685 matches
-
care se afla, aruncă o ocheadă în jur și desluși atunci și alții, răsfirați ici și colo la lizierele pădurii. Nu erau pe cai, dar aveau toți arme: niște oameni slabi și îndobitociți de o viață în mizerie, cu ochii licărind de foame. Unii dintre ei purtau tunici vechi, zdrențuite, alții erau aproape goi, iar claia de păr răvășită și barba nerasă le dădea o înfățișare și mai sălbatică. Aveau un aer amenințător, dar marcat și de o anumită precauție, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grohotiș. Cu toate că schimbul de caraulă a fost redus la numai patru ceasuri, câțiva jandarmi dezertară din post, nemaiputând să suporte răgetele turbate și miasmele contagioase. Fură prinși și snopiți până la epuizare cu vâna de bou, în fața tâlharului ai cărui ochi licăriră din nou, pentru o clipă, de bucurie sarcastică. Când fu din nou lună plină, părul i se albise și se tocase, ros parcă de molii, pielea chipului îi era ca mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în stare să alunge o gâscă. La care Sheba răspundea mereu cu o precipitare patetică: Oh, crezi, Barbara? Chiar crezi asta? Cincisprezece În sâmbăta de dinaintea începerii noului semestru, m-am întors de la spălătorie și am găsit beculețul roșu de la robot licărind. Asta însemna că m-a sunat cineva cât fusesem plecată, ceea ce era destul de neobișnuit. La primele două apeluri, Sheba doar îmi repetase numele pe un ton mai degrabă sepulcral, apoi închisese. La a treia încercare, lăsase un mesaj mai lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a oprit-o cu mâna. Bărbatul avea palme de grădinar: aspre și pline de bătături și o cicatrice de arsură chiar sub încheieturile degetelor. Focul s-a domolit când a ajuns la o movilă de pământ rece. Flăcările au mai licărit de câteva ori, apoi s-au stins cu totul. Cenușa e mai grozavă decât compostul, a spus el. Ai fi surprinsă câte chestii pot să crească în cenușă. Ușa s-a deschis și Naji a ieșit pe verandă. Irene a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-l smunci spre el. — Hai cu mine! Lepădatu îl urmă în tăcere prin cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei doi oameni pășeau anevoie prin țărâna desfundată. Alba îi urma cu capul plecat. Se opriră la un bordei, lângă perdeaua părăsită, unde sfătuiau de obicei bordeienii cei bătrâni sâmbătă sara. Era ș-acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se așeză pe laiță, lângă foc; cânele i se culcă la picioare. Stătu acolo o vreme pe gânduri. Din cândîn când intra un bordeian, ori un cioban nins, ca să fumeze o lulea, pe urmă ieșea. Bătrânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spuneți. Asta înseamnă c-o să fie greu s-o ținem „sub observație“ pe bătrână, dar având în vedere ce privire nesuferită mi-a aruncat, probabil că e mai bine așa. În celălalt colț al camerei, beculețul de la robot continua să licărească acuzator. Dispari, dispari, de ce mă chinui? Îmi doream să pot șterge blestematele de mesaje fără a le fi ascultat, dar mașinăria nu-mi dădea voie, așa că am apăsat butonul de pornire, și apoi am tulit-o în baie, auzind în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
O făptură uriașă, cu pielea strălucitoare, de un negru-cenușiu, a țâșnit furtunos din apă, întinzându-se după pește, apoi a plonjat înapoi în apă, stârnind un val uriaș de-a lungul bazinului. Mulțimea a respirat adânc, „Oau“, copiii țipau, blițurile licăreau, înghețatele uitate se topeau și, în mijlocul lor, eu și Mitch priveam impasibili, de parcă am fi fost propriile noastre siluete de carton. Uite încă una, uite încă una! Mami, uite, încă una! Al doilea leu de mare era și mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sau să fac sex; singurii bărbați care o să vrea să se culce cu mine sunt ciudații atrași de femeile gravide. Filmele siropoase sunt tot ce mi-a rămas. De la cine e mesajul? Eram așezată pe podea, căutând DVD-ul. —Poftim? — Licărește beculețul de la robot. —Oh, de la Kevin, vine mâine în oraș. Era de mirare cât de degajată păream. Nu puteam să-i spun lui Jacqui ce se întâmpla; avea destule pe cap. După