772 matches
-
Societatea pentru crearea unui fond de teatru român (în colaborare cu Maria Lambucă), pref. Mircea Mancaș, Brașov, 1971; Capriciu, București, 1972; Dumnealui și Eva, București, 1973. Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, Constantin Cuza, „Inorogul nu moare”, RL, 1970, 33; Voicu Bugariu, „Inorogul nu moare”, AST, 1970, 9; Voicu Bugariu, „Prințul de aur”, AST, 1972, 1; Alex. Ștefănescu, „Prințul de aur”, LCF, 1972, 9; Valeriu Cristea, „Prințul de aur”, FLC, 1972, 12; Emil Manu, „Capriciu”, AST, 1973, 1; Valeriu Cristea, Literatura facilă, RL
CUZA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286632_a_287961]
-
străine lui n-ar fi pătrunsă de fiorul grav și de solemnitatea rostirii. Tematizând în primul rând Poetul și Poezia, dar fără a-și trâmbița tensiunile, lirica lui este expresia unei dualități: poetul, care se știe când fabulos și înțelept „inorog”, când un ins umil, „făr’de tron / și făr’ de fală”, trece prin lume când „nalt, prea nalt”, când dubitativ-problematic, persecutat de umbra capului „târziu de stat / și prost”. Performanța acestei figurări a Poetului / Poeziei este menținerea simultană în firesc
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
aceasta, șade între viață și moarte”) și accentele de conștiință tragică a limitărilor și constrângerilor istorice, politice, resimțite de principele unei țări mici. Parabolelor și metaforelor biblice, ecourilor din opere ale Sfinților Părinți ai ortodoxiei (Hrisostom) li se alătură simboluri (inorogul) și mici ilustrări narativ-plastice ale „sfătuirilor”, ca în cărțile populare, din care ele și vin (Fiziologul, Alexandria, Varlaam și Ioasaf), inserții de imaginar oriental, recursul, de asemenea dătător de culoare, la un fond paremiologic al sud-estului, cu încă mai adânci
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
zoomorfe - a relelor, păcatelor și slăbiciunilor care trăgeau neamul în jos: intrigi politice, duplicitate și trădare, spoliere. După mazilirea Vidrei (Constantin Duca), Corbul (Constantin Brâncoveanu) se amestecă în rivalitățile pentru tronul Moldovei, susținându-și protejatul, pe Mihai Racoviță (Struțocămila), împotriva Inorogului (autorul) și a Filului (Antioh Cantemir). Dependența de Cetatea Epithimiei (Constantinopolul, devenit Istanbulul turcesc, unde se află Curtea Sultanului), desfășurările retorice din divanul „dobitoacelor” de la Arnăut-Chioi, revolta „muștelor” (a țăranilor) împotriva jafului boieresc, luptele pentru putere compun tabloul sumbru, de
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
de „eleghii căielnice și trăghicești”, pe teme ale soartei omenești, dar și ale conștiinței unui destin istoric. Dincolo de - și chiar prin - ludicul literar al „spectacolului” de măști alegorice (dobitoace, păsări, „himere” hibride, grotești), se comunică o solitudine morală adâncă, a Inorogului, într-o lume și o istorie văzute, „ieroglific”, cu o luciditate amară, fără iluzii. Peste mai bine de un veac după moartea învățatului prinț moldovean, tipograful și scriitorul Anton Pann, născut la Sliven, în Bulgaria, se adresa unui public cumpărător
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
-le caracterul. Alegoria propune o substituire evaluativă, aici degradantă. C. își programa să respecte principiul estetic al „descoperirii prin acoperire”, amintit de el în postfața romanului. Cartea are o vie motivație psihologică, fiind și autobiografică. Autorul se deghizează sub masca Inorogului, personaj spiritual, charismatic, de care se teme toată fauna inferioară lui, drept care este urmărit, spre a fi exterminat. Titlul atrage atenția asupra încifrării figurative a realității, iar subtitlul anunță structura clasică („în douăsprezece părți împărțită”) și inserțiile gnomice („cu 760
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
