311 matches
-
în funcție de factori zonali, temporali, culturali etc. De aceea, conceptual, apare ca un gen proxim cu numeroase diferențe specifice; în anumite circumstanțe, ele dau un caracter paradoxal formelor pe care imaginarul le ia. În ciuda tuturor atacurilor ideologice sau raționaliste din perioadele iconoclaste, imaginarul colectiv a continuat să se manifeste și să se îmbogățească; chiar dacă imaginea religioasă a fost retrasă și negată, temporar sau definitiv, din clădirile de cult, funcția imaginației și mentalitățile care susțin imaginarul s-au manifestat permanent. Oare afirmarea și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
parte dintr-un studiu pe care l-am publicat sub titlul: "Imaginarul identitar românesc, între visul basileic și realitățile locale". Mesina (coord.), Discursul identitar la români 125-50. 20 Oikonomia: concept discutat de Marie-José Mondzain în legătură cu textele iconodulilor din perioada crizei iconoclaste bizantine (secolele VIII-IX); el adună semnificații multiple, reieșite din întâlnirea doctrinei Întrupării (imaginea naturală a divinului) și a icoanei (imaginea artificială) cu planul politic creștin de gestionare a bunurilor terestre de către instituția imperială și ecclesie. Conceptul este fundamental pentru constituirea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
noi, cei de astăzi, lumină călăuzitoare. În calendarul Bisericii Ortodoxe, există două ocazii anume în care este subliniată importanța centrală a martiriului. Prima o constituie ceremonialul „Biruinței Ortodoxiei”, în prima Duminică din Postul Paștelui. Acesta comemorează încetarea totală a controversei iconoclaste în 842-843. Icoanele sfinte sunt purtate în procesiune, etericii sunt anatemizați, iar „amintirea veșnică” este cântată în cinstea celor care au apărat credința. Este o celebrare festivă și exultantă, în contrast frapant cu spiritul de penitență al serviciilor Postului Paștelui
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
normă, când elementele culturii și societății sunt eliberate din configurațiile lor obișnuite și recombinate În imagini bizare și terifiante” (1968, vol. X, p. 577). Drept urmare, liminalitatea reprezintă un mecanism de „defamiliarizare”, care conduce la configurații noi, nu o dată grotești, violente, iconoclaste (1982, p. 27). Ca o sinteză a acestor observații, notăm caracterul reflexiv. Turner consideră că exagerările care apar În aceste constructe simbolice eliberate de constrângerile societas sunt „un mod primordial de exercitare a abstracției. Trăsătura exagerată este transformată În obiect
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
locuri neașteptate, precum Saint-Étienne, Toulouse, Rennes sau Colmar, a Început renașterea artistică franceză. Desigur, Malraux nu ar fi putut Încuraja viața culturală a provinciilor În absența unei inițiative centralizate. Chiar și proiectul lui Vilar era tipic parizian În obiectivele lui iconoclaste: scopul nu era importul de cultură În regiune, ci ruptura de convențiile teatrului - „să dăm din nou viață teatrului, artei colective... să-i redăm suflul, să-l eliberăm din pivnițe și ateliere: să Împăcăm arhitectura și poezia dramatică” -, scop care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Universitatea Birmingham, inspirată de lucrările lui Richard Hoggart și Raymond Williams, iar mai târziu școala de istorie socială din jurul lui Hans-Ulrich Wehler la Universitatea Bielefeld din Germania de Vest. Lucrările savanților din aceste grupuri și instituții nu erau neapărat iconoclaste, fiind adeseori, deși de foarte bună calitate, convenționale din punct de vedere metodologic. Dar erau declarat interpretative, dirijate de obicei de o opinie politică non-dogmatică, dar inconfundabil de stânga. Marcată de sociologie, noua istorie acorda o importanță crucială clasei, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la ființe, locuri sau evenimente anume, ci doar la alte semne, În interiorul unui sistem Închis. Prin urmare, nu putea fi supus la teste sau infirmări empirice - o abordare structuralistă nu putea fi, În vreun sens, greșită -, iar combinația dintre ambiția iconoclastă a tezelor și invulnerabilitatea la contradicție garantau structuralismului o audiență largă. Absolut orice putea fi explicat ca o combinație de „structuri”: cum spunea Pierre Boulez când Își intitula una dintre compoziții Structures, „șacestaț e cuvântul de ordine al epocii noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clasele de mijloc au fost și cele mai tulburate de chestiunea „neguvernabilității”. Teama, amplu exprimată În anii ’70, că democrațiile europene au pierdut controlul propriului destin, izvora din surse multiple. În primul rând, exista o nervozitate acumulată sub impactul revoltelor iconoclaste din anii ’60: tot ceea ce păruse interesant și chiar palpitant În atmosfera optimistă de atunci părea acum să prevestească nesiguranță și anarhie. Exista apoi o anxietate mai concretă provocată de inflație și pierderea locurilor de muncă, În privința cărora guvernele păreau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la puritatea originilor. Naționalismul romantic românesc din a doua parte a secolului al XIX-lea privea cu un ochi spre trecut, în același timp în care arunca ochituri spre viitor. Spre deosebire de occident, unde iluminismul s-a constituit ca o filosofie iconoclastă la adresa tradiției moștenite din trecut, romantismul răsăritean a năzuit la un viitor național în același timp în care se lăsa torturat de nostalgia originilor pure. Obsesia românească a purității este la fel de veche pe cât este și identitatea națională, izvorând cu forță
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
îndrumare a cadrelor didactice" organizate de Ministerul Educației începând cu 1948, cu durata de două luni (Braham, 1963, p. 159). Masivul program educațional ce presupunea îndeplinirea unei revoluții antropologice se întemeia pe o nouă concepție despre naționalitate, adversă și chiar iconoclastă la adresa identității naționale românești constituită în decursul secolului precedent. 3.4.3. Concepția despre naționalitate Istoria românească, din 1848 și până după cel de-al Doilea Război Mondial, a evoluat sub semnul ideii naționale. Înrădăcinată în mișcarea revoluționară inițiată de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
coordonată de același autor (Mituri istorice românești, 1995), Istorie și mit... a lansat paradigma critică, a deconstrucției mitologiei naționale românești edificată laborios în ultimul secol și jumătate de existență statală. Interpretată de detractorii săi, cantonați în pozițiile autohtonismului tradiționalist, ca iconoclastă și ireverențioasă la adresa ființei naționale românești, analiza tăioasă și ireverențioasă întreprinsă de L. Boia nu este însă de o originalitate absolută. După cum însuși autorul este mândru să recunoască, inovativitatea abordării sale este relativă, avându-și antecedentele în istoriografia critică ancorată
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]