350 matches
-
cât ilustrativ, după cum urmează: adepți ai "studiilor culturale" (Catherine Belsey și Thomas Healy), adepți ai "canonului" (Terence Brown, Kevin L. Cope, Valentine Cunningham, James Engell, Andrew Sanders), critici neo-marxisti (Terry Eagleton), adepți ai "studiilor afro-americane" (Henry Louis Gates jr.), noul istorism (Stephen Greenblatt), adepți ai "political corectness" (Richard Pells), deconstructivisti (Barbara Johnson); schimbând criteriile, mai sunt prezenți an această carte-dialog universitari de origine română (Sorin Alexandrescu, Irina Grigorescu-Pană, Ștefan Stoenescu și Mihai Spăriosu, acesta din urmă prin intermediul unei cărți comentate de
Bibliografie postmodernă în interviuri by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17499_a_18824]
-
din povestirea lui John Barth, în fragmentele poetice ale Renașterii Sudului (Robert Penn Warren, Ernest Suarez, James Dickey) sau în superbul eseu despre artă al lui Wayne Booth își revelează astfel originalitatea și valorile comparabile cu cele europene. "Practica noului istorism", eseul lui Stephen Greenblatt e o alegere excelentă, un text edificator pentru tendințele gândirii critice americane. Radiografia jurnalismului american actual, făcută de Sheilah Kast Rosapepe și conceptele de generație X și Baby Boomer explicitate de sociologul Janelle Wilson completează imaginea
Metafora viitorului by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16983_a_18308]
-
capitole. Vaga și controversata problemă a definirii postmodernismului este atacată de Nemoianu dintr-un unghi inedit. Specificul oricărei civilizații, crede autorul, din momentul apariției societății umane și pînă astăzi, a fost dat de factorul religios și de cel estetic - în ciuda istorismului, a determinismului economic, în ciuda a trei secole de propagare a ideii de progres continuu. Miezul ireductibil al civilizațiilor îl conferă raportul lor cu Divinul și urmele artistice lăsate de ele pe pămînt. Restul - zgomote neesențiale, scandaluri pasagere sau o imensă
De partea lui Nemoianu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4478_a_5803]
-
francez, Todorov evocă un dublu context al propriei direcții de gândire și de cercetare, în anii �50-'60: soluție de evaziune și retragere apolitică, în Bulgaria comunistă; ciudățenie tinerească, izolată și aproape subversivă în universitățile franceze dominate de filologie și istorism. Evocarea are scopul de a ilustra felul în care o dogmă și un exces au fost înlocuite în timp cu altă dogmă și alt exces, cu efecte neașteptate asupra învățămîntului preuniversitar: în programele și în manualele școlare franceze - sub efectele
Păcate ale școlii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8426_a_9751]
-
de profesori, critici, scriitori), la care contribuie desigur și comodități didactice (exercițiile formale sînt întotdeauna mai ușor de corectat și de notat). Oricum, o direcție de studiu care ar fi trebuit să ofere o reechilibrare a balanței, o completare a istorismului și un auxiliar al studierii textului pare să fi devenit un scop în sine. Analiza lui Todorov mi se pare oarecum excesivă pentru situația franceză (mult mai diversă și mai suplă decît apare din această descriere), dar se potrivește uimitor
Păcate ale școlii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8426_a_9751]
-
fi cât se poate de plauzibilă: „ceva semnificativ îmi pare să se fi petrecut în această artă în ce privește comportamentele, strategiile în raport cu problema stilului, indicând emergența unei concepții diferite de cea moștenită și încă activă, pe care o conturam mai sus. Istorismul postmodern se manifestă adesea ca o revizitare și reactualizare a stilurilor preexistente, mai distante sau mai apropiate în timp, fie în globalitatea lor (clasicism, romantism, expresionism, dar și minimalism), fie în exemplificările lor singulare. Stilul își redobândește (sau tinde să
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
e activ în viața culturală din Chișinău, și asta este foarte bine. În volumul Apusul de soare se amână sunt cuprinse trei piese din trei etape de creație diferite, între care, prima pare a se cantona într-un soi de istorism à la Delavrancea și Negruzzi, cu donițe răpitoare și pretendenți sângeroși la tronul Moldovei, ca și cum maniera de a scrie teatru sau interesul pentru ideea din spatele dramei ar fi rămas la stadiul de evoluție de acum 100 de ani. Acesta era
LECTURI LA ZI by Iulia Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13657_a_14982]
-
-și schimba soarta." 25 octombrie 1951 (cursul de Introducere în lingvistică): "în epoca imperialistă apare idealismul în lingvistică. F. de Saussure tratează limba în mod idealist și metafizic, socotind limba ca un sistem în sine, rupt de societate. Este împotriva istorismului și dă întîietate lingvisticii statice. Continuatorii lui, structuraliștii, au accentuat trăsăturile reacționare și idealiste ale teoriei lui Saussure. Ei afirmă că în limbă există elemente constante, permanente, universal valabile. Semanticii susțin că oamenii nu se înțeleg între ei deoarece nu