mânuiesc din umbră sforile politicii. Caracterul comic și, concomitent, dramatic al politicianismului balcanic prefigurează perspectiva proprie lui I. L. Caragiale, comediograful. Partea a doua a romanului, mai extinsă ca spațiu narativ, se constituie din aventura urmăririi, luării în captivitate și eliberării Inorogului, spirit ales, opus lumii și de aceea netolerat de ea și de adversarul personal, Corbul. Conform premoniției onirice, totul se încheie cu recunoașterea dreptății Inorogului. În tehnica narativă sunt antrenate procedee anticipatoare, caracteristice prozei moderne. Într-o secvență, personajele discută
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
mai extinsă ca spațiu narativ, se constituie din aventura urmăririi, luării în captivitate și eliberării Inorogului, spirit ales, opus lumii și de aceea netolerat de ea și de adversarul personal, Corbul. Conform premoniției onirice, totul se încheie cu recunoașterea dreptății Inorogului. În tehnica narativă sunt antrenate procedee anticipatoare, caracteristice prozei moderne. Într-o secvență, personajele discută despre măștile atribuite lor de autor în acest roman. În întregime, partea a șasea e o rememorare a cauzei conflictului Inorog-Corb, după cum partea a șaptea
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
împânzit de apologuri cu tâlc, de factură orientală. Discursurile personajelor sunt reproduse în stil direct sau rezumativ asumate de autor, mai ales monologurile. Se ivesc din când în când pagini cu rimă interioară de o mare frumusețe poetică, precum Elegia Inorogului sau caracterizarea aceluiași psalmodiată de un alt personaj. Fondul de înțelepciune nu se rezumă la cele 760 de sentenții anunțate pe copertă, ci este îmbogățit de numeroase formulări aforistice originale. Parantezele filosofice, elaborate într-un stil literar foarte încărcat, și
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (Metafizica), tr. Nicodim Locusteanu, pref. Em. C. Grigoraș, București, 1928; Istoria ieroglifică, îngr. și pref. Em. C. Grigoraș, București, 1927; ed. I-II, îngr. și pref. P.P. Panaitescu și I. Verdeș, București, 1965; ed. (Melanholia neasemuitului inorog), îngr. și pref. Doina Curticăpeanu, Cluj, 1973; Opere complete, îngr. și introd. Virgil Cândea, vol. IV, t. I: Istoria ieroglifică, îngr. Stela Toma și Nicolae Stoicescu, introd. Nicolae Stoicescu, București, 1973, vol. I: Divanul, tr. Maria Marinescu-Himu, București, 1974, vol
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
colindă (inițierea maritală a fetei). Sau poate că scenariul colindei a involuat în această direcție din alte motive, devenind astfel propice pentru a intra în rândul colindelor „de fată”. O situație în multe privințe asemănătoare se întâlnește în legenda prinderii inorogului (asimilat de multe ori cu boul sălbatic ; cf. 68, 69), prin expunerea afară din cetate, la poalele unui copac din pădure, a unei fecioare. Este o legendă cu rădăcini arhaice, care a beneficiat de o carieră prodigioasă în literatura și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
legendă cu rădăcini arhaice, care a beneficiat de o carieră prodigioasă în literatura și iconografia euro peană medievală (70). Iată un pasaj din Floarea darurilor, într-o veche tălmăcire românească : „Și poți să asemeni nesocotința unii hieri, ce-i zic inorog, carele are multă dulceață ca să șază lângă fată și, deacă veade vreo fată, el îndată merge la dânsa și adoarme în brațele ei ; și atuncea vin vânătorii de-l prind” (67, p. 109). Elementul erotic transpare, în acest caz, destul de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Este vorba de o relație magico-erotică în măsură să îmblânzească („lege”) fiara. De data aceasta, fecioara uzează de „legături” mai subtile și mai imateriale chiar decât cele folosite de zeii aseni în vederea legării monstrului licomorf Fenrir. Relația dintre fecioară și inorog a fost diferit valorizată în