366 matches
-
semnificative peisaje (vizuale și sonore), realizate cu forță și amploare. Atmosfera tensionată, tonalitatea sumbră, clarobscurul în care apar personajele, neindividualizate - siluete ceva mai distincte pe fondul mulțimii -, conotația cvasimagică a gesturilor și vorbelor, existența supusă unei fatalități nelămurite și neliniștitoare, indeterminarea temporală creează senzația unei lumi fantastice, halucinante, coborâte din negurile legendei și ale istoriei. Admonestat pentru „inactualitatea” și „misticismul” scrierilor sale, C. face o mea culpa publică (1948) și trece grabnic la producerea unei literaturi angajate ideologic. În Negura (I-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
le analizează, prin urmare cititorul nu dispune de acel "toiag" omniscient al romanului clasic, în care totul i se servește detaliat și gata digerat, deci nu știe de cele mai multe ori ce anume motivează reacțiile și acțiunile personajelor. Această dimensiune a indeterminării, a neînchiderii întreține, de fapt, o tensiune extrem de stimulantă intelectual, cu atît mai mult cu cît mașinăria construcției romanești funcționează impecabil, nimic nu poate fi pus pe seama neglijenței sau a grabei autorului. Nu, cititorul trebuie să rămînă ușor flămînd la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nici defetist nici optimist, nici din lumea asta, nici din cealaltă, Cioran se află într-un soi de spațiu intermediar, un fel de între al speciei umane, aproape un "mutant cuantic", dacă ne este permisă formula. Ca în relațiile de indeterminare ale lui Heisenberg, îndată ce ai început să-l măsori într-o parte și să aduni argumente care să susțină o anumită poziție hermeneutică, îl vezi rîzînd după colțul vorbelor sale enigmatice, în care se ițește un punct de vedere contrar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o sărăci prin autopastișă sau epuizare: manierism, atemporalitate, repertoriu retro, neoexpresionism relativizat prin punerea în perspectivă, bonomie, ironism, predispoziție către retorizare, obscuritate semantică. Unul din punctele de vârf, Poemul de purpură, ilustrare în zece pași neconsecutivi narativ, decupați după o indeterminare variabilă, a temei sângelui, poate fi privit ca o replică (în sensul dramatic al cuvântului, și nu neapărat intenționată) la elegiile lui Nichita Stănescu, inclusiv prin deschiderea către o retorică a metafizicului: „Tot ce există există. Tot ce există există
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
argumentată a două concluzii "interconectate", utile pentru definirea curentului: 1) profunda implicare a pluralismului critic în domeniul cultural al postmodernismului; 2) limitarea acestui pluralism, în sensul că el reprezintă, într-o oarecare măsură, "o reacție împotriva relativismului radical și a indeterminărilor ironice ale condiției postmoderne". La aceste concluzii, Ihab Hassan adaugă o constatare deosebit de importantă pentru demersul Cameliei Grădinaru, întrucât este avansată ca perspectivă adoptată "în general" în ceea ce privește conceptul de postmodernism. Este vorba de două motive pentru care interesul față de acesta
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
conectat cu un apocaliptic sens al rupturii, al morții vechiului și al apariției noului"145, fiind legat de schimbări revoluționare, paradigmatice din diverse domenii. În acest sens, s-a dezvoltat o întreagă "retorică a negației", ce valorizează discontinuitatea, ruptura, descentrarea, indeterminarea, dislocarea etc. Compagnon subliniază această ambiguitate a postmodernismului, ce rezultă din înțelegerea sa în termenii rupturii de modernism, și care îi conferă abilitatea de a acoperi mai multe realități: "prefixul postsugerează de altfel refuzul sau imposibilitatea unei referințe pozitive. Iar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Situația aceasta, ce poate fi aplicată și altor gânditori, de pildă lui Lyotard, a fost considerată de unii critici drept "oportunism teoretic [care] este într-adevăr caracteristic atitudinii postmoderne ce evită să fie fixată în anumite poziții, se desfată în indeterminarea sensului, și pentru care discursul teoretic nu este o căutare a adevărului, ci o formă de joc indiferent față de demodatele probleme precum consistența logică"174. Într-adevăr, încadrările fixe au fost repudiate de către majoritatea autorilor numiți "postmoderni". Interpreții teoriilor baudrillardiene
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
eforturile sintetizatoare ale lui Ihab Hassan, care găsește 11 definiens-uri ale postmodernismului în general, pe care voi încerca să le explic și în afara contextului lucrărilor sale. De menționat faptul că nu este întâmplător că această înșiruire de caracteristici începe cu indeterminarea și se termină cu imanența acestea reprezintă două cuvinte cheie în concepția lui Hassan, care a alcătuit un cuvânt-valiză din reunirea lor: indetermanence 207, termen definitoriu pentru cultura postmodernă. În "From Postmodernism to Postmodernity: the Local/ Global Context", Hassan explică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a alcătuit un cuvânt-valiză din reunirea lor: indetermanence 207, termen definitoriu pentru cultura postmodernă. În "From Postmodernism to Postmodernity: the Local/ Global Context", Hassan explică acest termen ca pe o îmbinare mai curând contrastantă decât dialectică, în spirit postmodern, a indeterminării culturale cu imanența tehnologică a postmodernismului, tocmai pentru a putea surprinde cât mai sugestiv aceste două tendințe disparate din interiorul curentului. 