357 matches
-
în fața directorului, știm noi, ești o cârpă, nu ești om, ce credeai, c-ai s-ajungi celebru cu-n rol de nimic, ți-am spus c-o să sfârșească prost, rușine, rușine, etc. etc. etc. e bine, mamă? MAMA: E bine! (Jubilație între personaje; aplaudă, se sărută cu toții, fără discernământ.) OMUL CU SACAUA: A ieșit bine! MAMA: L-am pus la punct! PRIMUL BĂRBAT: Să învețe minte! AL DOILEA BĂRBAT: Așa trebuia să ne purtăm de la-nceput! OMUL CU TOMBERONUL: Vivat! Vivat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ai mirosi o floare.) MACABEUS: Vreau! Vreau! (Umblă cu gura ca să apuce.) PARASCHIV: Na! (Îi dă în gură lui MACABEUS; apoi ia și el.) E bună! INAMICUL: Uaaa! (Îi dă și el în gură lui MACABEUS; ia și el; extaz, jubilație.) MACABEUS: Ce chestie! Ce chestie! (Primește când de la unul, când de la celălalt.) PARASCHIV (Către INAMIC.): De unde ai furat-o? INAMICUL (Iu-hu! de acolo, de departe...) PARASCHIV: Mai sunt? INAMICUL (Câte vrei... plin, peste tot, una lângă alta.): Multe! PARASCHIV (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trompeta subsuoară... ei or să ne vadă și or să înțeleagă... Și că ei nu știu nici să miroasă o floare... Că au una singură și nici nu știu ce este ea, de fapt... dacă nu cumva e câine... INAMICUL (În culmea jubilației, le dă sticla pe rând.): Așa, așa... Ba mai mult, mai mult decât atât, mai mult decât asta, mai mult... Hai spune tot, spune tot, spune tot... (Repetițiile sale sunt obsedante, el depune un efort enorm pentru a pronunța fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cuprins de flăcări, azvârle blestemul morții asupra lui Guillaume de Nogaret și, conform legendei, nu trece mai mult de o săptămână până ce cumplitul instigator Își pierde viața. Dar Centrum-ul Își mai făcuse odată datoria, și documentul din arhivă degaja temperat jubilația repurtării unui succes important. Ultimele cuvinte ale textului Însă marcau o neașteptată schimbare de tonalitate, de la precizia sobră, de expunere științifică de până atunci, la ambiguitatea unei notații parcă voit enigmatice și frivole, fără nici o legătură cu restul: „Tezaurul Ordinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
asta acră și solemnă, că-mi strici toată dispoziția. Bucură-te: ai și tu un oarecare merit, poftim... Unul mic și neînsemnat, măi, dragă, dar decât nimic, mai bine ceva, acolo, cât de cât... Am lăsat-o să-și consume jubilația până la capăt. Era, În fond, clipa ei de grație, de triumf și avea toată Îndreptățirea s-o prelungească oricât și oricum. - Îmi dai un pup dacă-ți spun secretul? m-a Întrebat ghidușă și (mi s-a părut mie?) provocatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
I-am spus-o, deși nu era momentul ideal pentru a cere explicații pe această temă; pentru a cere socoteală, nici atât. De bine, de rău, punând Împreună tâmplă fierbinte lângă tâmplă, izbândiserăm și s-ar fi cuvenit să trăim vibrant jubilații rare, să exultăm, să ne lăsăm legănați de visuri frumoase etc. Folosesc conștient pluralul: da, mă lăsasem prins În jocul acela criptografic, fascinant măcar ca exercițiu intelectual, dacă nu și altfel. Probabil că și altfel, poftim. Mă furase peisajul, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai făcea încă să sărim, în liceu, peste anumite pasaje din Rebreanu, iar povestea lui Creangă (știți dumneavoastră care) era ferită de privirile noastre mai dihai decît Playboy. Să mai amintesc și de moarte ? Ce desfrîu de pomeni, ce împăcată jubilație ! Doar moderni tatea aseptică vrea să o ascundă acum privirilor. Ca orice „proces al civilizației”, vorba lui Norbert Elias, și modernizarea românească a încercat să ascundă corpul pentru a lăsa să triumfe spiritul. Iar prețul pentru ca acest proces al civilizației
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de-a submina, folosind orice prilej, tot ceea ce domina prin oficializare și leneșă consimțire, nevoia de-a se opune, fie și prin folosirea acestui soi de alaiuri festive, Dogmei, demagogilor, ritualurilor ierarhizate. Maiul florentin, giostrele, dezlănțuirea carnavalescă, serbări mitologice, intensă jubilație populară... Carul Morții, pictat pe ascuns, în sala Papei, unde nu îngăduise nimănui să intre și să-i urmărească pregătirile, înainta tras de bivoli, uriaș și negru, împodobit de cruci și oase albe de morți. Moartea gigantică se desfășura, stăpânind
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
macabre ? — Fiul Siei ar trebui să semene cu Cosimo ? Ar trebui ? Spune, hai, spune... Ar iubi coridele, luptele de cocoși, poate, boxul, măcar fotbalul, mascaradele nocturne cu cai mascați și cavaleri sumbri, legănându-și capetele de morți, spre jalea și jubilația mulțimii, pentru poftele ei rele, un astfel de tânăr, ajuns om în toată firea, nu și-ar mai inventa sau blestema mama, s-ar mulțumi cu absența ei. S-ar mulțumi, precum Cosimo, cu sine. Frenezia muncii, solitudinea, oroarea de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
