733 matches
-
i-a judecat și condamnat la moarte pe soții Ceaușescu și care ulterior a fost desemnat să se ocupe de dosarul Revoluției și al mineriadei. Ce ciudat se leagă lucrurile! Citesc interviul și pentru cîteva clipe am o senzație de irealitate. Îl citesc Încă o dată, adîncind-o. Nu are rost să-mi bat capul cu amănunte (de unde ar fi putut să știe prietenul bătrînului meu ce scriu, ce mă preocupă?), interviul În sine e suficient de bulversant. Iar faptul că-l citesc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu e vina peisajului, ci a faptului că nu suntem americani; asta ne face să ne simțim noi ireali. Și când sunt două obiecte, unul real și unul ireal, preferăm să ne considerăm noi reali și să transferăm celuilalt obiect irealitatea. A te simți american e un lucru foarte special. E o performanță. E ceva atât de miraculos de solid, ca un adevăr demonstrat și verificat prin practică. Pe când a te simți englez nu-i același lucru. Așadar, până la urmă, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de-a-ntregul, altarul care-l proiectează-n eternitate, somn al meu și nesomn, liman al visurilor, proiecție a purității, acces la proximitatea Infinitului sau la iluzia lui, singura ființă care știe că, pentru el, adevărul stă n vis / realitatea în irealitatea-i adâncă. Motivul zborului este, de asemenea prezent în volum, poetul neputând să-l eludeze, de vreme ce acesta este visul omenirii dintotdeauna, iar iubirea îi facilitează accesul la el: Zburam? / eram aproape de marginea Infinitului, fiindcă zburând ne zidim ca într-o
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nimic și am dispărut fără nici o explicație. După ani de zile am reîntîlnit-o și am stat de vorbă. Atunci am priceput că întreaga tăcere care se așternuse între noi fusese rezultatul unei închipuiri. Dar nu se mai putea îndrepta nimic. Irealitatea crease o realitate de care trebuia să ținem seama. În sfârșit, credeți ce doriți. Poate că am rătăcit, totuși, uneori drumul între coșmar și realitate. De un singur lucru vă rog să nu vă îndoiți, că nu mă joc cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a rupt echilibrul. De fapt, asta făceam noi, ne amăgeam conștient ca să umplem cu ceva golul din jur și să ne apărăm împotriva noastră. Nici înainte de a deveni pentru ceilalți un om ciudat nu râdeam de asemenea lucruri. Știam că irealitatea nu se opune totdeauna realității. Dimpotrivă, sânt situații când te ajută s-o suporți. În gară am învățat altceva, ce înseamnă să născocești din teamă o irealitate, să te îmbraci în ea, ajungând astfel la o realitate dublă în care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
deveni pentru ceilalți un om ciudat nu râdeam de asemenea lucruri. Știam că irealitatea nu se opune totdeauna realității. Dimpotrivă, sânt situații când te ajută s-o suporți. În gară am învățat altceva, ce înseamnă să născocești din teamă o irealitate, să te îmbraci în ea, ajungând astfel la o realitate dublă în care te miști cu grijă ca nu cumva dintr-o neatenție să strici totul, devenind ridicol în propriii tăi ochi și, mai ales, fără apărare. Mai contează că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
te îmbraci în ea, ajungând astfel la o realitate dublă în care te miști cu grijă ca nu cumva dintr-o neatenție să strici totul, devenind ridicol în propriii tăi ochi și, mai ales, fără apărare. Mai contează că această irealitate e naivă? Nu credeți oare că sânt și minciuni care te ajută să trăiești? Cândva, e drept, am trăit fără să am nevoie decât de ceea ce puteam atinge cu mâna. Dar asta s-a întîmplat atât de demult încît am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă pricep să-i dau un nume, dar, la urma urmei, numele are mai puțină importanță din moment ce starea noastră semăna într-adevăr cu o boală. Poate că era normal să se întîmple așa. Căci nu te poți instala într-o irealitate decât pentru a muri. Înțelegeți, prin urmare, în ce hal eram. Odată, în tinerețe, am stat atârnat câteva secunde deasupra linei prăpăstii, prins numai de un smoc de iarbă. Auzeam cum trosnea fiecare fir și am leșinat. Dacă nu mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eram și în gară: atârnați deasupra unui gol, împotriva căruia luptasem, cât te poți lupta într-o asemenea situație, până când ființa noastră a cedat. Firele care trosneau și de care mă mai agățam erau, firește, amintirile. Se pare că și irealitatea este peticită din realități. Și eram sigur că în clipa când ultima amintire se va rupe, mă voi prăbuși în gol. Într-o seară, când se înnopta, a apărut din nou o pisică. S-a uitat la noi și pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
