505 matches
-
lumea ar fi fost un loc În care de-abia Începea să trăiască, nu unul pe care avea să-l părăsească În curând. Dar apoi apărură fisurile. O crăpătură În creștetul craniului, prin care vestea proastă se scurse șuierând. Un junghi În genunchii care i se muiară și, brusc, Milton nu mai reuși s-o Împiedice să intre. Treizeci și opt de secunde. Asta era vestea. ― Stephanides, te trecem la telegraf. Te prezinți la corpul B mâine dimineață la ora șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nixoniană, Calliope despacheta și arunca În toaletă o flotilă de Tampaxuri nefolosite. Mimam o gamă Întreagă de simptome, de la dureri de cap la oboseală. Jucam crampele cu măiestria cu care Meryl Streep Își schimba accentul. Erau durerile ascuțite, durerile surde, junghiurile care mă făceau să mă ghemuiesc În pat. Ciclul meu, deși imaginar, era marcat riguros pe calendarul de birou. Foloseam simbolul peștelui din catacombe ATENȚIE FONT SPECIAL ♣ pentru a marca zilele. Îmi programasem ciclurile până În decembrie, când eram sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
meu și am ridicat-o În picioare, ca să meargă scurta distanță până la scaun. ― Nu mai pot să fac nimic, se plânse ea pe drum. Sunt prea bătrână, puiule. ― Te descurci foarte bine. ― Nu, nu-mi amintesc nimic. Am dureri și junghiuri. Inima mea e bolnavă. Acum ajunsesem la scaun. Am sprijinit-o din spate și am așezat-o jos. Venind din nou În fața ei, i-am ridicat picioarele umflate, cu venele umflate, și i le-am băgat În apa Înspumată. Desdemona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
în fața clădirii galbene și masive, cu zeci de ferestre încadrate în chenare complicate de stuc, cu o mare poartă neagră la mijloc. Două cariatide, cu cornuri ale abundenței în mâini, își scorojeau în frig ipsosul roz, lustruit. Atunci am simțit junghiul acela în stomac, mi s-au muiat picioarele și-am căzut, sau m-am lăsat în genunchi. Mai fusesem acolo! Știam fiecare fereastră în scânteierea ei nebunească! Intrasem cândva pe poarta cea neagră! Mi-am simțit țeasta explodîndu-mi 17 în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mironosițelor și trimiși la promenadă, să plimbe „ursul”, vorba cântecului: „Pleacă, pleacă, mâine o să-ți treacă”! Simțeam că partenerii mei de năzdrăvănii, parascovenii și matrapazlâcuri, apăruți probabil după ce a tunat și i-a adunat, de s-a întâlnit tusea cu junghiul, iar capul lor de retardați care avea muci în creier și era „plin de șmecherii ca WC-ul de hârtii”, mă stimulau întruna să le luminez bezna minții și să-i fac fericiți. Eu eram moneda lor de schimb, de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
M. Eminescu [plic: ] Domniei sale Doamnei Cornelia Emilian Iași {EminescuOpXVI 256-277} {EminescuOpXVI 278} 238 [CORNELIA S. EMILIAN] Botoșani, 12 martie 1888 Mult stimată doamnă, Vă înștiințez că surorii mele [î]i este puțin mai bine; după aplicarea unei ventuze a trecut junghiul și fierbințeala, însă îndealmintrelea e tot încă slabă. Vă alăturez două chitanțe pe cari ar fi trebuit să vi le trimit de mult și vă rog să esprimați domnișoarei Weitzsecker sincera noastră recunoștință. Vă rog a primi sincere sărutări de
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
a suferit. - Ăsta ți-a vârât în cap prostiile, arătă Aglae cu disprețcătre Simion. El, bolnav de inimă! Mănâncă toată ziua ca un trântor. Poate ai citit mult - arză-l-ar focul de citit - și ți s-a pus un junghi. Amândouă femeile fricționară pe posacul tânăr cu alcool camforat pe la tâmple și pe piept, și hipocondriacul începu să se lase convins. Titi redeveni din nou comunicativ și asiduu la industriile lui. Totuși, într-altă zi declară la toți, dezolat și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Jocul reîncepu și convorbirea continuă. Felix, distrat, n-o putea urmări, dar auzea, rând pe rând, fragmente din frazele fiecăruia, distingîndu-le după timbru, căci jucătorii erau ascunși, ca zeii, în norii de fum. G. Călinescu Aglae: Am început să am junghiuri reumatice, ceea ce n-aveam mai înainte. Eu cred că toate astea sunt din supărare, nimic nu îmbătrînește mai mult ca supărarea. Iau iod, dar nu văd nici un folos, cu toată reclama. Îmi spunea o damă să mă duc la băi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Se-ntîmplă și de astea, căci coadalui satan nu