521 matches
-
deictice (de loc sau de timp), pronume și adjective pronominale deictice, aserțiuni, reflecții, judecăți de valoare atribuite eului liric etc. - Tipurile de discurs specifice sunt monologul liric (mod de expunere care diferențiază genul liric de celelalte genuri literare), monologul adresat (invocația retorică) sau autoadresat, discursul dialogic, discursul evocator etc., în care există o identitate între eul enunțiator și eul enunțului. Pentru lirica eului, cele mai numeroase exemple pot fi selectate din teritoriile romantismului (M. Eminescu, Sara pe deal, Floare albastră etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
pare unicul reper de lumină întro lume menită întunericului, stea fixă după care se călăuzesc muritorii: Pe mișcătoarele cărări/Corăbii negre duce. Luminând tărâmul fetei de împărat, el intră sub zodia iubirii, a fiorului sufletesc, dar și a timpului omenesc. Invocațiile fetei de împărat au rezonanțele unui descântec stilizat, forțând apropierea celor două lumi întrun spațiu imaginar, ideal, în „oglinda visului“. Cele două întrupări ale luceafărului schițează un basm al nașterii ființei. Aceasta se ivește din noianul apelor primordiale sau din
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
care însetează acum după seninătatea apolinică a ființei supe rioare: Revarsă liniște de veci / Pe noaptea mea de patemi. Și deasupra mea rămâi / Durerea de mio curmă, / Căci ești iubirea mea dentâi / Și visul meu din urmă. Cea dea treia invocație a fetei de împărat nu mai este o chemare a unei iubiri ideale, ci o încercare de ași proteja fragila fericire, încredințânduși „norocul“ unui astru favorabil. Ultima replică a lui Hype rion închide, în câteva cuvinte doar, „toată durerea dintre
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Eul ostenit de repliază asupră-și tânjind spre un quietism absolut: "O, veșnic aș vrea să întârzii aici, / pe treapta supremă la care / ființa nu scade ca umbrele, nici prezența nu trece-n mișcare..." Parabole, balade, ditirambi, psalmi, sonete, elegii, invocații modurile cele mai variate se rotunjesc finalmente într-o amplă monadă cogitativă; însă prin insistența în filozofare fluxul liric devine exsanguu. Cicluri precum Cele șapte vămi ale văzduhului, Logosul, Psalmii la televizor, Cvadratura cercului și nu numai, dintr-un volum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poemul vehement" ; o diatribă de un retorism de forum (Funerariile unui jurnal intim) e o punere la index a pseudo-poeților, "soldați ai clișeelor" străbătând "epoca cu abonament / în grup, prin circuit, cu vize de întrerupere la festivalurile județene". Profiluri feminine, invocații fără nimic erotic, întrețin eterna aspirație spre completitudine: "Teologia mea / e trupul femeii". Nimic senzual; nimic din angelismul petrarchisto-romantic, ci "femeia fatală", "femeia abis" care "fi-va focul și marea și aerul / și ziua a șaptea când apare memoria" (Noapte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
trup va fi așezat alături de trupul mutilat al lui Polidoros); moartea aceasta sugerează, totodată, o moarte încă și mai cumplită, un soi de moarte de data asta definitivă a eroilor troieni, dispăruți pentru totdeauna, amuțiți pe vecie. Pentru Hecuba, orice invocație adresată celor morți pare să fi devenit zadarnică. Pentru că nu mai există nici fantome răzbunătoare, nici umbre tutelare ale Troiei. Nici Priam și nici Hector nu vor veni, fie și doar pentru a anunța sfârșitul (cum va face fantoma lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de cel dispărut nu este doar apariția efectivă a eidolon-ului său deasupra mormântului. Fără îndoială, fantomele cele mai impunătoare ale tragediei grecești nu sunt acelea care se lasă văzute. Dar oare fantoma lui Agamemnon, care nu se arată niciodată, în pofida invocațiilor repetate ce îi sunt adresate, nu are o prezență mai puternică, în acest univers tragic, decât cea a lui Darius, bunăoară, al cărui eidolon răspunde chemărilor perșilor înfățișându-se dinaintea lor? Dacă umbra lui Darius apare deasupra mormântului său, e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
