966 matches
-
în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de predicat. În română, moduri personale sunt indicativul, conjunctivul, condițional-optativul, prezumtivul și imperativul. Modurile nepersonale sunt infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Dintre ele, infinitivul și gerunziul se pot construi cu subiecte și pronume reflexive prin care se exprimă persoana: "Ei au luptat pentru a fi noi fericiți", " Plecând el, am rămas singură", "ducându-mă", "amintindu-mi". Din punctul de vedere al predicativității, infinitivul și
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
ele, infinitivul și gerunziul se pot construi cu subiecte și pronume reflexive prin care se exprimă persoana: "Ei au luptat pentru a fi noi fericiți", " Plecând el, am rămas singură", "ducându-mă", "amintindu-mi". Din punctul de vedere al predicativității, infinitivul și supinul prezintă o excepție când au valoare de imperativ: A se clăti după golire", De păstrat la răcoare". Indicativul exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
fi primit". Prezumtivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă, prezentată ca presupusă, bănuită: "O fi cântând bine, de aceea este primit în cor". Imperativul exprimă o acțiune realizabilă, prezentată ca poruncită sau, cu verbul negat, ca interzisă: "Cântați în același ritm!" Infinitivul are în general funcția de a denumi acțiunea, exprimând-o în chip general, abstract, nedeterminat: "S-a prezentat pentru a cânta într-un cor". Gerunziul exprimă, de obicei, o acțiune în desfășurare, dependentă de acțiunea unui verb la un mod
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
dependentă de acțiunea unui verb la un mod personal: "L-am auzit cântând". Participiul denumește o acțiune suferită sau îndeplinită de un obiect: Bucata este cântată de un cor celebru". Supinul denumește acțiunea, exprimând-o în chip general, abstract, ca infinitivul, însă ca un deziderat: "S-a apucat de cântat". Valorile diferitelor moduri nu se pot delimita exact. Un anumit mod are unele valori de bază, specifice, și unele valori secundare, nespecifice, caracteristice altor moduri, ceea ce face posibilă sinonimia gramaticală:
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
poate schimba forma în funcție de alți parametri, precum timpul, modul, aspectul sau diateza. Există verbe, numite defective, a căror conjugare este incompletă, din paradigma lor lipsind o parte din forme. În limba română verbele se clasifică adesea în funcție de terminația de la modul infinitiv în patru grupe, numite "conjugări": Această clasificare în patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri didactice și are o valoare practică limitată. Astfel, de exemplu, deși verbele "a purta" și "a scurta" se comportă diferit în timpul conjugării
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri didactice și are o valoare practică limitată. Astfel, de exemplu, deși verbele "a purta" și "a scurta" se comportă diferit în timpul conjugării — "eu port", dar "eu scurtez" — asemănarea formală a infinitivului le pune în aceeași grupă. Analiza detaliată a fenomenelor morfologice duce la concluzia că verbele limbii române se organizează în circa 11 grupe (numărul precis depinde de tratarea verbelor rare ca excepții sau ca formînd grupe mici) și că, dacă
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
nepersonale sînt uneori considerate moduri împreună cu cele personale, dar, din cauza unor diferențe fundamentale în de natură semantică, morfologică și sintactică, în gramatica modernă sînt luate separat. În limba română există patru forme verbale nepredicative. Acestea nu au rol de predicat. Infinitiv Participiu Gerunziu Supinul este o formă impersonală și nepredicativă a verbului avînd în general trăsături substantivale: Prin diateză se exprimă relația dintre acțiune și participanții la aceasta: agentul (cel care face acțiunea) și pacientul (cel care suferă consecințele acțiunii). În funcție de
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
