485 matches
-
o parte, să nu stau pe dungă. Apoi, de parcă abia atunci și-ar fi adus aminte : Ce faci, nu te dezbraci ? Ce-ar mai fi de ascuns ? întrebă el. — Păi, tocmai de-aia, răspunse fata și primi, pe șuvițele încă jilave, o mângâiere pe care o îndepărtă cu palma. — Mi-e greu să-l scot peste barbă și păr, se auzi vocea lui Maca, de sub tricoul de care trăgea cu amândouă mâinile. Ar trebui să port cămașă, dar ce te faci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înainte prin revoluția romantică, revoluție ce a dus la resemantizarea în cheie denigratoare a trăsăturilor clasice impersonalul devine răceală, rigurozitatea este percepută drept uscăciune, claritatea drept ariditate "Soliditatea uscată a clasicilor îi repugnă cititorului de azi. Poezia care nu e jilavă nu e poezie." Demersul lui Hulme este unul dublu de a sugera intoleranța creată de romantism la adresa clasicismului (greșeala de a construi anumite prejudecăți literare) precum și de a "ataca" maniera romantică de a scrie și a recepta poezie. Hulme vizează
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dori să se bucure de viața adevărată, viața reală „în toată strălucirea și luminozitatea ei”. O viață mai prețioasă, după părerea lui, decât această muncă a artistului care îl condamnă „să rămână închis, până la sfârșitul zilelor sale, într-o hrubă jilavă, trudind până la istovire cu argila și cu blocurile de piatră”, în încercarea de a însufleți o materie inertă. În Când ne vom trezi din morți, totul gravitează în jurul ambivalenței statuii, al dublului ei statut de operă moartă și, totodată, vie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atenian auster, care proslăvește virtuțile ascetice, rigoarea și virtutea virtuoasă, cât la scenografia unui artist care, de altfel, nu și-a ascuns niciodată gustul pentru bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
rele; fără sex; frustrare; furie; furt; gălăgie; ghidușie; ghinion; gratii; grădiniță; greșeli; greși; greu; groaznică; infractor; infracțiuni; instruire; insultă; interdicții; interzicere; ispravă; istorie; încătușare; încercare; închis; încuiat; îndeplinește; înduioșare; îndură; îndurerare; îngrădire; înjosire; întotdeauna; întristare; învață; învățare; învățătură de minte; jilavă; joc; a judeca; judecător; just; justiție; la naiba; limită; lipsă de libertate; lucru; mama; masochism; măr; de modestie; nasol; năcaz; neacceptare; neascultare; necesară; nechibzuit; nedreptate; needucat; nefericit; negru; neîncredere; nemeritat; nemiloasă; neputință; neregulă; nerespectare; nesupunere; nevinovăție; nimic; noapte; normală; nu
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
gravă de poezie, o explozie de vitalitate, o bărbăție a minții străbat universul poeziei lui Labiș, cuprins într-un timp concret cu sunet metalic, desfășurat ritualic ca în marile epopei: "Nou gătiți, cu inimi treze/ și cu plete-n vânt jilave/ vom dansa pe metereze/ cum Spartanii-n ore grave". Pe un astfel de fundal, Labiș mișcă un univers tematic existent în tradiția poeziei noastre de la 1848 încoace, de aceea critica literară va fixa opera poetului ca moment de "resurecție" a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
perfecțiune; aici are loc înțelegerea cu Dumnezeu, în virtutea căreia păcatul nu a ajuns-o niciodată. Ana Blandiana are vocația purității: "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave/ Adolescenți frumoși sau doar femei,/ Dulce confuzie, pletele jilave/ Nu îndrăzneau dorința s-o ascundă." Sau: " Trecând din oglindă în oglindă,/ Din apă în apă,/ încearcă într-una,/ Fără să se desprindă/ Dar fără să-nceapă/ Întregul în somn." Este frumusețea poetei, care, ne mărturisește, îi face rău. Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească în anotimpul mieilor primi: "Afară gem berbecii, înăuntru plâng mieii,/ Targa de iarbă tulbure e jilavă, vino și ridică-mi mâinile de pe pământ/ Vino și binecuvântă mieii care se așază pe pământ și plâng și dorm în numele lui Dumnezeu/ Noi suntem razele și armele". Pentru Adrian Păunescu, zona misterului este, în unele poeme, atingerea dintre lut