Rîsete în amfiteatru by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12408_a_13733]
-
Codreanu un lucru Nae Ionescu: Eu mă screm și lui îi vine... ISTORIE Nu știu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariției și dispariției; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieții și lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învață numai să faci ceva, ca popor; cu istoria, tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
care se detașează și de teoria lui A. N. Veselovski (1838 - 1906) și de grupul Akmeist, condus de N. Gumilov (1886 - 1921). În formula sa, “dialogismul reprezintă un termen dintr-o poetică realizată printr-un demers specific, în opoziție cu istorismul, determinismul, sociologismul, care au limitat literatura la reflectarea mediului ideologic și la reflectarea existenței și a vieții și au dogmatizat și absolutizat elementele ideologice de bază reflectate de artist în conținut. “<footnote Marian Vasile, M. Bahtin discursul dialogic, Editura Atos
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
artei" - teologia, istoria, literatura, știința. Amănunțim și punem la punct "seria teologică" din lista de lecturi întocmită de Noica cu puțină vreme în urmă. Cred că secolul 21 va fi unul al regăsirii spiritualității, după ce secolul 19 fusese unul al istorismului, iar al nostru, unul al științei." Cât despre istorie, Noica ne întreabă dacă se poate face istoria artei fără istorie, de vreme ce filozofia istoriei fără istorie e limpede că nu poate exista. Victor mărturisește că pentru el istoria se rezolvă ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atare, la pierderea retrospectivă în lume. Simțul istoric temporalizează toate formele și toate valorile, încît categorialul și valabilul prind rădăcini în lume ca orice relativitate concretă. Când și atunci sânt superstiția simțului istoric, a cărui hipertrofie inevitabilă a dat naștere istorismului modern. Zorile culturilor și formelor aurorale ale spiritului sânt străine de tentațiile acestui simț. Orice cultură mare se creează în atmosfera învăluitoare a unei eternități, absorbită de individ prin toți porii. Constructorii de catedrale în zarea modernității, de piramide în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
incomparabil al tuturor aurorelor de cultură. De o parte epoca de naivitate, de cealaltă, epoca de cunoaștere. Lumea homerică și sincretismul alexandriu înseamnă două epoci la antipod. Secolul lui Pericle este epoca de maturitate și de rotunjime. Lumea gotică și istorismul modern reprezintă, în plan occidental, același dualism, de aceeași semnificație și gravitate. Clasicismul francez și romantica germană sânt momente culturale perfecte, culmi de cultură așezate între epoca de naivitate și de cunoaștere a Franței și Germaniei. Ele au ceva din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în favoarea speculației șocante. De atunci, discursul istoric n-a contenit să fie una dintre marile teme de reflecție, adesea neliniștită, deoarece nimeni nu poate susține că între uz și abuz istoriografia a știut să afle întotdeauna justa măsură. Eticheta de istorism, adăugată la atâtea isme care au copleșit veacul nostru, era și un mod de a incrimina. De la K. Heussi și F. Meineke la K.R. Popper și analiștii mai noi, fenomenul istoric continuă să rețină luarea-aminte, fără a se ajunge totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
imagine complexă, derutantă, schimbătoare, al cărei studiu nu se poate socoti nicicând încheiat. A extinde mereu acest studiu e în același timp o exigență cognitivă și pragmatică. Cronica, XXV, 32 (10 august 1990), p. 1, 2 ISTORIE ȘI ANAMNESIS Dacă istorismul are și o parte bună, cum trebuie să admitem, ea ține de stăruința cu care a știut să orienteze spiritele spre o recuperare cât mai deplină a experienței trecute. Experiența e un alt nume pentru istorie", spunea Toynbee, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
trebuie să admitem, ea ține de stăruința cu care a știut să orienteze spiritele spre o recuperare cât mai deplină a experienței trecute. Experiența e un alt nume pentru istorie", spunea Toynbee, care nu avea totuși o mare stimă pentru istorism. Un vast efort de anamneză e în definitiv toată istoriografia. La acest fel de a privi discursul istoric trimite în mod expres Mircea Eliade, glosând pe marginea relației dintre anamneză și recuperarea trecutului (Aspecte ale mitului, 1978, p. 127-131). Fie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
lui Spencer, anumite aspecte din Comte, darwinismul social etc.). Ideea de Sittlichkeit în idealismul german, precum și (după cum a argumentat convingător Friedrich Jaeger în cartea amintită) re-situarea socială și istorică a individualității descătușate pe care a propus-o în aceeași cultură istorismul (Historismus), reprezintă, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, tentative ceva mai apropiate de soluția liberală - sau, oricum, nu i se opun -, căutând modalități de reinstituire a rădăcinilor comunitare printr-o privire îndreptată înainte, nu îndărăt (cum li s-a reproșat
