412 matches
-
vedea, recent, explicațiile lui Andrei Cornea din Cuvintelnic fără frontiere), mulți cititori și comentatori au luat figura etimologică a lui Cantemir drept o creație lexicală personală, invenție pură a unei ființe fantastice, hibride. Chiar în notele ediției din 1973 (Istoria ieroglifică, Editura Academiei), se vorbește de „Struțocămilă care era și struț și cămilă, o minune a naturii” (p. 305). Citită de puțini, Istoria lui Cantemir e totuși evocată obligatoriu în școală, și chiar din rezumatele cele mai grăbite e rar să
Struțocămila by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13326_a_14651]
-
romanesc și a receptării lui critice pe teren național", cum se afirmă în prefață. O investigație istorică totală presupune răscolirea unor secvențe cronologice și tematice aflate în umbră, realizând implicit un obiectiv de "arheologie literară". Romanul lui Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ne apare cu totul stingher în 1705, anul elaborării lui, urmat de o pauză de 140 de ani. Nimic semnificativ nu se întâmplă în istoria genului la noi până la 1848. Pașoptismul a adus și în acest domeniu o deschidere europeană
Un monument dedicat romanului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12184_a_13509]
-
Nu mi-a plăcut la început, dar încet-încet m-am obișnuit cu el. E un mare păcătos, să știți! Te înfurie rău.” Istodor rulează nume de critici consacrați sau de oameni obișnuiți pentru rubrica „Cartea îi place lui...” Despre Istoria Ieroglifică, Liviu P. Dinu (profesor universitar al Facultății de Matematică) scrie, nu fără dreptate, că este „greu de tradus”. Iată unul dintre cele mai scurte rezumate ale volumului Plumb, de George Bacovia: „Simbolist. Citadin. Teritorii sufletești obscure, Incertul. Vagul. Nevroza. Maladiva
Un spectacol comic by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/3941_a_5266]
-
Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Prin aceasta, istoria literaturii noastre „vechi“ capătă alte înțelesuri; proza noastră, s-a spus, își are originea în Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, poezia română modernă în Psaltirea lui Dosoftei, discursul critic, în Istoria ieroglifică a lui Cantemir, iar, de curînd, Nicolae Manolescu se amuza scriind că pînă și delațiunea își regăsește rădăcinile în Scrisoarea lui Neacșu. Dosoftei, Antim Ivireanul, Iosif, scriitorul de cîntări, Pahomie de la Gledin și Mitropolitul Varlaam fac încă mai explicită legătura
Literatura română și monahismul by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2572_a_3897]
-
la alegorie are o tradiție îndelungată (chiar dacă lăsăm deoparte scrieri religioase, referindu-ne numai la literatura cultă). Poate e semnificativ și faptul că primul roman datând din zorii literaturii române fusese conceput cu o cheie alegorică - este vorba de Istoria ieroglifică (1705) al lui Dimitrie Cantemir, care, în opinia lui Constantin Noica, introduce spiritul de critică în spiritualitatea românească, "pînă atunci echilibrată și împăcată (...) cu ceea ce i-a fost dat să fie."1 Mai departe am putea numi Țiganida de Ion
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
la filozofi ca Plotin, Heidegger, Kierkegaard etc., la scriitori ca Dostoievski, Camus, Balzac, Iorga etc., la tablouri de Velasquez, Dali, Holbein etc. Sentințele, cugetările, întreaga cohortă gnomică e adesea introdusă ca o concluzie la un eveniment povestit, amintind de Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir. Poate fi, de asemenea, citit și ca roman. În această afirmație, deloc gratuită, atât ca argumente, cât și ca manieră de lucru, am găsit un sprijin și în unele considerații critice ale lui Ion Bogdan Lefter
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
Foarte à la page cândva, comentariile mitologice pe care le practică aici Oișteanu nu-i mai atrag pe criticii generațiilor mai noi. (Cu excepția, să zicem, a lui Bogdan Crețu, care are sub tipar un studiu dedicat bestiarului cantemiresc din Istoria ieroglifică. Aici însă subiectul, ținând de Evul Mediu târziu, justifică fără rest abordarea). De fapt, la o inspecție sumară, ultimul atlet al acestei școli de interpretare este Dan C. Mihăilescu, al cărui debut, cu Perspective eminesciene (1982), e practic leat cu
Doi eseiști, la începuturile lor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4303_a_5628]
-
obsesiei cacofonice, cedînd definitiv locul celor în care intervenea salvatorul și (ca și cum). în orice caz, la scriitorii din secolele trecute găsim din plin primele forme. Citez cîteva exemple din Cantemir ("ce numai ca cum preste puterea simțirilor ar fi", Istoria ieroglifică), Neculce ("trimițiindu-i cartea acie..., ca cum vrè hi de la singur Dumitrașco-vodă", Letopisețul țărîi Moldovei); construcția are numeroase atestări la Bălcescu ("se fățărnici ca cum n-ar ști nimic din cele urmate", Românii sub Mihai-voievod Viteazul) și e încă prezentă la
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
o dată), Eugen Negrici (o dată) apar sporadic. E adevărat că, în final, prin cele două sinteze, critica universitară își ia revanșa meritată. Aria de cuprindere a selecției este foarte mare, într-un ambitus istoric de la originile romanului românesc, adică de la Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir, scrisă în 1705 dar tipărită întâia oară în 1883, până în prezentul postdecembrist, cel mai nou roman inclus fiind din 1997, Apocalips amânat de Dan Stanca. Sunt deci o sută de titluri din trei secole de literatură
Un confesiv paradoxal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12469_a_13794]
-
Astăzi..., explorare bolnavă Pășind din somn întîlnirea cu sine e crudă, dezgoliți sub arcul nocturn ne întrebăm cine sîntem. Și ce facem. Noaptea nu răspunde dar tace semnificativ, examenul ei drept umple de milă sau rușine, ca un rod invers, ieroglifica alcătuire a sufletului. Trezirea în beznă e singura oglindă pură, Amin.
