2,305 matches
-
în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că nu le-a rostit niciodată: Tu ai fost la mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fixat deasupra ușii într-un grătar de sârmă forjată. În jurul luminii foiau țânțari și fluturi de noapte, se mișcau mici, zglobii, nepăsători în fața bărbatului ce șovăi înainte să apese pe butonul soneriei. Câtă pace, își spuse Carmina, cât timp stopat, ireal. Ovidiu dispăruse în interiorul hanului. Din pădure se auzeau glasuri răzlețe de păsări. Îl urmări pe bărbat străbătând înapoi aleea de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o cameră la primul etaj, cu balcon. Din păcate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
plece, totuși, era nerăbdător. Întâlnirea cu doamna avocat Trofin îl tulburase. Fără să vrea răscolise amintirile și asta pentru el era mai mult decât suficient. Îi plăcea să trăiască simplu, cu picioarele pe pământ, ori ea îl îmbia către plutiri ireale, către fantasme. Poate ar trebui să gândiți mai puțin, îi spuse, să vă impuneți un exercițiu zilnic de relaxare a cărui durată să se mărească de la o zi la alta. Ar fi catastrofal, îi răspunse Sidonia. Atunci când nu gândesc lucid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un târziu și nările i se dilatară de câteva ori de parcă aerul îi era insuficient. Înțelegi tu asta? Mașinile treceau pe lângă ei în viteză, stârnind puful de plop care plutea de colo, colo. Parcă era zăpadă artificială într-o scenă ireală de teatru. Un fluviu mare de liniște se revărsa de la unul la altul, nu-și mai vorbeau, legăturile dintre ei erau nevăzute. Către fiecare celulă din corpul femeii se îndrepta un păienjeniș de fibre de comunicare. Inima îi bătea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
stârnind panică printre crestele înspumate. Deodată cerul se coborî la orizont, apoi o văpaie trandafirie se răspândi în tot văzduhul. Cu ochii dilatați de uimire, ama văzut arcul luminos al soarelui înălțându-se la orizont. Discul roșu începea să crească ireal deasupra mării. Atunci, primele raze țâșniră biruitoare, străpungând pâcla dimineții de vară. Apa își schimba treptat culoarea, devenind întâi aurie, apoi albastră, din ce în ce mai albastră. Vântul care se întețise ridica valuri tot mai mari care veneau să moară la picioarele mele
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Scout deveni adevărata Scout când ea trecu pragul ușii și intră în librărie. Am urmat-o. Încărcați cu genți și cu o pisică roșcovană, am stat acolo - doi excursioniști care nu-și găseau locul acolo - în uriașa librărie închisă. — Pare ireal, nu? șopti Scout. — E... Nu reușeam să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie sentimentul, dar sistemul cutiei de puzzle chinezești al lui Scout părea mult mai plauzibil acum, că eram înăuntru. Spațiul acela, bine închis, pe jumătate luminat și cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
asfințitul în așteptarea ei. Pe aceeași prispă, pe care, cu șaptezeci și cinci de ani în urmă, stătea cu străbunicul lui, în același moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul se cufunda într-o liniște ireală; animalele se pregăteau surd de culcare, cu excepția găinilor, care ciorovăiau vag și straniu. Și mâinile lui și picioarele se relaxau inerte, gârbovite de atâta muncă și soare. Dar gândurile alergau libere și stinghere prin tăcerea densă și apăsătoare. Bătrânul. Străbunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
îi scriam lui Gustav, el îmi răspundea damnați înainte de a fi nimicuri, înainte de a fi. Și abia acum am înțeles de ce Gustav nu a aruncat scrisorile, de ce eu le citeam în timp ce mi se proiecta trecutul, viu și mort, real și ireal, în fața noastră. ERAM NISIP ÎNAINTE DE A FI... A poi a venit altă toamnă. Și a trecut. Iarna a trecut și ea. O altă primăvară a urmat ca toate celelalte. După ea, vara. Noi nu ne-am oprit de-a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
