1,472 matches
-
numele de Insula Mică a Brăilei. De-a lungul istoriei organizarea administrativă a județului a cunoscut o evoluție sinuaoasă, trecând prin mai multe reorganizări a unităților administrativ-teritoriale componente. Județul Brăila este menționat pentru prima dată în anul 1481, într-un hrisov a lui Ștefan cel Mare. Județul dispare ca entitarte administrativă la 1540, odată cu înființarea raialei Brăilei de către Imperiul Otoman, satele componente care au rămas în afara raialei fiind înglobate în județul județul Slam Râmnic.( p 278) Județul Brăila se reînființează ca
Județul Brăila () [Corola-website/Science/296652_a_297981]
-
consolidării capacității de apărare a țării de-a lungul Nistrului declanșând importante lucrări în vederea edificării unei citadele întărite la Orhei. Despre aceasta ne mărturisesc atât săpăturile arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite temelia citadelei, cât și documentele timpului. Astfel, în hrisovul lui Ștefan din 1 aprilie 1470 este pomenit pentru prima dată un pârcălab, adică un comandant militar a cetății Orhei, care după cum se obișnuia pe acele timpuri, îndeplinea și funcții administrative ale ținutului. Acesta era Radu Gangur, fiul „Ganguroaiei celei
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
boierești și stăpâneau una dintre cele mai averi din Țara Românească - zeci de sate, moștenite de la strămoși «din zilele altor domni bătrâni dedemult, de la așezarea țării și câștigate cu dreaptă și credincioasă slujbă și vărsare de sânge» - cum citim în hrisovul din 10 iunie 1656, dat de Constantin Șerban Basarab descendenților lui Radu clucerul Buzescu. Același act confirmă și 124 sălașe, cu hrisoave de întărire de la Dan Voievod, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos.” (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
dedemult, de la așezarea țării și câștigate cu dreaptă și credincioasă slujbă și vărsare de sânge» - cum citim în hrisovul din 10 iunie 1656, dat de Constantin Șerban Basarab descendenților lui Radu clucerul Buzescu. Același act confirmă și 124 sălașe, cu hrisoave de întărire de la Dan Voievod, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos.” (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, "Istoria românilor", vol. II, cap. Istoria politică a Țării Românești în secolul al XVI-lea - 1508-1593, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
dacică numită generic ""a Arpașului de Sus, Copăcelului, Cuciulatei, Șercaiei, Comanei de Jos sau al Șincăi Vechi"", toate având la bază străvechi așezări dacice. Documentar, satul Dejani este atestat mai târziu, și anume în sec. al XV-lea, printr-un hrisov domnesc emis la Tîrgoviște în ziua de Sfântul Gheorghe a anului 1452 de către Ioan Vlad al III-lea Voievod ""stăpânitorul a toată Vlahia cu Dachia Ardialului a părților de cătră munte, anume de la Amlaș Făgăraș"", care îi dăruiește boierului său
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
109 ani. Istoricul Antal Lukacs crede că datele din acest document au fost falsificate în sec. al XVIII-lea pentru a fi justificate drepturile familiei Mailat asupra munților Prisaca și Izvor, acesta fiind doar copia unei traduceri românești târzii a hrisovului, și datat 1452. Arhivele Naționale din București,păstrează însă un document, datând din 1453, prin care Vladislav al II-lea ""îl întărește"" pe boierul său Stanciu (Mailat) Dijanul cu copiii și nepoții, cu părți din satele Dejani, Trifești, Iași, Arpanea
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
normale ale unei plante de acest soi (din familia cornaceelor), înalt până la , cu ramuri purpurii (uneori pe o parte verzui), frunze opuse, ovale sau eliptice, flori albe în cime umbeliforme și cu fructe drupe sferice negricioase - (Cornus sanguinea). Dintr-un hrisov dat de Matei Basarab mănăstirii Apostolache, la 25 iul. 1652, reiese că vechiul nume al localității Sângeru era: Fundeni (vezi DIR, XVII, vol. 1, l. 380-381 și 510, vol. 2, p. 436-450). Denumirea aceasta, se pare, este mai veche și
Comuna Sângeru, Prahova () [Corola-website/Science/301724_a_303053]
-
5 mai 1749 de pe vremea lui Grigore Ghica. Se știe însă că în satul component Tisa (înspre Mârlogea - Apostolache) se presupune să fi existat, în sec. IV a.H. - I p.H., o cetate dacică, unică în zonă.Cunoaștem și un hrisov, din 17 aprilie 1631, semnat de Leon Tomșa, prin care voievodul întărea lui Nedelco vii în dealul Bobului și ocini în Fundeni (DRH, XXIII, 364-367). Apoi, avem știre despre Sângeru din „memoriile” (1788) generalului Bauer, din „Istoria Daciei” (1815) lui
