9,120 matches
-
Cronicarul s-a apucat să-l citească pe dl. prof. univ. dr. arh., luând act pe această cale de strădania unui impenitent chițibușar, mobilizat, pe deasupra, și de o aversiune sinceră față de exprimarea figurată. I se par "memorabile" (o spune cu ironie!) formulări metaforice precum acestea: "...a făcut să curgă multă cerneală critică", "...în burta chitului avangardist găsim resturi nedigerate din toată poezia veche", "avangarda nu are prejudecata purității sângelui poetic", iar când N. Manolescu vorbește de "atașurile față de cultura populară" criticul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12058_a_13383]
-
trăiesc, ce trebuie să fac, să cumpăr, să văd, să mestec, să îmbrac, să iubesc, toată lumea de afară, pe care credeam că am lăsat-o la ușă, era pe scenă și bîntuia personajele din fața mea. Accentul de umor și de ironie pus de Theo Herghelegiu cred că este binevenit și bine dozat. Este, într-un fel, cheia cu care deschide acest text al vibrațiilor prezentului. Șapte actori, șapte nume, șapte povești, șapte personaje, șapte energii, șapte spovedanii. Diferite. Prinse în scaune-insectare-diorame
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
portul Brăila, unde pe atunci se fumau țigări ŤRegale R.M.S.ť iar berea la bodegile orașului se bea mai puțin la halbă și mai mult la Ťregalăť." Evocarea timpului copilăriei unui puști curios și neastâmpărat e făcută cu haz și ironie, cu un farmec rar întâlnit. Iată, de pildă, cum se întâmplă "divorțul" băiatului de unsprezece ani de... Biserică: "Cam pe la 11 ani am terminat-o cu biserica și cu popii. Două mari deziluzii: prima, vara, cu unchiul meu, arhitectul Berechet
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
acestei mari sărbători, liberi sau, mai bine zis, puși pe liber"... îndepărtat din viața teatrală după 26 de ani de activitate, când încă nu împlinise 50 de ani, Mihai Berechet a scris această carte emoționantă, în registrul sincerității - oscilând între ironie și autoironie, tristețe sau uimire, până la tonul grav cerut de momentele trăite într-o epocă a nedreptăților când nu numai lumea teatrului, dar toată lumea românească a avut de suferit. Teribila stare de înstrăinare pe care o încearcă importantul om de
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
Atunci, să fi fost, oare, ochii minții lui Borges mai ageri decât privirea dvs. drăcească? am exclamat eu cu impertinență oarecum jucată. - Sunteți ironic? mă întrebă dracul ridicând din sprânceana lui incredibil de stufoasă. - Data trecută am vorbit și despre ironie. Mă gândeam că am putea înnoda discuția noastră de aici. Unde vă e umorul? - Mă scuzați, se întâmplă. Astăzi nu prea sunt în cazanele mele. Aș prefera un umor ceva mai negru, or hazul dvs. livresc e în afara oricăror... orori
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
dincolo". Dacă a existat o coincidență dintre aceste două forțe înseamnă că nu ți-ai ratat viața și frînghia a fost bine legată prin nodurile ei. Dar să nu fim prea gravi de la început, pentru a nu ne pierde detașarea, ironia, autoironia și... chiar umorul... S.G.: Și totuși! Considerați că v-ați ratat viața? B.N.: Vreau să cred că nu l-am dezamăgit pe Dumnezeu... S.G.: De ce credeți asta? B.N.: Cu trecerea timpului, am dobîndit un zîmbet și o seninătate interioară
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
Lovinescu nu avea o mare încredere nici în scriitor. Forma cea mai deschisă și mai acută pe care a atins-o expresia antipatiei lovinesciene s-a dezvăluit public în volumul II al Memoriilor, apărut în 1932. Portretul începe cu mici ironii despre "ofițerașul" Camil Petrescu (prima ipostază în care l-a cunoscut criticul), despre nervozitatea lecturilor sale în cenaclu, care punea în evidență defectele piesei Jocul ielelor, deși "cititorul nu-și explica Ťinsuccesulť decât prin insuficiența lecturii", despre naivitățile gazetarului în
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
spaimă admirativă de tot ceea ce făcea; ca tuberculoșii ce se complac în propria sudoare, tânărul meu prieten îmi părea menit de a se răsfăța în propria-i personalitate". Criticul, nu întru totul confiscat de rea-voință, dar nici eliberat vreodată de ironia mușcătoare, spera ca nervii încordați ai scriitorului să se destindă dacă nu după catastrofa Mioarei, măcar după succesul meritat al romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Pedagogia recomandării finale va fi avut darul să arunce în aer
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
