313 matches
-
mistui în apă. Cu excepția sublimei „sărituri“ - o mișcare pe care o vom descrie altundeva - acest plonjon al aripilor cozii de balenă oferă poate cel mai frumos spectacol din întreaga natură însuflețită. Uriașa coadă pare să se smulgă spasmodic din adîncurile insondabile, pentru a cuceri înălțimile cerului. Așa mi l-am închipuit, în visele mele, pe maiestuosul Satan întinzîndu-și din marea de flăcări a iadului colosala gheară chinuită. Dar cînd privești asemenea scene, totul depinde de starea sufletească în care te afli
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tragicul strigăt omenesc care țâșnește din adâncul muțeniei, dar și puritatea pe care o închide, fără s-o poată strivi în idealitatea ei, cenușiul pustiului existențial, al orizontului fără de zări. Totul în acel spectacol era o tăcere vorbitoare, glosând despre insondabilul suflet omenesc, cu meandrele și sfâșierile sale nevindecabile, totul era construit oximoronic, de la evoluția personajelor până la costumele și pietrișul de un alb strălucitor pe care era construit spațiul de joc. Totul era un discurs scenic despre om "O, cât de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
astfel de cazuri, în acord cu legislația noastră, poliția și oamenii legii nu mai au nici o putere, trebuie să se retragă. Dacă vorbim despre intervențiile profesioniștilor, în fața acestor bariere ridicate chiar de victimă, ei se simt neputincioși, căzând într un insondabil proces paralel. Neputința victimei și sentimentul că nimic nu poate fi făcut pentru a-i schimba cu adevărat situația transgresează barierele sociale dintre profesionist și beneficiar și declanșează la profesioniști același sentiment de oboseală și neputință. 1.7.7. Statistici
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
stenică, de-altădată, care aștepta și ea, dar ne aștepta voioasă pe noi toți, ultimii mohicani, să-i călcăm pragul, pe Petru Rareș, la numărul 11. Acolo unde, chiar și după ce-și închisese aburita locantă La un prieten (motive insondabile!), odăile pînă-n veranda din care puteai cuprinde, dintr-o ochire, depărtările de basm ale Buciumului și Galatei ne așteptau cu îndestulatele lor mese. Sfîntul Dumitru debuta cu telefonul patronului, care, săltîndu-ne din somnul cu vise moroncite, ne avertiza, imperios, că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
arenă spre care fug acum loc singular prin amploarea emoției și prin urmările ei, neclare, asupra lucrului de atelier. Cît anume din defularea marcării golului decisiv se transferă dincoace, între virginele pînze? Greu de explicat. Prefer să las totul în insondabila zonă a subconștientului. Acolo unde se află și celălalt transfer de energii, declanșat de așezarea, de-o viață, în fotoliul Filarmonicii. Ce indescriptibil comprimat emoțional s-a consumat recent, într-o inegalabilă vineri, cînd părăsind stadionul, unde zece mii de oameni
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui Dumnezeu), nici Duhul, ca o suflare ce se risipește, ci gura (trebuie înțeleasă) într-un chip vrednic de Dumnezeu și Duhul ca ființă vie, dătătoare de sfințenie. În felul acesta se exprimă intimitatea (cu celelalte persoane) și se păstrează insondabil modul provenienței (Sale). (Duhul) se mai zice și Duh al lui Hristos, pentru că este legat ființial de El”. (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. XVIII, în PSB, vol. 12, p. 60-61) „Că noi nu numim pe Duhul Sfânt
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
precum marea țărmurile : retrăgîndu-se. Nu este vorba despre o mișcare limitativă, prin care Dumnezeu se strînge puțin ca să facă loc și operei sale. Contracția înseamnă aici efectiv concentrare: Dumnezeu se cufundă în propriul lui abis, se retrage în misterul lui insondabil, în infinitul lui, dezgolind în urma sa fîșia marginală a lumii. Contracția divină (țimțum) din Cabala, kenoza christică, cele șaptezeci de mii de văluri de lumină și întuneric pe care Allah le pune între sine și creație pentru a nu o
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
omul. Actul creator este un act al voinței divine, al libertății divine de alegere. Or, gîndindu-și propria libertate prin imitatio Dei, omul ia în primul rînd ca referință actul care l-a zămislit, libertatea Creatorului, nu infinitatea interioară, absolută și insondabilă, a lui Dumnezeu în misterul său ultim. în arhitectura tradițională a ființei umane, voința ocupă totuși un loc secund, de mijloc între intelect și rațiune, pe de o parte, și facultățile sensibile și de acțiune, pe de alta. Or, fiind
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
atotcuprinzător al transcendenței și imposibilul ei exterior. Pentru a da seamă de acest paradoxal exterior, gîndirea greacă, cea creștină, cea ebraică au tematizat, într-un fel sau altul, creația pornind de la o mișcare de retragere a divinului către abisul lui insondabil. în chiar interiorul lui, absolutul lasă astfel spațiu pentru un altceva, dă suport arhetipal pentru realitatea relativă a alterității, a creației, a lumii. în dialogul platonician care îi poartă numele, Parmenide începe prin a considera în mod absolut Unul absolut
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
SOI „cel veșnic”; ASM „Stăpânul” (cu notă: „O traducere a cuvântului arab œamad ce înglobează mai multe sensuri, din care reiese ideea de superioritate absolută”); GG „Absolutul” (cu notă: „atribut al lui Dumnezeu interpretat în mai multe moduri: Absolutul, Impenetrabilul, Insondabilul, Eternul, Totul, Infinitul etc.”); Marr „Sempiternus”; RB „le Seul”; DM „l’Impénétrable”; YA „the Eternal, Absolute”; Arb „the Everlasting Refuge”. Apare o singură dată, la v. 112, 2. Sensul lui nu a putut fi stabilit cu certitudine, după cum se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
gesturi ample, a poemelor anterioare: „Studiul profund al melancoliei / cere o masă de brad și / un câine roșu trebuie / să latre pe o mare neagră”. Poetul se retrage din lume și își concentrează atenția asupra muzicii îndepărtate, provenind din adâncimile insondabile ale sufletului: „Fericit este sufletul meu / scufundat în tăcere și așteptare / stau singur și ascult amurgul / cucerindu-mă ca pe o cetate părăsită”. Cele două tonalități dominante din primele cărți de poezie ale lui L. - una debordantă, amplă, hiperbolică, cealaltă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
precum în cazul impresionismului, prin descompunerea obiectului în componente ale luminii, dizolvându-i contururile. În cazul simboliștilor, nu atât diviziunea culorii sau efectele de lumină contează, cât faptul că pictura devine expresia unei état d'âme, a unor stări intraductibile, insondabile, ineluctabile; în plus, simbolismul este o artă a simbolurilor incarnate. Simbolismul s-ar cantona altfel sub aspect formal în imprecis, pe când decadentismul urmează o logică narativă, pornind de la nivelul reprezentării realiste, prin a distruge ordinea compoziției în fragmente independente. Recuperarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
erotism funest. Interesantă este expresia de devitalizare pe care o degajă chipul ei, privirea nu exprimă tristețe, cât ceva mortificat, așa cum buzele întredeschise nu exprimă imediat senzualitate, ci în lipsa articulației discursive, ceva litificat. Feminitatea nu mai poate fi devoalată, devine insondabilă, element de atracție și repulsie pe care se fondează nesiguranța, anxietatea. Acest bust are ceva statuar, reificat. Din fundalul de cărămiziu-ocru este eliminat complet orice detaliu, ca și cum Loghi ar vrea să ne ofere un portret în efigie. În Prințesa Bizantină
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]