Evul Mediu, în funcție de perspectiva din care a fost abordată legenda. Pentru alchimiști, de exemplu, fecioara întruchipa aspectul feminin și pasiv al mercurului, în timp ce licornul simboliza forța sălbatică, neîmblânzită, masculină a spiritus mercurialis (vezi și aspectul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lui Samson sau Heracles) răpunând un leu, nu cu ajutorul armelor, ci prin „forța dragostei” (84, p. 91). în aceste cazuri, eroina își asumă toate prerogativele, eroul dispărând complet din economia emblemei (tipul 5 din cadrul schemei tipologice propuse). În legenda răpunerii inorogului, situația nu este radical diferită. Chiar dacă eroul (vânătorul) nu a dispărut complet, el rămâne un personaj secundar și anonim. Singurul lui merit/rol este acela de a prinde fiara, supusă („legată”) deja de fecioară. Ei vor mâna sălbăticiunea în cetate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cărți pentru copii, care indică o bună cunoaștere a universului celor mici, excelând în poetica basmului, a ghicitorii (Brad de munte, 1970, De-a baba oarba, 1971). A compus și drame cu caracter poematic despre destinul lui Dimitrie Cantemir (Zodia Inorogului, 1983) sau despre realitățile satului moldovenesc postbelic (Viața în continuare, 1991). A tradus în special din literatura ucraineană (Taras Șevcenko ș.a.). SCRIERI: Mărul discordiei, Chișinău, 1969; Neliniști matinale, Ujgorod, 1969; Brad de munte, Chișinău, 1970; De-a baba oarba, Chișinău
GHEORGHIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287232_a_288561]
-
La marginea câmpiei, Chișinău, 1972; Freamăt verde, Chișinău, 1974; Să vezi și să crezi, Chișinău, 1977; Ochi de stea, Chișinău, 1979; Înălțimi constante, Chișinău, 1979; Simplu, Chișinău, 1981; Vorbe năzdrăvane, Chișinău, 1982; Ecoul de a doua zi, Chișinău, 1983; Zodia Inorogului, Chișinău, 1983; Mure din pădure, Chișinău, 1985; Din pragul casei, Chișinău, 1986; De cu zori până la iarnă, Chișinău, 1987; Oaspeți proaspeți, Chișinău, 1989; Dans de piatră, Chișinău, 1991; Viața în continuare, Chișinău, 1991; Elefantul trece prin urechea acului, Chișinău, 1996
GHEORGHIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287232_a_288561]
-
impregnat de sunetul difuz al lamentației psalmistului, se modifică treptat, fastuozității exotice a psalmilor îi ia locul abundența bucolică, sugerând medii familiare, în care harfele devin „buciume” autohtone, alăuta este substituită cu „cetera”, munții biblici - cu „măgurile” Moldovei, taurii - cu „inorogii” fantastici ai cărților populare. Versuitorul pare a preamări uneori același tărâm al abundenței - vegheat de astre-„n hoarbă”, apărat de semnul bourului, populat cu cirezi și turme și prisosind de „vipturi” - cântat și de Stihurile la luminatul herb a Țărâi
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
vin, „aburit și șumăn”, aduce cu cea a Dabijei vodă, iar modalitatea, bonom-caricaturală, anunță ceva din farmecul de mai târziu al portretului craiului „cu barba-n noduri” din poemul eminescian Călin (File din poveste). „Gadinile” unui bestiar fabulos, vasiliscul și inorogul, „leul și zmăul”, chiți, bouri și coluni, vipere și aspide, cerbi, iepuri și „hulpi”, revin adesea în simbolistica psalmilor lui D. - care încearcă, în câteva rânduri, s-o descifreze, cu stângăcie, pentru cititor - ca reprezentări alegorice, într-o viziune căreia
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
excentrică” a manierismului, S. îl și delimitează de ea: limbajul ezoteric al Istoriei ieroglifice este o replică literară, nu un exercițiu erudit, un semn al neconcordanței spirituale cu realitatea, dar și al nepotrivirii universului fictiv creat cu superioritatea ideală a Inorogului. În consecință, Istoria ieroglifică poate fi considerat un roman autobiografic polemic, „născut din fantezia unui om care gustase puterea, era frustrat de ea și o dorea încă”. Se evidențiază, de asemenea, spiritul și ideile iluministe în textul scris de Cantemir
