973 matches
-
romane de exprimarea nudă a faptelor, astfel încât Lumină târzie (1974) și Popasul (1975) constituie adevărate mostre de proză „limpede”, de realitate recuperată „fotografic”. Drumețul fără toiag (1977) și Rădăcinile casei (1978) fac parte din proiectul unui ambițios ciclu romanesc intitulat Ispășirile Severinilor. Dacă primul se axează pe destinul de victimă al unui tânăr nevinovat, acuzat de crimă, celălalt pledează patetic pentru salvarea „rădăcinilor”, în pofida tuturor vicisitudinilor. Pendularea ambiguă între gând și faptă, interferarea conștientului cu subconștientul creează, în final, impresia halucinantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
unor clădiri concentraționare, departe de orice privire. Invizibilitatea este, de fapt, norma creșterii și a sacrificării intensive. Fie că animalul suferă, fie că nu, ceea ce contează și folosește e doar suferința omului și a Fiului lui Dumnezeu. Cea dintâi, pentru ispășirea păcatului originar, iar cea de-a doua pentru mântuirea în masă a tuturor păcatelor lumii. Suferința animalelor nu rimează cu nimic. Nu are valoare, nici preț, în afară de cea a sacrificiului, în anumite perioade istorice (ba chiar și în prezent, în
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
bogomilice (de unde și echivalarea țiganilor cu purtătorii de însemne satanice), derivă, în realitate, din alternarea perspectivei narative în funcție de intuirea timpului povestirii. Poveste cu țigani s-ar fi putut intitula, într-un înțeles mai perceptibil receptării critice, povestea păcatului și a ispășirii lui, ceea ce face din această narațiune o retranscriere în esență a preocupărilor fundamentale din literatura de înțelepciune și din cărțile populare de prevestire ale Evului de Mijloc. Sensul inițiatic pe care-l descifra Andrei Scrima în Poveste cu țigani se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
drept mai multe cununi și ca să‑l pedepsească mai mult pe diavol”33. Parcurgând scrierile sfinților, aflăm, printre altele, că Dumnezeu trimite sau Îngăduie adesea ca să vină asupra credincioșilor Lui suferințe trupești - chiar dacă acestea nu sunt pedepse pentru curățirea și ispășirea păcatele lor - ca să Îi Învețe să nu considere și să nu se atașeze de lumea prezentă ca de ultima realitate, căci bolile și suferințele ne amintesc tuturor că suntem efemeri, trecători În această lume și nu avem aici cetate stătătoare
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
și divinitate; dacă eroismul lui Oedip nu mai corespunde cultului arhaic al forței, ci unei atitudini explicit filozofice, care transformă tragedia într-o veritabilă dramă a cunoașterii de sine; în fine, dacă protagonistul, știind cât de neprețuită e viața, alege ispășirea în locul morții atunci e limpede că exemplul ales de criticul modernist pentru a sublinia eternitatea melodramei nu e deloc întâmplător. Dimpotrivă, se pare că drama elină și-a pus amprenta (e drept, mai degrabă involuntar) atât asupra concepției sale estetice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
psiho-morală și cu un conflict care să dea câștig de cauză conștiinței, raționalității vieții afective, și nu nebuniei patimii descătușate. Din păcate însă, Lovinescu procedează cu totul altfel: trece sub tăcere examenul de conștiință, relativizează ideea de vină și transformă ispășirea într-o manifestare la fel de irațională precum crima, pe motiv că omul, victimă a forțelor oarbe ale inconștientului, nu poate fi tras la răspundere pentru faptele lui. Perspectiva e pesimistă, sumbră, iar imaginea vieții, redusă la niște acte mecanice, nu se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Personajele nu sunt voințe. Să admitem că așa e. Iată un lucru ce ar fi excelent! Piesa în sine e fatalistă, ea reprezintă o Nemesis ce se va abate asupra vinovatului, venind de dincolo de mormânt. Vinovatul e deja pe calea ispășirii dar această ispășire nu e socotită ca îndestulătoare. Fatalitatea se îndeplinește și așa, reprezentată fiind prin Luca. Ana însă nu luptă împotriva fatalității pe care o vede crescând. Apoi aici e substratul dramei. Ana singură se recunoaște vinovată și voiește
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
voințe. Să admitem că așa e. Iată un lucru ce ar fi excelent! Piesa în sine e fatalistă, ea reprezintă o Nemesis ce se va abate asupra vinovatului, venind de dincolo de mormânt. Vinovatul e deja pe calea ispășirii dar această ispășire nu e socotită ca îndestulătoare. Fatalitatea se îndeplinește și așa, reprezentată fiind prin Luca. Ana însă nu luptă împotriva fatalității pe care o vede crescând. Apoi aici e substratul dramei. Ana singură se recunoaște vinovată și voiește să ispășească vinovăția
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
