1,880 matches
-
secreție a limbajului său, care îi evidențiază fie deriziunea, fie măreția logocentrică". Homo lingvisticus e un produs artificial. Sub egida sa, condiția existențială a poeziei se află într-o mișcare descensională, pe fondul unei stări de resignare generate de o "implacabilă modificare de perspectivă a privirii subiectului uman asupra lumii". într-un univers în care domină "extazul comunicării", în care mass-media devine o instanță suverană, omul își alterează legătura afectivă cu obiectele. E citat în sprijin Jean Baudrillard: "Astăzi nu mai
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
mai întîi poezia lingvistică (ludică și experimentală), apreciată ca fiind cea mai "dezolantă". E un rod prin excelență al limbajului jocular, o producție experimentală care "cedează inițiativa cuvintelor", dislocînd materia verbală curentă, tentînd a inventa noi texturi ale exprimării. "Realitate implacabilă" a evoluției literaturii, ea s-ar ivi în perioadele de oboseală, alexandrine. Un asemenea moment critic l-a reprezentat în cultura continentului nostru filosofia sofistă, care, conform lui G. R. Hocke, a rafinat instrumentul comunicării, dar a dizolvat în schimb
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
l-a reprezentat în cultura continentului nostru filosofia sofistă, care, conform lui G. R. Hocke, a rafinat instrumentul comunicării, dar a dizolvat în schimb motivarea sensului lingvistic, împingîndu-l în arbitrar, fapt ce a deschis calea manierismului. Cenzura ontologică se pronunță implacabil: Reducînd poezia la un simplu fenomen de limbaj și de știință a combinării cuvintelor, (...) manierismul, din categorie istorică, poate fi transformat într-o categorie tipologică. Dar poezia nu are ca dimensiune definitorie doar limbajul. Observațiile lui Hocke în legătură cu problematica umană
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
ocazional, deschis tentațiilor propagandei politice. Pe scurt, infernul poeziei tranzitive, în care au pășit poeți precum Maiakovski, Brecht, Nazim Hikmet, Seferis, Neruda, pentru a ne referi doar la cîțiva dintre cei străini. Evident, după cum remarcă Gheorghe Crăciun, "tranzitivitatea nu conduce implacabil la o ideologie politică de stînga și, pe de altă parte, nu orice poet care vorbește pe înțelesul tuturor este prin definiție un democrat". Dar aci, se cuvine a remarca noi, demersul eseistului devine unul generaționist. Pentru a scoate în
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
totul e rezolvat". Considerațiile de acest tip asigură indirect însemnătatea generației ^80, prin care "ajungem, în sfîrșit, exclamă cu satisfacție autorul, și la momentul în care procesul de tranzitivizare a limbajului poeziei românești devine o operație concertată și, obiectiv vorbind, implacabilă și necesară". Generație, nici vorbă, reprezentată printr-o serie de nume care s-au impus în tabloul nostru literar, însă... nu pentru că au optat pentru o poetică anume ("o dată cu noua generație intră cu adevărat în poezia noastră biografia omului comun
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
visează lumi integrate, retroversiuni edenice sau provocări dadaiste; el imaginează construcții-receptacul pentru lumea elementară, pentru aer și pentru lumină, pentru apă și pentru mișcările eoliene. Pînă și chipul privitorului este ademenit să se integreze în construcțiile sale ca o componentă implacabilă. Așa cum Arcimboldo încerca să realizeze o mașinărie integratoare, vestitul său pian perspectival, în care sunetele, culorile și ritmurile să-și regăsească starea lor originară, așa cum Tzara visa să abolească granițele dintre natură și cultură,dintre artă și viață, într-o
Peter Jacobi și sculptura în timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9640_a_10965]
-
localității elvețiene. Amărăciunea cu care Toni Halter înfățișează simptomele unei schimbări pe care elvețienii o trăiesc fără s-o conștientizeze nu poate fi egalată decît de luciditatea autorului. O amărăciune calmă și definitiv resemnată, ca cea încercată în fața unei răsturnări implacabile: enoriașii simt că nu se mai regăsesc în sacramentele bisericii și cu toate acestea le este jenă să-și recunoască alienarea în fața preotului. Și cu cît ruptura crește mai mult cu atît li se întețește dorința de a lăsa impresia
Gustul resemnării by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9661_a_10986]
-
nedeslușită intermediară între spirit și materie, înrudită cu amândouă și totuși deosebită de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de ritm; este materie, dar o materie care se poate lipsi de spațiu". Or, dacă noi, europenii suntem implacabil legați de un anume spațiu (poate chiar și de un sound al locului), americanii au avantajul laxității și neatârnării. De aici poate ironia, causticitatea și aroganța noastră. Și nu cred că sunt neapărat atribute smulse de înclinația tipică europeanului pentru
