398 matches
-
cu Ionel (V, p. 687). În Ca frunza dudului din rai, există și referințe mitologice incidentale, de pildă, în cazul orbului Cristofor dus în cărucior la cerșit de Liana și Viana. Asimilabil destinului, în opinia lui Marian (V, p. 675), infirmul care emite sentințe misterioase despre irepetabilitatea fenomenelor naturale (Luna care răsare în fiecare seară nu este niciodată aceeași lună - I, p. 611) constituie, parcă, o ipostază prozaică a lui Oedip însoțit în pribegie de Antigona și Ismena. Departe de a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cu viziune asupra viitorului, un gînditor ce nu se temea de acțiune. Fumero i-a preluat postul cu mîndrie, conștient că făcuse bine atunci cînd Îl Îmbrîncise, fiindcă Durán era cam bătrîn pentru această meserie. Lui Fumero, bătrînii - deopotrivă cu infirmii, țiganii și pederaștii - Îi făceau silă, cu sau fără tonus muscular. Uneori, Dumnezeu greșea. Datoria oricărui om integru era să corijeze aceste mici neajunsuri și să păstreze lumea prezentabilă. La cîteva săptămîni după Întîlnirea din cafeneaua Novedades, din martie 1932
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca subsidie. Apoi există nenumărate dovezi că el v-a îndrăgit foarte mult încă din copilărie. Conform acestor mărturii și, iarăși, după cum afirmă mama dumneavoastră, el v-a îndrăgit mai ales pentru că de mic erați bâlbâit, pentru că arătați ca un infirm, ca un copil vrednic de milă, nenorocit (iar Pavlișcev, după cum am tras eu concluzia din dovezi precise, a simțit toată viața un fel de compătimire delicată pentru toate făpturile urgisite, pe care natura le-a văduvit de ceva, lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dacă va vedea țara, va învăța limba imediat. I-a făcut un traseu foarte complex, dar în același timp se simțea bolnav și avea presimțirea că o să moară. Obsesia lui era să nu se chinuiască, să nu paralizeze, să ajungă infirm și să oblige pe cineva să se îngrijească de un hoit. Din când în când îmi lansa așa, discret câte o întrebare: „Ai vrea să mă ajuți în cazul în care mi s-ar întâmpla ceva?”. Și începea să mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
se îngrijească de un hoit. Din când în când îmi lansa așa, discret câte o întrebare: „Ai vrea să mă ajuți în cazul în care mi s-ar întâmpla ceva?”. Și începea să mă lămurească despre faptul că a fi infirm intelectual, a nu mai putea lucra e ca și cum ai fi mort. La ce să mai trăiești? Devine inutil să mai hrănești un hoit. Voia să-mi sugereze că eu n-aș face un păcat, ci, dimpotrivă, i-aș face un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
După aceea, peste chipul ei cobora din nou, ca o cortină mizerabilă, adevărul. Cineva o poreclise în derâdere "Taifunul Victoria", iar Dinu îmi spusese odată că i-ar fi plăcut să voiajeze prin lume până și într-un cărucior de infirm. Am râs și eu. ― Nici un abuz? Asta, dragă Dinule, nu e pentru un om ca mine. Știi doar. Ceea ce nu e destul nu e nimic. 26 Într-o seară, tocmai când ieșeam pe ușă, m-am lovit de Moașa. Bine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
oamenii. Le-am pus mereu etichete, i-am judecat după aparențe și m-am mișcat nu între oameni, ci între părerile mele despre ei. Nu bănuisem niciodată că dincolo de bătrâna cu gâtul lung și fragil, încremenită într-un fotoliu de infirm, se putea ascunde și altceva decât o suferință penibilă, o boală care reușise în cele din urmă s-o doboare. Nu-mi trecuse prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu tifla soartei. Îi auzeam vorbele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
spunea el, “iar, dacă n-o mai avea, om găsi noi altă baltă”. Și “bălți” se găseau câte voiai în sat, mai ales că începuse războiul, iar Petru Toma și alți vreo cinci sau șase din bărbații satului (bătrâni, bolnavi, infirmi) aveau să rămână în sat, la vatră, restul plecând pe front. Multă vreme se șoptea în sat că o bună parte din nou-născuți ar fi venit pe lume la mai mult de nouă luni de la plecarea de-acasă a taților
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
