894 matches
-
noile forme de promovare universitară la gradele de conferențiar și profesor, refacerea nomenclatorului de specializări universitare, măsuri de subminare a monopolului pe poziții de decizie, codurile de etică). Cu alte cuvinte, eu nu cred că membrii clanurilor academice vor pleca jenați ochii în pământ, se vor căi pe loc și vor schimba practicile în aceste condiții (excepțiile sunt posibile). Mai mult, ei pot să demonstreze oricând, mai ales în conversații private, că pe această cale au putut să asigure funcționarea universității
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
politicos cu capul. Ofițerul englez se oprește brusc, se întoarce și plasându-se în fața noastră, mă apostrofează. "D-ta nu știi să saluți?" Total neobișnuit cu asemenea atitudini, surprins, mă adresez însoțitorului meu, în franceză: "Ce înseamnă asta?" Locotenentul, destul de jenat, îmi răspunde: Este un căpitan englez, din Intelligence Service". "Puțin mă interesează din ce serviciu face parte! Dar chiar dacă aș presupune că nu cunoaște uniforma și gradele, totuși, după frunzele de stejar pe care le aveam pe caschetă, orice ofițer
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
fier și cu o cuvertură pe el. Mă întreabă dacă știu nemțește și cu multă curiozitate se uită la mine și în special la uniforma mea. La răspunsul meu afirmativ, privirea lui devine chiar binevoitoare și cu politețe și ușor jenat se interesează ce s-a întâmplat. Mă uit la el, la celulă, îmi revine totul în minte și am impresia că trăiesc un coșmar. N-a insistat și a plecat spunându-mi că în curând îmi va aduce de mâncare
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
în celulă, pe post de iscoade, Constantin Bogos și Cornel Pop, pe care Plapșa l-a simțit disperat și scârbit de ceea ce făcea. De altfel, Gheorghe Popescu l-a întrebat pe Pop de ce nu are fese, iar acesta a mințit jenat că avusese o furunculoză. A doua zi, victimele au fost duse la camera 4-spital, unde s-au reîntâlnit cu timișorenii Angelescu, Soare și Sebeșan, dar i-au găsit în cameră și pe cei care aveau să le devină agresori: Bogos
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
au aflat printr-o infirmieră, translatoare, că soția mea îi îngrija gratuit, chiar fără să fie hrănită de către spital, toată sala izbucni în hohote de rîs și tot felul de comentarii pe care interpreta a trebuit să le traducă, oarecum jenată: "Ia uitați-vă la proasta asta cum se spetește pe degeaba!". Secretul absolut impus în privința operațiunilor de pe front era întărit de absența Regelui Ferdinand, căruia înaltul comandament, prin vocea generalisimului Savov, îi spusese, fără multe formalități, că îi era interzis
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
sărbătorim cu adevărat acest eveniment. În ziua următoare, într-o excelentă stare psihică merg la Școala Pedagogică să-mi iau salariul și să reiau munca didactică, sigur pe postul ce ocupam. Am o surpriză neplăcută: secretara școlii îmi spune oarecum jenată că a primit ordin telefonic să nu fiu plătit pe timpul examenului. Imediat merg la cabinetul inspectorului respectiv și am neplăcuta surpriză de a întâlni pe directoarea mea, care mai aranja pe cineva, după ce-mi aranjase neplata salariului. Inspectorul mă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
aș fi fost un legionar notoriu și altele de acest gen. Când să plec pe teren, cel de la cadre hotărăște că nu corespund politic și că deci să revin la catedră. Era tocmai ceea ce doream. Inspectorul raional, Nicolae Roșioru, oarecum jenat, îmi spune cine e autorul dosarului meu. Era un moment de jenă, de umilință personală! Alte două zile frământate. Catedra mea se ocupase. Merg la secția învățământ oraș, inspectorul mă trimite la partid, partidul la secție și așa ajung un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Devenisem fără să vreau șomer adevărat. În final revin pe aceeași catedră, dar serios compromis - fără să am o vină în această problemă. Peste două săptămâni întâlnesc pe inspectorul cu dosarul recent fabricat căruia îi mulțumesc pentru serviciul făcut... Pare jenat, dar eu îi spun că, momentan, faptul că m-a făcut mai verde decât legionarii lui Codreanu, pentru mine e un adevărat serviciu, fiindcă astfel rămân liniștit la catedră, că-mi voi termina studiile și apoi, între timp, mi se