Popescu, o apariție care se naște firesc din jocul celorlalți și care urcă tensiunea, rigoarea, emoția la cote remarcabile. Mă uit pe geam. Ne apropiem de capătul cursei. Geamurile sînt complet aburite acum. Ce idee, ce călătorie, ce lumi! Cîtă ironie! Și a sorții... "Da, Doamne. Să stau liniștit. Ca un azil de bătrîni. Cu toții nemișcați. Aproape aliniați. Cu părul albindu-le numai pe-o parte, cum crește mușchiul pe copaci. Dar arătînd răsăritul. Așa să mă prindă sfîrșitul. Nici mai
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
oameni pe care-i apropie puțin frenezia eliberării și-i desparte definitiv modul în care fac față încercărilor de după. E-adevărat, "viermele egalității" îi roade pe toți cei intrați într-o horă cu urmări greu de anticipat. Tocmai aici e ironia: ei se luptă, după ani de "nivelare", să formeze noi "frății", să-și exprime alte identități de grup, fără să ia seama la slăbiciunile care, involuntar, peste "caste" și "clase", îi aseamănă, la aceeași frică nelămurită care i-a unit
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
ar fi gîndit un om ca Lewis despre atitudinea colegului său francez în orele care au urmat? Nu ar fi priceput, era fatal, și probabil că l-ar fi privit cu o anumită milă. Da căpitanul O'Brien, înzestrat cu o ironie fină în ciuda aparenței unui om greoi, l-ar fi putut înțelege? Totul se petrecea într-un mod destul de ciudat, pe care Maigret nu avusese niciodată curiozitatea să-l analizeze, chiar dacă pînă la urmă reușise să-l cunoască tot auzindu-i
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
apariției nemijlocite și insolitul definiției somatice. Suplă ca o atletă în plin exercițiu competițional, cu tenul măsliniu și cu ochii mari, umbriți de un păr întunecat și compact ca un coif, afișînd mereu același zîmbet ambiguu în care scepticismul și ironia se amestecă în proporții greu de aproximat, ea pare mai degrabă un transplant meridional decît un produs tipic al climei temperat-continentale. Insă dincolo de această pregnanță somatică și de evidenta armonie a construcției sale exterioare, se ascunde o conștiință de sine
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
de cuie, cum ar spune un poet". După ce lui Augustin Buzura i se consemnează "progresele", criticul crede că trebuie să vorbim și despre "inerțiile" lui, consistînd în unele "tipare prestabilite, ce nu i se potrivesc". Fiind un roman bizuit pe ironie, tratînd un prezent "viu" și "acaparant", Orgoliile apare grevat de inserțiile de trecut, "induse arbitrar", nu altfel decît ca un "supliment de Ťsenzaționalť". La întîlnirea impresiei de adaos care nu aderă contribuie pe de o parte unele inabilități de construcție
Un inconformist: Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12208_a_13533]
-
a paternității incerte sau a posibilității de-a acuza falsitatea scrierii tot printr-o scriere, de la început pedantă, deci falsă. Pe de altă parte, în fragmentul din actul V ales de Șerban Foarță drept motto al volumului, se distinge clar ironia "autorului" Shakespeare, de astă dată, la adresa confratelui cu nume de mîncare: "mă mir că stăpîn-tău nu te-a mîncat luîndu-te drept cuvînt..." O voită confuzie, prin urmare, asumată (și) de Foarță, între qui pro quo-urile realității și "încurcăturile" limbii. Cea
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
capacitate de "difuziune". Ideile intră una în "țesătura" celeilalte, atrase de eufonii, de spontane emanații de sens, de "căderi" neprevăzute în păcatul comentariului livresc. "Cestiuni" grave, ale celei mai presante actualități politice, dobîndesc un calm charmant, odihnitor, subminate "părintește" de ironia calambururilor. În general, Foarță gazetarul, un perpetuum (i)mobile, "fără redacție, nici reacție imediată la ceea ce numim eveniment", pornește de la "fleacuri", de la lucruri pe care le "miroase" în preajmă fără exagerată strădanie, pentru a înainta, pe firul "înnădirilor" de tot
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
este doar un discurs intersubiectiv al propriilor fantasme, ci și o metaforă a investigației nesfârșite la care se înhamă autorul. Ajutat, ce-i drept, de personaje-naratori și documentariști care recuperează viața altor personaje, într-un joc al simetriilor seducătoare, cu ironie scripturală încorporată. Deși simulează completa detașare (obiectivare) a istoriografului sau cronicarului, Mihai Giugariu se arată mereu cooperant cu cititorul, enunțând o seamă de didascalii pentru uzul acestuia din urmă, menite să justifice fie opțiunea pentru anumite proceduri stilistice, fie să
În căutarea rădăcinilor pierdute by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12230_a_13555]
-
a sa Profeții despre trecut și despre viitor. De ce a rămas România în urmă și cît va mai dura. Am mai spus-o/scris-o și cu alt prilej, oximoronul din prima parte a titlului acestei cărți nu reprezintă o ironie usturătoare la adresa lui Silviu Brucan pe care politologul și-ar fi asumat-o cu o lipsă de umor care i se citește pe față, ci însăși condiția politologiei. Politologul este în măsură să lumineze semnificațiile și logica evenimentelor încheiate. El este
