608 matches
-
copleșită de o adâncă nefericire. Diadema lui Nuharoo și burta doamnei Yun sunt precum două vergele fierbinți înfipte în pielea mea. Împăratul Hsien Feng nici măcar nu s-a obosit să mă salute. La pauză se ridică și pleacă. Îl privesc ieșind, urmat de eunuci și de doamnele de onoare care duc ligheane, scuipători, evantaie, platouri cu pișcoturi, supiere și tăvi. Eunucul-șef Shim ne spune că soțul nostru se va întoarce în scurt timp. Așteptăm, însă Majestatea Sa nu revine. Asistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cu cei noi. Că de pe unde sînteți, c-o fi, c-o păți. În acest timp un domn corect îmbrăcat, dar nu prea îngrijit, nu prea tânăr și parcă neras, cu pantalonii burlan, puțin adus de șale, se apropie tiptil ieșind de undeva și când ajunse în spatele celor care părăsiseră lucrul îi cârpi năprasnic după ceafă și făcu același lucru cu picioarele trântind vreo doi-trei din ei la pământ, care se duseră de-amboua, imprimîndu-le parcă în același timp și mișcarea de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
litere cusute din fir de aur și obiectele cu care a fost chinuit și răstignit Mântuitorul Iisus Hristos; o Bederniță, din secolul al XVIII-lea, reprezintă pe un fond de catifea, scena Învierea Domnului cusută cu fir de aur. Mântuitorul ieșind din mormânt, un înger stând pe piatra mormântului, femeile mironosițe lângă mormânt și patru serafimi în cele patru colțuri ale scenei; mai sunt două epitrahile arhierești, din secolul al XIX-lea, brodate cu fir de aur și argint. La bază
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
ea rar și pe un ton scăzut. și asta a fost tot. N-am conversat prietenește pe drumul până la parter - Lulu nu mi-a spus nici măcar bună! Nu mi-a rostit decât numele. Nici un alt sunet nu s-a auzit ieșind dintre buzele ei perfect rujate. S-o lăsăm baltă. De ce m-oi mai fi deranjat? Coborârea fiecărui etaj părea să dureze o eternitate, dar, într-un final, am ajuns la parter, iar ușile aurii s-au deschis. Lulu a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fantezie cu nunta intimă, în livada de meri a părinților mei, nu se împlinea? Mă măritam cu bărbatul la care visasem în urmă cu atâția ani. Mă măritam cu bărbatul perfect. Capitolul optsprezecetc "Capitolul optsprezece" Mireasa conștiincioasătc "Mireasa conștiincioasă" — Tish-Tish! Ieșind ca o furtună din camera alăturată, Lucille a surprins-o pe biata și uimita mea mamă, care abia intrase, alături de mine, în holul de primire din casa lor din Upper East Side. Lucille s-a agățat de mama într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în ce să pun gheața. Mai bine mă întorc în cameră să iau frapiera. Mă reped înăuntru, las jos cutia și apar din nou cu frapiera. Cuburile de gheață se izbesc de frapieră cu un zgomot infernal. Aud pe cineva ieșind din cameră. Zahăr, zahăr, zahăr. Nu vreau să fiu prinsă aici în pijămăluțele mele. Ei, probabil e vreun american pe care n-o să-l mai văd niciodată. Ușa se trântește și simt cum se apropie cineva și se oprește în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mi se taie picioarele. Dar... trebuie să fie un pachet. L‑am trimis ieri, cu Special Express. La Blakeley Hall. Recepționerul se încruntă. — Charlotte? strigă către o cameră din spate. A venit vreun pachet pentru Rebecca Bloowood? — Nu, spune Charlotte, ieșind. Când trebuia să vină? — În dimineața asta, spun, încercând să‑mi ascund neliniștea. „Orice, oriunde, până mâine dimineață“! Aici e oriunde, nu? Îmi pare rău, spune Charlotte, dar nu a venit nimic. Era foarte important? — Rebecca? vine o voce de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
devină pe loc atașantă, transparentă... Ce limbă e asta și de ce o Înțeleg atât de bine? De ce mă relaxez dintr-odată când o aud? Limba asta e, poate, țara mea adevărată? Dar el ar vrea măcar și fum să vadă ieșind din țara lui și-apoi să moară... Să-l cunoască Homer și Christa mai bine decât se cunoaște el pe sine? * —...Oricât de mulți ani ai trăit aici, țara ta va rămâne pe veci tot cea din care ai plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nu erau hiene, nici șacali care să urle cerându-și prada. Luna se ivi plină, luminoasă și curată, smulgând scânteieri argintate milioanelor de oglinzi de pe întinderea plată, pe care siluetele mehari-ului și călărețului erau o apariție ireală și fantasmagorică ieșind din neantul nopții spre neantul umbrelor, stampă perfectă a singurătății absolute, căci probabil nici o ființă omenească n-a fost vreodată atât de singură cum era acel targuí în acea salină. — E acolo! îi întinse binoclul sergentului Ajamuk, care urmări direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