Comuna Sângeru, Prahova () [Corola-website/Science/301724_a_303053]
-
un sat vecin, precizează că moșia acestuia „"e vecină cu moșia Mircești sau Comoara"” și asa se va numi până în 1864 când satul va lua denumirea Comoara. Satul Văceni (Vâlceni sau Vlăceni) a apărut în secolul al XVI-lea, prin hrisovul din 10 decembrie 1536, când Radu Paisie, domnul Țării Românești, întărește Mănăstirii Argeș în Tătărani din Vajiste ocina pe care a ținut-o Gherghina pârcălab, cumpărată de la Coman spătar și de la Cazan. Cazan revendică jumătate din această ocină. În conflictul
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]
-
Săcuieni astfel: Una dintre primele atestări ale acestui județ este din 1577, un document în care se face referire la localitatea Salcia, menționată într-o listă a "megieșilor" care aleg partea banului Radu din moșia Poieni, județul Saac. Printr-un hrisov din septembrie-decembrie 1636 mănăstirea Slobozia primea de la domnie "o vie în dealul Năenilor, județul Saac, și 300 de bolovani de sare pe an de la ocna Ghitioara". La 29 mai 1677 Gheorghe Duca confirmă mănăstirii Slobozia lui Ianache drepturile sale asupra
Județul Săcuieni () [Corola-website/Science/305030_a_306359]
-
un alt document, din 18 februarie 1756, care marchează "ieșirea din indiviziune a lui Marin sin Ilinchii ot Ștefești hotărâtă de megieșii orânduiți din poruncă domnească", se face referire la "porunca dumnealui Petre vel Stolnic, ispravnic ot sud Saac". Prin hrisovul din august 1782 Nicolae Caradja acorda mănăstirii Căldărușani "vinăriciul din sud. Saac, după popoarăle Valea Mieilor, Valea Largă i Valea Negovanilor".. Reședința județului s-a aflat inițial la Urlați până cel târziu în 1645, an în care a fost mutată
Județul Săcuieni () [Corola-website/Science/305030_a_306359]
-
va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria. La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” Roman un hrisov de recunoaștere a suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în orice împrejurare, pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice dușmani ai noștri”. La sfârșitul
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară. Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță. Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
mizerie. Și pe planul cultural au fost mari pierderi, patrimoniul istoric, cultural sau religios al creștinilor din Turcia fiind în mare parte distrus, cum este de exemplu cazul faimoasei Mânăstiri Sumela din Pont (unde se găseau printre altele și icoane, hrisoave și evenghelii din Țările Române, donate de domnii acestora).
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
din Principatul Moldovei, aflându-se la câțiva kilometri nord de orașul Dorohoi. Prima menționare documentară a localității datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relațiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg, printr-un hrisov al domnitorului Gheorghe Duca. Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ținutul Cernăuți. Între anii 1775-1777, orașul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înființatului Ținut
Herța () [Corola-website/Science/298037_a_299366]
-
Bivolari este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Iași, Moldova, România. Satul a fost atestat documentar pentru prima dată într-un hrisov de proprietate din 1548 sub numele rusesc Derenie, în traducere Cornișor, copac care face fructe (coarne). La acea dată moșia satului era în proprietatea lui Ștefan Negrul, a stolnicului Ignat și a lui Iosip Veveriță (fost postelnic și pârcălab de
Bivolari, Iași () [Corola-website/Science/324184_a_325513]
-
negustorii armeni, turci sau evrei în drum spre Camenița sau spre Hotin, ei folosind bivolii pentru tractarea căruțelor. Acest lucru este demonstrat de existența unei ulițe armenești în fostul târg Bivolari. La 13 iunie 1843, domnitorul Mihail Sturdza a emis hrisovul de înființare a târgului Bivolari, pe proprietatea hatmanului Iordache Ghica. Ca urmare, în mai 1844 s-a încheiat o înțelegere scrisă între proprietar și târgoveți, în care erau prevăzute o serie de drepturi și obligații pentru ambele părți. Printre obligațiile
Bivolari, Iași () [Corola-website/Science/324184_a_325513]
-