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
noua activistă de partid, o anume Dănilă, prietena secretarei. Mi se transmite prin colegul Ionel Ionescu sfatul de a-mi retrage dosarul, fiindcă asupra mea planează fapte ce mă pot compromite pentru tot restul vieții!... Colegul ezită un timp, apoi jenat îmi transmite ștafeta de la activista Dănilă. Cum aflu de noua mașinație, plec la comitet, intru la activista în cauză și o întreb cu voită timiditate, dacă dosarul meu se mișcă... Activista mă întreabă dacă adjunctul mi-a transmis ceva, eu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în vederea sfârșitului de an școlar. Asistam pasiv, cu privirea în gol și capul arzând ca o sobă încinsă!... O colegă roagă pe director să mă învoiască, deoarece se cunoștea după figura mea că eram realmente bolnav. Plec de la consiliu oarecum jenat și ajung acasă cu mers împleticit de om beat. Soția s-a speriat, m-a doftoricit în legea ei și după încă o noapte de suferință, de somn intermitent și agitat merg la neurolog. Acesta mă consultă cu atenție spunându
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și că am împrăștiat texte din care s-au hrănit și au prins speranță, încă o dată, sute și sute de mii de cetățeni, închiși ca și noi în cercul blestemat al politicii „marilor puteri” și trebuie să explicăm, cu zâmbete jenate, evident „vinovate”, ultima și cea mai minusculă pată de noroi de pe armura noastră, improvizată, oho, și încă cum! Să justificăm chiar și petele de sânge pe care unii le arată cu degetul ca fiind, bineînțeles, „suspecte”, cele mai mici ezitări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
până ce neglijeul a căzut pe jos. A pășit peste el ca și cum ar fi pășit peste o băltoacă, l-a ridicat de jos și s-a urcat cu el în cușeta de sus. În timpul cât se dezbrăcase, își luase un aer jenat, însă a trebuit s-o urmăresc cu privirea, căci încercam să aflu dacă era în serviciul celor doi. Neglijeul bleu și mai ales cămașa albă de noapte cu bretele croșetate nu se prea potriveau cu o complice. Poate că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dintre ei s-a uitat la fulgii ce „locuiesc în nori“. Aici fusesem eu copilul - chiar privisem fulgii. Ba, pe drumul spre grădiniță, spre a mai prinde un pic inimă,cântasem eu însămi în cap, mutește, Schneeflöckchen. I-am întrebat jenată dacă-și amintesc de cântecul de ieri. Dar un băiat a spus: „Tovarășa, trebuie mai întâi să cântăm Imnul“. I-am întrebat: „Vreți să-l cântați sau trebuie să-l cântați?“. Copiii au strigat toți într-un glas: „Da, vrem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
patru. - Aș fi putut trage niște sfori, am zis, cu delicatețe. - Pe ce bază? întrebă el, un picuț cam răstit. Mi-am dat seama că flirtam cu el și m-am uitat iarăși la carte și la pixul din mână, jenat. - Nu sunt prea bun, îndrăzni el, dând să se ridice, realizând schimbarea bruscă, subtilă, din atmosfera încăperii. - Păi nici ceilalți studenți ai mei nu sunt, așa că te-ai încadra perfect, am râs eu sec. El deloc. - Părinții mei... Ezită din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pun capăt acestei întreruperi și să plec. Am dat iarăși din umeri. - Păi, nu voiam să văd decât dacă, știi, v-ați spălat pe dinți. Pretextul ăsta era atât de lipsit de temei, atât de străin mie, încât am roșit jenat. Robby dădu din cap, stand în fața computerului, și zise: - Bret, mă uitam la ceva despre război în seara asta și am nevoie să știu ceva. - Da? Îi doream să fie cu adevărat interesat în tot ceea ce avea „nevoie“ să știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe buze, zise: - E numai un joc, tată. Un joc idiot. Mi-a luat mult timp să cântăresc dacă spunea adevărul sau era o altă minciună. - Ce joc? am întrebat. - Băieții dispăruți. Dădu din cap. Părea ușurat și un pic jenat. Era o combinație curioasă - nu eram sigur că o accept - sau pur și simplu o expresie împrumutată? - Cum adică - un joc? - Păi cam ne informăm de ce se-ntâmplă. Pauză. E vorba de pariurile noastre. - Poftim? am întrebat. Ce pariuri? Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ca să vin cu mașina la Pearce și credeam că eu și scriitorul construisem o poveste destul de coerentă, care să-l determine pe Miller să mă ajute. Dar acum, când mă aflam aici în carne și oase, în fața lui, mă simțeam jenat și am început să mă bâlbâi imediat ce-am deschis gura. Am început să-i relatez cea ce se petrecuse în casă de o manieră calmă și liniară, dar curând m-am pomenit că mă refeream la tot ceea ce mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ai spus tu. Vreau să-I cer un autograf. Hai, nu fi copil, am spus eu. Nu poți să-L deranjezi așa nitam-nisam. Pare să fie în vacanță. Însă tu ai insistat. Până la urmă amândoi ne-am apropiat de Dumnezeu, jenați. Îți cer iertare, Doamne, i-am spus eu. Dacă nu Te deranjează, aș îndrăzni să-Ți cer un autograf. E pentru soția mea. E o fană înfocată a Ta. Dumnezeu s-a uitat spre tine, fără să-mi dea nici