1. Indeterminare (indeterminări). Această caracteristică include o multitudine de alte trimiteri la noțiuni dragi postmodernismului, ca fragmentare, deschidere, discontinuitate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Hassan explică acest termen ca pe o îmbinare mai curând contrastantă decât dialectică, în spirit postmodern, a indeterminării culturale cu imanența tehnologică a postmodernismului, tocmai pentru a putea surprinde cât mai sugestiv aceste două tendințe disparate din interiorul curentului. 1. Indeterminare (indeterminări). Această caracteristică include o multitudine de alte trimiteri la noțiuni dragi postmodernismului, ca fragmentare, deschidere, discontinuitate, descentrare, pluralism (care a fost descris de Hassan drept "iritabila condiție a discursului postmodern"208), "toate formele de ambiguități, rupturi și deplasări care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
explică acest termen ca pe o îmbinare mai curând contrastantă decât dialectică, în spirit postmodern, a indeterminării culturale cu imanența tehnologică a postmodernismului, tocmai pentru a putea surprinde cât mai sugestiv aceste două tendințe disparate din interiorul curentului. 1. Indeterminare (indeterminări). Această caracteristică include o multitudine de alte trimiteri la noțiuni dragi postmodernismului, ca fragmentare, deschidere, discontinuitate, descentrare, pluralism (care a fost descris de Hassan drept "iritabila condiție a discursului postmodern"208), "toate formele de ambiguități, rupturi și deplasări care afectează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
reliefată de mutațiile pe care le-au realizat în domeniile lor de cercetare gânditori precum Heisenberg, Kuhn, Feyerabend, Barthes etc., și care atestă disoluția fundamentărilor stricte și deschiderea către aleatoriu, hazard și fragment. Departe de a semnifica ceva negativ 210, indeterminarea caracteristică postmodernismului introduce posibilitatea de a pune sub semnul întrebării orice lucru sau de a-l reconstrui în forme diverse. Această situație nu-și impune ca scop invalidarea ideilor moderne, de pildă, ci reintroducerea incertitudinii în câmpul cunoașterii (de aici
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
naval, alegoric) care ne poate duce cu gândul la ideea că postmodernismul concepe modernismul sub forma unui car alegoric care se autodenunță prin reliefarea structurilor sale idealizate și presupune ideea de purificare și renaștere. Carnavalescul culturii postmoderne îmbrățișează deci fragmentarea, indeterminarea, polifonia, jocurile de limbaj și de interpretare, care par să subîntindă ideea reevaluării trecutului și a "primenirii" sale de toate exagerările sau falsele poziționări și idealuri. 9. Performanța, participarea. Aceste două concepte surprind procesualitatea fenomenului postmodern, relația sa cu temporalitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ajută pe Hassan să argumenteze două concluzii 226 interconectate: 1) pluralismul critic este implicat într-un mod profund în domeniul cultural al postmodernismului; 2) un pluralism critic limitat reprezintă, într-o oarecare măsură, o reacție împotriva relativismului radical și a indeterminărilor ironice ale condiției postmoderne. De asemenea, un lucru demn de remarcat este o altă concluzie la care acest critic ajunge la sfârșitul articolului său "From Postmodernism to Postmodernity: the Local/Global Context". Interesul pentru postmodernism a rămas cel puțin constant
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Contra Interpretării/ Lectură greșită Semnificat Semnificant Lizibil (în termenii lecturii) Scriptibil (în termenii scriiturii) Narațiune/Grande Histoire Antinarațiune/Petite Histoire Cod principal Idiolect Simptom Dorință Genital/Falic Polimorf/Androgin Paranoia Schizofrenie Origine/Cauză Diferență-Différance/Urmă Modernism Postmodernism Metafizică Ironie Determinare Indeterminare Transcendență Imanență SURSA: Ihab Hassan, "Toward a Concept of Postmodernism", în The Postmodern Turn, pp. 91-92. Capitolul 3 Discurs și retorică în postmodernism 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne Retorica se dovedește a fi o disciplină ale cărei instrumente și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Heidegger, este de a pune cu insistență întrebări referitoare la propriile noastre texte, precum și ale altora, și de a nega că vreun text este definitiv ori stabil. Atitudinea logocentrică a lumii moderne este radical perturbată de scoaterea în evidență a indeterminării limbajului"288. A deconstrui înseamnă deci a trata ideile nu ca pe niște entități care ar putea avea o valoare de adevăr, ci ca simptome ale unei energii și ale unei violențe interesate să propage subversiv metafizica prezenței. Impunând o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
