555 matches
-
a emis un discurs menit a menține starea de confuzie a societății, pe seama căreia să-și poată face "jocul". Cealaltă s-a refugiat într-un spațiu simbolic, aproape minuscul, care tinde să devină însă tot mai mult expresia unui conflict ireconciliabil între generații. Dialogul este unica șansă, dar puterea l-a respins, sigură pe sine, amnezică, așa cum a fost mai totdeauna în istorie. Și mai totdeauna, dacă nu fără excepție, dreptatea s-a alăturat celor din urmă, în buna logică a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
intervenția din Cehoslovacia. Aceasta confirmă clivajele din interiorul partidului. O sciziune este evitată cu multă greutate. Reformatorii majoritari condamnă prudent intervenția, în timp ce pro-sovieticii o aprobă fără rezerve. Cît despre PCI, el își exprimă profundul său dezacord și dezaprobarea, considerînd intervenția ireconciliabilă cu principiile autonomiei și independenței fiecărui partid comunist și a fiecărui stat socialist. Partidul comunist din Austria va fi unul dintre cele mai afectate de intervenția din Cehoslovacia. Legăturile istorice tradiționale dintre cele două partide și cele două țări explică
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
fi încadrat și Danton. Considerând că idealurile revoluției fuseseră în mare parte realizate, el își descătușează hedonismul, ce-i este funciar, și trăiește frenetic alături de tânăra lui soție, Louise, undeva la țară, în ținutul Arcis. Conflictul cu Robespierre e însă ireconciliabil, anticipă și acceptă ca o fatalitate cuțitul ghilotinei, singurul regret fiind legat tocmai de existența tihnită, solară: "Danton: Că în clipa când voi pune piciorul pe scara eșafodului, să nu te văd (halucinat) pe tine venind la Arcis pe potecă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cititorului trebuie să facă un efort de adaptare, anume să fie și un ochi surprins de "privitor", menit să stabilească dependența dintre planurile romanului în pofida aproximativei unități de percepție. Nu se poate susține, din punctul nostru de vedere, o opoziție ireconciliabilă 330. Oricum, în asemenea contexte, oricine apreciază și manifestă "plăcere" față de remarcabila și pura "asonanță" a romanului. Camil Petrescu este "îndrăgostit" de coerența multiplicării spre o dependență absolut necesară de crezul său artistic și de realitate. Revenind la personajul fondator
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
oficială a arabei literare. Interferențele locale cu diferite credințe preislamice, interpretările coranice diferite și veleitățile de putere ale diverșilor imami și suverani locali au determinat edificarea în cadrul Islamului a numeroase școli și curente filosofico religioase regionale, unele rivale și chiar ireconciliabile între ele, cum este cazul ibadismului omanez față de wahhabismul saudit. Existența diferențierilor confesional doctrinare, coroborată cu ambițiile acute de putere ale liderilor arabi, este unul dintre numeroșii factori ce concură la “realizarea” imposibilei unități a lumii arabe. O altă caracteristică
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
Irak (62,5% din populație - țara arabă cu cea mai numeroasă populație șiită), Bahrain (60%), Yemen (45-50%), Liban (34%), Kuwait (25%), Siria (16%), E.A.U. (16%), în ciuda faptului că șiismul se află într-un conflict doctrinar-confesional cu sunniții, ce pare ireconciliabil. Se remarcă o audiență mai mare a șiismului în statele arabe asiatice, ca o consecință a proximității cultural spirituale persane și mult mai redusă în Africa arabofonă (sub 5% din comunitatea arabo-șiită). Nici șiismul nu a scăpat fracționărilor doctrinare interne
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
