340 matches
-
mai trebuie foc sau nu, dar nu era el omul care să vorbească neîntrebat sau ceea ce nu știa. Dup vreo douătrei ore, profesoara Îi spuse fără să-l privească: Olaru, dacă ți-i somn poți să te culci acolo pe laviță. Nu mi-i somn, da’ nu mai trebuie foc? Mai trebuie dar am să mă ocup eu! Nu se poate asta, eu am să am grijă să nu se stingă! Pentru asta m-a trimis tăticu’! Bine, cum dorești. Peste
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se spele. Lanțul, legat de picior cu niște cătușe prinse la capăt cu un șurub, Îi Îngăduia o mare libertate pentru a se deplasa prin peșteră, cu excepția punctului celui mai depărtat, unde zări trei mari cufere din lemn și o laviță grosolană. Din stalactite picura o apă foarte curată, care era strînsă Într-un recipient ingenios, făcut din carapace mari de broască-țestoasă, legate pe principiul vaselor comunicante, din care bău, spălîndu-se apoi din belșug și străduindu-se să-și stăpînească durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe la noi! - Mai rar, liță Marghioală, că pînă n-oi închide ochii nu mă lasă pustia de slăbăciune. - Mai este, omule, pînă-i scăpa dumneta lingura. - Ba nici nu știi cînd vine cea urîtă, leliță, ofta moșneagul și se așeza pe laviță. Își aducea tașca în față și scotea tacticos o pungă creață. Eu mă uitam la fața lui rotundă care sclipea și mai ales la tașca cu copită de căprioară; nu eram curios să aflu ce-ar putea fi înăuntru: pesemne
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai faca si alti mistou de mine in plm". Iată și o întrebare cu schepsis: „adica injineru care nu se poate esprima notoriu e prost?" Ce pot să-i răspund, decât că dacă nu e prost, să stea cuminte pe laviță și să nu încerce să se „esprime notoriu". Și voi încheia seria acestor exemple, luate de pe net cu of-ul unui alt om necăjit: „da de ce te iei de mine, ca doar pe net pot si eu sa imi spun
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
-mea. Judecătorul: Deci, a existat o salbă? Și ai vândut-o pe bani pentru înmormântare? învinuitul: Era trei bani mari și doi mai mici. Cocoșei dă aur. Când a murit haia, bătrâna, am făcut socoteala. A stat 5 zile pă laviță, nu vroia niminea s-o-ngroape. Am dat 100 dă milioane păntru înmormântare. Reclamantul: Haidi, dom'le, nu mai spuni minciuni, că știm cine era moarta, era mama lu' regili Cioabă... Hopaaa! Defecțiune! Se pare că asta nu era în
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
unui popor adormit de veacuri? Acum se dărâmă o școală și se ridică în loc trei biserici, fiecare cu o cutie a milei cât mai încăpătoare. Și popa spune clar, dacă n-ai bani, stai mult și bine cu mortul pe laviță, de unde se vede că slujirea lui Dumnezeu, costă pe amărât. Ai o mașină, ai o casă, cică-i necesar să chemi pe popă ca să-l alunge pe diavol dintre tacheți și culbutoare, din pereții casei, dintre crăpături, de după perdea. Bineînțeles
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
jarul, hotărât să sting focul, ca să-l reaprind cu mâinile mele. Probabil, asta se întîmpla într-un sfârșit de iarnă sau la începutul primăverii. N-am reușit decât să fac să sară câțiva tăciuni pe niște obiecte inflamabile aflate pe lavița din fața sobei. Flăcările au ajuns repede la grinzi și, în clipa aceea, m-am speriat. Mi-am părăsit experiența și m-am strecurat în curte, fugind de la locul faptei. Abia după ce m-am văzut la adăpost, dincolo de poarta șurii, am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cânepă ori de bumbac, pentru nevoile noastre, fețe de masă împodobite cu desene imaginate de ea, ștergare înflorate sau covoare ce trebuiau duse, pe urmă, la piuă. Își ținea mărunțișul pentru biserică, singurii ei bani, între "valurile" de pânză din lavița veche, aflată în tindă, și, mai târziu, la sfârșitul vacanțelor, o vedeam cum pândea să iasă tata, cu treburi, prin curte. Atunci, mă lua de mână, mă trăgea spre laviță și îmi punea repede în palmă mărunțișul economisit din ofrandele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pentru biserică, singurii ei bani, între "valurile" de pânză din lavița veche, aflată în tindă, și, mai târziu, la sfârșitul vacanțelor, o vedeam cum pândea să iasă tata, cu treburi, prin curte. Atunci, mă lua de mână, mă trăgea spre laviță și îmi punea repede în palmă mărunțișul economisit din ofrandele ce se cuveneau bisericii. Totul fără o vorbă. Avea grijă numai să nu afle tata care, la rândul lui, îmi dădea o sumă, aceea oficială. În orice caz, Thomas d