printre cei vii prin apelurile sale („anakakleisthe: aduceți-l aici prin jelaniile voastre”, îi spune regina corului). În desfășurarea ritualului, ofrandele de lapte, miere, apă, vin, ulei și flori (vezi Oedip la Colonos și Ifigenia în Taurida) sunt urmate de invocații către Pământ, către Hermes și către cel ce domnește peste împărăția morților, pentru ca aceștia să-i înlesnească sufletului regelui (psyche) ascensiunea spre lumină. Cel chemat să vină din întunecatele adâncuri este regele daimon, tatăl binefăcător, protector și totodată posesor al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomă absentă/prezentă va juca totuși un rol central în derularea acțiunii. În Orestia lui Eschil, întreaga acțiune din Hoeforele se desfășoară lângă movila funerară a mormântului lui Agamemnon, lângă acest colossos unde ar putea să apară psyche-ul răposatului rege. Invocațiile repetate ale lui Oreste, ale purtătoarelor de ofrande care compun corul și ale Electrei asociază de fiecare dată apelul către Agamemnon aceluia către Hermes, călăuza umbrelor celor morți spre meleagurile Infernului, mesager al celor din adâncuri, dar și al zeilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Agamemnon nu apare aici (cum se întâmplă în cazul fantomei regelui mort din Hamlet) însetată de răzbunare și dorind să dezvăluie secretul uciderii sale, dar asta nu înseamnă că el joacă un rol mai puțin central în acțiunea tragică. Invocațiile adresate lui se întind pe aproape cinci sute de versuri, reprezentând aproximativ jumătate din piesa a cărei întreagă acțiune se petrece în preajma mormântului său, a „movilei funerare sacre” înălțate deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Invocațiile adresate lui se întind pe aproape cinci sute de versuri, reprezentând aproximativ jumătate din piesa a cărei întreagă acțiune se petrece în preajma mormântului său, a „movilei funerare sacre” înălțate deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație a lui Oreste, textul tragediei spune limpede că, sub movila aceasta, Agamemnon poate auzi cuvintele fiului său, poate primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
deasupra acestuia, loc al posibilei sale apariții. Încă de la prima invocație a lui Oreste, textul tragediei spune limpede că, sub movila aceasta, Agamemnon poate auzi cuvintele fiului său, poate primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face de fapt parte integrantă din ea. Întoarcerea lui Oreste răzbunătorul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face de fapt parte integrantă din ea. Întoarcerea lui Oreste răzbunătorul se dovedește a fi strâns legată de această prezență a răposatului rege sub gorganul său, ca și cum Agamemnon ar fi fost de față și ar fi acționat prin intermediul fiului regăsit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bronz ce apare ca un mesaj al asasinatului nepedepsit și al mâniei tatălui, țepușă asociată morții, spaimei și întunericului (aceeași țepușă pe care o va simboliza, în Eumenidele, apariția efectivă a Clitemnestrei). La scurtă vreme după scena recunoașterii, în momentul invocației colective a corului, care, preț de două sute de versuri, îi încurajează pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al acestei susțineri, invocația către Agamemnon se transformă treptat și din ce în ce mai limpede într-o încercare de aducere a acestuia printre pământeni. Oreste și Electra își cheamă tatăl „la lumină”, pentru ca el să acționeze deopotrivă ca războinic sângeros și ca justițiar - Ares și Dikê; la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
își cheamă tatăl „la lumină”, pentru ca el să acționeze deopotrivă ca războinic sângeros și ca justițiar - Ares și Dikê; la rândul său, corul vorbește despre venirea celui mort, dezvoltând întregul vocabular al apariției, al ieșirii la lumina zilei. În finalul invocației rituale, Oreste îi va cere chiar și pământului să se deschidă, pentru ca tatăl să-l poată veghea în luptă, în timp ce Electra afirmă că părintele lor trebuie să „se trezească” la amintirea jignirilor și a umilințelor îndurate, pentru a face dreptate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