Sunt și sufixe specifice aspectelor: "-că-" și "-dă-" pentru imperfectiv, "-cn-" și "-dn-" pentru perfectiv. Exemple de perechi de verbe astfel marcate: După Narumov, în meglenoromână se disting formal trei moduri personale (indicativ, conjunctiv și imperativ) și trei moduri nepersonale: infinitiv, gerunziu și participiu. La modurile personale se disting timpurile: După același autor, indicativul viitor, condiționalul prezent și condiționalul perfect nu au forme specifice, dar se exprimă prin forme de mai sus și prin perifraze. P. Atanasov distinge în plus față de
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
dar se exprimă prin forme de mai sus și prin perifraze. P. Atanasov distinge în plus față de formele de mai sus viitorul indicativului, mai mult ca perfectul conjunctivului, prezentul condiționalului și imperfectul condiționalului. Menționează de asemenea construcția din latină „vreau” + infinitiv având în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv "-ǫ́ri" în loc de "-iri", ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, tš, ș, z, j. Exemple: "ạmpărțǫ́ri" „a împărți”, "nărăntšǫ́ri" „a porunci
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv "-ǫ́ri" în loc de "-iri", ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, tš, ș, z, j. Exemple: "ạmpărțǫ́ri" „a împărți”, "nărăntšǫ́ri" „a porunci”, "sfărșǫ́ri" „a sfârși”, "ạncălzǫ́ri" „a încălzi”, "prăjǫ́
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
în loc de "-iri", ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, tš, ș, z, j. Exemple: "ạmpărțǫ́ri" „a împărți”, "nărăntšǫ́ri" „a porunci”, "sfărșǫ́ri" „a sfârși”, "ạncălzǫ́ri" „a încălzi”, "prăjǫ́ri" „a prăji”. Infinitivul cu forma scurtă se folosește fără "a", iar forma sa lungă se utilizează și cu valori verbale: În formă substantivată, infinitivul lung intră de asemenea în unele construcții specifice: Indicativul prezent Verbele de conjugarea I care au desinența "-u" la
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
́ri" „a porunci”, "sfărșǫ́ri" „a sfârși”, "ạncălzǫ́ri" „a încălzi”, "prăjǫ́ri" „a prăji”. Infinitivul cu forma scurtă se folosește fără "a", iar forma sa lungă se utilizează și cu valori verbale: În formă substantivată, infinitivul lung intră de asemenea în unele construcții specifice: Indicativul prezent Verbele de conjugarea I care au desinența "-u" la persoana I singular și "-i" la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
au desinența "-u" la persoana I singular și "-i" la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană: "antru / antrum" „intru”, "antri / antriș" „intri”. La conjugarea a IV-a, verbele cu sufix cu infinitivul în "-ǫ́ri" au vocala ǫ́ și în sufixe: "ạmpărțǫ́s" „împart”, "tușǫ́ș" „tușești” etc. Indicativul imperfect seamănă foarte mult cu cel din română, atât ca formă, cât și ca folosire: Indicativul perfect simplu este
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
si dam la toț, la mini nu rămănea țiva" „Dacă le-aș fi dat tuturor, mie nu-mi rămânea nimic”. Prezumtivul prezent se exprimă cu "vă" (forma de persoana a III-a singular indicativ prezent a verbului "vreari" „a vrea”) + infinitivul lung: "I̯ăł vă tăl’ari leamni clo" „(El) o fi tăind lemne acolo”. Prezumtivul perfect se formează din "vă" + infinitivul lung al lui "veari" „a avea” + participiu: "Țeaști piperchi să toati arsi, vă veari căzută brumă" „Ardeii aceștia
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
se exprimă cu "vă" (forma de persoana a III-a singular indicativ prezent a verbului "vreari" „a vrea”) + infinitivul lung: "I̯ăł vă tăl’ari leamni clo" „(El) o fi tăind lemne acolo”. Prezumtivul perfect se formează din "vă" + infinitivul lung al lui "veari" „a avea” + participiu: "Țeaști piperchi să toati arsi, vă veari căzută brumă" „Ardeii aceștia sunt toți arși, o fi căzut brumă”. Acest timp se mai formează și cu auxiliarul "iri" „a fi”: "Vă iri culcat" „S-
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. În mod tradițional, în franceză se iau în seamă trei
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
hué l’orateur", care în română se traduce tot cu pasivul sau cu „Lumea l-a huiduit pe orator”. Altă construcție pasivă se formează cu verbul "faire" (sens deplin „a face”) folosit ca așa-numit „semiauxiliar” la forma reflexivă și infinitivul verbului care poartă sensul lexical deplin. În aceasta poate fi prezent și agentul. Exemplu: "L’orateur a été hué par la foule" → "L’orateur s’est fait huer par la foule". Și "voir" „a vedea” poate fi semiauxiliar în construcție