și a fost susținută de împăratul bizantin Alexios I Comnen, însă a fost reprimata înainte de 1083. În orice caz, din timpul insurecției, Henric și-a afirmat supunerea față de Bizanț. Astfel, între martie 1083 și iunie 1086, el și-a datat hrisoavele în funcție de anii de domnie ai lui Alexios I. În iunie 1087, Henric apare ca fiind prezent în tabăra ducelui Roger Borsa, părându-se astfel că a trecut peste diferendele cu membrii familiei Hauteville. Într-adevăr, el s-a menținut în
Henric de Monte Sant'Angelo () [Corola-website/Science/328173_a_329502]
-
a satului nu apara actele oficiale. Un document din secolul al XVIII-lea ne relatează despre un conflict dintre Mărioara Calimah cu ofițerul rus Serghie Leontiev pentru moșia Corlătenilor, ajunsă la Divanul Moldovei. Măriora Calimah a adus ca mărturie câteva hrisoave, în care sunt semnalați Corlătenii, de la 3 domnitori: Constatin Movilă, Gheorghe Ghica și Alexandru Vodă, utimul fiind data cu 28 decembrie 1792, iar primul cu 1610. Cauza și finalul conflictului nu sunt cunoscute. În această perioadă moșia aparținea Mănăstirii Sfântul
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
a constituit inițial așezarea, râul Prut formând aici, printr-o cotire bruscă, un unghi ascutit. Alte denumiri n-a mai avut, exceptând perioada interbelică în care purta denumirea de "Ungheni Târg". Prima atestare documentară a Ungheniului o avem într-un hrisov de la Ștefan cel Mare datat cu 20 august 1462. Numele inițial al localității a fost Unghiul. Ungheni-Vale este satul istoric, care constituie nucleul orașului. Apelativul și l-a luat de la așezarea sa geografică, în valea Prutului, față de celelalte zone ale
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
Ieremia Movila, la 6 mai 1598, o întărire a stăpânirii sale. Printre moșiile amintite este și satul Sivita, pe Prut și cu loc de moară în Prut, în ținutul Covurluiului. În primele decenii ale secolului satul este amintit în două hrisoave domnești date de domnitorii Constantin Movilala 15 iunie 1608 și Ștefan Tomsa la 8 martie 1612 Mănăstirii Pobrata pentru a stăpâni Iezerul Beleu și alte gârle din Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit și satul Sivita
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
decenii ale secolului satul este amintit în două hrisoave domnești date de domnitorii Constantin Movilala 15 iunie 1608 și Ștefan Tomsa la 8 martie 1612 Mănăstirii Pobrata pentru a stăpâni Iezerul Beleu și alte gârle din Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit și satul Sivita, este semnat de domnitorul Radu Mihnea la 16 august 1616. Peste doi ani, la 30 martie 1618, domnitorul Radu Mihnea întărește lui Condrea cămărașul (dregător la cămara domneasca) satul, care fusese a
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
Ștefan Tomsa (11 noiembrie 1611-12 noiembrie 1615) a luat satul pe seama domniei, după obiceiul țării. Devenit astfel din nou sat domnesc, Radu Mihnea l-a putut vinde lui Condrea. Pentru a repopula satul, Condrea a căpătat de la domnitor un nou hrisov, la 1 aprilie 1618, prin care i se îngăduia să aducă la Sivita „oricâți oameni vor chema din alte țari”, care vor fi scutiți vreme de cinci ani de orice dare. Ajungând, probabil, spre sfârșitul primei domnii din Moldova (iulie
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
precum și prisaca lui Vrabie de pe râul Cotovțea (Bîc). Anume această prisacă se consideră a fi baștina viitoarei localități Temeleuți. Mihul Pisar (Mihai), era fiul lui popa Iuga. A deținut următoarele dregătorii: Grămatic 25 decembrie 1422 ; logofăt și pisar (scrie și hrisoave) 30 ianuarie 1425 - 30 mai 1443; logofăt 29 noiembrie 1443 - 30 iunie 1456 (cu întreruperi). Fiind unul din cei mai reprezentativi boieri ai vremii sale, a fost trimis de boierii moldoveni cu primul haraci la sultan în primăvara anului 1456
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
negustorii ce călătoreau spre Roman, spre Suceava sau spre Iași. Hanul se afla la marginea unui sat care s-a strămutat pe moșia boierilor de la Tupilați (astăzi în județul Neamț). În anul 1819, vornicul Ștefan Catargiu a obținut printr-un hrisov dreptul de a înființa târguri și iarmaroace, aici construindu-se un han nou, care va servi și ca stație de poștă. Lângă han, pe un teren plan aflat lângă apa Moldovei, se desfășura iarmarocul de la Tupilați. Într-un document din
Hanul Ancuței () [Corola-website/Science/316298_a_317627]