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
opera lui Clifford Geertz -, evoluând către versiuni tot mai complexe, cunoscând un apogeu „neoformalist” în anii ’60, deschizându-se prin semiotică spre o reconsiderare critică - după ce respingerea dogmatică a intrat în impas - a „moștenirii” tradiționale, de la retorică la hermeneutică, de la istorism la fenomenologie. Succesul structuralismului francez în Statele Unite a dus și la „descoperirea” unor autori europeni a căror traducere și popularizare în franceză de către imigranți est-europeni - ca Roman Jakobson însuși, A.J. Greimas (altă combinație fericită dintre un mediator cultural și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sub înrâurirea lui Lotman, adeptul unei semiotici cultural-istorice, spre deosebire de Greimas) au inspirat structuralismele mature și târzii, deschizând într-un fel drumul deconstructivismului, postmodernismului în ansamblu. Toate aceste evoluții aveau loc pe fundalul crizei marilor paradigme europene tradiționale - de la metafizică la istorism și marxism -, aflate în cădere liberă după ceea ce s-a considerat a fi eșecul ultim al „proiectului luminist” (Holocaustul), precum și după mult mai îndelungata și neterminata „despărțire” de marxismul stalinist, tot mai greu de susținut după 1956 (revoluția maghiară), 1968
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
accentele polemice ale autorului, îmi înregistrez un singur mare dezacord cu el: Bloom, pe fondul unei juste șarje împotriva științelor sociale (șarjă care trebuie înțeleasă în spiritul, nu în litera ei), formulează primul dintr-o lungă serie de atacuri la adresa istorismului, pe care îl înțelege pur și simplu greșit. Astfel, fapt întristător la un om de inteligența și acuitatea sa analitică, Bloom se aliniază tuturor filozofilor care resping științele istorice în numele unei pretinse perenități transistorice a valorilor și ideilor. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
-i semnala locul crucial în întregul său proiect: „Am încercat să ofer schița unei arheologii a sufletelor noastre așa cum sunt ele”. Iar soluția întrevăzută de autor pentru grava criză a spiritului american este, în mod paradoxal pentru cineva care vituperase istorismul (confundându-l oarecum cu istoria, până la urmă), recursul la istorie, chiar dacă nu e vorba de istoria pozitiviștilor: Avem nevoie de istorie nu ca să spună ce s-a întâmplat sau ca să ne explice trecutul, ci pentru a reînvia trecutul, astfel încât să
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a făcut pe unii să susțină că Bloom nu era altceva decât un produs al lui Bellow, care putuse chiar scrie, măcar parțial, The Closing of the American Mind. 6. Ca teoretician al istoriei, am văzut această meteahnă - an(ti)istorismul - chiar la filozofi ai istoriei cu nume extrem de mari. De regulă, acești filozofi nici nu citesc lucrări de istoriografie, sau le citesc „în diagonală”, căutând numai ideile abstracte și dezinteresându-se de contexte. Poziția lui Bloom este una ortodox straussiană
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
filonul cel mai spectaculos al gândirii lui Bloom despre istorie, cel puțin la nivel retoric: un pesimism cultural riguros, chiar apocaliptic, numit de un exeget, Mark S. Jendrysik, declinism (de la declin). Bloom nu e singurul filozof care a înțeles greșit istorismul. Cel mai cunoscut în acest sens este Karl Popper, care pur și simplu a „resemantizat” termenul, imputând istoricilor ceea ce numai profeții și unii politologi au încercat: prezicerea viitorului. Vezi cartea sa celebră, The Poverty of Historicism, care nu are nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cu numele Historismus, ținta predilectă a filozofilor, uneori din pricina apropierilor foarte sporadice dintre generația mijlocie a curentului, reprezentată de Friedrich Meinecke, și național-socialism. Lucrările lui Jörn Rüsen și ale discipolului său Friedrich Jaeger au „reabilitat” pe deplin extraordinara contribuție a istorismului german, propunând o critică pertinentă și judicioasă. 7. Mă rezum la câteva referințe. Una din cele mai pătrunzătoare recenzii de întâmpinare a fost semnată de Charles Kesler în august 1987, în The American Spectator (pp. 14-17). Dintre numeroasele volume colective
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
consolatoare, în Fiicei mele Eufrosina (transpunere după Petrarca) și Eufrosina. Viziune pe râpele Ozanei, cu ascendență literară în elegia lui Goethe, Euphrosyne, și în versificația populară. Circulația motivelor romantice din literatura europeană și „programele” naționale, de la 1840, ce promovează originalitatea, istorismul, tradiția folclorică, impulsionează filonul epic al creației lui A., în balade și legende. Tema trecutului, a eroismului medieval și a strămoșilor războinici este introdusă de un „cânt osianic” - Milian și Dina. Balada Ștefan cel Mare înaintea cetăței Neamțu amplifică retoric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]