absurdul ei m-au deziluzionat dar m-au și încărcat cu lumina pe care ți-o oferă ambiguul, nesiguranța, inexplicabilul intuit dar neexprimat. Eram așadar real și palpabil, semn că nimic nu scapă celui ce vrea să vadă. Asigurat că ireală era lumea în care intrasem atras de vocea lui Gustav, iar eu o dureroasă încă neîmplinită materialitate, m-am retras, lăsând acolo o clipă ce se va derula mereu la aceeași oră, pe aceeași stradă din Brăila, ceea ce însemna că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îndelungi taifasuri, cînd ni se părea că sîntem o bună bucată din veșnicie. Vocea se stinge, cîntecul amuțește, lava este iar rece și eu mă duc să înfrunt noaptea adîncă, pentru a muri puțin. Am adormit și o nouă existență (ireală?) îmi este oferită de părți misterioase ale minții. Din clar-obscur, din contururi imprecise apare Cezar. Este trist și îmi face semn să vin după el. Nu, Cezar, tu ești în tărîmuri de care mă tem, nu mă duc... Se întristează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
aud??! Am făcut impresie și nervii mei care țîșneau prin toți porii au avut succes. Evident că a trebuit să merg la nuntă. Era să fac infarct. Mireasa avea 19 ani, era atît de frumoasă, de delicată, de vaporoasă, de ireală, încît am uitat să închid gura. Donose mergea țanțoș și o sorbea din ochi. Fata, ca păcătoasa, resemnată și chiar bucuroasă că a găsit un țap ispășitor. Ceea ce nu știa frumoasa făptură este că absolut toți bărbații prezenți acolo ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
clipă să-l bată pe umăr și să-i spună: „Cu mare indulgență, membrii comisiei te-au promovat În rândul cadrelor universitare superioare. Așa că pune mâna pe carte, băiete!...” Plutea Încă În altă lume. Totul În jur i se părea ireal... Când a ajuns În fața intrării În clinica de chirurgie, a rămas cu privirea fixată pe o femeie... „Ce mult seamănă cu Maria! Dar ce să caute ea aici?” - s-a Întrebat el nedumerit. Pe măsură ce Înainta, i se părea că femeia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mai bine. Somnul prelungit, comprimatele înghițite, puncția lombară dar și cuvintele profesorului au reconfortat-o pe Dora care deschide ochii mari și vede foarte clar aplecate asupra ei, două chipuri de o frumusețe atât de contrastantă care i se pare ireală : cel al doctoriței și cel al lui Nefertiti. Răspunde fără ezitare : Mă simt foarte bine și cred că pot scrie. Doresc să încerc; mi-e teamă și mie să nu fi diminuat... Vă amintiți numele, data nașterii și adresa dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mele mame ? Oare lumea "de dincolo" la care ținea să mă inițieze presupusa mea soră există cu adevărat sau este doar rodul unei imaginații pe care nu sunt în măsură să o stăpânesc ca să pot face diferența între real și ireal ?" "Sau poate această motivație este doar o mască ? Poate în spatele ei se ascunde o dorință de schimbare, de eliberare... Pentru mine și pentru el, pentru Victor... Oare sentimentul că după operație nu am redevenit pentru el omul întreg care eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că timpul uzează ireversibil sentimentele ? Și oare nu sunt animată și de un vis vinovat, visul unei aventuri care ar putea reîmprospăta și viața mea ?" Nu își poate răspunde propriilor întrebări. Poate că în sub-conștientul ei, diferența între real și ireal a fost extirpată de anestezie, de scalpel, de trepan... În orice caz, conștientul triumfă : a reușit să se aventureze, să asume riscuri, în căutarea a "nu se știe ce, nu se știe unde..." Chemarea spre acest necunoscut este atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
potrivite pentru drumurile și zăpada de aici. Și un cojoc sau un suman peste vesta ei subțire. Risipite pe întinderea albă, casele împodobite cu cușme de zăpadă par rupte dintr-un basm. Te-ai putea crede într-o încremenită lume ireală, dacă din hogeaguri nu s-ar înălța filoane de fum care desenează forme fantastice pe cerul fără pată. De pe omăt, mii de diamante prefac în sclipiri orbitoare lumina soarelui generos. Dora înaintează pas cu pas pe urmele lăsate de Dragoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pentru a se lăsa purtată într-o lume misterioasă ? Mișcările pe care le face cu lentoare pentru a coborî din pat produc noi efluvii de parfum de brad care îi amintesc că avusese aceeași senzație în evadările ei în lumea ireală, sau mai bine zis la întâlnirile cu spiritul Minodorei. Teodora spunea că "femeile sunt permeabile la natură", iar ei îi trece prin minte că s-ar putea adăuga și că "dispun de o importantă memorie a parfumurilor". Dora se decide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tine de-o pierde cineva, Albă așa ca tine nu găsești în toată lumea, Albă, străvezie, dar atât de călduță. Mândră și supusă, în același timp vitează De mult aștepți la altar, a visului mireasă, Ideal de frumusețe într-un spațiu ireal, Plângi o mângâiere, poate o durere Plângi tu fericirea, în cinstea ta lacrimile celorlalți, Și te plângi pe tine, petalele-ți una câte una. Ți-au furat cununa Soarele și Luna E mai bine așa, ești frumoasă simplă Simplitatea ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