Pariul lui Brucan by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12229_a_13554]
-
aluzii pornografice și cu bâțâieli ridicole în platou... Încât, până și Haralampy, total lipsit de simțul umorului, mi-a zis: -Fratele mieu, apăi nu aesta-i ăla de anul trecut care zâcea că-i gazetar satiric? -Te rog să termini cu ironiile, că mie-mi place, l-am bruscat. Dar, cât de cât apropo: n-am avut niciodată bucurii mari în ceea ce privește televiziunea. Ba din contră... Dar imediat trebuie să recunosc fără nici o reținere că, în ultima vreme, am avut parte tot mai
Alegeri, hărmalaie și Florin Călinescu... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12247_a_13572]
-
o problemă pentru slujbașul din lagăr însărcinat să-i inscripționeze numărul; o infirmieră rusoaică e comparată cu o pisică sălbatică, datorită ochilor oblici și mișcărilor agile. Dar cele mai expresive portrete rămân acelea ale soldaților ruși. Amestecul de perplexitate și ironie cu care Levi îi descrie (deși nutrește, în principiu, cele mai bune sentimente față de ei, privindu-i ca pe niște salvatori), lasă să se întrevadă ceea ce este de proveniență iudaică în propriul său scris (în primul rând instinctul sigur al
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
cu care Levi îi descrie (deși nutrește, în principiu, cele mai bune sentimente față de ei, privindu-i ca pe niște salvatori), lasă să se întrevadă ceea ce este de proveniență iudaică în propriul său scris (în primul rând instinctul sigur al ironiei, al nuanței și paradoxului). Cu greu poate fi uitat portretul tinerilor ruși care însoțesc garnitura de repatriați de la Starîe Doroghi spre Italia. Mixaj neobișnuit de ingenuitate, barbarie și delăsare, lipsiți de simțul datoriei și de o minimă responsabilitate, aceste personaje
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
cineva, de salturi și acrobații în și pește identități, fără ca sa-si aparțină sau să le aparțină cîtuși de puțin. Toată această confesiune, făcută de personaj la bătrînețe, ca o spovedanie înaintea morții, era spusă de Rodica Negrea simplu, cu ironie, cu lacrimi uscate, înghițite, cu un tip de umor negru, rafinat și sec, cu o precizie matematică, cu accente pe stări, pe cuvînt, pe locuri, pe oameni. Rodica Negrea singură într-o polifonie de voci, față-n față cu Roșe
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
putut întâlni în chip semnificativ și fertil și cu cultul suprarealist al visului, cu a sa viziune a relației dintre eu și lume ca vase comunicante, cu alternanța și interferențele de încântare și dez-încântare, de minunare și spirit critic, de ironie și autoironie și - peste toate, însumându-le, - cu acea definitorie disponibilitate absolută a spiritului pe care orice cercetător al avangardei istorice o va putea regăsi, plină de forță, la autorul Omului pierdut. Un scriitor care - se vede din revenirea obsedantă
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
sordidă a unei lumi fără nici un sprijin spiritual și moral, religios ori civic, în afara artei. în acest spirit profund utopic s-a format noua paradigmă literară a generației postbelice, o paradigmă neomodernă a stilului înalt, pur și grav, în care ironia era exclusă, iar jocul era luat în serios, avându-și riscurile lui. Categoria "înaltului" și cea a "idealului de zbor" reluau și continuau mai degrabă pe orizontală, pieziș, categoria "absolutului" și pe cea a "esențelor" din paradigma literară modernistă a
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
Gheorghe Grigurcu Incontestabil, poezia românească n-a strălucit prin religiozitate. După toate probabilitățile, din pricina spiritului incredul, practic, înclinat spre zeflemea al românului, care mai curînd se resemnează cu schepsis și ironie decît să adore sau să se supună cu scrupulozitate vreunui canon. Cei mai de seamă poeți ai noștri care au abordat tema religioasă constituie mai cu seamă dovezi ale ereziei decît ale ortodoxiei. La Arghezi, Dumnezeu e abordat cu astuție
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
urăsc bunul simț"). Cel mai celebru dintre ele repetă de două sute de ori cuvîntul "urlă", probabil ca expresie a revoltei în stare pură. Dar chiar cel dintîi, din 1916 (manifestul domnului antipyrine), face deja trimitere la morala "drăguțului de "burghez", ironie ce se va regăsi mai tîrziu în "dezgustul dadaist" față de valorile acestuia (familia, "sexul pudic, comod și al politeței", "ierarhie și ecuație socială ", memorie, profetism și speranță în viitor. Cîțiva ani după bătăliile lui Vinea, Voronca sau Sașa Pană cu
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]