureismul și stoicismul demarcă o disocierre a elementelor solidare inițial, începînd cu autonomia spiritului, care creează conștient adevăruri pentru o viață pierdută
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un moment de înflorire spirituală, ci cu luciditatea ca fenomen colectiv. Un fel de oboseală contemplativă, bazată pe lichidarea naivității, acest dar incomparabil al tuturor aurorelor de cultură. De o parte epoca de naivitate, de cealaltă, epoca de cunoaștere. Lumea homerică și sincretismul alexandriu înseamnă două epoci la antipod. Secolul lui Pericle este epoca de maturitate și de rotunjime. Lumea gotică și istorismul modern reprezintă, în plan occidental, același dualism, de aceeași semnificație și gravitate. Clasicismul francez și romantica germană sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei valori ieșite din comun și în același timp pecetea ieșirii din măsură, a unei violențe intolerabile. Ea prezintă unele analogii cu puterea șefilor africani de a răspîndi raze, o forță ieșită din comun și cu "talismanul biruinței" al regilor homerici, acel Kudos despre care se credea că le-ar da o putere magică absolută. Toate aceste semne au o trăsătură comună: sînt în același timp atrăgătoare și amenințătoare, ocrotesc și provoacă teama. Scăpînd rațiunii, carisma declanșează, precum toate puterile pe
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
citește echilibrul unei soteriologii ludice și necruțătoare. Admirația lui Nietzsche pentru Heraclit și pentru cultura dionisiacă trădează conținutul propriu-zis al ontologiei violenței. John Milbank are dreptate să identifice în estetismul postmodern o anumită nostalgie după valorile păgânismului (rezumate de imaginea homerică a „pământului” și a „sângelui”2). Lipsește aici spațiul necesar pentru a infirma - cu o pleiadă de contraexemple istorice - teza despre natura creștinismului înțeleasă ca „morală de sclavi”3. Trebuie spus totuși că prin sublinierea contrastului cultural adus de nașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau „simultaneistă”, În care, cum observa Marcel Raymond despre Zona lui Apollinaire, „se juxtapun pe un plan unic, fără perspectivă, fără tranziție, și adesea fără raport logic aparent, elemente disparate, senzații, judecăți, care se Întrepătrund În fluxul vieții psihologice”. Eroul homeric devenit emblemă a eului liric, Își desfășoară „călătoria” În cotidianul metropolei moderne, transformînd Într-o aventură sui generis fiecare Întîlnire cu spectacolul străzii, orchestrat de o imaginație de „om planetar”, deschisă tuturor orizonturilor. Și prin viziune, și prin tehnică, Ulise
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la praznic luînd parte, Schelălăiesc sălbatic, rod oasele deoparte, În mijlocul orgiei turbate ce tot crește; Iar printre cîni și oameni pe iarbă stau căzute Femei, prada orgiei, cu mințile perdute...” Există, apoi, o dialectică a semnelor prevestitoare ca În epopeile homerice. Fatalitatea se anunță la Începutul poemului prin strigătul cobitor al buhei. Un glas profețitor se aude și În cîntul al III-lea (acela ce Înfățișează banchetul teribil din tabăra leșească): e un glas din umbra neagră, adus de vîntul nopții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
instrumente ne exercitam, cum ziceți dumneavoastră. În materie de armament, cu pușcă de lemn, făcută foarte sumar, în așa chip încît neputând să-i punem nici un fel de glonț făceam din gură: poc! (Aci jurnalul favorabil constată în sală râsete homerice, biciuind întrebările lipsite de gust ale președintelui. Gazeta defavorabilă vorbește, dimpotrivă, de cinismul cu care acuzatul mărturisește "instinctul incoercibil" de a declanșa pocnetul unei arme.) Cât despre instituția amenințată cu explozibile (niște capse inofensive), vă asigur că era doar closetul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
unu din noaptea când doamna Gonzalv Ionescu, bătîndu-i în geam, îi vesti plângând moartea soțului ei. "Cerul extrem de senin. Privit steaua polară." REFERINȚE ISTORICO -LITERARE Balzacian în Enigma Otiliei, G. Călinescu rămâne fidel și în noile romane 1 epicului, "eternului homeric" (expresia este a lui Thomas Mann). Condus de convingerea că "marea literatură este în fond aceea de stil clasic", prin clasicism înțelegîndu-se "un mod de a crea durabil și esențial", cu preocupare specială pentru construcția de tipuri, creatorul Otiliei, al