viziunea lui asupra „minunilor” este mai mult decât evidentă, cu diferența că „minunea” nu mai e aici aceea a statuii care se animă și care chiar ia locul unei femei vii, așa cum se întâmplă în Sora Béatrice, ci aceea a infirmului vindecat, a ologului care începe să meargă; pe de altă parte, Pirandello renunță și la dimensiunea mistică atribuită miracolului de către dramaturgul belgian, pentru a propune o tratare a temei din unghiul derizoriului. În schimb, în ciuda unor ambiguități, fascinația magiei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sultan continuă să cadă mereu și mereu.” De la tragicul eveniment al ruinării Turnului Babel, privi legiul folosirii limbii paradiziace a rămas la îndemâna câtorva inițiați, a câtorva poeți, a câtorva nebuni. Într-un poem al lui Tudor Arghezi (Sfântul, 1931), un infirm surdo-mut, o pocitanie de om, atinge gradul de sfințenie pentru că, „sărman cu duhul” fiind, are acces la „limba originară”, la Cuvântul care „se purta pe deasupra apelor” (Facerea, I, 2) : Auzi-l, trece. Gâtlejurile sale Tărăgănează geamătul agale. În glasul lui
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ține-l-om și pă el oare cum și ni s-a mai ierta din păcate... Indignarea mă sufocase. Cum adică să vadă ei În mine o cruce de dus, o ispășire de Îndurat? Cum? Nu eram altceva decît un infirm pe care să-l suporte din milă?! Niște... niște... N-am zis nimic și multă vreme mi-a părut rău că n-am zis. Auzi, acolo! Să mă țină ei ca și cum ar fi știut de ce aveam eu nevoie și de ce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se culcaseră. Cina Încă nu venise. Dar Oană știa că aceea nu putea fi decât ultima lui noapte. Luase decizia cu o săptămână Înainte, când Își dăduse seama de două lucruri. Primul, că torturile Îl vor aduce În starea de infirm absolut, chiar dacă va scăpa cândva cu viață. Al doilea, că există pericolul ca, delirând de febră și de durere, să scape vreo informație. Hotărâse că rezistența nu mai are rost. Trecuse mult timp, săptămâni sau chiar luni, de când se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
izolării. Un părăsit de prieteni și unul pe care lumea așteaptă cu dragoste să-l salveze. Pentru că cei mai mulți, frumos îmbrăcați, decenți, respectînd legile, sînt în adîncuri ca el, cretinul. O operație cerebrală pe care n-o pot efectua îi dezvăluie infirmi. Mintea li se învăluie de negura nesiguranței și ei confundă această pîclă cu raționalul însuși. Se caută unul pe altul și se gripează în forța autonomă, telurică, jubilînd la înfrîngerea spiritului: „-Moarte lui Robinson! Jos! Vezi, bă, degeaba gîndești. Nu
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
De fapt, nai cauta persoana dacă ai ști ce să-i ceri. Iubita ești tu. În afară de dragoste i-ai cerut ceva clar Elenei? Ce miraculos ar fi dacă ai ști să-ți limitezi visul. Dar nu poți. Abia așa ești infirm. Ce dragoste în ceruri? Dumnezeu n-a fost însurat. Chestia asta amestecată e doar edulcorant. Așa ne putem înghiți mai ușor misiunea.” O rafală de ploaie zgîlțîie geamurile și privirile celor prezenți se îndreaptă spre acolo. Don Juan se agită
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de absurdă pentru mine cel viu că nu poate fi interesantă; și nici viața n-are sens. Iar mîntuirea... Ce mîntuire? De ce să mă scutească? Ce dragoste să-mi mai ofere cînd iubirea a devenit în mine nonsens?” A devenit infirm și-i e rușine. Toți oamenii trăiesc într-o grădină a valorilor pe care simțurile lui nu mai au cu ce o atinge. Sufletele s-au depărtat cu toatele de inima sa care se confesează cu disperare Doctorului în speranța că
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
demascat, de a nu-i vedea pe toți dezgustați la un moment dat. Sau să-și strige infirmitatea, s-o arate și să-i terorizeze cu hidoșenia ei, stîrnindu-le mila mai mult sau mai puțin complezentă. „-Știi la ce visează infirmul?”-îl întreabă pe Doctor. „La membrul întreg, viu. Mînuind o armă.” Doctorul se apropie de fereastra deschisă. „-Ce pasăre o fi aceea?”-întreabă el. V. din spital observ că înaripatele vitraliului meu au dispărut lăsînd cerul mării pustiu. Pătrund pentru
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
