357 matches
-
împlinirii și redeschide astfel spațiul „de depășit-de atins“. * Existența secvenței „de depășit-de atins“ nu este decât consecința modului ambivalent în care poate fi resimțită limita în spațiul conștiinței: ca neajuns și ca împlinire. Insatisfacția în fața limitei resimțite ca neajuns și jubilația în fața celei resimțite ca împlinire reprezintă temeiul afectiv al secvenței „de depășit-de atins“. * Deoarece limita interioară („natura din noi“) este fondul recurent al unei vieți, ea se reafirmă cu fiecare nou proiect, devine limită de depășit și redeschide astfel scenariul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de el însuși. El este ceea ce este din capul locului, el este propria lui limită și instalare definitivă la adăpostul ei. El renunță la atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că lenea este jubilația permanentă resimțită în fața imobilismului propriu și, de aceea, perpetuare nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună vreun scop în afara acestui imobilism. Și tocmai pentru că din economia lenei orice „dincolo“ este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ce am „ratat” din această credință, din această convingere care se confundă acum, la senectute, cu caracterul meu. Sunt „mândru de a fi Român” Înainte de orice și de a fi „eu-Însumi”! Acceptându-mi existența - ba, În siajul maestrului Nietzsche, trăind jubilația existenței! -, nu pot să nu constat, cum am mai spus-o, că nașterea mea, a individului care-mi poartă caracteristicile, atâtea câte sunt și cum sunt!, nu era posibilă decât pe solul acesta, la nord de Dunăre, prin Întâlnirea fecundă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
țării, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patrioții de paradă m-au trecut la trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniștii la elitiști. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor - reacționar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziție, elanul, jubilația. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticități. Mă mișc, de dimineața până seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, plăcerea de a fi și-a pierdut amplitudinea și suculența. Respir crispat și pripit
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
totuși, câteva merite deloc neglijabile: mai întâi, el semnalează euforic prezența însăși a sărbătorii. Oamenii se înscriu, benign, în alt ritm al timpului, și o fac altfel decât în fiecare duminică sau la câte o onomastică. Dimensiunea comunitară e sporită, jubilația are prestigiu cosmic. Apoi, cheful e o specie a cordialității, fie ea și pasageră sau superficială. Bucuria împă rtășită, „comesenia“, ospitalitatea, circulația darurilor sunt de natură să provoace modeste, dar semnificative „schimbări la față“. Pentru câteva zile, participăm cu toții - ceea ce
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
sensibilitate propice. Deschizându-se și altui public, altor practici, sportul se eliberează de modelul conducător al competiției. Nu că acesta încetează să fascineze și să pasioneze dar tradiționalul depășește fără efort, printre altele, noțiunea de sport. Noile accese și noile jubilații sportive au apărut: sportul aventură și practicile cu risc (sportul extrem) s-au dezvoltat în același timp cu sporturile care te fac să trăiești mai bine sau să pari mai bine în posturi de comandă. Sportul alunecă spre o figură
Fenomenul olimpic de la antic la modern by Liliana RADU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101004_a_102296]
-
adevărat din fructul naționalismului. Marele Război șovin Altminteri, în Europa după cum am mai spus, declanșarea conflictului a suscitat entuziasm (reticențele fiind cenzurate). Istoricul german Golo Mann comentează că "toți erau fericiți să fie atacați", că mobilizarea a fost primită cu "jubilație [...] în primele zile ale lui august 1914296". E, probabil, prea mult spus, însă e drept că fiecare popor era convins că este agresat și, sigur în consecință de justețea cauzei sale. Un student american aflat în vacanță descria frenezia ce
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
directă de război - pentru că, în vreme ce lupta cu imperiul răului îi admite existența, ignorarea lui disprețuitoare îl anihilează pe termen lung cu totul. Recitind textele lui Mircea Ivănescu și ale altor câtorva, nu puțini, poeți captivi în acele vremuri, trăiesc aceeași jubilație pe care o încerc citind textele lui Goma sau ale lui Steinhardt: în fond, în ciuda atrocității istoriei, oamenii aceia au fost liberi. Corpul lor puternic a respins celulele istoriei cancerigene, așa încât răul nu i-a maculat. A scrie liber în