Călătorind în marea interioară by Marina Dumitrescu () [Corola-journal/Imaginative/10779_a_12104]
-
Moldovanu, cel de la care a plecat acum un sfert de veac revizuirea întregului dosar al scrisului lui Cantemir și direcția retorica a interpretării sale, iar acum avem în față un alt volum care prezintă și analizează Universul baroc al "Istoriei ieroglifice" * publicat de universitarul bucureștean Gabriel Mihăilescu. Teza de doctorat la origine, din care am putut cîți cîteva fragmente în reviste sau în volumul omagial Paul Cornea, scos de Polirom acum doi ani, cartea lui Gabriel Mihăilescu atestă atat largă capacitate
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
alternativă, de creare a iluziei dar și a deziluziei, esențială pentru dialectica barocului; înțeleasă că un releu al comunicării sociale, ca un cod literar, alegoria este un procedeu de bază și totodată formă generală de manifestare a intențiilor autorului Istoriei ieroglifice, observație mai veche și utilizată cu rezultate notabile de autori anteriori, între care Manuela Tănăsescu și Dragoș Moldovanu. Gabriel Mihăilescu folosește însă aceasta observație că temei al unui studiu sistematic cu scopul de a trece dincolo de interpretările parțiale, căutînd să
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
epoci, ci și cu unele din codurile de lectură complicate ale posterității, ceea ce o face interesantă - zice autorul, citînd din Mircea Cărtărescu - chiar și pentru o anumită contemporaneitate. Autorul examinează patru categorii figurative, patru "mari dominante retorice" din textul Istoriei ieroglifice în încercarea de a izola patru din principalele componente ale construcției persuasive urmărite tot timpul în filigranul cercetării sale: figurile inversiunii și ale reversibilității (anastrofa, hiperbatul, chiasmul ș.a., care se pretează adeseori "abuzului formalist" atît de frapant în cartea lui
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
patru categorii istorice seriile de opere apărute, într-un tablou ce arată astfel: PRECLASICII: Marii cronicari ai Moldovei: Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce, ediție și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, 2003; Dimitrie Cantemir, Opere. I (Divanul, Istoria ieroglifică, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor), prefață de Virgil Cândea, ediție de Stela Toma, Virgil Cândea și Nicolae Stoicescu, 2003; Ion Heliade Rădulescu, Opere. I-II, ediție și prefață de Mircea Anghelescu, 2002; CLASICII: Mihai Eminescu, Opere I-VII, ediție îngrijită de
Edițiile Eugen Simion by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12759_a_14084]
-
ca la Rabelais, ci denotă abjecția și decăderea ființei umane. În fața monstruozității, a nebuniei șefilor politici, inteligența ironicului Candid rămâne neputincioasă; absența vorbirii justifică orice absență - inclusiv absența ființei. Fiind considerat "al doilea roman alegoric al literaturii române după Istoria ieroglifică", roman social, "o replică polemică, peste veac, la Ciocoii vechi și noi" (Nicolae Oprea), roman satirico-ideologic, "comparabil poate doar cu Bietul Ioanide" (Ov. S. Crohmălniceanu) etc., Adio, Europa! nu este o scriere "cu cheie", nu cu parabola sau cu alegoria
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
de cruce, povestea amoroasă dintre Silviu Pintea și Theofila Șipot ori incursiunile fachirice (cu toată gama de comunicații telepatice, levitații și dispariții miraculoase) a prințului Dracula prin discoteci sau prin așternuturile fecioarelor nubile dâmbovițene. Cei care au trecut prin Istoria ieroglifică a lui Cantemir pot aborda o altă lectură. Această direcție întâmpină pentru început o oarecare ambiguitate, cred eu, voită de autor, servindu-i în cele din urmă scopurilor polemice. În prima parte a romanului este ușor de identificat unitatea de
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
și solitudinea, relevând originea lor biblică și transformarea lor radicală în simbolism. Havuzul dintr-un vers îl trimite pe critic până la prima lui atestare literară (unde? La Dinicu Golescu! - p. 278). Atomul din "Muzica sonoriza orice atom" vine din Istoria ieroglifică (p. 284). Fără a fi monden, Bacovia era, în mod ciudat, "un amator de baluri". Ce erau balurile de altădată aflăm dintr-un întreg documentar, prelungit în note (p. 584). E loc de precizarea unui expert: "Primul poet român care
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
