465 matches
-
al unor inegalități lăuntrice, se aplică asupra scurgerii vremii și se înstrăinează de ceea ce palpită în devenire, ne pomenim prezenți într-un gol temporal, care în afară de sugestia unei desfășurări fără obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață, ce-o evacuează chiar, spre a-și crea o sinistră autonomie. Și atunci ce mai rămîne? Vidul omului și vidul vremii. Împerecherea a două neanturi generează plictiseala - doliu temporal al conștiinței separate de viață. Ai vrea să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
născute în oboseală. În melancolie îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur. Ce sens are singurătatea în melancolie? Nu este ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică este inexpresivă, concepută fără o perspectivă a nemărginitului. Nemărginirea interioară și vagul lăuntric, ce nu trebuie asimilate acelei infinități fecunde din iubire, cer cu necesitate o întindere ale cărei margini sânt insesizabile. Melancolia prezintă o stare vagă care nu intenționează ceva determinat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în ordinea vieții, ci s-au cristalizat într-o regiune transcendentă ei, păstrând slabe legături cu tendințele iraționale și vitale. Cum să întemeiezi o morală? Mi-e atât de scârbă de acest cuvânt, "bine", este atât de fad și de inexpresiv! Morala spune: lucrați pentru triumful binelui! Dar cum? Prin împlinirea datoriei, prin respect, prin sacrificiu, modestie etc. Toate acestea îmi par simple vorbe, deoarece ele nu cuprind numai un vag formal, dar mai cu seamă un vag în determinările concrete
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mizeriei în lume compromite pe om mai mult decât orice și explică de ce grandomania acestui animal va trebui să aibă un sfârșit catastrofal. Când văd mizeria, mi-e rușine până și de faptul că există muzică, devenită în asemenea cadru inexpresivă și rece. Esența vieții sociale este nedreptatea. Și atunci, cum să mai aderi la o doctrină socială și politică? Mizeria distruge din viață totul; o face scârboasă, hidoasă, spectrală. Există paloarea aristocratică și paloarea mizeriei. Întâia rezultă din rafinament, a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lui Augustus i se pare că-l aude murmurând: — O manevră menită să întărească dominația economică... Restul se pierde în aer. Principele îl cercetează neliniștit. Silueta din fața lui, ușor co câr jată și slăbănoagă ca o trestie uscată, cu privirea inexpresivă și mișcări rigide, îl duce cu gândul la întruchiparea unei zeități samavolnice, întotdeauna gata să se pună de-a curmezișul dorințelor sale. Închide ochii cu un suspin. Măcar să nu-l mai vadă! Îi deschide însă din nou după câteva clipe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
profitabile... — Parteneri deci? se forțează Asinius Gallus să râdă. — A încercat și cu alți sclavi de-ai noștri, mârâie a scuză Scri bonius. Dar în timp ce mulți dădeau faliment, Otacilus prospera și nu l-a făcut niciodată de râs. Gallus rămâne inexpresiv. În calitate de pater familias, orice stăpân poartă răspunderea faptelor săvârșite de fiii sau sclavii săi. — Dar cea mai mare afacere a fost dobânda pe care o lua închiriind corăbii! — Cum? — L-a învățat pe tata să poruncească să fie chemați cei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fisură de fiecare parte a ficatului boului. Și ați găsit-o? se interesează regele. — Da. Un alt haruspiciu face un pas în față: — Pe partea dreaptă, ficatul are o protuberanță, așa-numitul „cap al măruntaielor“... — Lipsește? întreabă principele, cu voce inexpresivă. Nero se strâmbă. Ar fi cel mai rău semn posibil. — Nu! Uu...f! Își șterge cu podul palmei perlele de sudoare de pe frunte. Capul măruntaielor a lipsit atunci când Marcus Marcellus a sacrificat în preajma morții. Înainte de a porni lupta cu Hannibal
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