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Ștefănescu, "Ce e nou în literatură?", în Preludiu, Editura Cartea Românească, București, 1981. 239 "Notele comune ale ultimei generații ['80] nu sunt, însă, nici mai multe, nici mai supărătoare și nici mai pregnante decât ale generației '60. Sunt altele: acolo jubilația și declamația, aici decepția și cerebralitatea; de o parte incantația și declamația, de cealaltă prozaismul și ironia; în locul angajării convenționale, sarcasmul neconvențional; cei dintâi s-au lăsat duși de apele existenței ce le promitea armonia, cei din urmă s-au
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
împiedica de toți și toți s-ar împiedica de mine”. Azi însă lumea evocată de versul lui Bacovia pare că a dispărut și din orașul nostru. „Vals funebru, depărtat”, „Un vals îndoliat și monoton”. Pentru noi, valsul e rotire amețitoare, jubilație extremă, nu tristețe. Nimic din el nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița „Valsul” (volumul Simplu, p. 39), Traian Demetrescu amintește de valsul din Faust, cîntat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
puteri, când un membru al comunității noatre își ridică o casă. 25 martie 2009 Ce se întâmplă în aceste zile la Chișinău, unde tinerii și-au luat cu curaj în stăpânire viitorul, îmi trezește, în egală măsură, frisoane și melancolii. Jubilație și îngrijorare, revoltă și repulsie, stupefacție și speranță sunt doar câteva din posibilele perechi de stări care ne încearcă văzând drama acestor copii lăsați singuri de o diplomație nevolnică și de o Europă indiferentă. Care e, totuși, sensul bunei lor
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
a dat brânci, spre miezul nopții, să scriu despre Hadrian împăratul. Aveam deja în minte un subiect potrivit pentru rubrică, și anume despre cât de bine e să te poți bucura de bucuria altora. Stătea gata pregătită o listă de jubilații care m-au încercat săptămâna trecută, când, fără să mă cocoșeze prea multe prilejuri de sărit într-un picior, m-am înaripat totuși de frenezia unor prieteni sau cunoscuți, ba chiar a unor oameni pe care i-am văzut prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
slăbiciunea ei față de "reformatorul Gorbaciov". În toți anii cât a durat prietenia lor, Bukovski nu a reușit să o convingă pe "Doamna de fier" de jocul dublu și de necinstea funciară a providențialului conducător comunist. Așa că a fost o adevărată jubilație pentru el să descopere în arhivele PCUS dovada că Gorbaciov finanța grevele muncitorești menite să răstoarne guvernul lui Thatcher și trimitea agenți să-i ajute pe sindicaliști englezi, chiar în momentul când îi făcea ei vizite protocolare și declarații de
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
nu-mi găseam astîmpăr pînă ce nu mă așezam la masa de scris. O bucurie a spiritului, repet, o stare muzicală pe care n-am cunoscut-o de multe ori în viața mea de critic literar". Adăugînd, după afirmarea acestei jubilații, cu oarecare amărăciune, critica este mai degrabă o corvoadă și cere o jertfă pe care nu știu dacă disciplina noastră o merită totdeauna... Eugen Simion, cum spune poetul, șterge colbul de pe cronice bătrîne în demersul său critic asupra începuturilor poeziei
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
admirație față, întîi, de imaginile literare ale lucrurilor. Față de un cadavru și față de un apus de soare, poetul arată aceeași fervoare. O neprihănită voioșie trece prin poemele lui Bolintineanu, pline, totuși, de atîtea fapte sîngeroase. Judecata morală nu împiedică însă jubilațiile spiritului poetic. Căci numai de la o anumită treaptă de îmbătare își începe Bolintineanu cîntecul său". Încă din deschiderea capitolului dedicat poetului de la Mircești, observă cu acuitate și precizează cu finețe condițiile preliminare necesare scrierii la Alecsandri: Liniștea, confortul interior și
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
editorii încearcă să-l explice. Ar fi vorba, de fapt, de însemnări despre tot ce în cultura europeană și a noastră a însemnat reușite, promovare, redresare sau remedieri. Bunătate deci în sens de creație malgră tout, argument și pentru o jubilație nesfârșită. S-a spus de altfel despre Constantin Noica, în mod pătrunzător, că era incapabil să vadă, să simtă, să realizeze răul. Nici cel comunist, nici un altul. Așa este. Ceea ce nu înseamnă că nu ne aflăm în față unei evidente
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
ne "înceapă". Drumul poemului - și al imaginii deschise în înțelegere - e prin urmare de la forma naturală la finalitatea ei supranaturală. Drum la sfârșitul căruia atitudinea față de natură atinge două stări: starea de adorare și starea de contemplare. Cea dintâi reprezintă jubilația extatică a ochiului care, ajuns în lumina preagolului iradiant, vede limpede, înțelege mai presus de vedere, se abandonează acestei stări de cumpănă sărbătorească, "o stare de răpire, de pierdere de sine după acel ceva devenit realitate"3. Ceea ce devine real
