956 matches
-
noii culturi a civilizației consumurilor, adică ale noului și celui mai represiv totalitarism care s-a văzut vreodată. Din punctul de vedere al limbajului verbal, se produce reducerea întregii limbi la un nivel comunicativ, cu o enormă sărăcire expresivă. Dialectele (idiomurile materne!) sunt îndepărtate în timp și în spațiu: fiii sunt constrânși să nu le mai vorbească, pentru că trăiesc la Torino, la Milano ori în Germania. Acolo unde ele încă mai sunt vorbite, și-au pierdut orice potențialitate inventivă. De exemplu
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
care doar până la un anumit punct coincide cu autorul) și personajele ce vorbesc în dialect. Se naște, astfel, în cadrul cărții, o tensiune violentă între „centrul” evoluat - și ce vorbește o italiană groaznică, tehnică și școlărească - și „periferie”, ce vorbește un idiom nealterat, pur oral, am spune vechi de când lumea. Principala preocupare a lui Camon a fost salvgardarea stabilității „pastișei” sale, evitând fenomenul „respingerii” (cum spune el) din partea italianului din centru a acelui sărman dialect rămas cu totul marginal: o epavă și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
rostindu-și neputința de a se exprima. În această ipostază, poetul îi apărea lui I. Negoițescu ca „un fel de Don Quijote al necuvintelor”. Odată cu anii exilului, L. se vede obligat să intre într-o nouă perioadă de tăcere, din cauza barierelor idiomului străin și a riscurilor aculturației. În colecția proprie, „Semn”, scoate de sub tipar, în condiții grafice de excepție și în tiraje aproape confidențiale, peste o duzină de plachete de versuri. Grafician și pictor, fin caligraf, L. este convins de capacitatea artei
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
a codifica practicile locale și de a elabora tabele de conversie eșuau rapid din cauza schimbărilor de pe teren. Miniștrii regelui aveau de-a face cu un mozaic de coduri locale ce trebuiau descifrate. Era ca și cum fiecare regiune ar fi vorbit propriul idiom, neînțeles de ceilalți și, În același timp, susceptibil să se modifice fără nici un preaviz. Astfel, statul risca fie să facă greșeli de calcul enorme și, eventual, periculoase, fie se baza pe sfatul reprezentanților săi de la fața locului - nobilii și clericii
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
-ne cea mai sinceră dorință de a avea un singur rege, o singură lege și o singură unitate de măsură”. Pentru elitele centralizatoare, sistemul metric era față de vechile practici de măsurare ceea ce era limba națională față de numeroasele dialecte regionale. Aceste „idiomuri” desuete aveau să fie Înlocuite de un etalon universal de aur, tot așa cum sistemul bancar absolutist Înlăturase monedele feudale locale. Sistemul metric era În același timp un mijloc de centralizare administrativă, de reformă comercială și de progres cultural. Academicienii din
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
plin de ele. Astfel, inegalitatea a fost legitimată într-o formă mult mai complexă și mai greu de contestat. Politica modernizării, deci, a avut drept scop nu numai transferul de tehnologie și a modului propriu de producție, ci și a idiomului liberal și al instituțiilor de tip occidental 8. Teoriile dezvoltării economice și, mai ales, teoria modernizării așa cum a fost ea inițial formulată nu au ajuns la un grad de coerență internă satisfăcător, printre altele, din simplul motiv al perspectivei lor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
preferă sarx), sau, oricum, admite că se poate vorbi de două naturi numai înainte de unire, așadar în mod pur teoretic. În Cristos, așa cum am văzut, unirea duce la formarea unei singure ipostaze (adică a unei persoane). Chiril susține teza comunicării idiomurilor, adică posibilitatea - rezultată din unitatea perfectă a divinului și a umanului în Cristos - de a atribui divinității, în Cristos, acele caracteristici care sunt specifice umanului; aceasta, totuși, fără ca unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adică este reală existând în sine în unica ipostază comună. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților astfel încât asumarea naturii umane nu implică adaos de ipostaze, ci numai adaos de „idiomuri” la unica ipostază a Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decât cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. Într-adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
preferă sarx) sau, oricum, admite că se poate vorbi de două naturi numai înainte de unire, așadar în mod pur teoretic. în Cristos, așa cum am văzut, unirea duce la formarea unui singur ipostas (adică a unei persoane). Chiril susține teza comunicării idiomurilor, adică posibilitatea - rezultată din unitatea perfectă a divinului și a umanului în Cristos - de a atribui divinității, în Cristos, caracteristicile care sînt specifice umanului; aceasta, totuși, fără ca unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