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
Un capitol aparte este dedicat construcției narative, urmărindu-se consecințele alegoriei în redimensionarea subiectivă a evenimentelor și în modificarea ordinii narative. Referitor la tipul de povestire, S. crede că poate fi definit prin „intriga apologetică”, dictată de existența ideală a Inorogului, și demonstrează că romanul este conceput ca o dezbatere reprezentată, nu relatată, cu evoluție alternativă a grupurilor de personaje și a Inorogului, veriga de legătură între ele. Sunt studiate nuanțat procedeele narative (discursurile și scrisorile fictive, visul, speculația filosofică, povestea
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
la tipul de povestire, S. crede că poate fi definit prin „intriga apologetică”, dictată de existența ideală a Inorogului, și demonstrează că romanul este conceput ca o dezbatere reprezentată, nu relatată, cu evoluție alternativă a grupurilor de personaje și a Inorogului, veriga de legătură între ele. Sunt studiate nuanțat procedeele narative (discursurile și scrisorile fictive, visul, speculația filosofică, povestea didactică, maxima). Capitolul final interpretează sensul global al Istoriei ieroglifice prin portretul Inorogului, simbol al geniului condamnat a trăi printre oameni care
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
cu evoluție alternativă a grupurilor de personaje și a Inorogului, veriga de legătură între ele. Sunt studiate nuanțat procedeele narative (discursurile și scrisorile fictive, visul, speculația filosofică, povestea didactică, maxima). Capitolul final interpretează sensul global al Istoriei ieroglifice prin portretul Inorogului, simbol al geniului condamnat a trăi printre oameni care îi sunt inferiori moral și spiritual. Realizând o foarte documentată incursiune în difuzarea mitului inorogului de la Renaștere la manierism, S. punctează din nou originalitatea lui Dimitrie Cantemir. Alt studiu, Ipostaze ale
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
visul, speculația filosofică, povestea didactică, maxima). Capitolul final interpretează sensul global al Istoriei ieroglifice prin portretul Inorogului, simbol al geniului condamnat a trăi printre oameni care îi sunt inferiori moral și spiritual. Realizând o foarte documentată incursiune în difuzarea mitului inorogului de la Renaștere la manierism, S. punctează din nou originalitatea lui Dimitrie Cantemir. Alt studiu, Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu (1982), descoperă rebeliunea ca stare poetică fundamentală la cei doi poeți și prezintă modelul a două fețe ale
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
Cochetăria cu fulgerul”, ST, 1996, 3; Geo Galetaru, „Ascultând ceasornicul în baie”, PSS, 1998, 100; Bitte- Chiș-Sârbu, Dicț. scriit. Caraș, 235-237; Adrian Alui Gheorghe, „Neputința de a închide cercul”, CL, 1999, 10; Ruja, Parte, II, 207-208; Ionel Bota, Visul și Inorogul (Eseu asupra poeziei lui Nicolae Sârbu), Reșița, 2000; Vasile C. Ioniță, Omul, piatra, poezia, „Reflex”, 2002, 1-3; Alex Ștefănescu, Ceva care seamănă cu literatura, București, 2002, 20-21. O.D.
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
richardiană” despre debutul lui U. Vindecările indicau preferința pentru microcălătoria în lucruri, în miezul strâmt și tainic al seminței, către o „margine a cărnii împrejur înflorită” ori în ochiul fecundat de lacrimă: „Ochiul rugatul de var/ sub nufăr orbește cândva/ inorog de petale/ lacrima”. Pretutindeni e o lume filtrată, ca la Blaga, în care stările și imaginile ating eul doar vămuite de șoapte, stropi, semințe, frunze, „așchii de sânge”, pleoape ș.a. Ceea ce conferă soliditate acestei lumi de senzații întretăiate de cugetare
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]