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fi mărturisit, vederea e fără rostire, ceea ce se vede nu se poate spune. Deși - sau tocmai pentru că - invizibilul se dă fără măsură ori cuprindere, chipul în care el se înfățișează este o apariție ne-spusă, transcendența departelui care amuțește, provocând "jubilația odihnirii", "bucuria fără margini a descoperirii", "adorație fără cuvânt". Imaginea e smulsă din natura ei mundană, silită să-și părăsească definiția, reflectarea nemijlocită a lucrurilor, răpită și înălțată la finalitatea ei absolută, la "starea transnaturală" (Maurice Blondel). Ceea ce ține acum
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la noua viață a rostirii. El este dintotdeauna acolo, lumină a lumii, pe care - în adânc - lumea o așteaptă, îi aude chemarea: Noi ascultam cu urechea la pământ/ aplauzele rădăcinilor". A asculta aplauzele rădăcinilor nu înseamnă a fi părtaș la jubilația extatică a ființării posibile, la beatitudinea celor ce nu sunt ca și cum deja ar fi? Imaginile configurează spațiul acestei deveniri ontologice, căci a rosti lumea, așa cum ea nu o poate face, o dă vederii în felul în care ea n-a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mijlocul sălii, cedând locul din fața gravurii unei cete centipede de turiști însoțiți de ghidul lor zelos. Când nu au decât cinci zile de vacanță pe an, în răstimpul lor oamenii își tropăie euforic, ca rinocerii, libertatea; hărmălaia lor conține și jubilație, și somație: "păzea, că ne-am intrat în drepturi!" E-atâta ostentație în acest fel de a se prevala de modicele concesiuni făcute lor de menghina funcționalului încât anemica reanimare se însoțește abundent de țipete guturale, ce-i sondează incredule
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
metoda lui Cuvier, cu ușurință reconstituim absentul din vagi urme ale trecutului. Asta-i bună, să ne lăsăm pradă trecutului! Nu, hotărât lucru, rămânem în flama critică a conotațiilor despre prezent. Aici, poncifele mișună și printre ele ne strecurăm precum jubilațiile între neînțelesuri. Despre ce vorbeam? Aa, despre complexe și paradoxuri. Gras subiect, demn de exultarea oricărui orator aflat în derivă retorică. Apropo, de ce retorică a scrisului este nevoie? În primul rând cred că aceasta trebuie să fie de conținut. Cititorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
plenitudinar, aliaj de exaltare și beatitudine; momentan, sfâșierile, dubiile, disensiunile omenescului obișnuit se decolorează. Orice creator autentic, indiferent de domeniu, se simte vizitat de un daimon bun (în latină genius); la cei din vechime, grecescul enthousiasmos era un mod de jubilație pură, entheos presupune euforie, transsubstanțiere prezidată de zei. Pulsiuni diverse, inițial nelămurite, o premergătoare punerii în operă, acționează dureros de dulce, exercitând presiuni varii insumabile în ideea de iluminare; mai exact, iluminarea e descoperire, o breșă spontană în mister, ascensiune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mult sau mai puțin vinovată, dacă nu criminală, când „sistemul”, „aparatul”, „puterea”, în numele ideilor ce-ți sunt scumpe și cărora, în nu puține cazuri, le-ai sacrificat și propria vocație sau prieteniile cele mai strânse, „puterea” se afundă, cu o jubilație a brutalității și crimei nemaiîntâlnită în istorie, în samavolnicii, minciuni grosolane, calomnii, torturi psihice și fizice, furturi și crime, perpetuate în masă?! Până unde poți și trebuie să urmezi, să-ți urmezi propriile idei atunci când la modul evident ele sunt
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de lejer bosaj și o aceeași culoare elegantă și plăcută, amintind parcă de cretă, la atingere. Dar impresia de simfonie, pe vreme bună și când nu bate vântul dinspre pustie hamsinul -, este dată de limpezimea aerului, un adevărat miracol. O jubilație aurie, o luminozitate intensă și voioasă învelește și escamotează atunci bulzii de un bun-gust îndoielnic. Aproape imediat ce ies din cartierul armenesc pe poarta Sionului și ajung pe Ophel, numit cam nepotrivit, după părerea mea, muntele Sion, intru în biserica Adormirii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
tot așa, ca Afrodita, din "spuma" tradiției s-a născut și generația '80. Ea a început, dintr-un exces de euforie inaugurală, printr-o respingere neproblematizantă, en gros, a tradiției (privilegiind doar o anumită continuitate de avangardă). Dar, între timp, jubilația negatoare s-a mai cumințit și azi putem vedea optzeciști trăgând serios din seva stănesciană, ceea ce ar fi fost absolut compromițător altădată. Trecând frenezia rupturii, ies în vileag, tot mai distinct, elementele de continuitate. Numai că optzecismul privește condescendent la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]