existînd în sine în unicul ipostas comun. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decît cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. într-adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
veche pentru că ar fi fost limba lui Dumnezeu. "De parcă Dumnezeu ar fi fost un dascăl de gramatică", pufnește învățatul. Odată cu Renașterea în toate colțurile Europei apar descoperiri ale "adevăratei" limbi a Paradisului, după cum vrea fiecare să atribuie strămoșilor săi un idiom care va fi fost cîndva comun întregii omeniri. Vernant citează o parodie semnificativă pentru această explozie de graiuri mitice, scrisă prin secolul al XVII-lea de un suedez. Pentru că fusese alungat din țară de către reprezentanții clerului luteran, autorul, un anume
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
XVII-lea este martorul a două fenomene interesante, dintre care Olender zăbovește numai asupra unuia: apariția vernacularelor și problema deșteptării unor instincte naționale. Pentru a căpăta legitimitate și a se impune, aceste noi limbi își caută un strămoș ilustru, un "idiom ancestral" care să le fi conținut în germene, laolaltă cu toate celelalte limbi europene. Celălalt fenomen care ar putea fi semnificativ, cred eu, e legat de eforturile intense ale savanților din acea vreme de a inventa (nu de a descoperi
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
artistic excepțional. Ca și Luther - spune G. Călinescu - scriitorul a creat o limbă literară numai a lui. O pricep perfect contemporanii săi, dar ar înțelege-o și Ștefan cel Mare. Limba lui are rădăcini adânc înfipte în principalul zăcământ al idiomului național, de unde își soarbe seva, dar trece substanța verbală printr-o sită culturală fină, unde curtenia, simțul nuanțelor și onctuozitatea savantă sunt obligatorii. Rezultatul e o stilizare subtilă, care dă exprimării un aer ceremonios, sărbătoresc, atât în vocea autorului, cât
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
trei turbane”, pentru singura plăcere de a-și stinge setea de mișcare și insațiabila curiozitate intelectuală. Poliglot uluitor, folosind fără probleme cele patru limbi care se vorbeau În Transilvania și cunoscând foarte bine alte patru limbi occidentale, și-a Însușit idiomurile cele mai diverse ca și cum s-ar fi jucat. Nu a fost el luat drept un autentic locuitor al Bagdadului, Într-atât de perfectă fiind araba sa? Se exprima cu aceeași facilitate În turca osmanli și mai ales În persană. La
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cultural, Despre îngeri se instituie treptat ca o meditație profundă asupra modului de a fi în lume. În 1994 P. reunește în Limba păsărilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) eseuri despre materializarea tipologică a devenirii limbajului. Structurile supuse analizei, în capitole despre idiomurile simbolice (psihanalitice, mitic-arhaice, picturale), idiomurile credinței (în mistica răsăriteană și în epicureismul disperării existențialiste), idiomurile formării (în funcționarea eficientă a exercițiului paidetic), idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
treptat ca o meditație profundă asupra modului de a fi în lume. În 1994 P. reunește în Limba păsărilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) eseuri despre materializarea tipologică a devenirii limbajului. Structurile supuse analizei, în capitole despre idiomurile simbolice (psihanalitice, mitic-arhaice, picturale), idiomurile credinței (în mistica răsăriteană și în epicureismul disperării existențialiste), idiomurile formării (în funcționarea eficientă a exercițiului paidetic), idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de altfel, în Introducere (Limba păsărilor
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
în lume. În 1994 P. reunește în Limba păsărilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) eseuri despre materializarea tipologică a devenirii limbajului. Structurile supuse analizei, în capitole despre idiomurile simbolice (psihanalitice, mitic-arhaice, picturale), idiomurile credinței (în mistica răsăriteană și în epicureismul disperării existențialiste), idiomurile formării (în funcționarea eficientă a exercițiului paidetic), idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de altfel, în Introducere (Limba păsărilor. Însemnări pe marginea unui dialog platonician), lărgindu-și cadrul către
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
păsărilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) eseuri despre materializarea tipologică a devenirii limbajului. Structurile supuse analizei, în capitole despre idiomurile simbolice (psihanalitice, mitic-arhaice, picturale), idiomurile credinței (în mistica răsăriteană și în epicureismul disperării existențialiste), idiomurile formării (în funcționarea eficientă a exercițiului paidetic), idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de altfel, în Introducere (Limba păsărilor. Însemnări pe marginea unui dialog platonician), lărgindu-și cadrul către „orizontul de universalitate spre care tinde orice idiom
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de altfel, în Introducere (Limba păsărilor. Însemnări pe marginea unui dialog platonician), lărgindu-și cadrul către „orizontul de universalitate spre care tinde orice idiom particular”. Popularitatea eseistului, mai ales pentru generația tânără, a fost câștigată și prin intervențiile sale orale; spontaneitatea, strălucirea replicii, adresa directă a argumentului polemic, jocul dezinvolt cu paradoxul, limbajul, întotdeauna suplu, stăpânit cu grație, au făcut ca P. să fie
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
Igl Ischi”, „La Quotidiana”, „Annalas”. P.-M. începe din 1973 studiul retoromanei, abordând atât lingvistica (mai ales asemănările dintre română și retoromană), cât și literatura, mai ales din spațiul elvetic, și se afirmă ca prima traducătoare în România din acest idiom neolatin. Cunoscând bine cultura romanșă, contribuie la cunoașterea acestui spațiu în România. O primă lucrare, Antologie de poezie romanșă (1980), este realizată împreună cu profesorul american Augustin Maissen. Au urmat mai multe transpuneri: Toni Halter, Călărețul de la Greina, Gion de Crap
POPESCU-MARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288950_a_290279]
-
graiul adevărat românesc este mereu bătut de valurile străinismului”, redactorii propun rubrica „Pagini uitate” (deschisă de publicarea Predosloviei lui Grigore Ureche), văzută ca mijloc potrivit de îmbogățire a limbii, ce trebuie căutată „mai nimerit în limba mai veche, decât în idiomul străin”. Cele mai importante pagini sunt însă Amintirile despre Eminescu de T.V. Ștefanelli, colegul poetului la Viena, și Prefața semnată de Mihail Kogălniceanu la piesa O repetiție moldovenească a lui Costachi Caragiale. C.Br.
REINVIEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289168_a_290497]
-
de Alecu Russo și V. Alecsandri, M. a inițiat o campanie îndelungată împotriva exagerărilor latiniste, condusă de pe poziții științifice moderne și după principiul că limba asigură conservarea naționalității. În acest scop a recomandat consecvent cultivarea limbii populare, socotind că un idiom evoluează după uzul vorbitorilor, nu după legi inventate de filologi. Aportul său principal constă în soluționarea problemelor ortografiei, chestiune spinoasă, pe care a abordat-o mai întâi în lucrarea Despre scrierea limbei române (1866), în spiritul unui fonetism rațional. El
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
condiția concretă a omului lipsit de lumina Cărții, dar aflat sub dictatura constrângerilor sociale și economice. Biserica sârbă a luat inițiativa traducerii Sfintei Liturghii în limba rroma. Chiar dacă majoritatea țiganilor cunosc limba sârbească, traducerea celei mai importante slujbe religioase în idiomul rromani reprezintă un act de respect și iubire față de aproapele. Pentru a cuceri o inimă se cuvine să-i deprinzi mai întâi graiul. Îndeobște, o limbă ascunde o întreagă lume. Între scripturile creștine, Faptele Apostolilor ne sugerează că, dacă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca mediu al oricărei reflecții și comprehensiuni. Atât încărcătura subiectivă, cât și depozitul de echivoc al rostirii - de la mimică și intonație până la expresiile verbale intraductibile - trasează limitele efortului nostru de comunicare și de construcție tematică a unei lumi. Nu doar idiomul național, ci mai ales limbajul cultural în care am fost educați cu sau fără voie condiționează operația de traducere țintită de orice cunoaștere istorică. E de prisos să adăugăm că și rugăciunile pe care creștinii le rostesc în biserici sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
căror tratare e mult îngreunată de un fenomen puțin înțeles: „contracultura” anilor ’60 nu a colaborat cu alte orientări cultural-ideologice americane pentru a făuri un curent critic moderat, „de centru”, ci a reușit să se instituționalizeze ca atare, a devenit idiomul societal critic cel mai comun. În consecință, pentru a merita astăzi eticheta „corectitudine politică”, trebuie să exprimi puncte de vedere din ce în ce mai radicale, cu atât mai mult cu cât nici revendicările inițiale de bază nu au fost cu adevărat satisfăcute. Când
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]