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
iarna, căldura și să nu năvălească, vara, soarele prea agresiv. În odaia principală, mama așezase deasupra icoanelor ștergare înflorate, înnodate în jurul unor buchețele de busuioc, și farfurii de lut ars, smălțuite. Pe masă, aflată în unghiul format de cele două lavițe, pictate de meșteri locali, în care erau ținute valuri de pânză și alte lucruri de valoare, se găsea, în afara Bibliei, doar un ceas deșteptător tip CFR, iar pe peretele dinspre uliță trona la loc de cinste tabloul tatei din armată
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
iarăși, pe toți în ea. În înțelesurile ei adânci, "regalitatea" copilăriei e, însă, de o riguroasă exactitate și în cazul meu. Înainte de Crăciun, mama spăla cu leșie podeaua, chinuindu-se să curețe praful intrat în fibra scândurilor. Apoi, scotea din lavițe hainele cele mai bune. Și nimic nu se compară, în mintea mea, cu tihna limpede a acelor zile. Soba de tuci duduia, răspândind o căldură plăcută care secera florile de gheață apărute noaptea în ferestre. După ce-și termina treburile
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
masă nouă, iar "unchiul George" era poftit cu toate onorurile cuvenite, mai ales după ce-i vorbise tatei despre bursele de la "Spiru Haret". Nu existau covoare în "salon", dar sărăcia noastră era curată, nu se vedea un fir de praf pe lavițe sau pe tabloul unde tata despica văzduhul cu sabia scoasă din teacă. Pe timp de iarnă, "salonul" juca rol nu numai de dormitor, ci și de bibliotecă. Tata avea timp, în sfârșit, să citească în voie. Nu știu de unde făcea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
lemne pe care le așeza sub soba de tuci. După aceea, se instala în "bibliotecă" și citea până noaptea târziu, spre disperarea mamei care vedea gazul împuținîndu-se în lampă, semn că iarăși trebuia mers și cumpărat altul. Mama torcea pe lavița de lângă sobă, tăcută, închisă în muțenia ei. Uneori, lăsa furca pentru a se apropia de fereastra dinspre curte, unde lua ceaslovul cu rugăciuni și bolborosea din el, în șoaptă, să audă numai ea. Sora mea, Leana, fire neastâmpărată, nu prea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
curte, tata m-a luat de mînă: "Hai cu mine să-ți arăt ceva". Camera din față era cufundată în întuneric și mirosea a busuioc. Tata a deschis oblonul de la fereastra dinspre curte, ca să pătrundă lumina, apoi a ridicat capacul laviței, scoțând de sub valurile de pânză un teanc mare de hârtii, legat cu sfoară, pe care mi l-a întins. Erau chitanțele date "unchiului George" când îi ceream bani ca să-mi cumpăr caiete, maculatoare sau alte rechizite. Le-am recunoscut imediat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de școală,...cum să nu crezi în aceste semne? Când cădea seara, treburile încetau, animalele rumegau în staul, iar ei, copii așteptau nerăbdători să le repovestească mereu aceleași lucruri care le păreau noi de fiecare dată. Stăteau întinși liniștiți pe lavițe și li se desfășura în fața ochilor misterele ținutului cu piscuri semețe care se pierdeau în neguri albastre; codrii străvechi și întunecați fără de sfârșit, având mușchii verzi aliniați pe copaci spre miazănoapte; recunoșteau toate potecile spre munte, cu animale fioroase, îndrăznețe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de aceeași statură ca și Aron, dar mult mai brunetă, cea mai neagră, așa era considerată până când au venit adevărații negri în România. În realitate, Catinca era mulatră și nu știa să vorbească în limba rromilor. În casă aveau două lavițe din scândură groasă, fiecare își avea lavița (patul) lui. Mai râdeau flăcăii pe seama Anghelinei: Adu troaca, măi, Catine! Troaca fiind o covată ceva mai mare, că pe atunci nu erau căzi ca acum pentru făcut baie, covata era din lemn
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
mult mai brunetă, cea mai neagră, așa era considerată până când au venit adevărații negri în România. În realitate, Catinca era mulatră și nu știa să vorbească în limba rromilor. În casă aveau două lavițe din scândură groasă, fiecare își avea lavița (patul) lui. Mai râdeau flăcăii pe seama Anghelinei: Adu troaca, măi, Catine! Troaca fiind o covată ceva mai mare, că pe atunci nu erau căzi ca acum pentru făcut baie, covata era din lemn de răchită sau de plop. Când a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
