4,397 matches
-
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sunt cu noi, în chip nevăzut, dar real, numai să avem credință să-i recunoaștem. Ei ne învață în adâncul conștiinței să facem binele și să urâm fărădelegea. Îngerii ne ajută și ne apără în ispite și primejdii, ei ne îndeamnă să ne căim după ce am păcătuit și să ne întoarcem la Dumnezeu. „Căci El va poruci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale“ (Psalm 90, 11). Preot HORIA ȚÂRU vă reamintim l Sâmbătă
Agenda2004-45-04-stiri () [Corola-journal/Journalistic/283031_a_284360]
-
mărturia Noului Testament, că Isus a înviat din morți (Luca 24, 6). Datorită învierii Mântuitorului, noi nu mai trebuie să suferim pedeapsa cu moartea veșnică. Avem dreptul la viață. Suntem liberi să facem alegeri. Putem alege să biruim păcatul și ispitele. Avem dreptul la libertate - libertate care ne dă posibilitatea ca totdeauna să ne bucurăm. Avem dreptul de a ne căuta fericirea. Aceste zile de praznic să învie în sufletele noastre dorința de a fi mai buni, mai iubitori și jertfitori
Agenda2004-15-04-supliment () [Corola-journal/Journalistic/282297_a_283626]
-
capătă lucrurile în ochii săi, constatăm că presupusul Don Quijote are o precizie neașteptată atunci cînd dorește să indice răul și sursa lui: "Maladiva cu adevarat, la om, doar conștiința vana și strivitoare a trecătorului, a perisabilului și a inutilității oricărei ispite de a fi și face; ea singură slăbește pe om"8. Prin urmare lumină nouă de care se umple lumea nu este rezultatul lipsei de organ pentru rău, al unei autoiluzionări inconștiente, ci provine dintr-o orbire programatica. Noica se
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
de nastere acasă,/ nu as fi fost agresat verbal de/ gardianul instituției,/ nu as fi descoperit/ că lacrima e un vers divin,/ în cerurile căruia doar psalmiștii/ au acces" (Anul 40). Cînd experimentează cruzimile (se întîmplă să aibă și asemenea ispite!), autorul Lucianogramelor nu le poate susține pînă la capăt. Le lipsește de funcționalitate. Corespunzătoare, aparent, scopului lor, acestea se înfățișează aidoma săbiilor de scrima, cu tăișul bont: "Eu sînt domnișoara Teroare,/ femeia cu cele mai lungi picioare!" (Pe furiș). Sau
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
motorină varză inelul/ și rămîn așa nisipul lemnul/ otel-crom-vanadium pilitura de ou/ de la pol cel mai probabil ar fi/ lemnul sună și bine suflet de/ de lemn (și pluteste-n/ copaie) și pluteste-n" (Sufletul). Halucinația e, după cum vedem, o ispita cerebrală. Aidoma introvertiților în genere, poetul are puseuri (compensatoare) de cinism, bunăoară această cruzime thanatică, subțiata însă, îmblînzita prin scriitura: "pe la cinci dimineață visa/ moartea îmbrăcată frumos/ în costum popular cu ie/ chemînd-o să meargă la/ hora lîngă poartă mănăstirii
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17811_a_19136]
-
din ea stele amare/ pești triști viețuiesc în adîncuri/ doar aici flăcările rănesc/ ling și scurma un ținut al fărădelegilor/ se dezagreghează concluzii/ trec în catastife legi nerespectate/ din cauza căldurii facerea geme/ nici un embrion nu răsare/ doar tendoane vechi și ispite/ minereuri tandre se desprind/ dintr-un conținut ce nu tinde/ spre ceva anume, ci spre destrămare: (Stele amare). Un pesimism futurologic prelungește infernalul "peste miliarde de ani", cînd "în locul acesta unde scriu/ va fi o nebuloasa/ o stafie poate/ un
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
cum își scoate coarnele//prin țarina reavăna/ i-o sănătate-n univers numai noi/ lirici bîjbîim// apele cresc repede/ frunză decade/ copacul adună cercuri lumești/ norii deasupra încuviințează/ trecerea toamnei// ți-ai lăsat privirea-n jos/ părul mătăsos și moale/ ispitele// totul în univers știe ce are de făcut" (Călătorie). De sub condeiul lui Luca Onul izvoraște un cu totul alt lirism, cantabil, torid-melancolic, plonjînd în idila recondiționata pe urmele lui Esenin. Autorul nu intră în conflict cu natura, ci se simte
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
dorit autorul însuși, numai că verdictele critice nu se opresc admirativ la nivelul constatărilor, ci configurează energic un profil nu tocmai comun: Desfășurînd mitologia eșecului, confesiunea sîrbiană nu cunoaște nici o disciplină litotică, nici un scrupul introspectiv, nici un chestionar al propriilor himere, ispite, interese, opțiuni. La drept vorbind, nu este confesiune (în sensul modern, de neliniște interioară) ci declarație: patetică, ultimativă, acuzatoare. Mai mult, testamentară, prin urmare imposibil de relativizat. Invocînd proximitatea morții, ne aduce pe un teren unde nuanțele și interpretările sînt
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