poate explica procesul. Duncan, dînsul este... Bărbatul se oprise totuși În drum și-l măsura pe Duncan de parcă nu-și putea crede ochilor. Începu să rînjească. — Pearce! zise el Înainte ca doamna Alexander să poată continua. Iar apoi, la privirea inexpresivă a lui Duncan, adăugă: Nu mă recunoști? Duncan Îl privi atent și-l recunoscu În cele din urmă. Îl chema Fraser - Robert Fraser. CÎndva fusese coleg de celulă cu el. Duncan rămase o clipă prea uluit să poată articula ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Len pocni din degete. Duncan nu știa ce să zică. Încercă să-și imagineze o turmă de fete. Dar fiecare semăna cu figurina din ceară pe care Len o făcuse Înainte, cu linii curbe și proeminente, păr vălurit și față inexpresivă. Clătină din cap și dădu să zîmbească. Len părea dezgustat. — Nici nu știi ce pierzi, Îți jur pe Dumnezeu. Fata-i trăsnet. Are un tip, dar e În armată. Era obișnuită s-o facă regulat, și-acum o pișcă. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
alerge, printr-o breșă În trafic, și se Îndreptă spre Strand. În cele din urmă, seara se lăsase. Strada era mai Întunecoasă decît atunci cînd o traversase În mașină cu Reggie: În aerul dens al amurgului, chipurile oamenilor erau indistincte, inexpresive, și se trezi că se uită la oameni În timp ce se grăbea, cu un amestec de frustrare, emoție și spaimă. Ce-i spusese lui Fraser nu era adevărat. Nu avea nici o Întîlnire. O căuta pe Kay, asta-i tot. Era a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Place, imaginea aceasta Îi dădea mai multă Încredere. Își continuă drumul, trecu de grădina din Foundomnul ing Estate, ezită o singură clipă la intrarea În Mecklenburgh Place, apoi intră În piață. Casele georgiene, delicate ca niște figuri bine-crescute, plictisite și inexpresive, Îi părură amenințătoare - pînă cînd Începu să meargă și văzu cerul din spatele ferestrelor și-și dădu seama că multe dintre ele fuseseră devastate de explozii și foc. Crezu că-și amintește care dintre ele era casa Juliei, deși fusese aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
casa părintească. Îl privi pe Fraser În lumina lunii, simțind cum inima i-o ia la goană, voind să-i spună ce s-a-ntîmplat, dorindu-și să-i spună! - dar era incapabil să scoată un cuvînt. Își coborî privirea și adăugă inexpresiv: — După ce-a murit, eu n-am murit. Asta-i tot. Bine? Se părea că Fraser remarcase schimbarea de ton și continuă: — Așa că te-au adus aici! Ți-au rezervat justiția britanică, nu-i așa! Două vieți distruse În loc de una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
peste un gard, uitându-se la un grup de negri îmbrăcați în șorturi kaki, stând posaci în jurul focului în fața unei colibe conice. Pe eticheta lor, stă scris: Satul Fotse Fotseland Africa Britanică de vest Îi privește tulburat, văzându-le chipurile inexpresive și șorturile date de guvern. Aceștia sunt oare cei pe care-i studiază profesorul Chapel? Se gândea la acești Fotse într-un mod destul de vag: un set de atribute, un set de practici și artefacte, vag anexate la trupurile reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Îl urmărește atent, rugându-se să nu fie așa, să nu aibă dreptate, să-i fi scăpat ceva. Dar nu avea cum. Între impresii, tocmai în clipa în care dispare un personaj și următorul se întrupează, iluzionistul este complet gol, inexpresiv, sec. N-a mai rămas nimic din el. Pagină de dreapta , cu spate alb ILUZIONISTUL ( centrat, în partea de sus a paginii) Pagină separată, de dreapta Vasul de pasageri intră în port decis, ca un dispozitiv de luptă, făcând clădirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nervi. De parcă mi-ar păsa. Mă aflu aici numai dintr-o curiozitate morbidă și pentru că n-am altceva mai bun de făcut n pula mea. Frumos din partea ta să renunți la Crăciun pentru mine Bruce, spune el cu o voce inexpresivă. Apreciez mult chestia asta. Mă Întreb dacă spune așa ceva doar pentru că e burdușit cu calmante sau dacă Înțelege exact de ce mă aflu aici. De parcă m-ar durea În cur din ce motiv o face. Izbucnește Într-o tiradă răgușită, așteptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
-o ieri pe Hava, dar ea nu se lasă impresionată, lasă-l o jumătate de oră, nu pățește nimic, trebuie să vorbești cu ea, altfel toată povestea asta se va termina rău, însă exact atunci îi văd ieșind, delegația aceea inexpresivă, asemenea procesiunii unei secte, alerg după ei, ating halatul ultimului dintre ei, spuneți-mi ce se întâmplă, el mormăie fără chef, încă nu suntem siguri, din câte se pare, este vorba despre o paralizie conversivă. Ce fel de paralizie? întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe cele rele, o ascult pierzându-mi răbdarea, dezgustul mă cuprinde și mă înfurii până când nu mai pot să o ignor. Dar ce va rămâne din mine, fără sentimente, o întrerup eu, asta este tot ceea ce am, vrei să fiu inexpresivă asemenea unei statui, fără sentimente? Să știi de la mine că așa ceva nu se va întâmpla, ceea ce spui este de-a dreptul monstruos, izbucnesc eu, cum de nu am observat asta mai devreme, ce înseamnă să nu te legi de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
