328 matches
-
a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia. În timpul intervenției forței expediționare, trupele terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste succese au fost posibile și datorită faptului că efortul militar otoman era concentrat aproape exclusiv pentru respingerea invaziei trupelor Imperiului Rus din Bulgaria. Între timp, reprezentanții guvernelor europene
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
pe 10 iulie 2006. Responsabilitatea pentru moartea sa este încă subiect de controverse. FSB susține că serviciul federal l-a asasinat, cecenii susțin că a murit din cauza unei explozii accidentale, iar americanii cred că a fost ucis de un grup insurgent rival. s-a născut în satul Dișne-Vedeno, lângă Vedeno, în sud-estul Ceceniei, din părinți care făceau parte din clanul ("teipul") Benoi. Conform lui Ghenadi Troșev, Basaev ar fi avut strămoși îndepărtați de origine rusă. Basaev a fost botezat după Imam
Șamil Basaev () [Corola-website/Science/324922_a_326251]
-
oferit un ajutor neprețuit în aceste lupte”. Basaev ar fi fost chiar unul dintre ultimii luptători care au părăsit orașul Șușa înaintea căderii acestuia în mâinile armenilor, pe 9 mai 1992. Basaev a declarat ulterior că, în toată cariera sa insurgent, el și batalionul său au pierdut o singură dată, iar acea înfrângere a avut loc în Karabah, în luptele împotriva trupelor Dașnak”. Ulterior a afirmat că și-a retras mujahedinii din război deoarece acesta părea mai degrabă unul naționalist decât
Șamil Basaev () [Corola-website/Science/324922_a_326251]
-
pentru o perioadă și să reocupe poziția de forță majoră în sudul Italiei. Îndată după numirea sa în funcția de catepan de către împăratul Vasile al II-lea al Bizanțului în decembrie 1017, a adresat solicitarea de a primi întăriri împotriva insurgenților longobarzi conduși de Melus din Bari și a susținătorilor normanzi ai acestuia. Cererea a fost îndeplinită, prin trimiterea de la Constantinopol a unui detașament de elită din garda varegilor. Confruntarea dintre cele două armate a avut loc pe râul Ofanto, în
Vasile Boioannes () [Corola-website/Science/324458_a_325787]
-
rusesc, rănind cel puțin 11 civili; două zile mai târziu, bombardiere rusești Su-24 au lansat bombe cu fragmentație asupra satului Elistanji, ucigând 35 de oameni. Pe 10 octombrie 1999, Mashadov a lansat un plan de pace propunând reprimarea liderilor rebeli insurgenți. Oferta a fost refuzată de partea rusă. El a apelat și la NATO pentru a ajuta la oprirea luptelor dintre forțele lui și trupele rusești, însă fără rezultat. Pe 12 octombrie 1999, trupele ruse au forțat Terekul și au început
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
cecen Ramzan Kadîrov, anunțul însemna că războiul s-a terminat cu victoria forțelor pro-ruse. Totuși, în timp ce Cecenia a fost în general stabilizată, au continuat ciocniri locale cu militanții în regiunile învecinate Daghestan și Ingușetia. Între iunie 2000 și septembrie 2004, insurgenții ceceni au adăugat între tacticile lor și atentatele sinucigașe. În această perioadă, au avut loc 23 de atentate în și în afara Ceceniei. Țintele atentatorilor sinucigași ceceni variau în funcție de circumstanțele atentatelor, majoritatea atacând obiective militare sau guvernamentale. Ambele tabere au comis
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
la regiunea Plovdiv, Macedonia, precum și la Sliven. Revolta a fost zdrobită brutal de către otomani, care au adus trupele neregulate otomane din afara zonei. Multe sate au fost jefuite și aproximativ douăsprezece mii de oameni au fost masacrați, majoritatea lor în orașele insurgente Batak, Perushtitza și Bratzigovo și în zona Plovdivului. Masacrele au stârnit o reacție publică de amploare condusă de liberalii europeni, cum ar fi William Ewart Gladstone, care a lansat o campanie vizavi de "ororile bulgare". Campania a fost susținută de