lume străină [...]. Totdeauna a fost fără voință, cu gândul aiurea, cu sufletul mort (s.n), bietul Iorgu!". Ana nu mai e acum dispusă a crede în naivitatea soțului sinucigaș și se hotărăște să-și asume vina, mângâindu-se cu gândul ispășirii iminente. Agentul inocent al devoalării enigmei e chiar Lolota, fetița pe care Sandi, cuprins de spaimă la gândul că ar putea pierde totul, vrea s-o răpească din sânul dezbinatei familii. Dar, deși îl iubește, isteața copilă nu-l recunoaște
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
etern, nimeni nu e fericit pe de-a-ntregul. "Și-o corabie-și cioplise,/ Și-n amurgul greu, de stânci/ A plecat pe mări s-o uite/ Clătinat de ape-adânci". Însuși actul cioplirii unei corăbii, sisific, robinsonian, mi se pare o ispășire, o binecuvântată mântuire prin care el, unicul, poate exponentul unui întreg popor, încearcă mila cerească, cer adânc de ape, peste care se lasă amurgul atât de greu ca stâncile pământului; o superbă inversare de valori! Totul poate fi invers, nereal
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
e un spațiu plin de pulberi de orgoliu și de vicii căruia i se supune arderea supremă ce poate atrage un gol viitor. Deci poetul surprinde reversibilitatea fenomenelor, acest big-bang oscilatoriu al universului, cu potențialul reîntoarcerii la matrice pentru ca după ispășire și iertare să ne întoarcem la armonia prevăzută de Sfântul Ioan în Apocalips: "până rămâne numai ea, ideea/ care forțează spațiul să-i fie împotrivă [...]", Golul-tunel se naște golul-con cu vârfu-n cei ce vin și baza nesfârșită, ei populează tragicul
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pe de-a-ntregul. Și poetul continuă: " Și-o corabie-și cioplise,/ Și-n amurgul greu, de stânci/ A plecat pe mări s-o uite/ Clătinat de ape-adânci". Însuși actul cioplirii unei corăbii, biblic, sisific, robinsonian, gulliverian, mi se pare o ispășire, o binecuvântată mântuire prin care el, unicul, poate exponentul unui întreg popor, încearcă mila cerească, cerul adânc de ape, peste care se lasă amurgul atât de greu ca stâncile pământului; aceeași superbă inversare de valori! Totul poate fi invers, nereal
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
lui Dumnezeu, tot pentru o omenire. Analogia tipologică se reflectă între sacrificial mielului de Paști și a morții lui Isus (In 19), între Melchisedec asemenea lui Abraham ca un tipar al lui Cristos (Evr 7) și ritualul levitic din Ziua Ispășirii în templul lui Moise ca un model pentru sacrificiul lui Cristos în templul ceresc (Evr 9). 220 Iordanul este interpretat ca râu al morții (Styx), dar care depășindu-l poți intra în edenicul Canaan, pământul promis poporului ales, Paradisul terestru
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
esențial despre "natura credinței". Potrivit lui Berdiaev, pentru conștiința religioasă a omului modern există o unică posibilitate: conștientizarea faptului esențial că adevărul neotestamentar, evanghelic este adevărul absolut. Acest adevăr evanghelic nu este decât o parte a adevărului hristologic, cea întoarsă spre ispășire și mântuire. În esența sa tainică, ultimă, creația este eclezială. În viziunea lui Berdiaev, în creația religioasă se clădește "trupul universal teantropic". Revelația perioadei creatoare este tocmai revelația împlinită a Teantropiei, dezvăluirea deplină în viața universală a lui Hristos în
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
noi câmpuri problematizante, printr-o serie de conceptualizări incitante: arta este rugăciune, arta este doxologie, arta este ofrandă, arta este catehizare, diaconie, bucurie, tradiție vie, reuniune de simboluri, spiritualizare, arta ca har, anamneză, ca expresie a libertății întru Hristos, ca ispășire, analogie. În această a doua parte a lucrării, autorul ține cont de dezbateri teoretice actuale din estetică, îndeosebi cele dedicate problemelor complexe ale receptării, intenționalității în actele de creație, în conjuncție deplină cu tradiția patristică. Această parte se vrea a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a cărui acțiune se petrece în zilele noastre. Azazel („unul din cei mai bătrâni diavoli, are aproape șapte mii cinci sute de ani, lung, osos, cu pantaloni din blană de țap”), care trăiește retras „ca un anahoret”, păzind țapii „de ispășire” într-o vale ce-i poartă numele, e vizitat într-o zi de un tânăr modern (Jo). Acesta îl anunță că aici s-a înființat recent The Azazel Nuclear Test Field și, în consecință, trebuie să părăsească locul. Personajele care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290608_a_291937]
-
construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenoanda. Dacă tot nu s-a instaurat paradisul grec pe pământ, niște nevrozați pun la cale edificarea unui paradis iudeo-creștin în cer și transformă existența în drum al crucii, în ispășire. Negustori de pește, dulgheri, călcători de postav, tăbăcari se cocoață pe cadavrul filosofiei grecești și triumfă pe ruinele Antichității elenistice. Particularitatea lor? Își transformă ura față de ei înșiși în ură față de trup și de lume. Creștinii pregătesc întunecarea de aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