probabil, tocmai pasiunea cu care am iubit viața m-a adus în situația asta. Nu sunt în stare să concep fatalitatea fără nici o crăpătură, pe unde vine un licăr de speranță. Mai târziu, m-a copleșit o senzație stranie de irealitate. Mă afundam, parcă, într-un fel de timp gol, ruinat, pustiu, auzind ca prin vis vântul care izbea afară, de zid, crengile oțetarilor. Prin întuneric, ghiceam dunga cenușie care e sabia tatei din tabloul de pe perete, dar memoria mea devenise
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cruci, de parcă făceau parte dintr-o poveste. Iarba înaltă, dintre morminte, plină de flori sălbatice care atrăgeau albinele și viespile, răspândea un miros greu, pătrunzător, care acționa asupra simțurilor mele ca un narcotic, de vreme ce îmi dădea o stare specială, de irealitate. Din când în când, câte o pasăre despica aerul, ca o săgeată neagră. Brazii, plantați cu mulți ani în urmă de-a lungul gardului, semănau cu niște străjeri întunecați care separau ulița de cimitir. Încât aveam impresia că mă găseam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
micșora, se subția sub ochii noștri, rupînd ultimele sale legături cu viața, iar veșmintele dobîndeau ele Însele personalitate și trăsături mult mai vii decît trupul pe care Îl acopereau. Iar acum chipul mortului ajunsese să arate Înspăimîntător, din pricina acelei ciudate irealități reale care ascunde o cumplită ironie, căci, pe măsură ce le privești, fața și trupul mortului par că-și pierd consistența de carne omenească, asemeni figurilor de ceară dintr-un muzeu, și zîmbesc, privesc, batjocoresc și imită viața, Într-un fel groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și, în clipa aceea, zeul te sfărâma între măselele lui, te înghite și uneori te uită după ce-ți digeră inima. Bătrânii aceia anchilozați de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lume abstractă". Erau oare într-adevăr o lume abstractă acele zile petrecute în spitalul lui în care ciuma o lua din ce în ce mai repede, ridicând la cinci sute media morților pe săptămână ? Da, există în nenorocire o parte de abstracție și de irealitate. Dar când abstracția începe să te ucidă, trebuie neapărat să te ocupi de abstracție. Și Rieux știa numai că asta nu este lucrul cel mai ușor. Nu era ușor, de pildă, să conducă acest spital auxiliar (existau trei acum) de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acolo, se simțea de parcă se prăbușise din Întâmplare Într-o gaură de vierme a universului și se poticnea printr-o altă dimensiune, un tărâm ciudat, unde nimic nu părea să fie normal și unde până și moartea era Învăluită În irealitate. Bunica Gülsüm stătea alături de ea, incapabilă să comunice cu această noră americancă pe care n-o văzuse În viața ei, Însă pentru care simțea Îngrijorare și milă acum, că Își pierduse soțul, deși nu atâta Îngrijorare și milă cât simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și, în clipa aceea, zeul te sfărâmă între măselele lui, te înghite și uneori te uită după ce-ți digeră inima. Bătrânii aceia anchilozați de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o reintrare în biologie. Ca atare este un document pentru stări de limită”. Într-o recenzie ulterioară apariției Cărții cu poeți, criticul se pronunță despre primul roman al lui M. Blecher („Rînduri despre o carte ciudată. M Blecher”, Întîmplări în irealitatea imediată, în Adevărul, 50, nr. 16135, 30 august 1936, pp. 1-2). Sînt apreciate paroxismul „demenței poetice”, explorarea de sine împinsă pînă la „extrema rațiunii umane”, concluzia în privința lui Blecher fiind aceea că „punctul de plecare”, nu forma, „îl apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