Redeșteptarea națională a bulgarilor () [Corola-website/Science/323314_a_324643]
-
trebuiau să insiste cu moderație și amiciție asupra faptului că puterile semnatare se simțeau obligate să impună prin forță un armistițiu. Anexele D, E și F au fost adresate amiralilor forțelor navale ale puterilor semnatare, care trebuiau să prezinte tratatul insurgenților greci. Dacă elenii acceptau medierea, amiralii trebuiau „să ia cele mai eficiente și rapide măsuri pentru încetarea ostilităților și vărsărilor de sânge” (Anexa D). în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să accepte prevederile tratatului, (amiralii urmau să
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Insurgenții au continuat să păstreze controlul asupra unor puncte fortificate plasate strategic (Tripolitza și Mystras) și a unei bunei părți a Peninsulei Mani. Principala cauză a eșecului expediției a fost subestimiarea de către liderii ruși a forței turcilor si supraestimarea puterii insurgenților gerci. Insurgenții, în ciuda efectivelor numeroase pe care le-au mobilizat, au fost prost înarmați și organizați. Armata rusă nu a reușit să organizeze aprovizionarea insurgenților greci cu arme, muniție și nu a putut să asigure pregătirea lor militară. Mai mult
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
a eșecului expediției a fost subestimiarea de către liderii ruși a forței turcilor si supraestimarea puterii insurgenților gerci. Insurgenții, în ciuda efectivelor numeroase pe care le-au mobilizat, au fost prost înarmați și organizați. Armata rusă nu a reușit să organizeze aprovizionarea insurgenților greci cu arme, muniție și nu a putut să asigure pregătirea lor militară. Mai mult, comandanții ruși nu au fost capabili să-și folosească în mod eficient forțele. În loc să sprijine forțele rebelilor care acționau în interiorul Moreei, trupele ruse și rebelii
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
Klefți (în limba greacă: κλέφτης, pl. κλέφτες - "kleftis", "kleftes", cuvânt care însemna la origini „brigand”) erau insurgenți antiotomani din regiunile muntoase și rurale ale Greciei Otomane. Ei erau descendenții grecilor care se retrăseseeră în munți în timpul secolului al XV-lea pentru ca să scape de opresiunea otomană. Ei s-au aflat într-o continuă stare de război cu autoritățile
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
întâmpinat pe francezi ca pe niște eliberatori. În schimb, francezii au trebuit să facă față unei rezistențe puternice atunci când au intrat în Siria. Francezii au avut nevoie de trei ani pentru ca să câștige controlul asupra teritoriului sirian și să înfrângă mișcările insurgente. După încheierea Conferinței de la San Remo și înfrângerea efemerei monarhii siriene, generalul francez Henri Gouraud a împărțit Siria în șase state: Damasc, Aleppo, Alewit, Jabal Druze, Hatay (Alexandretta) și Libanul Mare (care avea să devină Libanul zilelor noastre). În 1922
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Chopin, un compozitor măreț al secolului, a folosit istoria tragică a națiunii sale ca o sursă de inspirație. Timp de mai multe decenii, mișcarea națională poloneza a dat prioritate restabilirii imediate a independenței printr-o serie de rebeliuni armate. Grupările insurgente au apărut în parincipal în zona rusească a împărțirii de est, din care aproximativ trei sferturi fusese teritoriu polonez. Dupa Congresul de la Viena, Rusia și-a organizat terenurile sale poloneze într-un Congres Polonez, acordându-le o constituție liberală, cu
