489 matches
-
suficientă acoperire energetică: "Să facem demonstrații împotriva singurătății"/ împotriva nopții din zi" (Boema sacra). În planul substanței poetice, aceasta discrepanta față de existență chemătoare însă refuzată (fără scandal) se traduce într-o oscilație între abstracțiune și concretețe, ambele soluții ale unei idealități posibil salvatoare în radicalitatea lor alternativă, ca atunci cînd, purtînd o greutate, o treci din- tr-o mîna în alta. De notat că "abstracțiunea" e mai curînd expresia unui sincretism cosmic, a unei complexități sugerate alegoric ("Ating cu gura abstracțiunile/ semințe
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
acrobat care merge pe sîrmă, cumpanindu-se între cele două aripi de văzduh de care dispune. Fără dificultate putem stabili profilul moral al autorului Verii de fosfor drept cel al unui sensibil nesatisfăcut de sine, al unui intelectual exprimînd o idealitate agresată care-i inspiră uneori momente de amuzata autocaricatura. O variantă "echinoxista" a "omului din subterană", atenuata de sobrietatea transilvana și de factorii de cultură, rareori frizînd deznădejdea: "Disperat pînă la Dumnezeu/ de existență mea de cîrtita/ ce sapa-n
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
de restrîngere a imaginarului. Expresie a libertății, a ieșirii din limitele date, acesta se simte stînjenit de un cadru de restricții, de normări abuzive. Or, Radu Petrescu înțelegea a-și lua revanșa prin introspecție, prin proiectarea eului pe ecranul unor idealități intime. Spre deosebire de „scriptorul” lui Roland Barthes, care avea ca țel „a depune mărturie”, informînd, comentînd realul, prozatorul nostru a preferat a se închide în crisalida mărturiei sinelui către sine, ca performanță nu doar stilistică ci și expiatoare, sub chipul, adesea
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
al industrializării. Pe întinsul cîmp conceptual specific pe care se plasează, cîmp pîndit de rutină, autorul se arată apt a cultiva, din fericire, clipa imagistică, în care identitatea sa pulsează cu atît mai favorabil cu cît se relevă congruentă cu idealitatea poeziei. Iată cîteva din somptuoasele încrîncenări grație cărora deznădăjduita declarativitate se umple de sevă: "...spui că am cerut legi de la vulturi/ și am trăit viața norului alb: acum mă dezbrac/ de propria viață să simt că este iarnă/ în sfinți
Un (post) expresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13711_a_15036]
-
a subiectului, de dilatare macrantropică. Nici celelalte personaje nu scapă acestei fascinații: Aneta Gattini înșiră străzile marginale ale Bucureștiului „ ca și cum ar alege mănuși”, evenimentele, discuțiile importante, plimbările, toate se țin outdoor. Cum tânărul Blumberg e la vârsta idealurilor și a idealităților, una dintre temele reluate în roman este aceea a binomului ratare - succes (un alt punct comun cu Eseu romanțat asupra neizbânzii), de unde și tematica idealului burghez. Idealurile materiale ale tânărului sunt cât se poate de clare și concise: mâncare bună
Poveștile burgheze ale unui gurmand simpatic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3206_a_4531]
-
frumos pe șasiuri cu pene, sau din panouri de lemn casetate halucinant, și privirile ațintite hipnotic pe zenit. Adică a rămas bănățean și în ceea ce privește obstinația, tenacitatea aceea molcomă și definitivă, și în ceea ce înseamnă goana după absolut, captivitatea mistică în idealitate, oricum ar fi ea camuflată pentru privirea vulgară. Și iată cum a început un implacabil circuit al telefoanelor! Silviu Oravitzan sună și mă somează blajin să-i trimit textul, îmi prezintă argumente irefutabile în legătură cu necesitatea lui, îmi invocă mari personalități
Silviu Oravitzan sau o poveste despre lumen și lux by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6831_a_8156]
-
care tu o reprezinți într-un mod aproape didactic, aceea a bănățeanului schizoid, împărțit abisal între pămînt și cer, între gravitație și imponderabilitate, între geometrie și disoluție, între mundan și transcendent, între statica agrariană și deambulările pastorale, între pragmatism și idealitate, între contabilitate și mistică, între altele, și altele, și altele. Rigoarea ta de gospodar competent și responsabil, seriozitatea discursului și acuratețea ideilor, care se regăsec, evident, în efortul continuu și sistematic, în exactitatea infinitezimală a desenului, în rigoarea halucinantă a
Silviu Oravitzan sau o poveste despre lumen și lux by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6831_a_8156]
-
de-o cruzime descriptivă cvasisistematică. La antipodul sentimentalismului și al idealizării, autorul consemnează cu un condei aparent frigid, chiar ostentativ antiemoțional, structurile fizice ale realului, adesea cele anatomice. Iese astfel în relief într-un chip mai acuzat discrepanța dintre posibila idealitate a lucrurilor și realitatea lor ternă, dezarmantă: "gura ca o stomă/ corp cu oase de lavă revărsat peste materia inflamabilă". Sau: "mici suprafețe de retină se înghesuie una într-alta/ sub dictaturi clar-obscure". Sau: "șerpi strivindu-și testiculele de luna