ansamblurile finanțate de "comitetele pentru educație socialistă". Auzea cum fiecare ispravă internațională a lui Ceaușescu avea două versiuni (cea din presa și televiziunea de partid și "cealaltă", a "bancului")oooo, formă de anecdotă "frivolă prin definiție" care "te reconciliază cu ireconciliabilul, fiind numai o viclenie de supraviețuire a sclavului din noi". Nu avea cum să ignore că "rapsozii populari" trăiau din banii Poporului (pentru care cântau la televizor, radio și pe scenă cântece "decente"), dar își rotunjeau veniturile din cei ai
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
al inteligenței nu-l preocupa deloc.“ Alice Ambrose, Ludwig Wittgenstein. A Portrait Constantin Noica a spus odată că filozofia lui Wittgenstein nu îl atrage, dar că tot ceea ce află despre omul Wittgenstein îl fascinează. Că Noica era conștient de opoziția ireconciliabilă dintre orientarea gândirii sale și cea a autorului Tractatus-ului nu ne va surprinde. Ne putem însă întreba ce anume l-a putut impresiona în ceea ce a aflat despre viața lui Wittgenstein. Existența altor oameni i-a putut atrage atenția lui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pe temeiul presupusei sale orientări antimetafizice, trec cu vederea delimitări care sunt lipsite de orice echivoc. În tinerețe, Wittgenstein l-a apreciat pe Russell ca logician. Dar deja în perioada discuțiilor lor asupra Tractatus-ului i-a fost clar cât de ireconciliabile sunt pozițiile lor filozofice. Unui profesor de filozofie, pe care l-a cunoscut cu ocazia vizitei sale în America, Wittgenstein îi spunea că se miră cum au evoluat oameni ca Russell. La începutul carierei sale, acesta a înfăptuit o muncă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ține să-i păstreze semnele umanității. Flaubert a înțeles bine natură acestui demers când notă că Nana se transformă în mit, fără a înceta să fie reală [Flaubert, Correspondance, VIII, p.388]; într-adevăr, Zola a oferit sistematic două imagini ireconciliabile ale eroinei sale: ba față ușuratica, personaj construit pornind de la povestirea curtezanei lui Dumas-fiul, ba Venus, incarnare fascinantă și înspăimântătoare a forțelor sexualității. Mitul are o dinamică proprie cu legități specifice, denumite diferit: situații, scenarii, raporturi, relații invariabile, teme posibile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
menținute departe de starea de echilibru, prin constrîngerile existente în mediu. Mai întîi se creează o benefică instabilitate, care creează o nouă ordine, capabilă să se opună constrîngerilor existente. Sistemele se autoorganizează. În sistemele economice ordinea și dezordinea nu sunt ireconciliabile, dimpotrivă. De fapt, dezordinea nici nu există "în sine", ci doar ca un preambul al ordinii; ea nu este un apendice al realului. Nu există o singură dezordine, ci mai multe dezordini, ambiguități și multivalențe. Deci managementul sistemelor economice nu
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
capitaliștii liberali consideră această viziune drept nerealistă, pentru că, de fapt, resursele naturale sunt rare, iar oamenii trebuie să se lupte între ei pentru a dobîndi o parte cît mai mare a prăjiturii. Dezacordul e deci total, cele două poziții sunt ireconciliabile. Dar Islamul pretinde să ghideze omenirea în toate aspectele vieții economice. Charia, legea islamică, conține un capitol consacrat tranzacțiilor economice, ca și numeroase alte dispoziții privind impozitul și alte subiecte patrimoniale. Pe această bază, învățatul Al-Sadr pretinde să inducă un
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a unei astfel de încleștări insolvabile. Sublinierea acestei specificități a tragicului și a tragediei are o importanță majoră, măcar în domeniul literaturii, dacă nu cumva și în alte teritorii disciplinare, precum psihologia, istoria și filozofia. Pe palierul estetic, neobservînd caracterul ireconciliabil, de tip marțial, al antagonismului tragic, riscăm să confundăm tragedia cu alte genuri melodrama și, oricît ar părea de paradoxal, chiar comedia. Dinamica melodramatică se susține tot prin intermediul contradicțiilor (comportamentale, tipologice, etice etc.), în timp ce umorul, motorul paradigmei comice, se naște
