396 matches
-
a crede În arhetipuri de bunătate. Dorința de virtute nu era nici un accident. Noi lumi? Noi Începuturi? Nu era o chestiune atât de simplă (Sammler, Încercând să dea de o distracție). Ce făcea căpitanul Nemo În Douăzeci de mii de leghe sub mări? Stătea În submarin, În Nautilus și pe fundul oceanului cânta Bach și Händel la orgă. Bună treabă, dar veche. Și cum era cu Călătorul În Timp al lui Wells, când s-a trezit la mii de ani În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cu bine. Maharajahul își vede împlinit visul de ziditor, în vreme ce Jo, Zette și Jocko se pot îndrepta, în fine, către casă. Cartea aventurilor lor se închide, lăsând în urmă amintirea lumilor fabuloase și a inocenței triumfătoare. Douăzeci de mii de leghe sub mări (Blake et Mortimer) Dacă Hergé creează prin Tintin efigia inocenței rătăcitoare, Edgar P. Jacobs oferă, prin Blake et Mortimer, ocazia pentru banda desenată de a coloniza teritoriul științei ficțiunii și misterului. Înainte ca peliculele 3D să domesticească imaginația
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
o femeie În jur de treizeci și șase de ani și frumoasă cum puține sunt. De acord cu tiparul obținut, oricare dintre ele ar putea fi moartea, Însă, nici una nu era În realitate. După eforturi uriașe, după ce au mers multe leghe pe străzi, drumuri și șosele, după ce au urcat scări care adunate la un loc i-ar fi dus până la cer, agenții reușiră să identifice două dintre aceste femei, care difereau de portretele existente În arhive doar pentru că beneficiaseră de intervenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
fără să o sărute, rămase o vreme apăsându-și gura de-a ei, în vreme ce-și scutura capul. Și apoi, dându-i drumul: — Hai, du-te! Rosario ieși. Și de îndată ce ea ieși, Augusto, ostenit de parcă tocmai ar fi alergat leghe întregi prin munți, se aruncă pe pat, stinse lumina și începu să monologheze: „Am mințit-o și m-am mințit. Totdeauna e-așa! Totul e fantezie și nu există decât fantezie! Omul, cât vorbește, minte, iar cât se vorbește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vast mormânt. Cât despre București, totul tinde a se crede că va fi greu să n-aibă aceeași soartă, deoarece holera, care s-a întins pe drumul Iașilor, își exercită deja ravagiile în mai multe sate așezate la 20 de leghe de aici. La Galați și la Brăila, [molima] răpune până la 50-60 persoane pe zi, circumstanță care mărește groaza de care este cuprins fiecine și care dublează activitatea depusă aici spre a-și pregăti fuga. Toate tribunalele fiind închise, consulul englez
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
două săptămâni amenința Bucureștii din trei părți diferite, s-a aruncat asupra acestui nefericit oraș. Murdăria numeroșilor săi locuitori, întinsele mlaștini ce-l înconjoară, apele stătute care băltesc în fața fiecărei case, lipsa oricăror denivelări la mai mult de 20 de leghe împrejur, neputința de a le imprima deodată românilor obișnuința ordinelor și de a-i forța pe boieri să respecte măsurile luate fac să sporească din ce în ce mai mult teama ca Bucureștii să nu împărtășească aceeași soartă ca Iașii, cu toate că o treime din
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
cu ei? Sunt atât de nerăbdători... Sigur! Să intre numaidecât! A intrat mai Întâi mama, apoi tata, Nicoleta cu soțul ei, Emil. Aveau fețele livide, trase, ciarcăne În jurul ochilor și o anumită durere mută În priviri. Se vedea de la o leghe depărtare că nu dormiseră toată noaptea și păreau frământați de o problemă extrem de dureroasă. Am Încercat un zâmbet stângaci. Mă bucur așa de mult că ați venit! Ați văzut băiatul? Cu cine seamănă? Această ultimă Întrebare a căzut ca trăznetul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
priviseră în trecut. Dar, când oamenii din Kai priveau enormul tezaur și rezervele de muniții mutate în noua capitală, odată cu palanchinurile și cu șeile aurii ale întregului clan și caravana șerpuitoare de care trase de boi întinzându-se pe nenumărate leghe, își recăpătau siguranța că au o provincie puternică. Aceleași sentimente de mândrie îi urmăreau de pe vremea când Shingen încă mai dăinuia printre soldați și chiar printre oameni de rând. La scurt timp după ce Katsuyori se mutase în castelul din noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și doamnele ei de curte, iar figurile jalnice ale femeilor voalate, mergând atât călare, cât și pe jos, umpleau tot drumul. — O! Arde! — Ce sus se înalță flăcările! Mulțimea de femei abia îndura plecarea și, când ajunse la doar o leghe de Nirasaki, se întoarse să privească, în urmă, din mers. Pe cerul dimineții se ridicau flăcări și nori de fum negru, în timp ce castelul din noua capitală ardea. Îi dăduseră foc în zori. — Nu vreau să am o viață lungă, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