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
condamna pe poetul gânditor de a fi sacrificat Legea pierzându-se în desișul legilor. Vedeam și continui să văd în Goethe operând o rară forță cosmogonică. Poetul era un născător de lumi. El nu avea de ce să cultive Legea în idealitatea sa abstractă, hegeliană, asemenea lui Noica. Și iată un ultim exemplu din experiențele anilor mei de formație universitară. Unul dintre magiștrii cărora le rămân deosebit de îndatorat a fost francezul Henri Jacquier. Mai apropiat decât alții, el nu-mi era doar
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
prezent, ci se lărgește cu atît mai mult cu cît reperul e mai departe. Mulțimea întîmplărilor nu mai curg spre tine, ci tu curgi spre un liman mai larg. Așa se face că, atunci cînd îți judeci trecutul în raport cu niște idealități - iar țara sau Dumnezeu sînt astfel de idealități suverane - nu poți să nu-ți pui viața pe tipsia unor semnificații suprapersonale. Și chiar acesta e cazul Lidiei Stăniloae. Autoarea recurge la o descriere retrospectivă săvîrșită în matca unei priviri spirituale
Gustul vieții în exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7172_a_8497]
-
cu cît reperul e mai departe. Mulțimea întîmplărilor nu mai curg spre tine, ci tu curgi spre un liman mai larg. Așa se face că, atunci cînd îți judeci trecutul în raport cu niște idealități - iar țara sau Dumnezeu sînt astfel de idealități suverane - nu poți să nu-ți pui viața pe tipsia unor semnificații suprapersonale. Și chiar acesta e cazul Lidiei Stăniloae. Autoarea recurge la o descriere retrospectivă săvîrșită în matca unei priviri spirituale. Iar hotarele care îi mărginesc perspectiva sunt în
Gustul vieții în exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7172_a_8497]
-
cum s-ar părea, ci ironia, care, după cum specifică reputatul ei teoretician, Vladimir Jankelévitch, "rîde fără pofta și glumește cu răceală". Dacă omul melancolic poate fi, în felul său, fericit, omul ironic e unul prin excelență frustrat, care-și apară idealitatea inițială cu mijloacele negarii și ale autonegării. Actul sau creator este unul als ob, mimînd existența în loc de-a o evocă în concretețea să caldă (Topîrceanu, patronul insuficient recunoscut al unor urmași de succes, precum Geo Dumitrescu ori Marin Sorescu
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
nisip în sidef" (Dies irae). Prin urmare un amestec de semnale care-și are tîlcul său. Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilînd, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i se cuvine unui artist, între existențialismul damnării și idealitatea fastuos estetă, ceea ce, privind lucrurile mai de sus, confirmă barocul care își înglobează cu voie bună propria negație. Radu Voinescu - Hierofantul, Ed. Vinea, 1999, 62 pag.
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
s-a bucurat recent de prima ei audiție la Stuttgart. În perspectivă pregătesc două partituri noi: o piesă pentru Trio "Alto", precum și un concert pentru vioară și orchestră. Fără a-și premedita darul de a reuși, Violeta Dinescu combină fericit idealitatea cu simțul practic, domeniul imaginarului cu cea mai palpabilă dintre realități, negociind cu dezinvoltură un dificil contract mutual între ființa visătoare, ușor volatilă a creatorului și cea materială, pragmatică a titularului de idei și programe practice. Să mergi cu capul
Avantaj muzica românească by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8971_a_10296]
-
universală". E pus la contribuție Paul Ricoeur, care, socotind ideologia și utopia drept "două expresii ale imaginarului social", arăta că prima proiectează prezentul în slujba unei autorități, iar cea de-a doua e o reacție față de prezent, grație refugiului în idealitate. Amintind că Napoleon e cel ce-a acordat conceptului de ideologie conotația sa peiorativă, de pericol pentru ordinea socială, gînditorul francez îl raportează la trei niveluri de înțelegere. Prima accepție e cea de distorsiune-disimulare, ilustrată de Marx, care, pe urmele
Mimarea istoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6668_a_7993]
-
bine structurată decît elanurile ei, constructive și ele, indiscutabil, putea s-o împingă la dezordine și absurdități.(...) Aripile ei planau atît de sus, încît nu stinghereau sedimentările politice, lă-sînd dedesubt să se decanteze intrigăriile în viața lor scurtă și fără idealitate. Cu o singură excepție: afacerea Elena Văcărescu". Sau figura excentricului conte Robert de Montesquiou, estet fanatic, rudă prin alianță a Elenei Bibescu, asemănător în multe privințe cu Oscar Wilde, model al lui J.-K. Huysmans pentru Jean Floressas des Esseintes
O carte somptuoasă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8400_a_9725]
-
