848 matches
-
face parte din procesul de obiectivare a identității lui. Astfel încât un bun cultural trimite, pe de o parte, la un act creator (care instituie) și, pe de alta, la o națiune (identitate). El se împarte în două tipuri, prin natură (intenționalitatea afectării) și prin destinație. Înscrierea bunului în patrimoniul național solicită din partea puterilor publice o atitudine de conservare. Sylvie Octobre (1999) se întreabă dacă meseria de conservator este sau nu o meserie de expert, dacă este îndeplinită mai mult în retorica
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
trebuie să se refere, în ultimă instanță, la acțiunea individuală, deși consecințele pot să nu reflecte intențiile individuale. Holismul trebuie distins de simpla acțiune colectivă, și aceasta privind la atribuția dinamicii de bază. Acțiunea colectivă este derivată din acțiunea și intenționalitatea individuală, deși ea nu o reflectă în mod necesar pe cea din urmă. Prin contrast, o abordare holistică vede dinamica întregului ca perpetuîndu-se de la sine. Dacă acestea sînt legile obiective pe baza cărora se poate deduce funcționarea părților sale, ca
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sistem nedemocratic, „puterea suverană” este un concept introdus de M. Foucault, referindu-se la puterea oficială: (managerii) marginalizează și Înăbușă modalitățile de discurs (de exprimare) care contrazic interesele limitate ale firmei, permit exprimarea doar a «discursuriloră care vin În Întâmpinarea intenționalității sale (cunoștințe etc.), făcând din discursul managerial dominant o putere strategică. Democratizarea negocierii și instituirii competențelor presupune libertatea alternanțelor de exprimare și practică a tuturor actorilor, asigurarea dreptului de a practica un discurs sau altul, de a accepta un comportament
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
de Învățământ superior. Responsabilitatea implementării reformelor se poate afla la diverse niveluri, inclusiv la cel al instituțiilor individuale. Procesul de Învățământ. Este ansamblul de acțiuni ce intervin În activitatea instructiv-educativă realizată În Învățământ. Procesul de Învățământ implică următoarele elemente constitutive: intenționalitate (scopul propus, idealul educației), agenți (educat, educator), conținut (materii de Însușit), condiții de organizare și desfășurare (baza tehnicomaterială a Învățământului, forme de organizare, metode, principii), conducere și evaluare. Logica didactică. Este o parte a logicii pedagogice, care studiază procesele fundamentale
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
Istoria evolutivă a omului a fost caracterizată de o creștere a creierului, care a făcut posibilă apariția conștiinței, atât celei primare, cât și a celei de ordin superior. La rândul ei, conștiința de ordin superior a favorizat nașterea limbajului, a intenționalității și a culturii. Cultura s-a manifestat prin știință, artă, morală și religie. În toate culturile umane și În toate timpurile, religia reprezintă cea mai Înaltă și universală expresie a capacității creative a omului. Universalitatea ei vine din faptul că
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
câteva ipoteze explicative. Cea dintâi Întrebare fundamentală pe care ne-o punem este următoarea: când și-a făcut apariția pentru prima oară religia În istoria omului? În Încercarea de a da un răspuns, putem relua analiza comparativă Între nivelurile de intenționalitate, pe de o parte, și dimensiunile creierului la vestigiile fosile, pe de altă parte. Ce ordin de intenționalitate trebuie să posede o credință religioasă pentru a se putea manifesta? În formele ei cele mai elementare religia presupune existența lumii diferite
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
apariția pentru prima oară religia În istoria omului? În Încercarea de a da un răspuns, putem relua analiza comparativă Între nivelurile de intenționalitate, pe de o parte, și dimensiunile creierului la vestigiile fosile, pe de altă parte. Ce ordin de intenționalitate trebuie să posede o credință religioasă pentru a se putea manifesta? În formele ei cele mai elementare religia presupune existența lumii diferite de cea În care trăim și pe care o percepem cu ajutorul simțurilor. Pentru ca acest lucru să poată fi
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
pentru a se putea manifesta? În formele ei cele mai elementare religia presupune existența lumii diferite de cea În care trăim și pe care o percepem cu ajutorul simțurilor. Pentru ca acest lucru să poată fi gândit, este necesară cel puțin o intenționalitate de ordinul al doilea pentru a participa la activitățile religioase. Trebuie să credem că există o lume paralelă, populată de ființe Înzestrate cu intenții ce pot fi modificate de rugăciunile noastre. Cu alte cuvinte [1] eu cred că există divinități
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