stea, majoritatea anonime și interesante, poate "primele manifestări poetice apărute în chip organic" la noi: "Ele sunt literatură și nu o literatură minoră, exponentă a mentalității păturilor intermediare. Ele constituie însăși literatura reprezentativă a secolului al XVIII-lea românesc." Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir, text ambigu, obscur, ocult, cu limbaj criptic, reprezintă vocația euristică. Ca și în cazul Psaltirii în versuri, analiza Istoriei... (cea mai substanțială din carte) reia ideile din Expresivitatea involuntară, indeterminarea și indecizia stilistică a operei fiind
O sistematică a poeziei medievale by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12299_a_13624]
-
prins cîndva, dar care acum nu pot stîrni unui cititor contemporan decît un zîmbet ironic de compătimire. Lumea romanescă a lui Breban rămîne rudimentară, schematică. Personajele, "animalele bolnave", sînt "caractere", nu felii de viață. Situate într-un soi de istorie "ieroglifică", ele nu evoluează, ci se ciocnesc haotic, principalul scop fiind extragerea unei "morale", o morală cu cîteva reguli bine stabilite, deși funcționează aparent după reguli paradoxale. Nu e de mirare pentru că Nicolae Breban e acela care ține prima pagină a
Aceeași veche poveste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14950_a_16275]
-
ansamblu" se ordonează cu dificultate. Sînt opere (și chiar perioade întregi) care au intrat tîrziu în conștiința literară la adevărata valoare, dar ele, inevitabil, au schimbat perspectiva asupra întregii evoluții - așa s-a întîmplat cu Psaltirea lui Dosoftei, cu Istoria ieroglifică sau Anonimul brîncovenesc. Este evident că ponderea literaturii "vechi" într-o istorie coerentă la ora actuală crește - nu e vorba de un "prolog", ci de un moment important, de sine stătător, bine închegat, cu realizări remarcabile. Dar ca să-l înțelegem
Cum să învii un "text mort" by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/7994_a_9319]
-
Revenirea, palidă, la democrație, din august 1944 până în februarie 1945. Guvernarea Petru Groza, în continuare, până în 30 decembrie 1947. După care, cum știm, comunismul se instaurează implacabil.) Cu aceste date, cartea lui Lucian Boia devine automat un fel de istorie ieroglifică. Un roman politic documentar. (Informația fiind extrasă în cea mai mare parte din publicistica vremii, dar și din arhivele serviciilor.) Numai că aici personajele nu mai stau sub deghizament animalier. Ele își poartă, la vedere, numele. Sub care se ascund
Istoria ieroglifică (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4964_a_6289]
-
mai jos decît cel poliglosic. Nu a posedat vocația de scriitor a singurului său veritabil precursor, Dosoftei, dar a avut o forță de a scrie cu totul excepțională, manifestată în cele mai variate domenii. Literatura propriu-zisă se limitează la Istoria ieroglifică (operă postumă, lăsată în manuscris, redactată în 1705) și la cîteva pasaje avîntate din interminabilul dialog filozofic numit Divanul, operă de debut, tipărită la Iași în 1697. Literatura lui se face ecoul involuntar al unei existențe petrecute în puf, la
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
departe de gloată. Suferințele și neliniștile unui astfel de personaj rămîn cele ale perimetrului de lux în care a avut șansa să trăiască. De la studiul limbilor la literatură: astfel se explică vastul dicționar de neologisme cu care se deschide Istoria ieroglifică - uriașă aventură scriptică, pariu făcut de autor cu el însuși pentru a dovedi că și în limba română se poate scrie ficțiune, cu condiția de a ameliora această limbă, aflată deocamdată într-un stadiu de dezvoltare incipient. Vocația experimentului s-
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
cititorului o plăcere estetică. Pentru Cantemir, ca și pentru mulți gînditori din secolul al XVIII-lea, literatura însemna punerea limbajului pe portativul retoricii, mariajul dintre regulile exprimării alese și instrumentul comun de comunicare. Singura scriere de ficțiune a autorului, Istoria ieroglifică, a avut parte de o exegeză contradictorie. Tipărită multă vreme după redactarea ei (în 1883, aproape două secole mai tîrziu), ea a părut din capul locului o ciudățenie literară, operă de apartenență incertă, înzestrată cu aura de mister proprie unei
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
că ar fi o scriere „secretă”, periculoasă pentru autorul ei din punct de vedere politic, și că de aceea Cantemir a ținut-o ascunsă, abandonînd-o în manuscris. La o lectură fără prejudecăți, ipotezele cad pe rînd. Sensul ultim al Istoriei ieroglifice ne apare dacă citim cartea drept ceea ce este ea de fapt - un uriaș exercițiu retoric, întins pe sute de pagini, prin care autorul a încercat să dovedească posibilitatea de a scrie literatură în limba română. Pretextul diegetic care pune în
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]