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu migală și fără cusur. Iată, bunăoară, un tandru-sensibilizator Laudatio: "1. Ce gingaș spânzură el la tâmpla amiezii cercel. 2. Ce tandru și fără pereche mă prinde subtil de ureche. 3. Ce lin pe grumaz mi se lasă, un guler jilav de mătasă. 4. Ce galeș mă-ncinge cu capse de calme răcori peste coapse. 5. Ce blând sânul stâng mi-l săgeată cu lungi, hieratice lame, de dulce otravă, Adame". Sau o înfiorată Deschidere: "1. La mărul de aur, timp
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
grele / și lungi, fiori de gheață / simțiră mulți văzând dezlănțuite / potrivnic nouă vânturi / și fulgere smintite (vv. 39-41).342 Poate fi, dimpotrivă, suflu vital al naturii ce renaște imaginile reflectă atunci ecouri petrarchești și vergiliene: se-alină gerul și-adieri jilave se iscă sub zefir și umbră sura / de nori o-mprăștie alungând-o-n vale, deși pe vânt firave / se lasă păsări și lumina-ncinge / speranțe noi și doruri de iubire (Primăverii, vv. 2-7). În cheie negativă poate fi spirit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
detaliate în rândurile următoare.348 Vântul că suflu viu al căutării, al schimbării, semnalează, ca și în Canturi, revenirea la viață. Poate fi și în poezia sicilianului suflu dătător de viață al naturii ce renaște: se-alină gerul și-adieri jilave se iscă sub zefir și umbră sura / de nori o-mprăștie alungând-o-n vale, deși pe vânt firave / se lasă păsări și lumina-ncinge / speranțe noi și doruri de iubire (Primăverii, vv. 2-7). Și la Quasimodo vântul, aerul, redau
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
eminescian, Ana Blandiana rezervă o parte din spațiul acestui volum pentru adevărate ode închinate purității primare, într-un limbaj postromantic: "Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei./ Dulce confuze, pletele jilave/ Nu îndrăzneau dorința s-o ascundă./ Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna pe luciul ei/ Ulei.// Pășeam desculți și limpezi/ Îmi simțeam degetele adormite în mâna ta,/ Era atâta dragoste pe ape,/ că nu ne puteam scufunda,/ Era atâta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
doar în extremitatea estică a Europei Centrale 9 - eucontinental, foarte rare în Europa Centrală U1-12 - umiditatea solului 1 - plante răspândite în soluri foarte uscate 3 - plante de soluri uscate 5 - plante de soluri moderat umede, reavăne 7 - plante de soluri jilav - umede (care nu se usucă) 9 - plante de soluri umed - ude (adesea neaerisite) 10 - plante de soluri inundate 11 - plante acvatice, natante 12 - plante submerse R1-9 - reacția solului (pH-ul) 1 - numai în soluri foarte acide 3 - mai ales în
Flora vasculară și vegetația pădurii Vorona din județul Botoșani by Covașă Dumitru Alin () [Corola-publishinghouse/Science/1173_a_1949]
-
în întunericul străpuns de flacăra lumânărilor, o siluetă ghemuită izbea cu un ciocan. Omul, un gaucho deșirat cu mustăți lungi, se ridică și ieși, ținând în palma deschisă, în așa fel încât să poată fi văzută, o bucățică de stâncă jilavă, pe care se grăbi s-o ascundă cu grijă în pumn, chiar înainte de a se fi îndepărtat cu totul. Un alt bărbat intră după el în grotă, încovoindu-și spinarea. D'Arrast se întoarse și privi. În jurul lui pelerinii așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
zece cupe rotunde, lumânări cenușii, terminate în becuri subțiri, ascuțite. Pe peretele oblic se deschidea un unghi larg cu ușa de la intrare, mărind dintru început perspectiva. Fâșia înaltă de oglindă, strânsă în butoane argintii, prindea verdele moale al rochiei, luciul jilav al cheliei tânărului uscățiv și tăcut căruia îi spuneau Poetul, calota argintie de păr a domnului Barbosa, pielea uscată, cafenie a scaunelor înalte, aliniind țintele lor aurii în jurul unei mese lungi și masive, retrasă pe oblica trapezului, peria roșie de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