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dialogul lui Platon Timaios (locurile unde a dispărut Atlantida). În mitul despre Atlantida există elemente care si-tuează Creta în cadrul general descris de Platon. Tot pe apă se desfășoară mare parte din odiseea eroului mitic grec Ulysse, personaj central al epopeei homerice, rege în Ithaka, soțul răbdătoarei Penelopa. Exprimarea "Triunghiul Bermudelor" este binecunoscută în toată lumea datorită unor dispariții misterioase (nave maritime și aeriene) pro-duse într-o zonă oceanică situată la sudul Floridei, cuprinzând Bahamas și Bermude. Triunghiul a devenit cunoscut ca zonă
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
a se termina", și peraino, "a împlini, a duce la capăt" (la pasiv "a fi împlinit, limitat"). În cele ce urmează ne vom opri pe larg asupra substantivului peras ca fiind cuvântul central al acestei familii, atât prin vechimea sa (homerică), cât și prin bogăția nuanțelor sale și a contextelor în care apare. În Metafizica 1, Aristotel dă o definiție a lui peras din care rezultă că acesta desemna un concept de identitate spațială a lucrurilor. Însă în primă instanță - deci
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care marchează limita ultimă a teritoriului oikoumene-i, iar după opinia cosmologului homerizant Crates din Pergamon, cei doi poli ai pămîntului 3, dincolo de care începea regiunea Tartarului, cu straturile sale de aer dens, rece și stăpânit de întuneric. În celălalt loc homeric menționat, Hera se adresează Afroditei: "Mă duc până la hotarele pământului fecund (peirata gaies), să-l văd pe Okeanos, tatăl zeilor..." Aici, Oceanul, deci fluviul care în viziunea homerică înconjura pământul și care, ca element al umedului, este o arche a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sale de aer dens, rece și stăpânit de întuneric. În celălalt loc homeric menționat, Hera se adresează Afroditei: "Mă duc până la hotarele pământului fecund (peirata gaies), să-l văd pe Okeanos, tatăl zeilor..." Aici, Oceanul, deci fluviul care în viziunea homerică înconjura pământul și care, ca element al umedului, este o arche a neamului zeiesc (și astfel a întregului univers)1, apare ca limita ultimă, despărțitoare a ființei de neființă. Aceeași imagine, suportând modificări doar la nivelul unor detalii de imaginație
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
facultate, cu trei-patru ani în urmă: se întorsese de la Freiburg cu o zi înainte, și în preziua plecării tocmai dăduse un examen de greacă. Pe bancă, în sala de examen, pe studenți îi așteptau două pagini: una conținea un text homeric în greacă și alta o pagină din Aristotel în germană. Textul lui Homer trebuia transpus în germană, iar cel al lui Aristotel trebuia readus la loc, în greacă. Studenții nu aveau voie să consulte dicționarul. Erau singuri, cu două foi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sunt, În materie de divinație, simple evadări și refugii special aranjate pentru cel ce rostea oracolul, Îngăduindu-i să se retragă și să se ascundă În caz de eșec”1. Cu poezia se petrece același lucru ca și cu miturile homerice devenite plasma kenon, „vorbă goală” . 5. Lipsită de caracterul ei sacru, poezia devine un instrument derizoriu În mâna sofiștilor, un mijloc de seducție și de manipulare. Textul lui Plutarh atestă existența unor versificatori În preajma sanctuarelor, care culegeau răspunsurile transmise În
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și aventurile lui ca pe o călătorie spre Indii. Dotat cu căruță, Pațanghel devine, la întoarcere, un Marco Polo. Bărbații din sat se strâng în „adunare liniștită” ca să îi asculte fermecătoarea poveste. Iar el nu e obiectiv, ci „le înflorește” homeric. O căruță costă în Siliștea-Gumești patru mii de lei. Iocan o face cu trei mii, à la vivat concurența! Și se îmbogățește. Deci o căruță costă 60-80 de banițe (mertice) de grâu. Scump, dar fără atelaje hipo nu se poate
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
cunoștea tot atâtea forme câte genuri și specii nobile. Etimologia datează încă din secolul patru î.C., când parwdia/ parodia, termen preluat din limbajul muzical, ajunge să descrie imitația comică și, treptat, chiar transformarea epică a unui vers de obicei homeric (Hegemon din Thassos). Începând cu Poetica lui Artistotel, acoperă și alte forme de citare comică, exemplele abundând în opera lui Aristofan, care va parodia principiile euripidianismului (pe care implicit le-a precizat, fără să și-o fi dorit). Apropierea parodiei