foarte Înstărită și soțul ei era un mare orientalist. - Oamenii fermecați de ei Înșiși Își inventează singuri o semnificație specială, comenta Ravelstein. Țes În jurul lor fantezii orbitoare. Se prefac În niște libelule grațioase și zumzăie Într‑o atmosferă de perfectă irealitate. După care se apucă să scrie eseuri, poeme, cărți Întregi, unii despre alțiiă - Te‑ai purtat ca un ovrei mitocan la un prânz oferit unui nobil - un musafir supraimportant - am replicat eu. - Și ce o să gândească T.S. Eliot despre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
război neștiut. Acum se afla în propria casă, cu toate că ultimele imagini de dinaintea acelui vis absurd fuseseră luate acolo, pe pod. Înainte de a pătrunde în... vis. Nu știa cum ajunsese acasă - poate că sunt tot felul de uși între realitate și irealitate, apeși clanța și intri, apeși clanța și ieși, te mai plimbi un pic, apoi deschizi altă ușă și uite-așa trece viața, fără să îți dai seam ape ce lume trăiești -, însă nu se sinchisi să-l întrebe pe Magicianul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de mine ca să cerceteze mai Îndeaproape eticheta. Privindu-l cum se Îndepărta, senzația că visez a devenit și mai pregnantă. oamenii, ca și Înțelesul lucrurilor, mi-au părut Întotdeauna ca niște nori care Își schimbă Încontinuu forma. Dar senzația de irealitate pe care o trăiam acum și care reprezenta - simțeam asta - falimentul total al vieții mele de până atunci Îmi spunea că depășisem perimetrul de securitate al propriei mele ființe și al propriului meu destin. ieșisem Într-un teritoriu periculos, al
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de mine ca să cerceteze mai îndeaproape eticheta. Privindu-l cum se îndepărta, senzația că visez a devenit și mai pregnantă. Oamenii, ca și înțelesul lucrurilor, mi-au părut întotdeauna ca niște nori care își schimbă încontinuu forma. Dar senzația de irealitate pe care o trăiam acum și care reprezenta - simțeam asta - falimentul total al vieții mele de până atunci îmi spunea că depășisem perimetrul de securitate al propriei mele ființe și al propriului meu destin. ieșisem într-un teritoriu periculos, al
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
există ceva, nu există nimic. A face concesii multiplicității și a reduce totul la o ierarhie de aparențe înseamnă a nu avea curajul negației. Distanța teoretică de viață și slăbiciunea sentimentală pentru ea ne duc la soluția șovăitoare a treptelor irealității, la un pro-contra firii. Situația paradoxală exprimă o indeterminație esențială a ființei. Lucrurile nu s-au așezat. Atât ca situație reală, cât și ca formă teoretică - paradoxul izvorăște din condiția nedesăvârșirii. Unul singur, și ar arunca raiul în aer. Contingența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Scufundarea muzicală și nedefinită spre rădăcinile temporalității rămâne o voluptate neîmplinită, fiindcă nu putem atinge marginile timpului decât sărind din el. Saltul acesta ni-l face însă exterior; îi percepem marginile, dar nu în experiența lui. Suspendarea îl transformă în irealitate și-i răpește sugestia de infinit - decor al nopților albe. Somnul n-are alt rost decât uitarea timpului, a principiului demonic ce veghează în el. În biserici mă gândesc adesea ce lucru mare ar fi religia dacă n-ar fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acolo, niciodată și totdeauna își pierd înțelesul, căci unde să mai găsești un loc sau o clipă, când nu mai păstrezi din lume nici amintirea ei? Acest nicăieri voluptuos, dar de o voluptate fără conținut, e un extaz formal al irealității. O stare de transparență devine ființa noastră și un trandafir gândit de un înger nu e mai ușor și mai vaporos ca înariparea spre desăvârșirea planantă a neființei. Veșnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o formă pretențioasă, prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de gînduri? ... Dar priviți, priviți lumina: cum foșnește și cum cade-n zdrențe, de câte ori ești surpat de tristeți. Doar ruina zilei ne va ajuta să ridicăm viața la rangul de vis. ... Dulceața morții să fie altceva decât un maximum de irealitate? Și aplicarea spre poezie, altceva decât topire în fantomal? E atâta voluptate muzicală în dorul de moarte, c-ai vrea nemurirea numai pentru a nu o întrerupe. Sau de-ai găsi un mormânt în care s-o continui, să mori
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]