se odihnește o clipă. - Nu e însurat, dar nu e de-o lege cu mine. - Aha, o fi catolnic ori protestanți de ăștia care n-au nicicruce la biserică, bătu-i-ar junghiurile. Da' vezi că sunt și ei un fel de creștini și se mai îngăduie. - Nu e creștin, părinte! - Da' ce dracu e, Doamne iartă-mă? Turc? - Este israelit! - Vai de mine, se sperie popa Țuică, prost te-ncearcă necuratul! Doar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aurica și uitând unde se află, îi strigă tare: - Ce-ai făcut, găinușo, cu ovreiul, îl botezăm? Aurica se făcu roșie: - Nu știu ce ovrei, părinte, poate greșești. - Se poate, porumbița taichii, răspunse din fericire popațuică, că sunt bătrân și mă omoară junghiurile. Ca mâine o să mă duceți și pe mine. Cum Aglae comandă și muzica militară, plecarea definitivă de la domiciliul său a lui moș Costache fu impunătoare. Vecinii arătară gelozie: - Frumoasă înmormîntare. Știu c-a avut trăsuri și vremefrumoasă. Bogații și când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
casei lui Costache Giurgiuveanu marcând punctul culminant al luptei pentru avere. Fiecare personaj își expune poziția, problemele, se autocaracterizează. Scriitorul folosește modelul dialogului divergent din piesele americane, construind un fragment de text dramatic: Soarta schimbătoare. "Aglae: Am început să am junghiuri reumatice, ce n-aveam mai înainte. Eu cred că toate astea sunt din supărare, nimic nu îmbătrînește mai mult ca supărarea. Iau iod, dar nu văd nici un folos cu toată reclama. Îmi spunea o damă să mă duc la băi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
clipă, că nu e un infarct, clipă în care m-am gândit, ca la ceva neplăcut, că acuma va veni să mă ia salvarea de aici, sub ochii atâtor oameni. Dar durerea nu era de infarct, era de cârcel, un junghi amplu, ca un cuțit împlântat spre partea stângă a brațului. O doamnă de alături, care m-a privit o clipă, a avut impresia că am intrat brusc în meditație, ca cineva cuprins deodată de un acces de reculegere. Și m-
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
deodată de un acces de reculegere. Și m-am gândit chiar în acea clipă dacă nu cumva o durere ajunsă la paroxism n-are ceva extatic în ea. Și am mai făcut un pas, cu altă întrebare: chiar așa, cu junghiul acesta puternic și neîngăduitor, nu pot oare să-l depășesc? Să mă dedublez adică, să știu că junghiul există și mă aservește lui, dar că și eu aș putea să-l depășesc, fără să-l pot totuși evita, și să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
durere ajunsă la paroxism n-are ceva extatic în ea. Și am mai făcut un pas, cu altă întrebare: chiar așa, cu junghiul acesta puternic și neîngăduitor, nu pot oare să-l depășesc? Să mă dedublez adică, să știu că junghiul există și mă aservește lui, dar că și eu aș putea să-l depășesc, fără să-l pot totuși evita, și să fiu în stare, odată cu el, să trăiesc și un extaz. Ceea ce este emoționant, puternic și adevărat emoționant, este
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
e vorba. Da, mulțumesc, spun după o pauză. — Cu tipul tău misterios. — Da, zic și arunc pe șustache o privire spre peluză, uitîndu-mă după Jack. — E cineva de la noi de la firmă, așa-i ? spune din senin Connor, și simt un junghi În stomac. De ce spui asta ? zic pe tonul cel mai firesc de care sînt În stare. — De asta nu vrei să-mi spui cine e. — Nu e vorba de asta ! E vorba doar... Connor, de ce nu vrei să-mi respecți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Într-un final, cu mai puțină convingere. Și... mult noroc, scumpa mea. Ies fără grabă din stația de metrou de pe strada noastră. CÎnd ajung la colț mă opresc, Îmi suflu nasul și trag aer În piept adînc, de cîteva ori. Junghiul din piept parcă m-a mai lăsat un pic, iar locul lui a fost luat de o cumplită stare de nervozitate. Cum am să mai pot da ochii cu Lissy după ce a spus Jack la televizor ? Cum ? O cunosc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lui Carlos, care-și soarbe ceaiul Înghițind odată cu lichidul și bucățile de pîine pe care le-a lăsat să se moaie și mușcă Îmbucături uriașe murdărindu-și mustața și mestecă de zor, plescăiturile acestea sînt singurul zgomot, ascuțit ca un junghi sub becul reumatic și se repetă datorită foamei cumplite și vesele a lui Carlos, se repetă și capătă treptat un ritm, se transformă Încet-Încet Într-un comentariu, sîntem gata să zîmbim, voi fi din nou Julius și aici, o să rîdem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am făcut. Dar a trecut, adăugă ea. —Dar doar pentru că ai redus totul la faptul că Marcus era nesigur nu înseamnă că vei fi din nou prietenă cu Clodagh, nu? întrebă Joy nervoasă. O să o urăști în continuare, da? Un junghi ascuțit de pierdere a trebuit să apară și să dispară, înainte ca Ashling să poată răspunde. —Bineînțeles. 