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
suprapunere a antinomiilor, el neavînd, ultimativ, capacitatea fizică de a distinge între bine și rău. Tragicul propune, prin urmare, întotdeauna, în încleștările lui, confuzia morală și neputința alegerii supraviețuitoare. Indubitabil, tragedia trebuie definită drept un antagonism (cu valoare de război) ireconciliabil, creat de două forțe opuse, egale ca intensitate, a căror ciocnire duce la distrugerea/anihilarea protagonistului. Din perspectivă istorică, literatura universală operează cu măcar trei tipuri mari de astfel de conflict tragic și, implicit, cu trei forme de tragedie. Ne
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
multiple combinații. Teoreticienii domeniului le-au separat, supunîndu-le unor analize paralele. În realitate, hybris-ul poate fi intuit, de exemplu, în comportamentul eroului de tragedie clasică, atunci cînd el crede că poate învinge impenetrabilitatea destinului propriu. De asemenea, dualitățile psihologice ireconciliabile din neoclasicism se manifestă și ca teme de tragedie clasică (Oedip al lui Sofocle dezvăluie contradicții interne insurmontabile!) și ca teme de tragedie (pre)modernă (un personaj insurgent, precum Ahab din Moby Dick a lui Melville, nu poate fi imaginat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Macbeth nu dezvăluie ramificații de conjuncție cu lumea "fragilă" a Doamnei Macbeth, unde copii și exercițiul domestic reprezintă mizele fundamentale. Nu întîmplător, ea sucombă nervos (se sinucide), refuzînd prizonieratul identitar. Conflictul cultural este, prin urmare, baza tragediilor autentice. Orice antagonism ireconciliabil se regăsește ultimativ în interiorul unei paradigme axiologice, de extracție culturală. Marile tragedii shakespeariene demonstrază faptul cu prisosință, impunînd, pînă la un punct, o regîndire a teoriei tragicului. Bibliografie William Shakespeare. The Complete Works. Ed. Avid Bevigton. London: Acott, Foresman and
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui) și ajung mai întîi în Turcia. Aici, întîlnirea shakespearelogului Turgut Bora reprezintă un moment decisiv. Membru într-o stranie "gardă a semilunei" (fondată de sultanul Mahomed al II-lea și menită să protejeze țara de "mortul viu" Țepeș, dușman ireconciliabil al otomani lor), acesta îi inițiază în "stîrpirea" vîrcolacilor (oferindu-le și indispensabile instrumente de luptă: revolver cu gloanțe de argint, crucifix sau, după caz, semilună, și nelipsitul usturoi). Din păcate, cercetările indică faptul că mormîntul lui Dracula nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
continuator, din multiple puncte de vedere, al avangardismului. Apoi, Alina-Iuliana, prin îndârjirea cu care-și expunea ideile ori de câte ori avea ocazia, m-a făcut să înțeleg că, de fapt, noi ne îndreptam spre perceperea unor lucruri sensibil diferite, dar nu neapărat ireconciliabile. "Fenomenul" deconstructivismului este, în viziunea autoarei, unul cu bătaie lungă, instaurat în fibra creației și întreținând cu limbajul o relație metamorfotică, de continuă transformare și de luare în posesie a unor sensuri noi. Deconstrucție înseamnă reconstrucția textului poetic sub o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sucit, oblic, răsturnat, Cioran a făcut enorm pentru reconstituirea unității pierdute a ființei, tocmai confruntînd-o cu o scindare, cu această fragmentare ontologică în care omul încearcă să opereze alegeri, în vreme ce esențialul rezidă în acceptarea și integrarea tuturor acestor aspecte aparent ireconciliabile. Dacă aforismele cioraniene își ating atît de bine ținta, dacă citindu-le sau ascultîndu-le, ceva vibrează în noi chiar scandalizîndu-ne sau îngrozindu-ne -, înseamnă că reușesc să atingă un resort ultim, un loc de rezonanță prea îndelung înghețat, care își