ce a plecat, m-am culcat, am adormit - oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zi. M-am întins pe canapeaua din salonașul mansardat, de formă piramidală, cu ferestrele, adâncite spre interior. Prin toboganele astea de ardezie puteai inspecta starea vremii, care devenea iar variabilă, soarele, tot o pată de rugină și ieșit din formă, licărind, apoi stingându-se brusc, aidoma unei torțe ude. Selina și-a pus un șorț vârându-și părul sub o șapcă de baseball și s-a apucat, aferată, să-și pună la bătaie toată priceperea ei muierească, în timp ce jos Mandy și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mă culc cu Selina în fiecare noapte, pentru tot restul vieții. A sosit și vinul. Oricum, trebuia să aștept să vină și mâncarea, așa că m-am înclinat în față și am spus: — Soarta. Omul și-a ridicat privirea în care licărea fiorul panicii - după care s-a calmat și a zâmbit. Mă recunoscuse. În general, oamenii mă recunosc până la urmă. Problema asta nu o am, problema de a nu fi recunoscut E o răsplată pentru felul în care arăt. — O, salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la culcare, mi-am luat precauția să beau o sticlă de coniac și să intru în dormitor chiar în clipa când ea ieșea din cadă. Rămăsese goală lângă pat, pieptănându-și părul cu ambele mâini ridicate. Pete umede îi mai licăreau pe corp, ca oceanele pe glob. Am traversat camera într-o implorare împleticită. Am sărutat-o pe gât. Am îngenuncheat. — Te rog, am spus eu. Am auzit zgomotul făcut de pieptenele care îi trecea prin păr, muzica japoneză care reverbera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o are. Ea are nouăsprezece ani, abia își ia zborul spre viață. Iat-o strângându-se în caleașcă în timp ce caii izbesc pământul cu piciorul. Toată Anglia dansează. M-am uitat iar la Martin - jur, promit - am văzut o lacrimă cenușie licărind în ochii ăia grei. Iubire și căsătorie. Caii care își bat trapul pe aleea lungă. După un timp, mi-am trântit un sul de hârtie igienică în poală. — Vrei o ceașcă de ceai? i-am auzit eu întrebarea. Sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am plimbat pe Shadow. Momentul de beție vrăjită se risipise și eu redevenisem ceea ce fusesem dintotdeauna, savurând sărutul de noapte bună și vreo două aluzii sinistre înainte să mă întorc la hotel. Bombardat cu impresiile furnizate de simțuri, cu fața licărind în timp ce își regiza preocupat filmul ultrarapid, Shadow încerca limita lesei, ca și alte limite ale mirosului, văzului și auzului. Apoi câinele s-a oprit să-și facă treaba lui de câine, cu picioarele îndoite. Nici o problemă pentru Shadow - nu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ferească de neplăceri. M-am întors. Ce urma? Nu știam. Probabil că nici el nu știa încă. Tipul aștepta într-o încordare tremurătoare, cu nervii întinși ca niște corzi gata să se rupă, cu nenorocita aia de sabie în mână licărind în lumină. Da, totul tremura. Martina scotocea după chei. Dinăuntru sosi un lătrat, nerăbdător, un oftat șuierător. Puștiul s-a încordat și mai mult, dar ajunsese și el la capătul încordării. Mai încordat de atât nu se putea. Și în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aprins de sînge-nchegat, Și corbii se plimbă prin sânge... și sug; Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Și-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
dacă se zguduie orașul, Și creierul rămâne pierdut; Și, dacă munca trosnește din brațe, din piatră, din fier, - Mulțimea anonimă se va avea în vedere. Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer. Parfum... incendii violet, și becurile-aprinse Amurgul licărește pe-orașul de vitrine Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse, Plângând, Și fredonând, Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
așeza să ningă - Ningea. Doream, Sunt ani de-atunci, Să te-ntîlnesc La sfârșit de stradă Ce dă în câmp. Îmi părea Că tu ești mai frumoasă Iarna. Doar corbii spuneau Că stai acasă Cu vreu prieten. Reintram în târg. Zăpada licărea Electric Pe fereastra ta. Se ducea o noapte. Citeam Ca în nopți de iarnă.