O. K. by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9689_a_11014]
-
scos din circuit, fiind tot mai des privit ca ultimul refugiu pe care îl au la îndemînă cei care se încăpățînează să vadă în om o ființă înzestrată cu spirit. Și astfel, ca etapă finală a unei degradări continue și implacabile, "conștiința" e ultimul avatar de care spiritul divin, înainte de a muri de tot, mai poate astăzi să aibă parte. De acum încolo vom deveni neurologi: vom vorbi tot mai des de hormoni, emoții și neurotransmițători, renunțînd complet, ca la niște
Oceanul de emoții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9709_a_11034]
-
un bloc de corespondență. Se așeză lângă Voisin și începu să scrie, încet, atent, cu un scris prelung și citeț. Șansele erau din nou de zece la unu. Din momentul acela neșansa începu să se apropie de Chavel în mod implacabil: nouă la unu, opt la unu, parcă un deget înspăimântător arăta spre el. Bărbații care nu trăseseră bilețelele se mișcau acum mai repede și parcă fără să se sinchisească de nimic. Chavel avea impresia că ei sunt în posesia unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
întuneric apăsător, trecutul reveni la viață într-o multitudine de ipostaze: un camion ce trecea pe bulevardul Montparnasse, o fată care primea o sărutare, un consiliu municipal care-și alegea primarul, iar în mintea a trei bărbați viitorul rămânea la fel de implacabil ca însăși nașterea - un culoar de vreo patruzeci de metri acoperit de zgură și un zid de cărămidă purtând urme de gloanțe. Lui Chavel i se părea acum, după ce depășise criza de isterie, că acel culoar banal era infinit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
profil generic al celor ce lucrează În acest domeniu, subliniindu-se importanța factorilor psihologici și socio-economici care au stat la baza deciziei de a Începe o astfel de „carieră”. Cu toate acestea, argumentele expuse nu trebuie interpretate ca o condiționare implacabilă a parcursului profesional al subiecților cercetării, aceștia asumându-și propria evoluție sub rezerva exercitării mai mult sau mai puțin vehementă a liberului arbitru. De altfel În prezenta lucrare sunt incluse și câteva subcapitole distincte În care sunt expuse planurile de
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
cu îngrijorare la cei din formație. Unii parcă își căutau sfârșitul cu disperare... Se lăsau să cadă pur și simplu în băltoace și smârcuri. Instinctul de conservare părea că nu mai funcționează. Un demon al autodistrugerii îi mâna de la spate implacabil. „Uite-te la ei. Sunt niște cadavre pe picioare. Nu știu dacă ajung cu toți în lagăr. Iar mâine... Mâine o luăm de la capăt. Și va fi și mai rău. Doamne! Dă-mi putere să pot trece și peste asta
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
să desfășoare mai departe ghemul vieții Simonei Deleanu, ar fi poate o impietate. Firul rupt în atâtea locuri e greu, dacă nu imposibil de legat cap la cap. Fiecare nod poate fi o tainică poveste care va rămâne sub lespedea implacabilă a timpului... ... Restul... e tăcere ... SUMAR Partea întâi ......................................................................... 7 Partea a doua ...................................................................... 45 Partea a treia ...................................................................... 75 De același autor: * 1979 PENTRU UN PUI DE STURZ povestiri pentru copii * 1983 VINE MOȘUL PE CĂRARE povestiri pentru copii * 1984 DOROBANȚ, CLANȚ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
în acest op. Ursita copilăriei furate dezvăluie în modul cel mai convingător înclinația spre scris a autorului. Pagini de proză autentică, prin care Sorin Cotlarciuc se întoarce într-un paradis de două ori furat : o dată i-l fură timpul, cu implacabila și insesizabila lui trecere îcine, la vîrsta de aur, își face o problemă din curgerea ineluctabilă a timpului?), iar a doua oară i-l fură comunismul : ca orice copil din generația noastră, viitorul medic a fost nevoit să-și cîștige
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
rezervă viitorul. Deși marea majoritate a specialiștilor militari afirmă că un război militar este improbabil, dar sunt de acord că armele chimică și biologică s-ar putea întrebuința în conflictele militare „s-a admis că drumul nostru spre extincție este implacabil. Că o lege universală prevede că orice specie înțeleaptă care a descoperit energia atomică se va sinucide cândva în secolul următor... premeditat sau accidental. Lumea de astăzi ne dă totuși speranțe. Cel puțin sub aspectul diplomației transparente, omul se preocupă
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) Martin CATA () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93202]
-