Istoria Poloniei (1795-1918) () [Corola-website/Science/330745_a_332074]
-
anihilare a rezistenței din Cirenaica care prevedea: relocarea în lagărele din zona de coastă a circa 100.000 de libieni originari din Jebel Akhdar, închiderea frontierei libiano-egiptene între zona litorală și localitatea Giarabub, prevenirea oricărui sprijin asigurat din exterior forțelor insurgente, precum și de populația locală. Măsurile respective au diminuat capacitatea de rezistență a forțelor pro-Senussi, rebelii fiind lipsiți de sprijin și de capacitatea de a-și reface forțele. Mai mult, italienii au beneficiat de susținerea unor informatori din interiorul insurgenților și
Omar Mukhtar () [Corola-website/Science/330921_a_332250]
-
grațiat soldații dezertori dacă ar susține campania militară al lui Giuseppe Garibaldiîmpotriva Casei de Bourbon (Expediția celor O Mie), pentru a unifica Italia. Crocco, sperând într-o amnistie pentru crimele sale, aderează la mișcările liberale din 1860 și se unește insurgenților lucani și armatei garibaldine (17 august 1860) urmându-l pe Garibaldi până la intrarea în Napoli. Se luptă ca plutonier în Santa Maria Capua Verde , iar apoi în celebra bătălie din Volturno. Conform mărturiilor revoluționarilor acelui timp, Crocco și-a îndeplinit
Carmine Crocco () [Corola-website/Science/330338_a_331667]
-
unor regiuni (Pogórze Przemyskie, Bieszczady și Beskid Niski). Relocarea populației de origine ucraineană a schimbat în mod radical situația forțelor rebele UPA, care au fost lipsite de sprijinul material și uman necesar continuării luptei cu autoritățile comuniste. În ciuda acestui fapt, insurgenții ucraineni au continuat lupta cu autoritățile poloneze pentru o perioadă de timp. Unii dintre rebeli au reușit să fugă în străinătate, în special în [[Germania de Vest]] și [[SUA]]. Deportările au avut loc în trei faze distincte. Prima fază a
Operațiunea Vistula () [Corola-website/Science/329209_a_330538]
-
căror idealuri au inclus îmbunătățirea situației țăranilor.[ 17] În schimb, cei mai mulți țărani aveau încredere în oficialitățile austriece, dintre care unii au promis țăranilor că vor pune capăt iobăgiei și vor fi plătiți pentru participarea lor la lupta care viza desființarea insurgenților nobili polonezi. [9] Se estimează că aproximativ 1.000 - 2.000 nobili polonezi care au sprijinit revolta au murit în conflict. Potrivit lui Lerski, Dembowski a fost arestat și executat de către austrieci. Alții, cum ar fi Nance, Davies și Zamoyski explică
Revolta din Cracovia () [Corola-website/Science/329301_a_330630]
-
ciclu îl provoacă și îl ilustrează. Poate că nici un poet al generației sale nu a reușit să evidențieze cu atâta spor și să exploreze cu atâta interes filonul oboselii, ‘strategiile însingurării' și ‘interioarele nebune' ca acest Ioan Moldovan, răbdător și insurgent, calm și provocator, înțelept și convingător. Atât de convingător încât poate stârni în același poem, în același vers, sentimente contrare, cu aerul cel mai firesc, de prestidigitator al verbului. În urzeala tare a scrisului său lamentația și ironia, resemnarea și
Ioan Moldovan (scriitor) () [Corola-website/Science/333451_a_334780]
-
de nisip începută subit face ca elicopterul să se prăbușească în deșert. Povestea se întoarce la început. Walker, Adams și Lugo traversează zidul de nisip al Dubaiului pe jos. Ei se întâlnesc cu un grup de supraviețuitori ostili înarmați, supranumiți „insurgenții”, care au capturat o parte din Batalionul 33. Walker nu respectă ordinele primite și decide să afle ce s-a întâmplat cu orașul. Pe parcursul călătoriei lor, echipa aude o transmisie a lui Radioman (Jake Busey), un fost jurnalist, acum DJ