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
ar fi fost nimic, își mângâia năduful și le gâdila urechea convivilor, era scuzabil. Ei, bine, nu! S-a cocoțat pe statuia lui Matei Corvin, să-l vadă și să-l audă lumea și, ca să nu cadă, se ținea, oarecum jenat, de sub cal, pentru că în jur erau băncile tricolore a lui Funar. Mare noroc cu imperfecțiunile uninominalului. S-a primenit Parlamentul, sunt mulți oameni noi, din care sau cu care nu se va putea face un 322, cei pleoștiți merg țanțoș
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ministrul de externe Iacovou să-l întreb ce perspective sunt pentru 1991 în relațiile noastre bilaterale. Iacovu mi-a spus Am avut o consultare cu ministrul grec, care mi-a recomandat să deschidem un consulat la Sofia. Deși era evident jenat, ministrul a dat vina pe MAE grec, cu scuze penibile. Gestul nostru ar fi, după opinia mea, nu numai gratuit, ci ar avea nuanțe deficitare pentru demnitatea ministerului nostru de externe. Domnul Năstase a fost de acord cu judecata mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
însă la cheltuielile casei. La vârsta ei! Da, Cléa face pe fetița, e genul, deși are peste treizeci de ani. "Aș vrea să-i telefonez soțului meu...", geme ea înadins pentru doamna Sinus. "N-aveți mobil?", întreabă doamna Sinus surprinsă. Jenată, nu insistă. Așteptând-o pe Cléa, se lungește pe un pat. Cerul e cenușiu, dar nu mai plouă. Dimineață. Se scoală, vrea să plece, dar nu-și mai găsește pantofii. Doamna Sinus, conversând în continuare cu prietena ei, nu vrea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cu spirala vertiginoasă a patimilor nebune și a ispitelor de neînchipuit, mesenii, stânjeniți să se vadă atât de tulburați, se feriră să se uite unii la alții. Constantin, care deținea secretul de a relaxa un grup împietrit într-o tăcere jenată, întrebă glumind: "Ce zici, locotenente, și aici avem sufletul fără trup?" Locotenentul aprobă zâmbind: "Da, și asta mă face să cred că tocmai în cântece există eternitatea sufletului." Dar gândea, cred eu, că partea trupului era foarte puternică, ba chiar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
traseului nostru prin Europa, desenată pe o bandă de plastic galbenă, destul de incomodă la ținut și cărat. Apariția lui Thomas cu această hartă butaforică în mâini a început de la o vreme să ne trezească unanima ilaritate. Zâmbește și el, ușor jenat, ușor complice. E o convenție, dar trebuie dusă până la capăt. Primarul, cel care primește cadoul - de fiecare dată altul, firește... primarul, nu cadoul -, schițează invariabil aceeași expresie de surprindere plăcută, pentru el este prima dată, pentru noi - a n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care o vede destul de rar, pentru că a divorțat de familie. Îl întreb pe Fatos dacă romanul e autobiografic. „Peste 60 la sută din text este autobiografie topită artistic”, îmi răspunde Fatos Kongoli, într-un limbaj de critic literar, și zâmbește jenat... VITALIE CIOBANU: Se anunță niște ședințe literare în vagonul-restaurant, dar se pare că nimeni nu s-a obosit să meargă la ele. O stare de dizolvare și lehamite. Dincolo de geam - nori negri aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu tulpinile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care a intrat în casă și a început să trebăluiască. Băiatul n-a mai stat pe gânduri, a intrat grăbit după ea și a luat-o prin surprindere: "De ce faci asta la mine în casă?" a întrebat-o el. Puțin jenată, fata îi răspunse: "Mă numesc Zhinü. Văd că trăiești singur și ai o viață grea, am vrut să îți dau o mână de ajutor." Bucuros din cale afară, mai ales că prinsese imediat drag de frumoasa fată, Niulang îi spuse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]