le-am simțit, Dar acum cunosc această lume, o-nțeleg. Iar stelele mele de mult au apus, Cunoașterea, tristețea, un oftat au rămas pe cerul uscat Nici o magie, nimic nu e adevărat Iar acum, plină de-nțelesuri și pustiuri, Dar ireală mi se deschide o altă lume. Luna rămasă pe cer și suspină înghețată și veșnică Izvorul se duce la vale, plăpând, mi-e milă, Stelele mai au farmec, sunt fade, sunt moarte, Întind ființa mea spre veșnicie Cred și sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Cel cu harta îl alesese pe celălalt, intenționat căutase un străin. Așa că de unde să știe el pe cine are în fața sa, ce se afla în omul pe a cărui față focul lăsa, noaptea, sinistru, dungi bizare, ce păreau atât de ireale? Vedeai spiritul omului, și sufletul era brăzdat de umbre. De rele. De unde să știe celălalt, puțin mai în vârstă, pe cine are în fața sa, cât suferise acel tânăr, cu pielea fragedă, cu față de tânăr și suflet de bărbat? Și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cu mine, și o atinsei. Avea sânge pe ea și sângele veni spre mine. Și văzui coborând ucigător din cer un fulger. În urmă rămase noaptea. Pe cât de real, carnal, palpabil mi se păruseră atunci acele clipe, pe atât de ireale mi se păreau acum, stând rezemată, ghemuită pe o canapea. Revăzui în minte, sacadat, în lumină și durere scenele petrecute: petrecerea, indivizii eleganți, atmosfera de vis. Apoi, tristețea, pustiul stropilor, și apoi scena "crimei" ar trebui spus. Însă mie nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în același timp voit conștient și atent la mine. Tot timpul ar fi atent la mine. Și eu mă pierdeam și în același timp eram stăpână pe situație. Căci, succesiv ca valurile, îmi treceau, poate dintotdeauna, și pentru totdeauna, lumi. Ireale, reale, ele erau, și erau adevărate. Îl cunoșteam, și de acea îmi era mai străin. Aș ști cum să am grijă de tine. Aș ști cum să te iau. Iar eu aș ști cum să fiu eu. Încât să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
gust tipa. Îmbinase normal plăcutul, utilul și frumosul. Predomina o nuanță de roz și una de lila. Făceau o plăcută impresie. Doru rămase puțin contemplând locuința, apoi se puse pe treabă. Aceeași senzație stupidă. Imprevizibil, emoție, prostii... Prea încărcat și ireal. O presimțire încărcată. Fiecare obiect pe care-1 atingea i se părea venit din altă parte. Fie din cauza vechimii atât de bine ascunsă, fie avea acest sentiment datorită mirosului insuportabil de mentă. Era amețitor, misterios și devenea, cu fiecare minut petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mașină în locurile cele mai potrivite și nu găsi nimic. Urcă în apartament și acolo găsi... sabia. Strălucea în noapte acel oțel călit în sânge și libertate. Avea viață de parcă maleficul era însuși în ea. Avea personalitatea nopții și simțul irealului, avea știința peregrinărilor și experiența istoriei. Avea viață de parcă maleficul era însuși în ea. Avea puterea mărturiilor și viteza vitezelor. Camera lumii, împărțită, tăiată. Clipa eternității, minunea furtunilor, spaima curajului și prietena puterii. O luase în mână și toată scârba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
încercare, sau poate că doar din milă, pe Carla... Trebuie să remarc, însă, că această Carla era doar o fetiță, avea numai zece ani, dar nu exagerez cu nimic, când spun că era o adevărată domniță imperială de o frumusețe ireală, aidoma unei minunate flori, ce abia s-a deschis în zori. Făptura de care se îndrăgostise Silvestru era înaltă și frumoasă, având formele cele mai încântătoare, pe care le are femeia în clipa când încă se mai îmbină cu cele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]