Dacă eu nu sunt În măsură să influențez În nici un fel intențiile acestor ființe, religia nu joacă nici un rol. 59 Dacă dorește să aibă o valoare reală, o religie trebuie să poată influența viitorul care ne este hărăzit. Însă o intenționalitate de ordinul al doilea nu este cu adevărat suficientă pentru a susține credința Într-o realitate metafizică. Dacă religia trebuie să aibă o utilitate practică, atunci divinitățile ei trebuie să fie În stare să Înțeleagă ceea ce vreau eu. S-ar
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
suficientă pentru a susține credința Într-o realitate metafizică. Dacă religia trebuie să aibă o utilitate practică, atunci divinitățile ei trebuie să fie În stare să Înțeleagă ceea ce vreau eu. S-ar părea, așadar, că religia trebuie să comporte o intenționalitate de al treilea ordin: [1] eu cred că există divinități pe care le pot face [2] să Înțeleagă ceea [3] ce doresc eu cu adevărat și care, după ce Înțeleg, aceasta, Îmi vor veni În ajutor. Cele spuse mi se par
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
nimic altceva decât o activitate socială: suntem uniți de rituri și credințe comune și Împărtășite pentru a forma o comunitate. Pentru a ajunge la așa ceva, este nevoie de cel puțin un al patrulea (și poate un al cincilea) ordin de intenționalitate: [1] eu presupun; că [2] tu gândești; că [3] eu cred; că există divinități care [4] intenționează; să intervină pentru a ne schimba viitorul Întrucât aceste divinități [5] Înțeleg dorințele noastre. Dacă și până când nu vom izbuti să stăm Împreună
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
este un produs al minții umane. Prin urmare, a Încerca să explicăm cum se naște o construcție conceptuală de tip ontologic trebuie cunoscut câte ceva despre modul În care funcționează mintea umană. Iar caracteristica definitorie a funcționării minții umane o reprezintă intenționalitatea tuturor actelor psihice, adică faptul că, Întotdeauna, orice act psihic are un obiect. În cazul particular al ontologiilor sociale intenționalitatea joacă un rol fundamental În sensul că orice conceptualizare a oricărui tip de fapt social nu este posibilă decât prin
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
ontologic trebuie cunoscut câte ceva despre modul În care funcționează mintea umană. Iar caracteristica definitorie a funcționării minții umane o reprezintă intenționalitatea tuturor actelor psihice, adică faptul că, Întotdeauna, orice act psihic are un obiect. În cazul particular al ontologiilor sociale intenționalitatea joacă un rol fundamental În sensul că orice conceptualizare a oricărui tip de fapt social nu este posibilă decât prin limbaj iar limbajul la rândul său, În dimensiunea referențială mai ales, este determinat În profunzime de intenționalitatea actelor psihice În
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
al ontologiilor sociale intenționalitatea joacă un rol fundamental În sensul că orice conceptualizare a oricărui tip de fapt social nu este posibilă decât prin limbaj iar limbajul la rândul său, În dimensiunea referențială mai ales, este determinat În profunzime de intenționalitatea actelor psihice În general. Prin urmare, limbajul determinat intențional decupează conceptual părți din realitatea socială pe care ulterior le integrează În construcții teoretice mai ample numite „ontologii”. Orice instituție socială, orice fapt social sau orice act social nu sunt posibile
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
intențional decupează conceptual părți din realitatea socială pe care ulterior le integrează În construcții teoretice mai ample numite „ontologii”. Orice instituție socială, orice fapt social sau orice act social nu sunt posibile În afara unei conștiințe intenționale care Își traduce ulterior intenționalitatea prin diverse acte de limbaj. Evident, În această categorie intră și tandemul medic-pacient a cărui stare intențională nu poate fi pusă la Îndoială, fiind exprimată prin limbaj specific care să permită recunoașterea colectivă a acestei forme particulare de existență socială
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
proba de comprehensiune sau de similitudini); toate aceste fenomene transformă itemii care se adresează inteligenței propriu-zise în secvențe/fragmente de probe proiective. Modificările în răspuns se datorează unor modificări în consemnul probei, operate de subiect fără ca el să aibă o intenționalitate în acest sens. De exemplu, la proba de înțelegere generală apar răspunsuri bizare, proba funcționând ca și cea de asociație liberă cu stimul dat; la proba de vocabular, definițiile pot fi elaborate paradoxal, marcate de neologisme și de erori bizare
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
centrul imaginar al romanului, la Întretăierea secvențelor narative și a celor temporale, a unui autor cu o voce, dar fără chip. Autoportretul perfect conturat - adică așa cum Îi cunoaștem din literatura clasică - presupune existența unei „forme ficționale organizate”1, a unei intenționalități de a scrie În conformitate cu legile general acceptate ale literaturii. Or, jurnalul intim nu concurează În nici un fel (sau, În orice caz, nu conștient) efortul sistematic al creării unei realități secunde. Ambiția jurnalului intim este de a reface, de a re-da