și poeme scurte, o alternanță binevenită pentru cititor, stau sub zodia unei stele duble: a vechilor poeți inițiatici (greci, romani, arabi) și a unui neoromantism elegiac, erotic și meditativ, nescutit de retorică și gestualism, înfiorat totuși de un elan al idealității și al ritmurilor interioare. Nicolae Motoc este un poet învățat, ceremonios, cu anume tentații dannunziene, spectaculare, un oficiant al pozei hipersenzuale, faunești, dar și un virtuoso al reminiscențelor ludice, gata de a-și provoca stări poetice, de a improviza pe
Un neoromantic by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16332_a_17657]
-
de bună" orice afirmație a Domnului. Era convins că merele din pomul cunoașterii sunt necomestibile, fiind vorba de niște mere conceptuale, de conceptul de fruct, și nu de mărul propriu-zis. Mușcând din măr, luând ideea drept realitate, însușindu-și deci idealitatea, se comportă critic față de creator, descoperă unul din secretele creației. Vom mai aminti de un gest similar, cel al lui Pygmalion, recunoscând în căsătoria sa cu propria-i sculptură însuflețită aceeași mușcătură dintrun obiect ideal. Singura cunoaștere de sine posibilă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ar putea indica vag pe filozof. Noi l-am și desemnat un sceptic, atent la precaritatea naturii umane, la deteriorările pe care timpul și societatea le pricinuiesc individului. Nu este o perspectivă îmbucurătoare, omul se menține în contingență, insensibil la idealitate. Chiar suprastructura (sistemele filozofice, artistice, preceptele morale și ideoliogia) au drept nucleu, după Ibrăileanu, "goana eternă a indivizilor după mai bine", pentru conservarea materiei și întîrzierea ceasului morții (198, 199). Este influența darwinismului, colorată cu biologismul, concepție la modă la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scuturând coama. Arabella se topea de râs. Și râdea și el, și se bălăcea într-o tuse penibilă, din care ieșea congestionat ca o sfeclă, gâfâind, ștergându-și sudoarea cu batista lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire, ciocnirea idealității cu diabolicul. Doar că, în cazul poetului român, ceea ce s-ar fi vrut sublim eșuează în macabru. "Bufoneria transcendentală" (Fr. Schlegel) este o luare în derâdere a râsului: Eu am râs de el o singură dată. Și atunci în circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
repede prototipul <<mitologic>>, în persoana iubețului Don Juan. Freneticul erou reprezintă însuși simbolul nestatorniciei și al afectivității ambulatorii.” <footnote Al. Protopopescu, op. cit., p. 98 footnote> Sandu din O moarte care nu dovedește nimic recurge la imaginea lui ca la o idealitate insurmontabilă: „O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care - vedeam cu ciudă - îmi întârzia planurile, însă în același timp mă și consola (...) Și
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
împreună bucuriile și suferințele sale. Însă frumosul și adevărul sunt momente neseparabili de reprezentațiunea dramatică. Fiecare din ele menținută unilateral (singură) ridică (anulează) ființa artei noastre. Daca actorul dramatic nu vrea să se supuie decât legei frumosului, căutând numai la idealitatea formei, atunci îi sacrifică ei naturalitatea (adevărul natural) și-și răpește adevărata valoare a operei sale, adica de-a-l purta pe spectator prin toate fazele vieței sale sufletești și de-a simți din dispozițiunea lui (răsunetul) ecoul tuturor afectelor sale
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a operei sale, adica de-a-l purta pe spectator prin toate fazele vieței sale sufletești și de-a simți din dispozițiunea lui (răsunetul) ecoul tuturor afectelor sale proprii. Valurile simțirei se frâng de marmura unei frumuseți neînmuiată de viață sensibilă. Idealitatea formei, de nu ne arată o esistență individuală deplină (complectă), este așadar rece și rămâne asupra sufletulni fără acel efect, ea ne pune înaintea ochilor (vergegenwaertigen ), ceea [ce] ni se reprezintă întocmai ca o întîmplare adevărată. Plastica trancuilă otărîtă în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea ne pune înaintea ochilor (vergegenwaertigen ), ceea [ce] ni se reprezintă întocmai ca o întîmplare adevărată. Plastica trancuilă otărîtă în sine, care (reduce) poartă materia sa la pondul unui singur moment e de ajuns fără-ndoială înainte de toate legei de idealitate a formei, e însă departe de aceea de [a] putea produce o iluziune sensibilă. În artea dramatică însă se prezintează înainte un caracter pe care-l petrecem prin toate prefacerile și-n a căruia simțire trebuie să ne oglindim. Daca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a] putea produce o iluziune sensibilă. În artea dramatică însă se prezintează înainte un caracter pe care-l petrecem prin toate prefacerile și-n a căruia simțire trebuie să ne oglindim. Daca artistul consultă în reprezentațmuea sa numai frumusețea și idealitatea, atunci îi va sacrifica ei nu arareori însuși adevărul natural (naturalezza) și va deveni discolorat. Din momentul însă când recunoaștem în reprezintator pe artistul plastic, se răcește și în noi participarea curat umană la viața individuală ce el are să ne
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]