barăcilor unde trăiau indienii tăietori de lemne. Mai mulți câini se repeziră la ei. Indienii Îi goniră. La fereastra primei colibe de pe marginea drumului strălucea o lumină. O bătrână stătea-n ușă, ținând o lampă În mână. Înăuntru, pe o laviță de lemn, zăcea o indiancă tânără. Se chinuia să nască de două zile. O ajutaseră toate bătrânele din rezervație. Bărbații ieșiseră-n drum și fumau, ca să n-o mai audă văitându-se. Țipă exact când Nick și indienii intrară, urmându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
luat-o la curte mătușă-sa Profira, bucătăreasa, și are o simbrie bună și muncă ușoară, Pantelimon își aduse aminte că, de dragul lui Petrică, a uitat pe Domnica. Din urmă se auzea iar cântecul lăutarilor, semn că hora reîncepuse. Pe lavița de lângă poarta ogrăzii, la sediul postului de jandarmi, plutonierul Boiangiu ședea de vorbă cu perceptorul Constantin Bărzotescu, lung, slab, deșirat și spânatic. Petre scoase pălăria, salutând militărește: ― Trăiți, don' plutonier! ― Veniși, Petre? răspunse Boiangiu prietenos. Petre se apropie respectuos, îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de mâini. Și muzica militară a companiei de onoare cântând un marș marțial... Câinele lătra să se omoare. Ploua vârtos. ― Ia ieși, măi bărbate, să nu muște cățeaua pe cineva, să mai pățim altă poznă! Ignat Cercel se urni de pe laviță bombănind. Când deschise ușa spre tindă, porcul, care râcâise întruna să intre, dădu buzna printre picioarele lui în odaie. Ieși făcînd: "Acu lasă-l dracului!" In ușa tinzii strigă: ― Huo, potaie, fire-ai a dracului să fii tu cu neamul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și tu, dragul mamei, târziu mai vii și greu mi-e și mie că sunteți mulți și nu mai știu cum să împart ca să-ți opresc și ție, să-i satur și pe ei, of, Doamne! Petre se așeză pe laviță. Oftă: ― Apoi nu stau nici eu de bine și de petreceri, mamă! Smaranda îi puse pe masă o farfurie cu mâncare. Un răstimp nu se mai auziră decât sorbiturile lui flămânde și molfăitul fălcilor. Pe altă laviță, într-un pat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se așeză pe laviță. Oftă: ― Apoi nu stau nici eu de bine și de petreceri, mamă! Smaranda îi puse pe masă o farfurie cu mâncare. Un răstimp nu se mai auziră decât sorbiturile lui flămânde și molfăitul fălcilor. Pe altă laviță, într-un pat și pe cuptor dormeau ceilalți copii, cu respirații grele. Pe urmă, după ce își mai potoli puțin foamea, Petre începu să-i spuie, printre îmbucături, că tot n-a izbutit să o rupă la boierul cel bătrân nici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doi: ― Hai, c-ați dormit destul! Hai, că nu-i vreme de dormit! Copiii se urniră anevoie și bombănind. Când descoperiră însă masa încărcată, se înviorară și-și amintiră că li-e foame. Melentie îi așeză pe toți trei pe laviță: ― Mâncați ce vă place, copii, până vă săturați!... Numai să nu vă bateți și să nu faceți gălăgie, că măicuța a murit și ar fi rușine!... Păvăluc, tu, că ești mai mare, ia seama să nu dea în foc oala
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nici pe boierul cel mare, darmite pe tălică!... Stai nițel, să vie Petrică și ai să vezi! Petre însă dormea dus. Se dusese târziu acasă și atât de ostenit cum nu s-a mai simțit niciodată. S-a trântit pe laviță, îmbrăcat cum era, căciula drept pernă, și îndată a adormit ca mort. Acuma toată casa se sculase, numai el nu se urnea. Pentru că nu i se mai întîmplase să-l găsească soarele în pat, Smaranda încercă să-l deștepte. Flăcăul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lui, în aceeași poziție ca în fotografia de pe policioară făcută când se întorsese el de pe front, apoi părinții, tineri, și fratele lui, mort de tuberculoză la șapte ani. Totul era ca atunci, masa de lemn negeluit, scaunele scunde, fără spetează, lavița cu cerga înflorată, covorul de pe perete înfățișând căprioare care vin să se adape. Își amintea fiecare detaliu, redesco perindu-l cu bucurie. Era atât de fericit, încât îi dădură lacrimile, nu și le putea opri, nici nu voia să le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]