identificare a fiului cu fantoma răzbunătoare a tatălui. Oare nu-i roagă Oreste pe tatăl său și pământul în care acesta zace să-l ajute să se preschimbe în șarpe - acel șarpe din visul cumplit al Clitemnestrei, povestit la sfârșitul invocației rituale către Agamemnon? Oreste se identifică astfel cu monstrul din vis, tot așa cum se identifică și cu fantoma răzbunătoare, dar și cu eriniile ce se adapă cu sângele vinovaților. Înainte de a părăsi scena, el îl evocă pentru ultima oară pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
apropiere”, dar el va fi pomenit deseori. Încă de la intrarea în scenă, Electra se adresează deopotrivă nopții și spiritului tatălui ei, acelui psyche ce plutește în eter, alături de spiritele tuturor morților. Puțin după aceea, în zorii zilei, Electra își reînnoiește invocația către tatăl mort, care zace în pământ și a cărui ucidere a făcut din viața ei un doliu etern, căci nu e clipă în care să nu-și amintească de odioasa crimă. Pata întunecată a sângelui vărsat de Agamemnon mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în care moartea se împletește cu nebunia, trece și Heracles, eroul tragic coborât de viu în împărăția lui Hades, eroul dispărut în adâncurile întunecate ale pământului, evocat la începutul piesei omonime a lui Euripide și invocat apoi, în speranța că invocația va fi auzită și că umbra lui se va lăsa văzută, căci salvarea poate veni și de la o făptură ireală. Iar când va apărea aievea, înainte de a avea certitudinea că au într-adevăr de-a face cu Heracles în carne
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de puterea evocatoare a Locului, unul al legendei, al memoriei. Dar pentru asta nu e de-ajuns ca locul cu pricina să fie marcat ca atare printr-o stelă funerară, un pin sau un râu, veritabile puncte de sprijin în invocațiile adresate fantomei. Mai trebuie și ca în zona aceasta de frontieră dintre trecut și prezent să se întâlnească două umbre rătăcitoare: cea a unui mort (shite) și cea a unui om viu (waki). În spațiul teatrului no, un spațiu-lizieră, un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din urmă vor trebui să existe obligatoriu momente de imobilitate absolută. În ultimul act din Sonata, mișcarea se va reduce la maximum, actorii se vor deplasa ca niște oameni care și-au pierdut memoria și abia în final, în secvența „invocației către moarte”, va fi nevoie să răsune „o voce plină, cu inflexiuni bogate, o voce omenească”. Tensiunea dintre inert și viu se menține astfel până la capăt. Importanța manechinului ca dublu al actorului capătă deja, în proiectul lui Artaud, accente kantoriene
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Genet își amintește vag, și recunoaște asta. Totuși „palida licărire” a acestor amintiri este singura care, aureolând arhitectura pur verbală a unui asemenea tip de teatru, îi precizează și îi nuanțează sensul. Căci întregul eșafodaj de cuvinte deplânge aici zădărnicia invocației funebre, sentimentul de vid și de tăcere; actul „sculptării unei pietre în formă de piatră”, ne spune un text din Fragmente, este legat de ideea sinuciderii și a amuțirii finale. Un act „echivalent cu «a tăcea»”. Un ciudat paradox face
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mod evident, filosoful își aduce aminte de vizitele făcute pe când era copil alături de mama sa, care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Divinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să credem că putem influența mersul lucrurilor prin invocații, când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aruncă apă peste pașii celui care va pleca 197, iar în Gabon nou-născutul era expus privirii tuturor, se aducea o cadă plină cu apă, iar șeful satului sau al familiei îl uda, îi dădea un nume și se pronunța o invocație pentru ca el să fie sănătos, să crească, să aibă mulți copii și multe bogății. 198 În Bucovina, ritualul nașterii, al nunții și al înmormântării prezintă elementul acvatic procesual, ca structură de semnificații arhaice, prezentificate prin "gest", "muzică" și "dans", aflat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]