368,017 matches
-
trădează neapărat - cum susține un grup de intelectuali - o viziune legionară asupra politicii externe a României. Cum, în România postcomunistă, distanțele dintre extrema stângă și extrema dreaptă aproape au dispărut, cred că trebuie să punem în evidență specificul de primă instanță al luărilor de poziție, și nu posibilele lor conotații de planul al doilea. Or, în cazul de față, e limpede că avem de-a face cu afirmarea unor puncte de vedere menite să destabilizeze însăși ordinea politică existentă în urma ultimelor
Cât de "ușoară" e limba română? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10552_a_11877]
-
și au rămas niște falsuri, întrucât procesul revistei Facla - social-democrată de certă orientare anarhistă - cu Regele Carol I nu a avut loc niciodată și deci nici sentința de condamnare a celor patru făclieri nu a fost pronunțată niciodată de nici-o instanță judecătorească din București sau din "vechiul regat" al României. Părându-mi-se că, totuși, nu se cuvine să presupun, oricât de oportuniști și oricât de sinceri în ignoranța lor vor fi fost cei trei, că vreunul din ei, implicându-se
Un proces care nu a avut loc decât pe hârtie by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/10537_a_11862]
-
victimă a firii "întortocheată și fantasmatică, imaginativă până la delir și vagantă, paranoic de curioasă și de bănuitoare, versatilă, glisantă, inextricabilă, persecutată de scenarii apocaliptice". Reciproca este valabilă pentru că Cesar personajul este un narator secundar care-și înregistrează scenariile, experiențele. Ambiguizarea instanței narative este evidentă, vocea narativă aparține simultan unuia și aceluiași autor. Autorul real complică dilema întrebându-se: "Dar cine este autorul? Eu, autorul (sau el, autorul...) am început cartea compunând un personaj care este prins într-un elan narativ delirant
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
și se transformă în altceva, repetat peste voința sa? (...) Cine este așadar autorul? întrebare complicată, la care nu am priceperea să răspund: autorul - un eu difuz, cu mari probleme identitare, probabil indefinibil..." Rezultă astfel suprapunerea în roman a mai multor instanțe narative, începând cu autorul real, până la autorii "simulați", naratori omodiegetici, integrați universului ficțional din care relatează: Cesar autorul resimte scrisul ca refulare într-un spațiu compensatoriu, ca evadare din banalul cotidian, în timp ce Cesar-personajul nu se poate sustrage scrisului, scrisul este
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
în același fel de către Dumnezeu. De aici, din această pildă a unei inegalități de tip moral, (să nu vă imaginați că aș vrea să reinventez comunismul!), mai întâi mâhnirea, apoi frământarea (în ziua de astăzi, frustrarea etc.), si, în ultimă instanță, omorul. Prima crimă din istoria omului și, cred eu, prima cădere din îndumnezeire, cădere ce stă sub semnul întrebării lui Dumnezeu către Cain: ,,unde este fratele tău Abel?”. Cu alte cuvinte, într-un plan mai pământean, unde este aproapele tău
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
legătură apropiată și corespondență cu ele și sfătuindu-ne reciproc. Pentru un „macho mân”, aceasta nu este de natură să-l avantajeze, fiind probabil o dovadă că nu a putut inspiră pasiuni puternice, ci doar prietenii trainice, ceea ce în ultimă instanță este cu mult mai mult. Concluzia pe care aș vrea să o desprindă din cele de mai sus cei interesați este că fără a-ți atrage înțelegerea și cooperarea oamenilor apropiați și a personalităților este greu să răzbați, mai ales
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
Pacific, l-au ridicat în timp, drept buclă cosmică pentru odihnă și admirație”. Pământul dintre două oceane, op. cît. p. 340). Oricum, coliziunea din structura sufletească nu se vindecă, se petrece doar o atingere anteică a existenței. Reflecția, în primă instanță, cedează din prerogativele sale în favoarea experienței. Principiul atât de drag profesorului, preluat de la eminescologul George Munteanu, văzând și făcând, se încarcă de substanță și-i devine un mobil important în actul de creație. Marian Barbu, ieșit din sine datorită coliziunii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
ca eu psihologic, cît mai ales ca sursă discursivă, și asupra discursului care, atîta vreme cît se produce, îi confirmă existența în act. Dacă autoficțiunea mizează pe o estetică a autenticității, aceasta se manifestă mai degrabă ca pragmatică. 4) o instanță enunțiativă care se referă permanent la ea însăși, incapabilă să se atașeze defintiv de o reprezentare și condamnată la statutul de semnificant. La întrebarea eului autoficționalist "cine sînt eu?", tocmai imprimarea pe pagină a întrebării constituie răspunsul. Eul acesta nu
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