retoricii. În acest context se amintesc îndeosebi trei nume importante pentru acest tip de dezbatere: Derrida, Rorty, Habermas. Sunt de anunțat în această direcție și reflecțiile lui Jean Baudrillard pe această temă, filosoful francez fiind cel care a discutat despre indeterminarea tuturor genurilor și despre imposibilitatea de a mai distinge între categorii și domenii: "contaminarea tuturor categoriilor, substituție a unei sfere cu alta, confuzia genurilor. [...] Legea care ni se impune este aceea a confuziei genurilor. Totul este sexual. Totul este politic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și retorice. Dacă schemele moderne binare, structurate și bine fundamentate aveau pretenția de a se referi la realitate și de a o explica, discursul postmodern se evidențiază prin raportarea la alte texte decât la referenți externi, intertextualitatea introducând o anumită indeterminare și relativitate discursive. În acest stadiu, Baudrillard își va dezvolta propriul concept de teorie, bazată pe violență interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele legate de economie și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
critice care pot asigura o mai bună înțelegere a categoriilor postmoderne ale socialului și ale discursului, dar ȘI concepte care sunt în ele însele postmoderne, și în acest din urmă sens sunt "contaminate" de trăsături ale postmodernismului (fragmentare, pluralitatea sensurilor, indeterminare etc.). Tocmai în această dublă funcție a conceptelor baudrillardiene identific dificultatea lecturii și a interpretării lucrărilor sale Baudrillard vrea să explice lumea postmodernă utilizând concepte postmoderne. În acest sens, scrierile sale fac parte din postmodernism, deși intenționează să elucideze noile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
măsură și mai mare la contestarea de către Baudrillard a relevanței pentru contemporaneitate a ideii de putere la Foucault). Asumând trecerea de la principiul realității, care a reprezentat un stadiu al legii valorii, la situația actuală, în care "totul se răstoarnă în indeterminare, toată realitatea este absorbită de hiperrealitatea codului și a simulării"454, Baudrillard prezintă trei tipuri de simulare care s-au succedat încă din Renaștere: copia (contrafacerea, imitația), care este schema dominantă a culturii clasice, de la Renaștere la Revoluția industrială, presupune
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu toate acestea continuă să se prolifereze în toate direcțiile, într-o "dezordine metastatică". Această descriere corespunde momentului postmodernității, care, venind după "orgia" modernității (în care s-a ajuns la un maximum în toate domeniile), se confruntă cu o profundă indeterminare, cu pierderea specificității și cu indistincția valorilor 475. Baudrillard schițează astfel o stare paradoxală, în care realizarea mișcării moderne a condus la lichidarea sa și la confuzia totală a principiilor și ideilor; în Paroxistul indiferent, aceasta este prezentată în termenii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
476. Nivelarea distincțiilor de gen este generalizată, "confuzia genurilor" devenind legea generală actuală. Simultaneitatea lor este deconcentrantă, o sferă a gândirii putând fi înlocuită cu o alta, în timp ce categoriile unui domeniu sunt "contaminate" cu cele ale altor domenii, într-o indeterminare totală. În acest context al pierderii specificității, simptomatică este imposibilitatea utilizării metaforei, care este acum înlocuită de către metonimie, considerată mult mai aptă să surprindă particularitățile noilor transformări generale. Indistincția generalizată a genurilor și domeniilor face desuetă metafora, deoarece, "pentru ca să existe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
totală, virală prin definiție (sau prin indefinire)"477. La fel ca și Derrida, Baudrillard își manifestă preferința pentru cea din urmă figură retorică, mai ales pentru caracteristicile sale de comutabilitate și de substituție dintre diverse entități, care se pliază pe indeterminarea categoriilor și pe înlocuirea și confuzia genurilor. 5.2.4. Primatul simulacrelor În concepția lui Baudrillard, simulacrul nu este doar o falsă copie, ca la Platon, ci o copie lipsită de original. Dacă, așa cum susține Gilles Deleuze, platonismul se axează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
intre în derivă, "căci ea operează o deplasare a polilor. Orice discurs trebuie să aibă întotdeauna drept axiomă coerența, iar seducția aduce înăuntrul lui dezordinea [...] În sens mult mai larg, seducția este o sfidare care dejoacă toate puterile, în măsura în care introduce indeterminarea, hazardul, aleatorul, ludicul. Seducția reabilitează aparența"554. Această relație dintre seducție și manipularea aparențelor a fost sesizată și de Lionel Bellenger, care notează că "pentru Jean Baudrillard, seducția înlătură realitatea și manipulează aparențele. Ea nu este o energie, ea ține
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
decât prea inteligibil, ilizibil evenimentul însuși"565. Am putea numi una dintre formele de scriitură 566 sugerate de Baudrillard ca fiind o scriitură "virală", în ideea în care instituie o confuzie radicală în ceea ce privește sensul, "infectându-l" cu un grad de indeterminare, descentrându-l definitiv din matca prestabilită și din mitul oglindirii lumii prin intermediul limbajului. Dacă scriitura modernă era "devotată" principiilor de claritate și concizie, de prezentare sistematică a lucrurilor, cât mai analitic, cu scopul de a accentua în primul rând sensurile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]