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autoanalize: accidentele, schimbarea domiciliului, pierderea unei persoane apropiate, Împlinirea unei vârste rotunde sau revelația neliniștitoare a Îmbătrânirii devin pretexte pentru o scrutare atentă, melancolică, a propriului eu. Tentația auto-comunicării Așadar, autoportretul este mai degrabă o sfidare a normei, decât confirmarea intenționalității. El e o autografiere involuntară, În terminologia lui Philippe Lacoue-Labarthe2, un accident ce sfidează regula notației aparent sustrasă dorinței coerente de a semnifica. Jurnalul intim produce În mod spontan o aliniere a evenimentelor cotidiene după o lege sui-generis a selecției
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai ales, de o desfășurare temporală. El nu e simultaneitate, ci acumulare. Acumulare de nuanțe și secvențe ordonate În afara voinței lui. Cum autorul este În egală măsură rescris, proba timpului blochează ori, În orice caz, Încetinește constituirea subterfugiilor și stratagemelor intenționalității creatoare. Evoluția, oricât ar fi ea de lentă, a scriitorului, este Înregistrată de jurnalul intim cu o răbdare absolut incredibilă. Modificările, de la o zi la alta sau de la un deceniu la altul, trec În pagina de jurnal, impunând, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cronologia, ele Își pierd identitatea. Devin altceva: carnete, caiete, memorii. Însăși strategia proiectivă a jurnalului intim presupune un efort constructiv, cumulativ și evolutiv. Să Încercăm să le deslușim, fiecăruia În parte, semnificațiile de adâncime. Efortul constructiv e oarecum implicat În intenționalitatea autorului de a scrie un jurnal. Însemnarea jurnalieră este, de foarte multe ori, scheletul unei opere care nu se mai naște. Există atâtea jurnale ale proiectelor eșuate, atâtea șantiere pline de edificii care n-au depășit faza fantasmării, Încât tendința
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În perceperea lumii. Aflată Într-un contratimp tragic, Virginia Woolf reconstituie imaginile realității din fragmente al căror sens le-a distorsionat ea Însăși, cu bună știință. E vorba aici și de un hiatus retoric, de o falsificare (firească) a unei intenționalități secrete. Dar care, spre deosebire de cazurile unor André Gide ori Stendhal, la Virginia Woolf provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
citit ca poveste a autobiografiei, ca Încercare de a neutraliza monstruozitatea autobiografiei”20. Firește, ca model teoretic, metafora poate fi extinsă la foarte mulți autori de jurnale intime. Ea se aplică perfect lui André Gide (de la migrene, insomnii, vid al intenționalității, bătrânețe, până la sexualitate, decrepitudine și insignifianță se Întinde un Întreg imperiu al mostruosului, perceput cu o acuitate excepțională), dar aproape deloc lui Samuel Pepys. E greu să vorbim de o condiționare istorică a jurnalului - pentru că Îndrăzneala lui Sade, scriitor din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Nu sunt Încă deloc hotărât asupra liniei personagiului principal și nici nu pot Începe nimic serios. Nu vreau să semene cu Șeicaru, să pară un roman pamflet, deși sumedenie din trăsăturile șeicarului se potrivesc grozav eroului meu25. Mai mult decât intenționalitatea autorului, din astfel de mărturii se compune o hartă foarte sugestivă a gesticulațiilor sale creatoare. În suficiente cazuri lipsește conștientizarea propriu-zisă a mobilurilor scrierii jurnalului. Teren de luptă cu propriile insuficiențe, neputințe și Îndoieli, jurnalul e, adeseori, pus sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de semne și interpretul acestora. De fapt majoritatea cercetărilor recente din sfera științelor omului (estetica receptării a lui Hans Robert Jauss, gramatica textului la Van Dijk și Robert de Beaugrande, teoria acțiunii ca praxiologie) au readus în actualitate conceptele de intenționalitate și contextualitate (evacuate de structuralism), precum și natura acțională a discursului. În măsura în care etapa structurală a semioticii a fost depășită prin ancorarea în istorie, subiectivitate și acțiune, putem afirma cu certitudine că investigarea activității de semnificare a omului, altfel spus a diverselor
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
într-o limbă dată); ii) semantică (sistemul de reguli prin care se interpretează frazele generate de componenta sintactică); iii) fonologică (sistemul de reguli prin care se transpun sonor frazele generate de componenta sintactică) . TEXT Autorizînd ruptura radicală cu "reprezentarea realului", "intenționalitatea auctorială" etc., textul devine în a doua jumătate a secolului al XX-lea substitutul "operei literare" redusă la "urmă" (expresie) a unei scriituri. Semioticienii în general (Lotman, Barthes) și textualiștii în particular (Kristeva, Solles, Baudry) accentează "literalitate" și "jocul" textului
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]