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
diferențelor: "la parodie est un jeu d'adresse; l'oulipisme est un jeu de hasard, comme la roulette"56. Hipertextul este fie produsul unei transformări simple/ directe (de pildă Ulysse, romanul lui James Joyce, în care asistăm la transformarea Odiseei homerice, a cărei acțiune, din palpitantă, întinsă pe mai multe secvențe temporale și incluzând o sumă de caractere eroice, se dilată într-o operă care, în ciuda dimensiunii, cuprinde doar un spațiu restrâns de desfășurare și pune reflectorul doar pe foarte puține
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
într-o operă care, în ciuda dimensiunii, cuprinde doar un spațiu restrâns de desfășurare și pune reflectorul doar pe foarte puține personaje), fie rezultatul unei transformări indirecte echivalentă cu imitația (cazul Eneidei lui Virgiliu e văzut ca o imitație a scrierilor homerice). În urma operației de transformare, temeiul oricărui palimpsest, pot să apară trei tipuri de practici hipertextuale, pe primul loc situându-se parodia (transformare în regim ludic), urmată de travesti (transformare în regim satiric) și transpoziție (transformare în regim serios). În urma operației
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
este o realitate literară de necontestat cu precădere în romanul secolului XX, în ciuda faptului că nu se încadrează în formule generice care se mulțumesc să dea definiții pur funcționale. Altfel, cum s-ar raporta Ulise-le lui Joyce la Odiseea homerică și ce relație ar mai întreține Vineri... de Michel Tournier cu textul lui Defoe sau Tristan al lui Jiři Marek cu Tristan și Isolda? Ar fi posibilă, se pare, și o regulă: o capodoperă se obține tot prin parodierea altei
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de opere literare. Ambii cercetători cad de acord în privința succesiunii și însemnătății termenilor citați mai sus: cea dintâi formă atestată este "parodos", ajungând să desemneze un rapsod care cântă/ recită un text dat, dar un text făcând parte din scrierile homerice, însă "într-o manieră ușor diferită"85 de acestea. Isaac D'Israeli 86 îi descrie pe acei parodoi, succesorii rapsozilor recitatori din Homer, pe care lumea i-ar fi cunoscut drept "bufoni": Atunci când rapsozii, care mergeau dintr-un oraș în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de acestea. Isaac D'Israeli 86 îi descrie pe acei parodoi, succesorii rapsozilor recitatori din Homer, pe care lumea i-ar fi cunoscut drept "bufoni": Atunci când rapsozii, care mergeau dintr-un oraș în altul ca să interpreteze diferite fragmente din poemele homerice, se apucau să recite, erau de îndată urmați de un alt set de bufoni migratori, care captau întreaga audiență prin turnura burlescă pe care o dădeau recitării până atunci constrânsă să rămână solemnă"87. Chestiunea existenței și a rolului jucat
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pe care o dădeau recitării până atunci constrânsă să rămână solemnă"87. Chestiunea existenței și a rolului jucat de parodoi în producerea parodiilor literare propriu-zise rămâne însă incertă. Unii cercetători îi consideră simpli amatori care improvizau pornind de la anumite versuri homerice,și acestea stăpânite "din auzite", și care pregăteau, implicit, terenul pentru rapsozii profesioniști; alții le reproșează inducerea unui sens peiorativ ideii de parodie, redusă la stadiul de simplă "bufonerie". Sensul în genere acceptat însă îi desemnează pe scriitorii alcătuitori de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
din auzite", și care pregăteau, implicit, terenul pentru rapsozii profesioniști; alții le reproșează inducerea unui sens peiorativ ideii de parodie, redusă la stadiul de simplă "bufonerie". Sensul în genere acceptat însă îi desemnează pe scriitorii alcătuitori de parodii la textele homerice. G. Genette detaliază, considerând că verbul parôdein (pornind de la compusul para, cu două sensuri [nota bene] "pe lângă, alături de" și "contra, împotriva") ar putea, originar, să trimită la două realități complet diferite: Faptul de a cânta pe lângă, deci de a cânta
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]