meu, tati? Nu e tati, îi spun eu și mă grăbesc spre camera ei, aburii unei boli rele ies dinăuntru, dar ea șade în fund și arată cu degetul către ușă cu un zâmbet strâmb, ochii îi sunt holbați și inexpresivi ca ai unei păpuși, s-a întors tati, strigă ea, dar imediat se întinde pe pat, speriată parcă de propria sa voce, își pune capul pe pernă și se cufundă în lumina difuză, respirând cu dificultate. A văzut-o vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
prin ură, dar când intră, simt furnicături în unghiile ascuțite, a fost al tău, iar acum nu mai este, jelește-i plecarea, stă în fața mea îmbrăcat în cămașa de jeanși și pantalonii maro, înalt și însingurat, fața lui sculpturală este inexpresivă, nemiloasă. Am venit să îmi iau câteva lucruri, spune el, plec de aici, iar eu îl înjur mușcându-mi buzele, iar ai câștigat, întotdeauna ai fost mai îndrăzneț, mai crud, credeam că te-am învins printr-o singură zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întruna, debita un monolog pe care toți îl puteau auzi în acest spațiu îngust: ― Sunt gata, băieți. Chiar gata. Verificați. Sunt regele gagiilor. Al mai cel. N-ai chef de regulat cu mine, Ripley? (Ea ridică spre el o față inexpresivă.) Fii pe pace, domniță. Cu echipa mea de bătăuși o să te protejăm. Cu certificat de garanție. (Bătu cu palma servotunul montat în geamul protector de deasupra capului său, având grijă să nu atingă comanda tirului.) Tun cu particule, își caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sacadată era însă regulată. Observa scena. Nimic din ceea ce vedea nu era nou pentru ea. Ea le trăise pe toate. Ceva căzu pe acoperiș cu zgomot surd și metalic. Gorman se retrăsese într-un colț și se uita cu ochii inexpresivi la colegii lui cuprinși de panică. Nu văzu mișcându-se micul tambuchi de tir de care se rezemase. Se răsuci când panoul fu smuls din țâțâni, dar era prea târziu și fu aspirat în exterior. Un fel de ghimpe ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o șansă foarte mare ca pâsla să se agațe în sârma subțire. Am dat din umeri. Ei bine, acum e problema lui. M-am uitat la Bill și am observat pentru prima oară cât de preocupat părea, în ciuda feței sale inexpresive. Semăna cu un cartof, crestat și noduros, singurul element uman fiind ochii mici și atât de adânciți în carne încât ar fi fost nevoie de cel mai ascuțit cuțit pentru a-i scoate. Încă reușește să-i convingă pe rarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să-i spun. N-ai cum să te achiți ușor de o treabă ca asta. —Debbie, spun trăgând adânc aer în piept. Donald se întâlnește cu altcineva. De-abia pot să mă uit la fața ei, care rămâne surprinzător de inexpresivă. Biata fată a intrat clar în stare de șoc. Știu exact cum se simte. De fapt, sunt sigură că și eu arătam la fel în seara când Tim s-a despărțit de mine la telefon. Și poate arătam așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
dacă auziseră că soția nu știu cărui doctor fusese lovită de o mașină pe trecere de pietoni, în față la...Era pierdut, pierdut, Alexe clipea egal și albastru de la biroul său. Nu-și aprinsese nici o țigară. Culoarea ochilor devenise din nou albastru-cer, inexpresiv. Ce-a trecut timpul, murmură oaspetele, consultându-și îngrijorat ceasul. Fantastic, domnule. Am uitat cu totul de antrenament. Se bătu peste frunte, nu reușea să intre in rol. Se smulse de pe canapea propulsat de niște arcuri invizibile. Vă salut! Privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doar secretul nostru.“ Eu m-am ridicat brusc, mi-am pus halatul de baie pe mine și i-am spus să plece și să nu mai calce niciodată în casa mea. M-a privit și-atât. Ochii ei erau complet inexpresivi, de parcă fuseseră pictați pe carton. Nici măcar o clipire. Mărturisesc că nu-i mai văzusem niciodată așa. După ce m-a privit fix o vreme, și-a adunat lucrurile fără să scoată un cuvânt și s-a îmbrăcat cât a putut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]