reverie. Depresia eroinei e o drama în care eul solitar aspiră la o nouă dimensiune. Oglinda e o altă modalitate de exprimare analogică, ducând la simboluri și reflecție. Pentru femeie, oglinda e martorul mut, revelator al sufletului, prezență dramatică și jubilație potrivit dispoziției de moment. Narcisismul intră în psihologia normală, ca trasatură a psihologiei feminine. Sesizând relația variabilă corp-spirit, Manuela caută în oglindă imaginile chipului ei, care purtau pe ele sufletul și ale sufletului care-i alcătuiau chipul. Eroina se situează
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
năzdrăvan se va rușina și nu va mai fi atât de natural În exprimarea acelei bucurii plenare de a trăi. Îmi turteam nasul de geam și eram extrem de gelos. Zăpada e o formă a purității metafizice, o expresie involuntară a jubilației maxime a vieții. O joacă gratuită ce invită la joacă. (iarna) În fața liceului nostru, se ridica o colină rotundă, ce bloca privirea, Grădiștea. Suntem În luna iunie. Explozie de verde. Nervi de creștere. Evadăm În masă de la ora de atelier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ritmuri ample. Frenezia proliferantă a imaginii sugerând o consubstanțialitate senzorială cu lumea corespunde stării de perpetuă exaltare pasională, care caracterizează primul volum Persoana I plural (1964)"112. În completare, Dicționarul general al literaturii române subliniază, preluând cuvintele criticului Nicolae Manolescu, "jubilația intensă a descoperirii lumii"113, care patronează primul volum, în care "structura discursivă încorpora senzațiile cele mai fruste, gesticulația, nu lipsită de retorism"114. Așa cum era de așteptat și cum fiecare autor resimte acest fapt, odată cu înaintarea în timp, și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lucrării se evidențiază prin atenția acordată fixării principiilor estetice ale poetei, cuprinzând, totodată, evoluția Anei Blandiana de la primul său volum și până la "surprinderea miraculosului univers al copilăriei din versurile închinate copiilor, de la ceea ce Nicolae Manolescu, prefațatorul volumului de debut numea jubilația intensă a descoperirii lumii și până la pamfletul politic travestit în poezie pentru copii și sub înfățișarea parodică a dictatorului sub masca Motanului Arpagic din poemul O vedetă de pe strada mea"138. Acordând spațiu și unei prezentări detaliate a prozei Anei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care se vor descifrate precum sfinții din picturile de pe pèreții de mănăstire medievală, abia întrezăriți din peisaje. Desigur, într-o interpretare clasică, vorbim despre redarea vârstei copilăriei la Ana Blandiana, printr-un extaz al primelor poeme, care "atrăgeau atenția prin "jubilația intensă a descoperirii lumii" (Nicolae Manolescu): structura discursivă încorporând senzațiile cele mai fruste, gesticulația nu lipsită de retorism voindu-se de amplitudine cosmică (...) însetată de comuniunea cu elementele"50. De îndată, însă, suntem conduși direct către drumul de interpretare. Dedublarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în nări "văpaia stinsă și-ncremenită-n țâțe". Ceea ce dă originalitate pastelului, deși muzica versurilor pleacă de la modele, este tocmai arderea ca soroc al creșterii în care respiră satul cu toată viața lui desfășurată calendaristic. La Ion Horea, focul nu este o jubilație, o stare frenetică de trezire (ca la Lucian Blaga, în "Focuri de primăvară"D. Micu), ci o ardere calmă, menită să se desfășoare veșnic așa. El este forța numenală, originea și substanța permanentă a lumii materiale și a sufletului" (Heraclit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Albatros. Despre Mihai Negulescu aflăm din comentariul critic al lui Alexandru Piru1 că este un versificator fără personalitate. Din cantitatea de volume publicate, culegerea "Echinox" adună ceea ce este mai reprezentativ în lirica lui. O reîntoarcere la anii tinereții și-ai jubilației apare în poemul "Câinele toamnei", unde îl descoperim pe Ion Barbu, care-l invocase pe Fox: Se aud gemând butucii la echinox,/ ciorchina tremură de îndoială./ Pe unde ești bătrână umbră,/ când masca toamnei dă în voi năvală". Sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Păunescu rămâne "Poetul" care-și calmează patetic sentimentele și ideile, cu prezumția de a se afla mereu în fața unei mulțimi chemate să-l asculte, să-l aprobe, sau să nu-l înțeleagă, de unde și tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mal neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu "publicul", la spectaculoasa lamentație, nu lipsită de orgoliu, a acelui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică necruțătoare.3 Mecanismul care pune în mișcare poezia lui Păunescu este demistificarea, cinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