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
personaj dintr-un film. În tăcere, am ocolit Albert Memorial și am pornit prin parc. Luna palidă răspândea puțină lumină, la fel și luminile de pe stradă, risipite de-a lungul aleilor principale, albe și ireal de frumoase. În față, Serpentina licărea, o panglică argintie cu poduri delicate arcuindu-se deasupra ei. Am ajuns la un pavilion mic de piatră ridicat doar cu câteva trepte deasupra pământului; Sebastian le-a sărit ușor, costumul lui strălucind în lumina lunii. L-am urmat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
încă nici prietenei lui. Nu trebuie să spui nimănui. Ah, nu voi spune, a asigurat-o Belinda. Nu voi sufla un cuvânt. — Deci, unde ți-e bărbatul? spuse Baby. De-abia aștept să-l văd. —O să sosească imediat. Ochii Belindei licăriră. A continuat rapid: O să-ți placă. Este atât de chipeș. Și este conte sau cum s-o fi chemând în olandeză. Graf, cred. Voi fi Griffon sau ceva de genul ăsta. Este atât de emoționant încât nici nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nimic. —Nu ești singura, i-am mărturisit, Charles avea la mână multe persoane. A înghițit. — Aș putea să te angajez? m-a întrebat, luându-și geanta. Îți pot da chiar acum un avans. —Să mă angajezi pentru? Ochii i-au licărit. —Să le recuperezi... notițele lui... — Ascultă... M-am aplecat înainte, înmuindu-mi vocea. —Nicola, pe mine mă interesează ce s-a întâmplat cu Charles de Groot din motive personale. Nu sunt detectiv particular și dacă fratele tău așa ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ca Dominic să-i plătească ceea ce Charles îi datora. — Doar că nu cred în răsplătirea șantajului, a zis Dominic încet. James ar fi trebuit să-și învețe lecția din ceea ce pățise Charles. S-a uitat la mine, ochii lui negri licărind. —Și ce vrea domnișoara Samantha Jones? Nu cred că bani, nu? Cred că domnișoara Jones vrea dreptate. Dar, din păcate, nu prea mai ai parte de așa ceva în ziua de azi. Făcu o pauză pentru un moment. Și cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Bogdan NEDELCU E întuneric sau ochiul meu nu vrea să mai vadă . trec nori peste stele licărind sau poate trec stele licărind pe sub nori sau poate trec și nori și stele licărind și nu rămâne decât pământul cald și umed sub picioarele mele . și el se rotește și mă rotesc și eu, dar eu voi obosi mai
Noaptea şi omul fără chip. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_839]
-
Bogdan NEDELCU E întuneric sau ochiul meu nu vrea să mai vadă . trec nori peste stele licărind sau poate trec stele licărind pe sub nori sau poate trec și nori și stele licărind și nu rămâne decât pământul cald și umed sub picioarele mele . și el se rotește și mă rotesc și eu, dar eu voi obosi mai curând pentru că el e rotund
Noaptea şi omul fără chip. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_839]
-
Bogdan NEDELCU E întuneric sau ochiul meu nu vrea să mai vadă . trec nori peste stele licărind sau poate trec stele licărind pe sub nori sau poate trec și nori și stele licărind și nu rămâne decât pământul cald și umed sub picioarele mele . și el se rotește și mă rotesc și eu, dar eu voi obosi mai curând pentru că el e rotund, iar eu sunt o piatră, o floare sau o frunză
Noaptea şi omul fără chip. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_839]