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
modernității surse de inspirație. În acest sens, Habermas distinge, dar fără succes, după părerea criticului Douglas Kellner 112 și a lui Ihab Hassan 113, între antimodernismul "tinerilor conservatori", premodernismul "vechilor conservatori" și postmodernismul "neoconservatorilor". Astfel, tinerii conservatori manifestă un "antimodernism ireconciliabil"; în Franța, această linie de gândire vine de la George Bataille via Michel Foucault la Jacques Derrida. Vechii conservatori recomandă întoarcerea la o poziție anterioară modernității pe baza observării declinului rațiunii, a diferențierii științei, moralității și artei, această școală originându-se în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care ar crede că scrie lipsit de orice strategie...). A doua imagine care pune în relație semiotica și simbolicul este aceea a plăcilor tectonice, care au uneori și puncte de tangență, dar, în general, "cele două categorii ale gândirii sunt ireconciliabile. Ele urmează fiecare propriul său curs, fără a se confunda, cel mult alunecă una peste cealaltă ca plăcile tectonice, din timp în timp coliziunea sau spargerea lor creând linii de falie unde realitatea năvălește"417. Se observă că noua metaforă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Bloom, G. Durand și alți analiști ai crizelor au respins nu numai tendințele istorist-etnocentrice din cunoașterea omului, dar și Dasein-ul heideggerian măcinat de grija morții și eșuarea definitivă a omului. Gadamer credea că între prejudecată și rațiune nu sunt opoziții ireconciliabile, deoarece prejudecata este prezentă în fenomenele de înțelegere. La fel s-ar corela și autoritatea cu rațiunea, ceea ce a respins iluminismul. După cum se știe, revoluția franceză din 1789-1794 a fost precedată de multe alte mișcări protestatare și răscoale. Printre ele
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
sau Gustav Klimt, parte a recuzitei decadente. Chipurile, față sau profil, sunt simple ovaluri de cretă pe care trăsăturile sunt abia ortografiate. Armonia decurge dintr-o regăsire a unității, mișcării de sens contrar față de suspensia schizoidă a celor două naturi ireconciliabile apropiate artificial, ostentatoriu, de gestul sacrileg al sărutului. Cele două ovale care reprezintă chipurile Salomeii și a Sfântului Ioan tind în această pictură spre o mișcare eliptică, prin care este refăcut centrul gravitațional al comuniunii. Capul sfântului nu mai devine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
actului atroce în fluiditatea deplină a arcului grațios al figurii coregrafice. În plus, capelura nimfetei, un breton sever, băiețesc, pare să sugereze caracterul androgin al figurii care ne este prezentată. În Salomeea lui Storck, postura dă măsura nu unei contradicții ireconciliabile, ci, mai degrabă, a unei tensiuni perpetue, suspendate în încordarea de arc a corpului care pare că nu se va elibera niciodată. Rezolvarea acestei tensiuni rămâne într-o zonă a ambiguității, pentru că formula aleasă de Storck îmbină această grație contorsionată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în chip total, asemeni unei divinități păgâne căreia i se aduc sacrificii. Masca lui Dante deschide pentru neofit posibilitatea unei călătorii inițiatice prin infern către paradis, în excelsiorul poeziei. Salonul păstrează ambiguitatea unui spațiu liminal unde cele două lumi aparent ireconciliabile se întâlnesc oferind o viziune apoteotică căreia tronul îi conferă centrul de greutate al unei judecăți infailibile. Vizitatorii sunt "judecați" cu măsura poeziei, divinitatea în numele căreia Macedonski prezidează aceste liturghii estetice. Finalul primei etape inițiatice se încheie cu revelarea unuia din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]