plăcere ai cumpărătorilor de toate vârstele (de la puberul timid cu fața plină de coșuri la pensionarul indignat în public și satisfăcut în particular) indicau nu atât o pervertire generală, cât o regularizare a debitului psiho-social. Această pornografie cinstită, de primă instanță, fără alte pretenții decât aceea de a satisface un public cât mai larg, se vede în prezent concurată de către o descendentă cu ifose ce ar vrea să uite de trunchiul de care aparține. este una "cu ștaif", căutând să confere
Noua pornografie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10596_a_11921]
-
Pânzele eterofonice diafane sunt comparabile cu adevărate sufluri vitale, suprasensibile. Ascuțit ca o lamă de fierăstrău, sunetul corzilor (simbol al purificării de sine) încheie momentul într-o notă de maximă spiritualizare. E ca și când am fi conectați direct la însuși limbajul Instanțelor cerești. Adevărul sentențios conținut în Stihirile glasurilor (partea a 4-a) e impus de sonoritatea terifiantă a alămurilor și de accentele declamatorii ale vocilor, subliniind profetic ideea deșertăciunii oricărei măriri și a toate cele omenești. Stihirile glasurilor sunt urmate de
Un recviem românesc by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/10625_a_11950]
-
în același fel de către Dumnezeu. De aici, din această pildă a unei inegalități de tip moral, (să nu vă imaginați că aș vrea să reinventez comunismul!), mai întâi mâhnirea, apoi frământarea (în ziua de astăzi, frustrarea etc.), si, în ultimă instanță, omorul. Prima crimă din istoria omului și, cred eu, prima cădere din îndumnezeire, cădere ce stă sub semnul întrebării lui Dumnezeu către Cain: ,,unde este fratele tău Abel?”. Cu alte cuvinte, într-un plan mai pământean, unde este aproapele tău
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
legătură apropiată și corespondență cu ele și sfătuindu-ne reciproc. Pentru un „macho mân”, aceasta nu este de natură să-l avantajeze, fiind probabil o dovadă că nu a putut inspiră pasiuni puternice, ci doar prietenii trainice, ceea ce în ultimă instanță este cu mult mai mult. Concluzia pe care aș vrea să o desprindă din cele de mai sus cei interesați este că fără a-ți atrage înțelegerea și cooperarea oamenilor apropiați și a personalităților este greu să răzbați, mai ales
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
Pacific, l-au ridicat în timp, drept buclă cosmică pentru odihnă și admirație”. Pământul dintre două oceane, op. cît. p. 340). Oricum, coliziunea din structura sufletească nu se vindecă, se petrece doar o atingere anteică a existenței. Reflecția, în primă instanță, cedează din prerogativele sale în favoarea experienței. Principiul atât de drag profesorului, preluat de la eminescologul George Munteanu, văzând și făcând, se încarcă de substanță și-i devine un mobil important în actul de creație. Marian Barbu, ieșit din sine datorită coliziunii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
punem aceleași întrebări despre caracterul său literar, originalitatea și consecvența sa, pe care ni le punem în fața oricărui autor mare. Ne întrebăm, care este esența lui, ce îl distinge de alți autori ai aceleiași perioade sau ulterioare și, în ultimă instanță, cea mai dificilă întrebare, de ce este important sau interesant pentru noi acum? Sfântul Grigorie este un bun exemplu al modului în care un creștin dotat, care este și un reprezentant al epocii sale, a răspuns la provocări atât particulare, doctrinare
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
metafora albului sau strălucirii. Dar odată ce păcatul i-a corupt frumusețea originară, sufletul dezvoltă o calitate urâtă, exprimată prin metafora întunecimii. Din moment ce păcatul și tentația pândesc întotdeauna în apropierea creației originare a lui Dumnezeu, urâțenia trebuie să aibă, în ultimă instanță, o origine demonică, deși acest postulat ridică problema originii diavolului. Oricum, întunecimea, pentru Sfântul Grigorie, este antitetică frumuseții. Mai mult, autorul sfânt consideră această calitate a negrului nenaturală, din moment ce sufletele, la origine, au fost „aurite” sau strălucitoare, iar mântuirea lor
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
prin cuvintele și acțiunile persoanei în cauză; de aici, termenul „logo-phasis”, vorbirea Cuvântului<footnote Această temă a fost dezvoltată judicios de Martin Laird, în „Apophasis și logophasis in Gregory of Nisa”, Studia Patristica, 37, 2001, p. 126-132. footnote>. În această instanță, mireasa aflată la zenitul înălțării apofatice, în care a renunțat la concepte, imagini și orice mod de cunoaștere, afișează, paradoxal, un discurs transformat. Această transformare nu este percepută în ceea ce are de spus, ci în efectele pe care discursul său
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
modul în care primele cincisprezece capitole ale lucrării prezintă o perspectivă dinamică, ascendentă a creației. Baza „perspectivei ascendente” a Sfântului Grigorie, susține Behr, „o constituie dorința (ἔφεσις) pe care o au toate lucrurile pentru bun și frumos și, în ultimă instanță, pentru Dumnezeu Însuși”<footnote „The Rational Animal: A Reareading of Gregory of Nyssa’s De hominis opificio”, în Journal of Early Christian Studies, 7, 1999, p. 232. footnote>. Departe de a deturna căutarea lui Dumnezeu, dorința este instinctul de întoarcere