fuga de propriul sfîrșit către contopirea care, în mod firesc, dă naștere vieții. (Ceea ce a și alăturat, în jurul Mediteranei, în Grecia de pildă, "eros" de "thanatos", cimitirele de lupanare.) Poate am simțit doar nevoia să mă desprind de tristețe. În ispita ei apărea și un fel de zîmbet, o strîmbătură profesională ca o chemare către o răscolitoare orgie, o promisiune de dezlănțuire a simțurilor. Am însoțit deci o umbră care nu înceta să își improvizeze, la intervale, un fel de strîmbătură
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
sta se îndrăgostește de o fată, stîrnind gelozia criminală a prietenului acesteia. Ultimele 20 de minute ale acestei intense "tragedii americane nouăzeciste" despre intoleranță au însă tăria năucitoare a unui pumn în stomac. Ceea ce nu se poate spune despre ultima ispită a lui Martin Scorsese, oricît de inspirată ar fi - și ea - din realitate. Adaptat de Paul Schrader după memoriile unui infirmier, Bringing Out the Dead (pe ecranele noastre, Între viață și moarte) nu e decît o reciclare letargică a motivului
Realitatea, mod de întrebuințare by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/17270_a_18595]
-
asist cu amuzată uimire la febrilitatea cu care semenii noștri de pe toate meridianele se precipită să arunce timpul peste bord, ca s-o ia cu elan de la capăt. Cu toate acestea, am avut și eu, de curînd, un moment de ispită, simțind imperios că vreau să abandonez rapid ceva unui trecut revolut. De fapt nu ceva, ci pe cineva anume: mai precis, pe Ion Iliescu. Momentul de tentație de care vorbeam a fost o retrospectivă a ultimilor zece ani în România
Sechele ale unui trecut bolnav by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/17293_a_18618]
-
Luminița Marcu Trebuie să spun că la început am privit cartea lui Teodor Baconsky (Ispita binelui, Editura Anastasia) cu oarecare mefiență. Nu pentru că autorul n-ar fi dintre cei mai interesanți, Teodor Baconsky e binecunoscut pentru exemplaritatea cu care își îndeplinește rolul de ambasador pe lîngă Sfîntul Scaun, e un tînăr cărturar de formație teologică
Urbanitatea credinței by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17297_a_18622]
-
catolice e discret și nicidecum afișat. Postmodernitatea stimulantă îmbracă smerenia cristică profundă în hainele unui discurs eficient, orientat spre actualitate, demonstrînd că se poate și altfel, și împăcînd cititorul sceptic cu o religiozitate repudiată cîndva din considerente estetice. Teodor Baconsky, Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, București, Editura Anastasia, 1999, 318 p., f.p.
Urbanitatea credinței by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17297_a_18622]
-
ofrandă germinativă, poetul nu se cruță într-un epitaf autoironic exhaustiv: "Ca un nebun/ mă-nvârt în cerc/ și-n tot ce spun/ încerc, încerc// Și-n tot ce fac/ așa rămân/ Sisif sărac,/ Sisif bătrân". Scriind sub o dublă ispită, a sublimului și a entropiei, poetul nu-și uită trecutul ("părinți și morminte" ce "citesc din scriptură") mitul transilvan, filonul liric anonim, dar nici prezentul ce-i induce sentimentul zădărniciei operei, poezia părându-i o amăgitoare moară de cuvinte, o
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
Fernanda Osman După buna primire pe care a făcut-o critica volumului de proză scurtă cu care a debutat Ioana Drăgan, Vietăți și femei (premiul Uniunii Scriitorilor - 1998), autoarea s-a ținut departe de ispita de a reveni în forță - cum se poartă sau cum s-a purtat multă vreme - cu un roman. Poveștile Monei - recent apărute la Editura Du Style - ar justifica, totuși, orgolii și aroganțe de romancier. Alcătuită din trei părți (Jurnal de
Romanul unei fete de tranziție by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/17353_a_18678]
-
întîmpla. Că data viitoare vei alege altfel. Nunque bis in idem. (Dar asta, în ce mă privește, nu cred că se poate. Sau, de totuși se poate, e atît de rar, încît devine încă o parabolă.) Iar să fugi de ispită înseamnă nu numai să nu-i sucombi, dacă apare, ci mai ales să n-o cauți cu lumînarea. Dar nici să nu-ți îngropi talantul. M-a fascinat dintotdeauna ceea ce cred a fi lecția fundamentală pe care i-o dă
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]
-
pe care a pierdut-o Cosînzeana. Sau orice le apare în cale, pe parcurs. Să-ți cunoști limitele, dar să le și transcenzi neîncetat - iată unul dintre paradoxurile ce marchează scurta noastră trecere. Cît despre diavolul care te duce în ispită, el poate avea închipuiri multiple, iar răscrucile la care ți se arată pot fi, uneori, și ale sale. Nici diavolul nu e întotdeauna fericit, în ciuda faptului că ar avea motive, văzîndu-se apărat de atîția avocați. Și totuși, uneori, el poate
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]
-
