KorAP: Find »[drukola/base=jeep & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...24 >

596 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622

să-ți muți imediat lucrurile de pe alee. Dar spune că e prea bătrân ca să mai facă ceva repede și, în condițiile astea, nu-i pasă deloc. — Of, Doamne, o să-ntârziem, spuse perceptorul districtual; fură obligați să se dea jos din jeep și să mute ei înșiși toate ciudățeniile și resturile pe care bucătarul le adunase pe parcursul a mai mult de șaizeci și cinci de ani în slujba guvernului. Cine știe cum reușise bătrânul să le scoată afară? În timp ce ei munceau, bucătarul continuă cu zgomotul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
se afla cantonamentul armatei, luminile străluceau dinspre barăci și oamenii, deja îmbrăcați în uniforme kaki, se adunau în jurul stâlpului pe care se ridica drapelul. brigadierul sosi și el la ora stabilită, și, mărșăluind impecabil către poarta principală, se urcă în jeep-ul lui personal. — Gata? lătră el. Bine, atunci, înainte ma... În momentul acela, deși cerul abia începea să se lumineze, observă, cu ochii lui de vultur, dorința cea mai aprigă a inimii sale: acolo, în dudul cel bătrân de lângă poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
veneau de la pasărea mică și fragilă care stătea acum tăcută pe creangă. — O plasă! șopti el. Repede, o plasă, o plasă... Rapid, împunse cu bastonul un soldat uimit. Apoi, înșfăcând o plasă pentru maimuțe din mâinile omului înspăimântat, sări din jeep și o aruncă peste porumbelul verde, în dorința oarbă de a prinde pasărea aceea înșelătoare, de a o ține lângă el cât va trăi în cantonamentul armatei, de a se tortura cu amintirea copilăriei sale, a mamei sale, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
să plece, uitând între timp să îi aștepte pe perceptorul districtual și pe domnul Gupta, care le atraseră în cele din urmă atenția claxonând puternic când aceștia se apropiară, luând în viteză curbele drumului, apucându-se de orice parte a jeep-ului reușeau, dat fiind că se hurducau și săreau pe pietriș. Când îi ajunseră din urmă și procesiunea fu completă, o luară din nou din loc. — Hai odată. Mișcați-vă mai repede, am întârziat... Marș dublu... Stâng-drept... Stâng-drept... Un-doi.... Un-doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
împușc și-am să-l omor pe nebunul ăla. — Vai, domnule, spuse domnul Gupta, ridicându-se și chirăind ca o pasăre alarmată. Nu faceți asta, domnule. E un biet vânzător de înghețată. Alb la față, perceptorul districtual atârna de marginea jeep-ului. În ce se transformau lucrurile? Era prizonier într-un coșmar. Nici măcar nu era treaz, iar acesta era un coșmar respingător și îngrozitor. Domnul Chawla se duse să vadă ce făcea Sampath. — Vor ajunge curând, spuse el și se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
sfoară; spera să poată lua mostre din sos, în timp ce stătea deasupra lui... Ca un om posedat, se strecură de-a lungul crengilor. Primatele se foiau neliniștite la ivirea zorilor. Armata urca pe drumul dinspre bazar. Pe platforma din spate a jeep-ului brigadierului zăcea băiatul Hungry Hop, încâlcit în plase pentru maimuțe, legat bine ca să nu mai facă necazuri pe străzile cu sens unic. — Dați-mi drumul, strigase el, zbătându-se. Dați-mi drumul. Azi trebuie să-mi hotărăsc viața. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
fie deja descărcate. Dar plasele care ar fi trebuit să țină maimuțele îl țineau în clipa aceea pe băiatul Hungry Hop în loc, și, când soldații se duseră să le ia, desoperiră că eforturile lor de a le trage jos din jeep erau în mare măsură zădărnicite de faptul că acesta era prins în ele. Pinky, auzind zgomotele, ajunse să descopere că Hungry Hop fusese capturat de armată. Îl privi dezgustată. Ah, vierme jalnic. Legat fedeleș în halul acela! Niciodată nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

Ca întotdeauna, operațiunea asta semăna cu încercarea de a trece o funie prin urechea unui ac minuscul. Dintr-un motiv misterios, cu toate că locuia într-o casă semi-detașată din încrengătura urbană a Croydon-ului, vecinii ei simțiseră nevoia să-și achiziționeze un jeep monstruos de mare, cu fante de viteză pe laterale și niște bullbar-uri vaste, care s-ar fi potrivit mai curând în peisajele sălbatice din nordul Australiei, acolo unde ar fi putut să lupte cu cangurii agresivi. Mașina acoperea până la ultimul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