latura ei biografică presupune și la Adrian Păunescu, ca și la alți poeți, o reîntoarcere la poezia lui Tudor Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, dar și la Macedonski și Octavian Goga. Adrian Păunescu trece prin exuberanța primelor sentimente, prin stări de jubilație, de neliniște, de spaimă în fața unui univers aflat în stare de proliferare sau de dezagregare, cuprinsă de o "boală fără nume". Aceasta ar fi taina cea mare de care se cutremură lumea. Sevele izbucnesc, regenerând universul sau strivindu-l, sortindu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
primi" asistăm la o revitalizare a lirismului prin permanenta reîntoarcere la origini, la acea efervescență naturistă, similară creației divine. Există în poemul titular un soroc al creșterii care ne trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de primăvară". Poetul trăiește direct o stare de identificare cu divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a legăturii permanente a omului cu mediul în care trăiește. Astfel, moartea nu înseamnă un sfârșit, ci doar un nou început, o reîntoarcere a omului în elementele naturii veșnice din care a izvorât (întoarcerea pământului în pământ), un moment de jubilație sufletească determinată de înveșnicire prin împreunare cu natura. De aceea, baciul moldovean cheamă în jurul său soarele și luna, stelele, munții, brazii și păltinașii, păsările și păsărelele deoarece toate simbolizează imensitatea, infinitul și veșnicia naturii, ideea de stabilitate, de dăinuire în
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
împiedica de toți și toți s-ar împiedica de mine”. Azi însă lumea evocată de versul lui Bacovia pare că a dispărut și din orașul nostru. „Vals funebru, depărtat”, „Un vals îndoliat și monoton”. Pentru noi, valsul e rotire amețitoare, jubilație extremă, nu tristețe. Nimic din el nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița „Valsul” (volumul Simplu, p. 39), Traian Demetrescu amintește de valsul din Faust, cîntat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în fine, de la Elegiile Duineze ale lui Rilke la Elegiile, Nodurile și semnele lui Nichita Stănescu. În special din imaginarul poetic al ultimului sunt preluate simboluri și atitudini antologice: sfera și piatra, litera și osul, îngerul și pasărea, teroarea și jubilația zborului, retragerea orgolioasă în sine, conceptualizarea excesivă etc. etc. Suita următoare de versuri, bunăoară, este mult prea apăsat stănesciană pentru a înșela vigilența unui potențial vânător de insule intertextuale: "Urc și cobor ritmic/ mai repede decât în afara/ mea/ mai încet
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oricărei apariții și dispariții ale obiectului poetic sunt, totuși, benefice Poeziei. Pentru cititorul poemelor lui Liviu Antonesei, fiecare nouă apariție a Eonei adică, în termenii autorului, "O răcoare umedă/ și blândă. O vibrație neașteptată a aerului./ un miracol întrupat. O jubilație difuză./ Acum. Atunci și de-a pururi" nu înseamnă altceva decât o eternă epifanie a Poeziei. Deși pretextul celui mai recent volum de versuri semnat de Liviu Antonesei, Povești filosofice cretane și alte poezii din insule. Poeme inedite (Editura Herg
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
post / de nevastă, l-a-colțit cu sabia ninja,/ fioros ca Ștefan cel Mare și Sfânt la Vaslui:/ hotărâse omul lumea de hoți să o curețe!" etc. Nici vorbă însă, în acest ultim op al Marianei Codruț, de mai vechiul "ritual al jubilației ceremoniale în fața lumii", ce travestea reușit iluminarea ontică, după cum bine observa Iulian Boldea, plecând de la volumele anterioare ale poetei. Nucleul poemelor din Ultima patrie nu este deloc unul jubilatoriu, ci dimpotrivă, unul sumbru, aspru, întunecat, pliat pe o sensibilitate mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
construcție este, undeva, recunoscut drept o ,"Beție de spații/ nici o-ngrădire atotputință". Față în față cu divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de energii, de stihii transfiguratoare, de "flăcări cu tron". Starea sa cea mai caracteristică este jubilația, exaltarea, ek-staza. Bineînțeles, șuvoaiele sale enegetice se revarsă și asupra elementelor, regnurilor și obiectelor care populează lumea, fie ele din categoria aproapelui ori aceea a departelui: "Așa, orice suflare-a mea și gând/ vibrează pân' la marginile lumii,/ schimbându-i
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]