public pentru a se comite o crimă. Iar Fliss și Brian ar fi fost oricare În pericol de a fi zăriți de Jeff. În cazul lui Brian, el ar fi trebuit să se asigure și că nu va fi văzut ieșind din toaleta femeilor, căci Jeff l-ar fi putut observa și i s-ar fi părut bizar. — S-ar fi putut Întâmpla totul Într-o criză de furie, fără nimic planificat, sugeră Rachel, cel care a comis crima fiind apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
sun la ușă, fie mă duceam să beau ceva În Camden. A doua variantă era cea mai probabilă. Resursele mele intelectuale erau la un nivel foarte scăzut. Tocmai citeam un articol destul de bun, În revistă, când am văzut pe cineva ieșind pe poarta principală și-o clipă m-a deranjat că fusesem Întreruptă. Apoi, i-am zărit fața persoanei și-am uitat cu totul de lectura mea. Știam deja că aceasta trebuia să fie Janice, fosta prietenă a lui Derek, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
la o parte puținele cărți pe care le avea de vânzare și clădise în jurul său un parapet din lăzi cu cartofi. Oamenii își umpleau plasele, numărau banii și părăseau librăria pe ușa din spate. De aceea nu văzusem pe nimeni ieșind. De cartofi însă n-aveam nevoie, nu mai încăpeam de ei la noi în cămară. Fiindcă, înainte cu câteva săptămâni, sosiseră munți de cartofi în orașul nostru. În schimb carnea și ouăle, făina și zahărul erau rarități. Am înjurat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Tata îmi ștergea părul cu prosopul, șoptind: „Precis că n-are să stea mult acolo”. Tata și cu mine aveam teoria că, de fapt, Toni Sanowsky nici nu se spăla. Se prefăcea doar. Într-adevăr, la cuvântul acolo, deja îl vedeai ieșind și încheindu-și cămașa. Tata, eu și cu Toni - căci acum aveam voie să-i spun astfel - ședeam în serile de wrestling unul lângă altul pe canapea. Ora zece. În televizor se aprindea luminița roșie. Apoi apăreau niște namile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spital, am anunțat-o ieri pe Hava, dar ea nu se lasă impresionată, lasă-l o jumătate de oră, nu pățește nimic, trebuie să vorbești cu ea, altfel toată povestea asta se va termina rău, însă exact atunci îi văd ieșind, delegația aceea inexpresivă, asemenea procesiunii unei secte, alerg după ei, ating halatul ultimului dintre ei, spuneți-mi ce se întâmplă, el mormăie fără chef, încă nu suntem siguri, din câte se pare, este vorba despre o paralizie conversivă. Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
liniștește-te, spune ea, încearcă să te calmezi, încearcă să găsești calea spre pacea dinăuntrul tău, nu te mai teme de schimbări, ele ne șlefuiesc, așa cum valurile șlefuiesc pietrele, încearcă, pentru că nu ai altă cale, și iat-o pe Noga ieșind, pleoapele îi sunt umflate, sunt sigură că a plâns în baie, îi urmăresc încordată mișcările greoaie, târâie ghiozdanul, se acoperă cu tricoul uriaș, iar eu îi spun, ca în fiecare dimineață, Noghi, schimbă-ți tricoul, nu poți merge așa, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a fost frumoasă, cât îmi este de dragă dintr-odată, poate că are dreptate, ce bine ar fi să aibă dreptate, în general are, Hava cea înțeleaptă, cea imprevizibilă, credeam că voi ieși din biroul ei umilită, dar iată-mă ieșind aproape mândră, mă îndrept cu pași ușori spre biroul meu, poate că, dacă voi crede în cele spuse de ea măcar un minut pe zi, totul se va schimba, poate că sămânța aceasta plantată de ea înăuntrul meu va prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bere? — Nu, mulțumesc. Trebuie să plec. Îți mulțumesc din suflet pentru bandaj și bere. În timp ce mă încălțam, în hol, a sunat telefonul. Hatsumi s-a uitat la mine, apoi la telefon, și iar la mine. — Noapte bună! am zis eu, ieșind. Când am închis ușa, am zărit-o ridicând receptorul. A fost ultima oară