la insertul publicitar sau citatul în limbi străine ca tic verbal, reflex al comunicării fără frontiere, consumist sau mass-media. O nevoie aproape comercială de a coborî din bibliotecă spre a lua taurul de coarne chiar în arena realului exploziv moderează ispita literalității pure, a ficțiunii ca produs exclusiv al inteligenței artistice. Cruzimea ca viziune și limbaj de ghettou și sictir, cultivată de Radu Aldulescu ridică promiscuitatea și grotescul la rang de coșmar urban. Viața devine o capcană letală. Petre Barbu denunță
Desant epic pentru 2000 by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17409_a_18734]
-
dintre aceste personaje simbolizează felul în care ar putea evolua lumea descrisă în român. Cybula e bătrîn, slăbit, neputincios și resemnat, chinuit de rele presimțiri, muncit de remușcări; el trece de la preocuparea de a supraviețui, oricum, numai să trăiască, la ispita morții, gîndul sinuciderii. Cybula reprezintă tot ce e mai bun și mai uman în lumea construită de Sînger în acest român. Deși el e căpetenia celorlați, bătrînul crai e temător și chiar oripilat de lumea în care trăiește. Cora e
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
de la bun început. Conceptul de "cultură filozofica" este cel care teoretizează această atitudine, al cărei resort interior presupune o recunoaștere a amploarei universului, cu nenumăratele direcții în care se desfășoară ea. Filozoful este constrîns de această imensă varietate să evite ispitele unei teorii sistematizatoare, care, prin forță delimitărilor pe care le-ar opera, ar alunecă fie în terorism intelectual, obliterînd deliberat anumite aspecte pentru care nu ar putea da socoteală, fie în simplism ignorant. Simmel apelează la termenul de "cultură" în
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
întregi comunități. Așa se explică disciplină monastica, bazată pe un principiu al uniformizării și reducerii la singularitate a unei mulțimi. Gesturile prescrise, mult mai riguros decît în retorica latină, garantează coeziunea comunității monastice și anulează individualitatea, ferind-o astfel de ispita și păcat. Unde morală monastica atinge limită misticismului, gestul e chiar anulat complet: individul e mut și imobil, pentru că el e cuprins de extaz. De fapt, Evul Mediu, prin diversele sale domenii spirituale, documentează o treptată renunțare la anticul gestus
Civilizatia gesturilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18043_a_19368]
-
damnarea" poetului (iubirea pentru contingent) că pe o specie de "păcat" venial, ce ar putea fi absolvit, Purgatoriul fiind invocat cu un patetism nelipsit de-o nuanță de cochetărie: "Tîrziu mi-am pierdut inocentă adolescentului,/ cînd eliberat mă credeam de ispitele lumii,/ acum mai seamăn eu sfîntului ce vorbea cu păsările,/ sau șunt doar o pasare pe care-o hrănește/ din mila Dumnezeu?(...) Căzut în păcatul de-a iubi efemerul,/ viața mea e moartea, că plata a căderii,/ totuși, împreună cu corul
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
cusurgiii, un blestem al vremurilor, care își exersează de preferință înclinația pedagogica - mai mult bodogăneli nearticulate - agătîndu-se că o iedera de gesturile și vorbele poetei. Că un magnet trezește apetitul în sens invers, de terfelire, traiectoria cuiva care rezistă la ispite ariviste, la corupție, la chiverniseala, la orgoliile puterii. A avea șira spinării dreapta li se pare cinicilor o ciudățenie a naturii, le atîta impulsul de contrazicere și impertinenta, nu au pace pînă nu trag totul în jos spre cota de
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
-ului. O precară situație economică moștenita, înrăutățita în timp prin practică de timide improvizații a noilor guvernanți, fascinați de algoritmi și uituci în privința unei politici de perspectivă a sacadat diminuarea nivelului de trai, într-o lume tot mai plină de ispite și deci natural înclinată să se întindă mai mult decât îi este plapuma. Peste toate, capacitatea de producție a țării a scăzut din an în an, condamnând orice program de redresare. Insul de-sine-stătător a mai înțeles și tristul adevăr că
Scurtă privire peste umăr by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/18113_a_19438]
-
ei la toate întrebările existențiale. Odată cu ea și noi... pentru că o iubim, așa cum ne iubim pe noi înșine. Formăm un corp, o conștiință. Un surîs. O imensă giocondă. Aspirația spre fixitate îmi apare la fel de puternică că dorința de mișcare. Două ispite care transformă viața într-un infern al confuziei și neliniștii. Unde și când să te oprești? Pentru că acest "unde" este de fapt spațiul, iar acest "când", timpul. Fixitatea unei fizionomii, armonia ei, mărturie a unei "fericiri" prezumtive oferă acel liman
Despre fizionomie by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17450_a_18775]