chiar mânca și din cel al Fionei și al lui David, astfel că odată ce parcau, aceștia nu mai puteau să deschidă ambele portiere ale mașinii lor. — Fir-ar al dracului! a înjurat Fiona când oglinda laterală s-a lovit de jeep, iar ea a fost nevoită să iasă, din nou, de pe alee ca să repoziționeze mașina. Sperase că înjurătura a fost suficient de sonoră ca să-l trezească pe David, care sforăia zgomotos pe locul pasagerului după ce-și consumase propria greutate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
ei e foarte fragil și de aceea are nevoie ca ea să fie acasă douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, șapte zile din șapte, ca să-i satisfacă toate poftele - să-i încălzească tăiețeii preferați sau să-l ducă prin oraș cu jeep-ul ei ridicol de mare, care fusese plătit, desigur, tot de David. Asta în timp ce el și Fiona se deplasau cu un Ford Fiesta rablagit și cu două uși, ceea ce însemna că Fiona aproape că-și rupea gâtul de fiecare dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
să-mi găsesc și nenorocita de mașină, s-a gândit ea. Apoi și-a adus aminte. —Offf! A început să se deplaseze către ieșirea din parcare. Pentru că întârziase la ședința de yoga, când ajunsese, parcarea era deja plină ochi cu jeepurile celor mai bine organizați decât ea, așa că Susan nu avusese încotro decât să parcheze pe o stradă din apropiere și să fugă până la club. Acum o luase din nou la goană, știind că Milly o aștepta. Știu, s-a gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

ne-au pus să umblăm de colo până colo șase luni, încercând să găsească țiței. — Și au găsit. — Da, dar... Noi cu ce ne-am ales? Oboseală, necazuri, trupa nemulțumită și trei oameni care-au zburat în bucăți într-un jeep încărcat cu dinamită. — Erau ordine de sus. — Știu. Dar dumneavoastră aveți suficientă autoritate ca să mă trimiteți în orice misiune; de exemplu, exerciții de supraviețuire în „pământurile pustii“. închipuiți-vă că ne-am întoarce cu o avere! Jumătate pentru armată, jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în stare să-i înfigă o baionetă în spate sau să-i pună o grenadă sub pat. — De ce-ai avea nevoie? întrebă fără să se întoarcă, străduindu-se ca vocea lui să nu trădeze nici o promisiune. — Un camion, un jeep și cinci oameni. O să-l iau și pe Mubarrak-ben-Sad, călăuza targuí. Și-o să am nevoie de cămile. — Cât timp? — Patru luni. Dar am ține legătura prin radio o dată pe săptămână. Acum îl privi în ochi. — Nu pot obliga pe nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
nenumărate pietre ascuțite și tăioase, de până la jumătate de metru înălțime, ce erau un obstacol aproape de netrecut și pentru vehiculele cu motor. Și dacă nu se înșela prea tare, dacă soldații porneau în căutarea lui, aveau s-o facă în jeepuri și camioane, pentru că nu erau oameni ai deșertului, nu erau obișnuiți cu drumurile lungi și nici să se bălăngănească pe spinarea unei cămile zile întregi. Zorii îl găsiră foarte departe de dune care nu mai erau decât o delicată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ascunde în iadul ăsta, mormăi cu glas tare. Aici el poate merge mai repede și poate înainta și noaptea, pe când noi am pierde și ultima piuliță pe drum. Se încheie la șliț, luă țigara pe care o lăsase pe capota jeepului și trase un fum lung. — Dacă am ști măcar încotro merge... Poate se întoarce acasă, zise Ali. Dar e în direcție opusă, spre sud-est. — Acasă! exclamă ironic. Când ai mai pomenit ca unul din blestemații de „Fii ai Vântului“ să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