era vocea omului văzut până atunci. Mototolul ăsta obosit, transpirat de pachetele prea multe și grele pentru dânsul, îmbrăcat ca un magazioner ? N-avea putere să se miște din loc. Tâmplele îi zvâcneau sub o sudoare rece. Își simți palmele jilave, spatele înghețat și umed. Părea o glumă idioată ceea ce încerca, tocmai acum, cu câteva minute înainte de apariția dihaniei, acest servitor cu familie numeroasă, funcționar mărunt, ajutor de contabil, negustoraș de pânzeturi sau nasturi, cu vocea lui, atât de... — Am fost
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și eu care mă credeam fortificat ! Să mă sperii tocmai de tine, bătrân înțelept... În sfârșit, un interlocutor răbdător cu întrebările inutile. Și de încredere, poliția nu-l trage de limbă, nici de urechile magnifice
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la stânga, pe linia planșetelor de la fereastră. Prima, a doua, a patra. Depune poșeta pe măsuță, se întoarce. Sala e goală, străină, lungă, nu-i vede capătul. Deschide fereastra. Aerul e încă proaspăt, dar ziua dospește de-acum, încălzită. Palmele sunt jilave, transpiră. A căzut iar breteaua furoului, își apleacă umărul stâng, trage sub bluză, enervată. Privește afară. Cer alb, încremenit. Cupola sticloasă a Circului, Parcul, coșurile, fabrici și făbricuțe, combinate, ateliere. Își îndreaptă iar breteaua. Scoate din geantă oglinjoara, puful, pudra
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de lumina puternică a zilei. Chipuri de-o clipă, pulsații ale aerului, benzi volatile, fosforescente, scurte vibrații scânteiază sub pleoape. Ochii deschiși ; îndârjit, să nu cedeze ; se prinde de muchia metalică a patului, vrea să se ridice. Metalul călduț, palmele jilave. Își pipăie gâtul, fruntea, umerii umezi. Transpirat, obosit de căldura care încinge pereții și de somnul din care se smulge greu, încetinit, ridicându-se anevoie, fără convingere, spre suprafața zilei. Încâlcite gânduri și cuvinte, tulburi clipe de trezire... noaptea l-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu totul și somnorosul sare în picioare, gol, în mijlocul patului. Gata să se lovească de tavan, s-ar fi trezit de-a binelea ! Clătinându-se, amețit, somnambulic. Încordează mușchii, pleoapele, genunchii, strânge pumnii jilavi. Discret ciocănit. Pauză. Călăul ezită ? Bătaia în ușă se repetă. Destinul insistă, iată, insistă. Vreo parteneră veche care n-a mai suportat plictisul duminical, dispusă brusc la joc și concesii ? O fi inventat strategii noi nimfeta Moarte, îmblânzitoarea de tigri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în haina îmblănită care ajunge până la genunchi. Se simte împrospătat. Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
buzunarul stâng zboară un mic sul cu foi de caiet. Căciula cade, ca o plăcintă. Întoarce, aiurit, obrazul roșu de frig, capul tuns caraghios. Fiara gonește, se va apropia... „Hei, domnu’... foile“, mă grăbesc să strig spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ezitare. S-au scurs neauziți în vârf și s-au trezit pe un podiș întins, printre molizii pitici plantați în rezervație care-i fereau de privirile celorlalți; se opri brusc întorcându-se spre ea; intraseră într-un con de umbră jilavă și ea, își ciocni voit, violent, trupul fremătând de al lui; își lăsă sânii puternici să-l izbească în piept și alunecă spre pământ dezlânată; surprins, antrenat de căderea și forța femeii o urmă vrând s-o protejeze însă ea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și le întărești, poți înjgheba o luntre ușoară de râu. Dar mai cu seamă din cozile de vacă, la care tu te uiți cu dispreț, se fac cărți. - Cărți?! Și Iahuben amuți cu gura deschisă. Aerul răcoros al nopții era jilav și înmiresmat. Îl respirau amândoi cu plăcere. Se apropiaseră de tabără. Câțiva soldați stăteau în jurul unui foc. Unul cânta. Ceilalți murmurau după cântăreț. Cântecul era trist: le era dor de Atlantida. - Ce fel de cărți? întrebă Iahuben. Cărți pe care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
umărul muntelui izbăvitor, Iahuben și Auta începură să le dea arme. Cei trei străini stăteau mai la o parte și, sprijiniți de stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și nemaiputând rosti nimic altceva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]