când am văzut-o. Am ajuns la cămin la unsprezece și jumătate. Am luat-o direct spre camera lui Nagasawa și am bătut la ușă. După a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu vrei una? Nu, domnule. Aștept pînĂ diseară. Deschisesem sticla și tocmai i-o Întindeam cînd am văzut un pește mare și maro, cu un harpon Înfipt În el, mai lung decît brațele Întinse ale unui om; l-am văzut ieșind din apă și repezindu-se la scrumbia din undiță. Era gros cît un buștean. — Slăbește-o! am strigat. — PĂi n-a prins-o, răspunde Johnson. Atunci ține-o ca s-o prindă. Se repezise din adînc și n-o nimerise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la undiță. — Lovește-l. Înfige-i-l bine. Trage-i-o ca lumea. I-a tras-o destul de tare Încă de vreo două ori și apoi undița s-a Îndoit și mulineta a Început să scîrțîie și - bum! - iată-l ieșind, făcÎnd o săritură lungă și dreaptă, argint strălucind În soare și stropind În jur ca un cal aruncat de pe o stîncă. — Slăbește piedica, i-am spus. — S-a dus. — S-a dus pe dracu’. Slăbește piedica, repede. Firul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fără întîmplarea aceasta nu I-ar mai fi ținut, căci e posibil să aibă nevoie Mimi de cameră. Nu voia să-i spuie, nici chiar lui Jenică nu-i spuse că pe Mimi a surprins-o zilele trecute soțul ei ieșind din apartamentul unui admirator mai vechi al ei și acum se află tocmai în discuțiile despărțirii, Vasile fiind hotărât să n-o ierte și s-o izgonească din casă, dacă nu pleacă ea de bunăvoie. În două zile Titu își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Baloleanu, parc-ar fi încercat suprema supapă de siguranță, mai întrebă o dată pe Tănăsescu, încet, să nu-l audă alții: ― Oamenii dumneavoastră sunt, sper, siguri, domnule maior? ― Soldatul român execută ordinele, domnule prefect. E cel mai leal soldat din lume! Ieșind din Lespezi, prefectul se spovedi confidențial și primului-procuror: ― În asemenea situații, îți închipui ce-ar fi dacă n-am putea conta pe disciplina armatei!... Ce catastrofă!... Vorbesc, firește, în general, fără să ne mai gândim la soarta ce ne-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
între coastele fildeșii. De aceea mi-a sărit inima când am auzit dinspre craniu o voce groasă: "Ciiine ești tu, străiiiino, și ceee cauți aici?" Dar m-am liniștit și am zâmbit uimită când am văzut capul tuciuriu al Garoafei ieșind, numai rânjet, dintr-una din orbitele craniului. După obiceiul alor ei, scuipa semințe peste tot. Prin acea orbită, care avea fundul spart, te puteai strecura, cu destulă greutate, în țeasta lui Rolando. Interiorul era neted și curat ca al unei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
veni pe lume. Lumea exista de milioane de ani. Ce făcusem eu în tot acest timp? Să cred că nu simțisem și nu trăisem nimic îmi era imposibil. Când am pășit peste prima linie de cretă, m-am simțit deodată ieșind din mine. Fusesem înainte răspândită într-un corp îngust de fetiță, înghesuită printre intestine, artere și plămâni, răsucită în jurul măduvei spinării, coborâtă în degete și-n pulpe. Acum, printr-un tunel aspru, elastic și gelatinos, curgeam afară. Pereții tunelului fugeau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu, nu se aferează, chiar este grăbit, chiar este presat, și de bani, și de timp, deopotrivă. De aceea, doar atunci când lacrimi de oboseală îi umplu bieții lui ochi miopi, lasă deoparte cartea. Așezat turcește între cearșafurile reci, cu părul ieșind vâlvoi din nesuferita scufie și cu limba prinsă copilărește între dinți, își începe însemnările. Cum vechii greci își cunoșteau legendele mult prea bine, nici acțiunea, nici caracterele nu îi interesau în tragedie, ci modul în care poetul dramatic justifica derularea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o clipă la patul meu, dă din cap incredul, apoi o ia spre ușă: — Fie ai avut zile, fie ai capul foarte tare, strigă el mîndru ca un om cu datoria Împlinită. N-aveți nici pe dracu’, zice peste umăr, ieșind, dar o să mai stați pe-aci o vreme, cred că e mai bine decît În unitate. Înțeleg că ultimele cuvinte ni le-a adresat nouă, mie și lui Moise. Mă gîndesc că totuși nu e rău să ai capul ținut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]