este în Castelul, femeia rămâne singura pâlpâire de speranță. În fond ceea ce numiți cu gentilețe "noirceur", pentru că o iau că pe un compliment, este felul meu de a scrie tragedii sub forma unor române. Pentru mine această "noirceur" este cerul implacabil al strămoșilor. Un alt critic remarcă aproape în aceeași termeni că și Dvs. lipsa de speranță. Cu riscul de a ma repeta văd două nivele: pe de o parte pesimismul meu funciar și fără să fiu paranoiac răutatea absolută a
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
lespedea Destinului sunt elemente definitorii ale scrisului Irinei Egli. Pământ pustiu (titlul versiunii în limba română a romanului Terre salée) este o tragedie antică strămutată în plină modernitate. La fel ca în tragedia antică, personajele sunt conduse de un Destin implacabil. Ele nu au nici forța, nici voința să iasă de sub vraja propriului destin tragic. Își asumă propria condiție (mizeră) ca pe o fatalitate, fără să se revolte și fără să o problematizeze. Deasupra lor stăpânește întotdeauna o forță superioară care
Sub povara anticilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9207_a_10532]
-
dar ele conduc, mai devreme sau mai târziu, la realitate. Căci, e bine să știți, stimați cititori: astăzi, realitatea o naște presa, altfel n-am trăi decât un șir subțire, cenușiu și inform de fapte și vorbe. Este un mecanism implacabil, metasocial, dincolo de ce vrem și ce suntem noi, jurnaliștii. Istoria arată că el poate fi oprit într-un singur fel: prin instalarea dictaturii. Nu prin telefoanele agitate, „de sus”, pe care le primesc în ultima vreme aproape după fiecare număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de mazăre revoltată. Ca să n-o mai pun la socoteală pe tovarășa Stănescu, care, cu simțurile ei antrenate în detectatul spurcăciunilor, a rostit cu o forță crudă întrebarea retorică „care s-a căcat pe el“ și apoi, ca o consecință implacabilă „că pute de-mi mută nasu’“. Întrebarea era, firește, retorică, pentru că tovarășa nu se aștepta să-i și răspundă cineva. Așa că, deja cu crucea pe umăr și proba strivită de scăunel, și în chiuiturile bezmetice ale poporului meu care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de durerea fizică și teroarea fără margini pe care o simțeau În prezența acelei ființe demonice, de la care Întotdeauna te puteai aștepta la o acțiune și mai aberantă. Se hotărîse să-i oblige să Înainteze Împotriva acelui curent subtil și implacabil și erau conștienți că, atîta vreme cît mai aveau un singur strop de viață În ei, aveau să Înainteze, pentru că, atunci cînd amenințarea biciului cu va mai fi fost suficientă, Iguana Oberlus avea să inventeze o nouă pedeapsă prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
destinului!" "Sau cei care nu știu că ceea ce li se întîmplă este chiar destinul. O vină din neștiință, nu?" Basarab Cantacuzino necheză ușor, deci rîdea, "nu e cazul, sînteți plătit anume ca să știți, nu este cazul. Faptele viitoare se îndreaptă implacabil către noi, cei care sînt așteptați vor veni, ceea ce trebuie să se întîmple se va întîmpla. În privința asta să fim liniștiți, nici au trebuie să facem ceva, să ne agităm, să dăm din colț în colț ori, și mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
organelor interne, nu numai inima, ci și liliacul plămânilor, ca și meandrele intestinelor. Era deci o poezie de dragoste par excellence, iar nu mai știu eu ce „fabulații despre uterul matern“! Într‑un cuvânt, dragostea noastră va deveni „iminentă și implacabilă“, ne vom da seama că, În ciuda obstacolelor trebuia să ne unim viețile. Inutil să vă mai spun câte ne vor sta În cale: familie, clanuri, prieteni, rude, coterii literare. Și evident, sărmana copilă suferindă, invocată invariabil ca ultim argument. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
soții Alexe se grăbiră să pună în funcțiune mecanismul lor de sortare și etichetare a valorilor, un adevărat masacru, o suprimare sincronizată, susținută la unison, mergea ca pe roate, pe bandă rulantă, o claviatură bine pusă la punct, năucitoare, aparent implacabilă și omul, despre care se discutase atât de furtunos, ocupă, în clasamentele lor, un loc mediocru. Totul părea logic, exact și Carmina alungă clipa de cumpănă când pusese la îndoială judecățile lor. Și, exact când se aștepta mai puțin, Alexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gătit, Naturo, tu! Ca o virgină Cu umblet drag, cu chip iubit. Aș vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit!” celălalt revers al medaliei se impune cu tărie de lege implacabilă: Mi-e inima de lacrimi plină, Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei, și-o să mă-ngrop și eu!” Așadar, acest rai este în același timp și un nevăzut și vast cimitir. ,,Ai mei” - subiect exprimat printr-un
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]