limitau să-i traseze conturul aproximativ, fără să se sinchisească prea mult dacă lipseau sau prisoseau o sută de kilometri. într-un moment de cumpănă, acei o sută de kilometri puteau reprezenta diferența dintre viață și moarte, mai ales când jeepului i se rupea un ax și trebuia să continui drumul pe jos. O clipă fu pe punctul de-a da totul dracului și de a ordona întoarcerea la post, pentru că, la urma urmelor, căpitanul Kaleb-el-Fasi își merita de-o mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pe fugar. Vine spre noi, deși, din nenorocire, cred că ne-a văzut. Aproape că auzi înjurătura surdă a sergentului care, după o pauză, spuse: — Eu nu pot continua. Am găsit o cărare ca să coborâm, dar crusta nu suportă greutatea jeepului. — Nu văd altă soluție decât să înconjurăm sebhka și să așteptăm ca setea să-l oblige să se predea. — Să se predea? - vocea lui era un amestec de uimire și incredulitate. Un targuí care a omorât doi oameni nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ale dimineții și serii, aveau să fie protejate de umbra a doi bolovani mari. Oricine ar fi putut urina la trei metri distanță, fără să bănuiască măcar că acolo, chiar sub picioarele lui, se ascundea un om. în fiecare dimineață, când jeepul se apropia din nou de sebhka, s-ar fi spus că două sentimente duceau o luptă feroce în forul său interior: teama de a zări figura nemișcată în același loc și teama de a nu o mai zări. în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
gamela unui soldat și începu să mănânce cu degetele, aproape fără să-și ridice litham-ul. Dar sunt un imohag, zise. Deșertul mă respectă. — Am văzut. Oricare altul ar fi murit. Ce ai de gând să faci acum? Gacel arătă spre jeep cu o mișcare a capului. — O să mă duci până la munții Sidi-el-Madia. Acolo n-o să mă găsească nimeni. Și dacă refuz? — Va trebui să te omor și mă va duce unul dintre ei. — N-o vor face dacă nu le dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sale contraforturi stâncoase. Controlul puțului însemna deci să-l oblige pe targuí să se predea sau să-l condamne la moarte. în mod inconștient, grăbi pasul și se surprinse aproape alergând în nerăbdarea de a ajunge cât mai repede la jeep. Luna se ascunsese la orizont, dar simțul lui de orientare era aproape la fel de bun ca al unui nomad după atâția ani trăiți în acele deșerturi, și mai era o oră până în zori când ajunse să se cațere cu chiu, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Nu e drept, spuse. Eu sunt singur, voi sunteți mulți. Nu e drept ca, în plus, să folosiți și metodele francezilor. Locotenentul își dăduse jos pantalonii și se ușura stând pe vine la nu mai mult de trei metri de jeep. — Uneori am impresia că nu ți-ai dat seama care e realitatea, spuse cu naturalețe. Nu e vorba de o luptă între tine și noi. E vorba despre faptul că tu ai comis o crimă și trebuie să plătești pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să-mi explici că am comis o crimă, dar nu vrei să-mi explici de ce. Mi se pare absurd. Razman se duse la bidonul cu apă, își umplu micul ibric ce atârna de un lanț în partea din spate a jeepului, își clăti gura și se spălă pe mâini. N-o risipi, îi atrase atenția targuí-ul. O să am nevoie de ea. Se supuse și se uită din nou la el: — Poate că ai dreptate, recunoscu. Probabil ar trebui să-ți explic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fie mai ușoară, atât de ușoară, că n-o să mai ai nevoie de acele obiceiuri...“ Locotenentul medită câteva clipe cu capul plecat, privindu-și cizmele, ca și cum s-ar fi simțit vinovat, și, ridicând din umeri, așezat cum era pe treapta jeepului, încuviință. — Ai dreptate... Ar fi trebuit să ți se spună toate astea, dar suntem o țară tânără, care de-abia și-a cucerit independența, și vom avea nevoie de ani de zile ca să adaptăm totul la noua situație. — în cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și se uită împrejur. Celălalt nu-i. Nici nu mă miră, răspunse grăsanul, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mișcare, îl arzi. Ezită o clipă, dar sfârși încuviințând cu convingere. — Oricum e mai bine decât să stăm aici și să așteptăm... Dacă într-adevăr e mort, putem să plecăm chiar azi. Haide! Asigură arma și grăsanul cel asudat puse jeepul în mișcare și o porni încet, învârtind volanul ca s-o ia direct spre locul unde se profilau cele două corpuri. După trei sute de metri se opri, privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l pierdea din ochi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]