douăzeci de mii de soldați care stătuseră pe poziții la Himeji intrară în Okayama, iar clanul Ukita trimise încă zece mii de oameni. Astfel, cu o forță combinată de treizeci de mii, Hideyoshi înaintă, prudent, în Bitchu. După ce străbătu numai o leghe, se opri, așteptând rapoartele cercetașilor; după alte două leghe, se opri din nou, pentru o recunoaștere. Toți ostașii auziseră veștile despre strălucitele victorii din Kai, așa că, înaintarea aceea precaută îi frustra pe mulți. Unii declarară în grabă că fortărețele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la Himeji intrară în Okayama, iar clanul Ukita trimise încă zece mii de oameni. Astfel, cu o forță combinată de treizeci de mii, Hideyoshi înaintă, prudent, în Bitchu. După ce străbătu numai o leghe, se opri, așteptând rapoartele cercetașilor; după alte două leghe, se opri din nou, pentru o recunoaștere. Toți ostașii auziseră veștile despre strălucitele victorii din Kai, așa că, înaintarea aceea precaută îi frustra pe mulți. Unii declarară în grabă că fortărețele și Castelul Takamatsu puteau fi capturate dintr-un singur avans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în Monzen, pe malurile râului Ashimori. Nu scăpa din ochi nici un moment castelul aflat în dreapta sa. Ștergându-și nădușeala de pe față, îl chemă pe Kyuemon. Care e distanța dintre lanțul Muntelui Ishii și Monzen? întrebă el. — Mai puțin de o leghe, stăpâne, răspunse Kyuemon. — Împrumută-mi harta ta. Luând harta de la Kyuemon, Hideyoshi compară construcția stăvilarului propus cu topografia terenului. Pe trei laturi se aflau munți, care creau o formațiune naturală ca un golf, întinzându-se, la apus de Kibi, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Bizen și Bitchu, oamenii își dădeau seama că, în trecutul îndepărtat, trebuia să fi făcut parte din mare. Bătălia începuse. Nu avea să fie o luptă a sângelui, ci un război împotriva pământului. Lungimea barajului urma să fie de o leghe; lățimea, de zece metri sus și douăzeci la bază. Problema consta în înălțime, care trebuia să fie proporțională cu cea a zidurilor Castelului Takamatsu. De fapt, factorul principal care asigura succesul atacului cu apă era faptul că zidurile exterioare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ambarcațiunile uriașe contra curentului, așa că, pe pământ fură așternute scânduri, se turnă ulei peste ele și, cu mari eforturi, bărcile fură împinse pe deasupra și scufundate, cu încărcătura lor de pietre, la gura râului. Între timp, marele stăvilar, întins pe o leghe întreagă, se terminase, iar curentul puternic al râului Ashimori, transformat în spume și vapori, fu abătut spre câmpia din jurul Castelului Takamatsu. Tot atunci, apele celorlalte șase râuri fură canalizate în zonă. Numai devierea râului Naruya se dovedise prea dificilă pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ei. Când fu anunțat Mitsuhide, focul fu răspândit de la o feștilă la alta, până când numărul luminilor păru să se multiplice aproape la nesfârșit. Apoi, ținând torțele sus, vasalii plecară unul după altul, urmând avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se afla drept în față. Mitsuhide dădu ușor din cap, ca și cum ar fi observat deja. Deși Sakamoto se afla destul de aproape de Azuchi pentru a se putea întoarce în loc să vadă până acolo, Mitsuhide arăta de parcă ar fi străbătut o mie de leghe. În timp ce stătea în fața castelului comandat de vărul său, Akechi Mistuharu, avea senzația că scăpase din bârlogul tigrului. Însoțitorii săi, însă, erau mult mai îngrijorați de tusea periodică a lui Mitsuhide decât ar fi putut să fie de ceea ce avea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a nu sfârși ca seniorii clanurilor Araki sau Sakuma îl ajutase să justifice totul ca pe o măsură de legitimă apărare; era ca un animal încolțit, forțat să atace primul pentru a rămâne în viață. De la capelă erau doar cinci leghe până la Templul Honno, unde locuia dușmanul său cel atât de slab apărat. Era un prilej unic în viață. Conștient că trădarea lui putea să pară oportunism, Mitsuhide nu se putea concentra asupra rugăciunii. Dar nu-i era greu să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oamenii se cutremurară de atâta simțire. Îl felicitară zgomotos, conform datinii onorate de vremuri la plecarea pe front. Yomoda Masataka ridică privirea spre cer, apoi îndemnă oamenii să se pregătească sufletește: — În curând va fi Ora Cocoșului. Avem cam cinci leghe până în capitală. Dacă o luăm pe scurtături, am putea înconjura Templul Honno la crăpatul zorilor. Iar, dacă ne ocupăm de Templul Honno înainte de Ora Dragonului și apoi distrugem Templul Myokaku, totul ar trebui să fie gata până la micul dejun. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plecase din Kyoto la amiază cu o zi în urmă și sosise chiar acum, la Ora Mistrețului. Acest lucru însemna că avusese nevoie de o zi întreagă și jumătate și de o noapte întreagă pentru a străbate cele șaptezeci de leghe dintre capitală și tabără. Nu era ușor, nici chiar pentru un curier. Fără îndoială, nici nu mâncase, nici nu băuse pe drum și călărise toată noaptea. — Hikoemon, adu lampa puțin mai aproape. Hideyoshi se aplecă și desfășură scrisoarea lui Sojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Seniorilor Kikkawa și Kobayakawa să reconsidere problema, încă o dată, azi dimineață? Presupun că va decide între pace și război. Când Kanbei puse problema astfel, Ekei se simți obligat să acționeze. Tabăra lui Kikkawa de la Muntele Iwasaki era doar la o leghe distanță. Tabăra lui Kobayakawa, la Muntele Hizashi, se afla la nici două leghe. Nu peste mult, Ekei își îndemnă calul s-o ia la galop. După ce-l văzu pe călugăr plecând, Kanbei se duse la Templul Jihoin. Privi în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
va decide între pace și război. Când Kanbei puse problema astfel, Ekei se simți obligat să acționeze. Tabăra lui Kikkawa de la Muntele Iwasaki era doar la o leghe distanță. Tabăra lui Kobayakawa, la Muntele Hizashi, se afla la nici două leghe. Nu peste mult, Ekei își îndemnă calul s-o ia la galop. După ce-l văzu pe călugăr plecând, Kanbei se duse la Templul Jihoin. Privi în camera lui Hideyoshi și constată că dormea. Lampa se stinsese, cu uleiul consumat. Kanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Arăta de parcă, în sfârșit, s-ar fi simțit în siguranță; acum, își putea canaliza toate forțele într-o singură direcție. Armata reveni la Himeji în dimineața zilei a opta. Plini de noroi, apoi udați de furtună, soldații parcurseseră douăzeci de leghe într-o singură zi. — Primul lucru pe care vreau să-l fac e o baie, le spuse Hideyoshi slujitorilor săi. Guvernatorul castelului se prosternă în fața lui Hideyoshi. După ce-l felicită la întoarcere, îl informă că sosiseră doi mesageri, dintre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tace și el,“ își spuse Mitsuhide în timp ce stătea la Onbozuka, privind prin întuneric, spre Yamazaki. Îl încerca o profundă emoție și tensiune la gândul că armata lui Hideyoshi se afla acum în fața lui, la o distanță de nici jumătate de leghe. Stabilind Onbozuka drept punctul focal al întregii sale forțe și folosind Castelul Shoryuji ca bază de aprovizionare, Mitsuhide își desfășură trupele în linie, de la Râul Yodo în sud-vest până la Râul Enmyoji, ca și cum ar fi deschis un evantai. La vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Șasea, la o oră atât de matinală, încât pe drumul spre Yamazaki încă nu se auzea nici măcar un nechezat de cal. Privind din tabăra principală a lui Mitsuhide de la Onbozuka, soldații puteau vedea dealul Tennozan cam la o jumătate de leghe înspre sud-vest. Partea sa stângă era îmbrățișată de drumul către Yamazaki și de un Râu mare - Yodo. Tennozan era abrupt, având cam trei sute de metri până la piscul cel mai înalt. În ajun, când principala armată a lui Hideyoshi înaintase până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
epuizați. Ajunseseră deja aproape de Yamashima și, de-ar fi putut numai să ajungă la Otsu, aveau să fie în siguranță. Și continuau să se îmbărbăteze astfel, dar, pentru oamenii frânți de oboseală, distanța părea să aibă peste o sută de leghe. Am intrat într-un sat. — Trebuie să fie Ogurusu. Mergeți în liniște. Ici și colo se vedeau colibe muntenești, cu acoperișuri groase de stuf. Partizanii lui Mitsuhide ar fi vrut să evite pe cât posibil asemenea așezări omenești, dar drumul trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]