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
sensul lexical deplin. În aceasta poate fi prezent și agentul. Exemplu: "L’orateur a été hué par la foule" → "L’orateur s’est fait huer par la foule". Și "voir" „a vedea” poate fi semiauxiliar în construcție pasivă, tot cu infinitivul: "L’entrée lui a été refusée" „I s-a refuzat intrarea” → "Elle s’est vu refuser l’entrée". Verbe cu pronume reflexiv pot avea de asemenea sens pasiv, ca în română, exprimând un agent nedefinit de persoana a treia. Exemplu
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
se spele părul”) sau CD: "Il s’est fait connaître par ses déclarations racistes" „S-a făcut cunoscut prin declarațiile sale rasiste”. În franceză se găsesc aceleași moduri ca în română, în afară de supin. Și acesta are corespondentul său în franceză, infinitivul cu prepoziția "à" în anumite construcții, dar nu se consideră mod aparte. Exemplu: "J’ai quelque chose à faire" „Am ceva de făcut”. În ceea ce privește timpurile verbale, acestea sunt mai numeroase decât în română. În mod tradițional, se disting timpuri simple
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
și mai mult ca perfectul recent), care plasează acțiunea într-un moment apropiat de momentul vorbirii sau de un moment din trecut. La aceste forme se conjugă verbele "aller" și "venir" ca semiauxiliare, iar verbul cu sens deplin este la infinitiv. În cele ce urmează se prezintă modurile, timpurile și perifrazele verbale din franceză, prin intermediul unui verb activ și al unuia reflexiv. Infinitiv - prezent: - trecut: Indicativ - prezent: - timpuri trecute: - timpuri viitoare: Condițional: - prezent: - trecut forma I: - trecut forma a II-a
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
La aceste forme se conjugă verbele "aller" și "venir" ca semiauxiliare, iar verbul cu sens deplin este la infinitiv. În cele ce urmează se prezintă modurile, timpurile și perifrazele verbale din franceză, prin intermediul unui verb activ și al unuia reflexiv. Infinitiv - prezent: - trecut: Indicativ - prezent: - timpuri trecute: - timpuri viitoare: Condițional: - prezent: - trecut forma I: - trecut forma a II-a (aceeași formă ca a subjonctivului mai mult ca perfect): Subjonctiv: - prezent: - trecut: - imperfect - mai mult ca perfect: Imperativ: - prezent: - trecut: Participiu: - prezent
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
quand ils ont eu fini de discuter, ils sont repartis tranquillement" „Și când au terminat de discutat, au pornit din nou liniștiți”. În ceea ce privește conjugarea, în mod tradițional, verbele franceze sunt clasate în trei grupe de conjugare, după sufixul care formează infinitivul lor: În secțiunile următoare se prezintă formele verbale folosite în limba vorbită. În afară de acestea se prezintă și indicativul perfect simplu, pentru că de la acesta se formează participiul trecut, folosit și în limba vorbită. Se mai prezintă și participiul prezent, căci de la
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
puțin rar folosite sau nu există deloc în limba vorbită, unele sunt prezente în limba scrisă, mai ales în cea literară, altele sunt deja și acolo foarte rare. La modul indicativ, în mod curent se folosesc următoarele forme: Formare: rădăcina infinitivului + desinențe specifice (ultimele cinci verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Reamintim că unele desinențe sunt numai scrise, iar altele se și aud în vorbire. <nowiki>**</nowiki> Verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au la plural, înaintea desinenței, un
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
mod curent se folosesc următoarele forme: Formare: rădăcina infinitivului + desinențe specifice (ultimele cinci verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Reamintim că unele desinențe sunt numai scrise, iar altele se și aud în vorbire. <nowiki>**</nowiki> Verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au la plural, înaintea desinenței, un sufix specific, "-iss-". <nowiki>***</nowiki> Verbele de tipul "attendre" au la persoana a III-a singular desinența zero și în scris. În general, indicativul prezent francez are aceleași valori ca cel românesc
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]