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
De vita Moysis, Sfântul Grigorie explică faptul că sufletul poate dispera uneori, pentru că nu poate să-L vadă pe Dumnezeu așa cum și-ar dori<footnote Viața lui Moise, II, 220; cf. Kathryn Rombs, op. cit., p. 292. footnote>. Dar, în ultimă instanță, este bine și drept ca Dumnezeu să rămână etern ascuns sufletului. Sfântul Grigorie scrie: „Vederea adevărată a lui Dumnezeu constă în aceasta, ca acel care își înalță privirea spre Dumnezeu să nu înceteze niciodată în această dorință. Pentru că spune (Dumnezeu
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
a materiei, spre a trece, tot împreună, într-o existență necircumstanțiată. Din această relație specială cu pictura, cu pictura înțeleasă ca act ceremonial și ca formă de restaurație a echilibrului și a ordinii raționale a lumii sensibile, derivă, în ultimă instanță, și preocuparea exclusivă a artistului pentru momentul creației, al elaborării, și într-o măsură extrem de mică pentru spectacolul expunerii și pentru ieșirea în public. Deși interesat de tot ceea ce ochiul poate să absoarbă, de la accentul de culoare întîmplător la forma
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
care binecunoscuta aventură a lui Odiseu s-a consumat în toate etapele ei: plecarea, războiul din Troia, peregrinarea pe mare (secvențele cu Polifem, Circe, Calipso, Nausicaa, sirenele, coborîrea în Infern) și reîntoarcerea în Itaca (proba arcului, pedepsirea pretendenților). Acestei ultime instanțe îi este rezervată o funcție importantă în structura romanului: delimitarea ficțiunii de viață (mai exact a două nivele distincte de ficționalizare). În cuvintele naratoarei, întoarcerea lui Odiseu marchează sfîrșitul poveștii făcute cu cuvinte, în care intervin personajele de epopee și
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
își vede destrămată propria identitate, pentru că vrea să descopere adevărul și să-și regăsească ,identitatea pierdută în epopei și hexametri". Cu aceste expectative, Odiseu întreprinde cea de a doua aventură, care este o ratată autoimitație, o ,parodie a celeilalte". Reapar instanțe din călătoria anterioară (Circe, sirenele, Calipso, reîntoarcerea în Itaca), dar într-o variantă răsturnată, care include întreaga scală a degradării pînă la dispariție, de la derizoriu la atrocitatea extremă. Aventura mitică nu mai poate fi repetată, întrucît circumstanțele și eroul însuși
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
și anihilat de o insuportabilă și penibilă durere de măsea, Odiseu își trăiește noua aventură din perspectiva dezeroizată a celui ce contemplă propria fantomă, pentru ca în cele din urmă să-și piardă definitiv identitatea eroică odată cu memoria. Pentru scriitorul spaniol, instanța fundamentală a aventurii odiseice este aceea a peregrinării pe mare, ceea ce presupune abandonarea femeilor. Marea e adevărata și singura iubită a lui Odiseu. Spațiul recuperării identității eroului este marea ca reprezentare a infinitului și a eternului, și nu Itaca. În
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
a peregrinării pe mare, ceea ce presupune abandonarea femeilor. Marea e adevărata și singura iubită a lui Odiseu. Spațiul recuperării identității eroului este marea ca reprezentare a infinitului și a eternului, și nu Itaca. În aventura odiseică imaginată de David Torres, instanța întoarcerii confirmă nu identitatea și calitatea eroică, ci degradarea și spulberarea prestigiului mitic. Eroul revine în Itaca printre barzii din întreaga Eladă care se prezintă la concursul organizat de Telemah. Odiseu este ,naufragiatul" indiferent și absent, cerșetorul cu chelie și
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
din apa Lethei, nu mai are nici o amintire, nici un trecut în spatele său. Încrucișarea privirilor nu-l ajută pe Odiseu să-și recunoască fiul și nici soția, în vreme ce Penelopa, descoperind că nu-l mai iubește, trăiește în tăcere momentul eliberării sale. Instanța ultimă a aventurii, reîntoarcera lui Odiseu, apare acum ca accidentală și iluzorie, în așa măsură încît, pierzîndu-și semnificația, desăvîrșește fisurarea mitului. Într-un anume sens, ea nici nu s-a produs și Odiseu, așa cum observă Penelopa, nu s-a întors
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
apare. Și aceasta fiindcă nu doar rochia albastră pe care o îmbracă "eroul" devine tot mai strâmtă și îi intră în carne, mutilând-o. Și formula destul de stranie a manierismului expresionist e o asemenea haină, improprie, inadecvată, caraghioasă în ultimă instanță, pe care tânărul și talentatul poet ar trebui s-o dezbrace.
O rochie strâmtă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10100_a_11425]