luxul ăsta. Suntem, În fond colegi, chiar dacă facem parte din branșe diferite.” „După cum observați, eu nu sunt ciung”, se gândi să spună Noimann, dar se răzgândi. Celălalt Însă păru să-i fi ghicit gândurile, căci spuse: „Desigur că nu sunteți infirm ca mine. Dar sunteți Într-o situație nu tocmai fericită. Ați putea să vă pierdeți piciorul...” „Lăsați piciorul la locul lui. Mai bine lămuriți-mă mai Întâi cum stă chestiunea cu sarcina...” „Am spus că dumneavoastră sunteți excepția de la excepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vidul. Senzația de straniu și de diafan se degaja mai ales din ansamblu, zămislit parcă din transparențe și palori... Al doilea desen, intitulat „Starea Lumii“, n am să-l descriu. Am să vă spun doar că începea, jos, cu mulțimea infirmilor care viermuiau în marea cutie a maladiei conștientului și se termina în vârful piramidei, sub stea, acolo unde nu se mai află nimeni... * Tânăra belgiană Chantal Sabine Derycke a trăit timp de zece luni zidită într-un garaj din satul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în dormitor un pat turcesc, cu două spătare, acoperit cu damasc bleu. Scaunele și perdelele erau de aceeași culoare. Sau cum arăta fotoliul rulant al lui Couthon, celălalt triumvir și prieten al lui Robespierre. Probabil, știți că acest Couthon era infirm de ambele picioare. Ca să meargă prin Paris, se folosea de un fotoliu rulant, inventat special pentru el. Fotoliul avea două manivele adaptate la extremitatea fiecăruia dintre brațe. Un angrenaj transmitea mișcarea celor trei roți și căruciorul putea să capete o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
șir, viră, se îndreptă brusc spre coada șirului. Nimeni nu-i dădu atenție, apucase deja căruciorul, pardon, vă rog, dați voie. Lumea se dăduse, intimidată, în lături, Domnul rotea cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau, sfioși, în lături, să facă loc distinsului samaritean și rudei sale infirme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cântar, 109 lei, se auzi. Patru pui, 109 lei, se auzi verdictul. Domnul întinse 110 lei, refuză, lehamite, restul, reapucă bara căruciorului, îl roti, eaa, aie, scânci paraliticul. Erau din nou la ușă. Pachetele cu puii decapitați zăceau pe genunchii infirmului. Flancul de clienți avu o tresărire. Vocea mulțimii se strânse în răgușeala pensionarului care sălta, sufocat de furie: Nerușinatule! Profiți de acest nenorocit! Golanule, sfidezi sute de oameni care își așteaptă rândul. Porcule, măgarule, răsfățatule... Prea târziu. Căruciorul părăsise hala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
privi în jur. Deasupra lor auzi un vâjâit. Și chiar pe lângă el o altă lance cu încă zece trântori se înfipse zbârnâind în pământ. Gnomii dănțuiau de bucurie sfârtecându-le hulpavi trupurile tărcate. Moș Eveniment gândi: Ăștia au fost slabii, infirmii, bătrânii și nepoftiții. Au trebuit să moară! Regina Penelopa se ridică în zbor deasupra spațiului străbătut de păsări de parcă i-ar fi spus: Vino, nimeni nu trebuie să ne tulbure dragostea! Dar în clipa aceea Soarele ieșind din ghemul norilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
urmă, nu folosea cuvântul embrion. Acum o făcea, cu prudență și doar în treacăt. Punea bazele. Îi făcea să se gândească. Gândul la cei suferinzi îi făcea să se simtă stingheriți. La fel și ideea de a-i face pe infirmi să meargă din nou. Bineînțeles, nimeni nu știa dacă asta avea să se întâmple vreodată. Bellarmino, personal, se îndoia. Dar era bine să-i lase să creadă că acesta era viitorul. Să-i lase să-și facă griji. Era necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Era un semn bun pentru cariera lui, a fost totdeauna de părerea celor care cred că femeile cântăresc instantaneu și instinctiv nu doar masculinitatea viitorului partener, ci și statutul lui social: așa aleg, chiar și cele care se devotează rataților, infirmilor vieții, dintr-un instinct matern excesiv sau deviat. Nu era Însă cazul Christei, care, doar Într-o cămașă a lui, Încheiată strâmb pe sânii mici, ușor muiați (doar alăptase deja de două ori), deschisese larg ferestrele, nepăsătoare la cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
aripile fragile. Privite Îndeaproape, aceste umbre par a fi, asemenea unor specii temute de prădători, prădători ceau luat În stăpânire cele două maluri și pândesc (pândă Îndelung exersată) cu ochi agil fundul prăpăstiei, prăpastie În care s-au prăvălit săracii, infirmii, visătorii și neobosiții căutători de adevăruri, ce-au lăsat pete de sânge pe florile miraculos răsărite pe câmpurile de luptă unde doar vântul mai geme ca o amintire. Primii căzuți nu mai au nici șansa, și nici speranța de a
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]