Spec Ops: The Line () [Corola-website/Science/335570_a_336899]
-
își manifestase fățiș simpatiile promonarhiste, a fost întemnițat în timpul terorii iacobine, dar a scăpat de ghilotinare. În 1795 a fost înrolat din nou în armata revoluționară fiind trimis la Brest sub comanda generalului Hoche. A luat parte la luptele împotriva insurgenților contrarevoluționari ("șuani") din Bretania. A demisionat din armată în 1796, revenind la Lons-le-Saunier, unde a trăit în condiții modeste. S-a manifestat ostil față de instaurarea imperiului, îndrăznind să-i scrie lui Napoleon: "Bonaparte, vous vous perdez, et ce qu'il
Rouget de Lisle () [Corola-website/Science/333062_a_334391]
-
cărui acțiune se petrece în timpul Revoluției Franceze. În acel roman, trupele revoluționare conduse de Gauvain (un aristocrat curajos și inteligent trecut de partea revoluționarilor) și Cimourdain (delegatul Comitetului Salvării Publice și un comisar politic de o implacabilitate iacobină) luptă cu insurgenții regaliști conduși de nemilosul marchiz de Lantenac (unchiul lui Gauvain). Pe măsură ce asediul se apropie de sfârșit și castelul este în flăcări, Lantenac încearcă să fugă, împreună cu ceilalți supraviețuitori, printr-un pasaj secret, dar se întoarce pentru a salva din foc
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
pot fi clasificate ca mine de teren, practic, termenul de "mină" este de obicei rezervat pentru dispozitive fabricate și concepute pentru a fi utilizate de către servicii militare recunoscute, în timp ce "IED" este folosit pentru dispozitive improvizate și asamblate de grupuri paramilitare, insurgente sau teroriste. Utilizarea minelor de teren este controversată din cauza potențialului lor de a fi arme folosite fără discernământ. Ele pot rămâne periculoase după mulți ani de la încheierea conflictului, afectând economia și civilii din multe națiuni în curs de dezvoltare. Convenția
Mină de teren () [Corola-website/Science/336080_a_337409]
-
Deși au plecat după terminarea războiului, la scurt timp după aceea, radicali albanezi din interiorul Macedoniei și din afara ei au luat armele, cerând autonomie sau independență pentru zonele din Republica Macedonia locuite de albanezi. Războiul civil dintre guvern și albanezii insurgenți a avut loc între martie și iunie 2001, mai mult în partea de nord și de vest a țării. Războiul s-a încheiat după intervenția forțelor NATO de monitorizare a armistițiului. În cadrul Acordului Ohrid, guvernul a fost de acord să
Istoria Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/336776_a_338105]
-
după negocieri ținute prin intermediul lui , generalului i s-a permis să se întoarcă la Varșovia, unde a sosit pe 10 noiembrie. În ziua următoare, Germania a semnat armistițiul și trupele germane din Varșovia au fost dezarmate, refuzând să tragă asupra insurgenților polonezi. Atât Consiliul de Regență cât și guvernul lui Daszyński au transferat toată autoritatea lui Piłsudski. Regența s-a autodizolvat trei zile mai târziu. Guvernatorul general german de la Varșovia, comandantul-șef al Polska Siła Zbrojna — (1 august 1915 - 11 noiembrie
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
două luni de încetare a focului în cadrul reuniunii ce a avut loc la mijlocul lunii mai. Întrte timp, se duceau negocieri și între guvernele Serbiei și Muntenegrului, care a condus la declarația de război dată Imperiului Otoman la 30 iunie 1876. Insurgenții herțegovineni au aderat la armata Muntenegrului și au contribuit la bătălia de la Vučji Do din 28 iulie 1876 si la cucerirea orașului Niksic în septembrie 1877. În anul 1878, armata muntenegreană a operat în zona litoralului, iar insurgenții în Herțegovina
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]