deci al iertării păcatelor, Dumnezeu a fost exclus total decenii de-a rîndul și reintrodus uneori timid, alteori cu fast prin biserici mărețe, dar întotdeauna nesemnificativ. Momentul alocat credinței este infim sau inexistent în bugetul de timp. Pentru nici un oficial ispășirea pedepsei prin credință nu este o soluție serioasă. De aceea preferă să angajeze, pentru reeducare, personal din orice domeniu laic de la aviatori, muzicieni și chimiști la juriști și psihologi -, dar în nici un caz preoți sau personal bisericesc. Aceștia din urmă
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
rar aplicată, deși numărul criminalilor este destul de mare. Paradoxal, justiția pare blîndă cu infractorii periculoși, dar severă cu infractorii mărunți. Severității deciziei de condamnare îi e contrapusă blîndețea eliberării înainte de termen. În România, peste 75% din deținuți sînt eliberați înainte de ispășirea în totalitate a pedepsei. Și astfel, pedeapsa cea mai mică posibilă, care trebuie să fie un act juridic normal, devine un fapt de clemență lăsat la îndemîna unor judecători, care îl acordă pe baza rapoartelor unor gardieni, polițiști sau SRI
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
1985, 11; Constantin Trandafir, „Repausul focului”, ST, 1986, 12; Cristian Florin Popescu, Echilibrul maturității, LCF, 1987, 3; Octavian Dănilă, „Repausul focului”, TMS, 1987, 5; Adrian Dafir, Meditație și implicare, LCF, 1987, 42; Regman, Nu numai, 247-248; Mircea Popa, Vină și ispășire, TR, 1991, 34; Adrian Suciu, „Vindecare în păcat”, ST, 1991, 9; Constantin Trandafir, Sterian Vicol-50, CNT, 1993, 18; Ulici, Lit. rom., I, 242-243; Daniel Ștefan Pocovnicu, „Corabia - labirintul celălalt”, ATN, 1997, 1; Tudor Mușat, Discurs îndrăgostit, CRC, 2000, 1; George
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290547_a_291876]
-
la Liceul Național (1938-1943), apoi se transferă la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Că delegat al corpului didactic românesc, participă la congrese în Elveția, Italia și Franța. A fost condamnat la închisoare în 1952, deportat în Siberia până în 1964. După ispășirea pedepsei trece Prutul și funcționează un timp ca profesor la București. Debutează la revista „Vulturul”, în 1921, iar editorial cu placheta Din timpuri de urgie, apărută în 1930. Scrie în „Cuget clar”, „Gând și slova olteneasca”, „Gândul neamului”, „Grâi moldovenesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
rezistă, totuși, prin capacitatea de analiză psihologică, chiar dacă aceasta se exercită mai curând asupra unor cazuri clinice, spectaculoase în sine, în special în registrul grotesc, dar mai puțin semnificative în plan general uman. Sunt aici câteva obsesii fundamentale: virilitatea contrariată, ispășirea păcatului, terapia erotică. Aceste „proiecții obsesive” (Ov. S. Crohmălniceanu) se relevă în contexte epice tensionate și determină stări sufletești terorizante, direcționate de sentimente dominatoare, cu manifestare excesivă. În Vedenia, de pildă, căpitanul Naicu, autor de farse de prost gust și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
să se încălzească punând foc unei troițe de lemn găsite pe câmp. Se rătăcesc apoi în viscol și sunt înconjurați și atacați de o haită de lupi flămânzi. Obsesia păcatului, ascunsă în subconștient și defulată acum, generează resemnarea în fața iminentei ispășiri și credința că pedeapsa, consecutivă arderii sfintei troițe, este de esență divină. Nuvelele produc, în cele din urmă, impresia unei colecții de fișe de observație clinică, atent și profesionist elaborate, fără să se ridice, decât fragmentar, deasupra cazuisticii. Rămân importante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
în vederea încadrării în viața socială în regimul de democrație populară; 2. cei care prin faptele lor primejduiesc regimul de democrație populară, cei care defăimează puterea în stat și organele sale, dacă aceste fapte nu constituie infracțiuni; 3. condamnații care, la ispășirea pedepselor, nu au fost reeducați. La 3 Aprilie 1950 articolului 1 i s-au adus completări prin ordinul Cabinetului MAI Nr.100. Conform acestui ordin trebuiau internați și următoarele persoane: cetățenii care lansează sau răspândesc zvonuri alarmiste și ascultă posturi
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
muncă începe odată cu DecretulLege Nr. 89 din 17 februarie 1958, când lagărele de muncă sunt reînființate sub numele de locuri de muncă obligatorie. Aceste persoane se încadrau în următoarele categorii: foștii legionari care au avut funcții; foștii legionari care, la ispășirea pedepsei cu închisoarea mai prezintă pericol pentru securitatea statului; foștii legionari care încearcă să primejduiască ordinea de stat, dacă acestea nu constituie infracțiuni. Această perioadă se încheie în anul 1964 odată cu eliberarea generală a deținuților politici. Carcaterul ilegal și neconstituțional
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]