63tc "63" De Sfântul Valentin, un plic mare și impresionant se strecură, prin cutia de scrisori, în holul Lisei. O felicitare? De la cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
gagii negri tocmai sunt pe punctul să vină și să li se alăture... nu... Îl opresc. Nu vreau nici un gagiu negru. Pun altă casetă cu două lesbiene și un lăptar. Mușc din plăcintă, mă dor dinții și Îmi provoacă un junghi care-mi străbate tot corpul. Porcăria e Încă Înghețată la mijloc. O mănânc oricum. Filmul e ok, dar Încep să simt un disconfort când Îmi crește pulsul și simt că-mi bubuie inima În piept. Camera pare cam țipătoare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cu celălalt, jocurile astea cu certatul și Împăcatul, la faptul că micile noastre despărțiri sunt un mod de a ne tachina reciproc, care nu ne fac decât să ne iubim cu și mai multă pasiune. Simt o dorință și un junghi dureros gândindu-mă la Bruce, În curând trebuie să mă Întorc la el. Îmi Încolăcesc brațele În jurul trupului meu și Îmi imaginez că suntem Împreună. Într-un fel suntem Împreună, pentru că nimic, spațiul, timpul, nici o distanță nu poate rupe uniunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
lui de odinioară, plină de cafea cu lapte, și o halcă zdravănă de cozonac. În sufletul lui sălășluia o mulțumire mare. Îi era dragă toată lumea. " Dacă aș fi izbutit, acum cine știe unde aș fi", se gândea cu o înfiorare ca un junghi. Dar gândul se stinse ca și cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viață ce îi clocotea în inimă. Din odaia aceasta o ușă dublă dădea în cerdacul din față, înconjurat de grădinița cu flori. Acolo, într-un jilț învelit cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să vază ce face Apostol. Îl văzu rezemat de stâlpul cerdacului, cu fața cumplit de schimbată. Ea totuși zâmbi și-i trimise o sărutare, cu o cochetărie inconștientă. Apostol Bologa cuprinse stâlpul cu amândouă brațele, ca și cum ar fi primit un junghi în inimă. Dar îi urmări din ochi, îi văzu râzând și mai ales pe ea legănîndu-se din șolduri în cadența pașilor. Apoi, când îi pierdu din vedere, prinse deodată să hurduce stâlpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare îngrozitoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toată ziua... Pe fereastra dinspre grădină bătea soarele din asfințit. O fâșie de aur tremura pieziș, peste masă, pe podeaua gălbuie, până aproape de ușă, despărțind pe Ilona de Apostol ca o punte fermecată. Fericirea tresăltă în inima lui ca niște junghiuri dureroase și prin creieri i se învîrtea în cerc același gînd: dacă Ilona și-ar da seama ce vorbește, i-ar fi rușine și l-ar părăsi. Se sculă brusc în picioare, vrând să o roage să nu plece, deși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
doamnă, plecându-și cu sfiiciune ochii. Episodul 80 POLITICEȘTI Cele spuse de Metodiu părură a-l interesa pe Sima-Vodă. Fără să-și dea seama, căzu pe gânduri. Vârsta înaintată, oboseala, tracasările zilnice, incursiunile cazacilor peste Nistru, tinerețea nepotolită a Ruxăndriței, junghiurile din șale și masa copioasă îl făcură să ațipească puțin. într-un târziu, deschise ochii și-și aduse aminte de ceva. Se întoarse spre Ximachi vistiernicul: — Ei, ce zici? — Ei, ce zici? - făcu și papagalul. — Date fiind împrejurările în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rochie somptuoasă din satin bej care era agățată pe un umeraș parfumat lângă oglinda cât tot peretele. O vânzătoare adăugase grijulie o coroniță simplă, care să completeze ansamblul. Tot ce lipsește, își zise Fran, simțind că i se pune un junghi în piept, de parcă un instructor dement de shiatsu i-ar fi apăsat toracele, e o mireasă. Eu. Henrietta îi luă roata din mână și i-o întinse unei vânzătoare cu o înfățișare impecabilă, care n-ar fi putut fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]