350 matches
-
Am ajuns de rîsul curcilor. Mi-am găsit nașul. Încerc să fentez, dar adversarul este vigilent. Mă întorc bătut. Dacă pe alei nu-i chip, atunci o să sar un gard viu. Numai că foșcoteala pe care o fac sperie o lighioană ca șobolanul. Avem șobolani?! Ei, bine, diseară pun capcana, îmi spun hotărît. Adevărul este că urăsc șobolanii, dar tare de tot. În sfîrșit, sînt în piscină, deși mai sînt chirăit de cei cu care împart spațiul vital. O libelulă se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu rumeguș, are gura căscată, coada răsucită pe o ramură și cele cinci degețele de la lăbuță răsfirate. Pielea are un fel de solzișori fini de tot și poate fi mîngîiată dacă mișcarea este în sensul așezării lor. Sînt fascinat de lighioană, o privesc cu mare interes și bătrînul sare să-i facă reclamă. O scoate de pe perete și încearcă să șteargă praful așezat, ca la el acasă, pe mica reptilă. Se întreține ușor, cu o perie și cu o cremă incoloră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mare distracție pentru toată suflarea satului prezentă la jocul de bobotează. Obiceiul era ca a treia zi după Bobotează, să se strice ceata. Cu această ocazie mulți dintre feciori se făceau Budihale, mascându-se în draci, urși, capre sau alte lighioane și cu muzica după ei mergeau din casă în casă unde dansau jocuri sălbatice, de tradiție păgână, provenind din perioade de dinaintea apariției creștinismului, cu semnificații de cele mai multe ori neînțelese. Blanele rămase din stânjenii de lemne, primite la început în dar
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
ce face namila aceea, vine spre noi, ori stă și așteaptă să ieșim afară; amândouă nu conteneam să facem cruce cu limba, zicând în șoaptă rugăciunile la ceas de primejdie și rugându-l pe bunul Dumnezeu să-i țină acestei lighioane fălcile încleștate și să nu-i dea prin minte să se trântească în ușa noastră, că n-ar fi rezistat unei astfel de namile și ne-ar fi păpat cât ai zice pește...! Vai de păcatele mele, leliță Leonoră, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
pasăre prinsă-ntr-un laț, fără scăpare, gata să-mi spargă cușca pieptului! Și tâmplele-mi zvâcneau și ele, de-mi vâjâia capul! Nu mă încumetam să-mi contenesc galopul. Doar încercam, pe furiș, să trag cu coada ochiului, spre lighioana aceea spurcată, blestemată, care băgase frica-n mine, și-mi pusese picioarele pe spinare. Și când reușeam de vedeam ce se mai întâmplă-n urmă, ce constatam? Arătarea aceea mare, cenușie, semeață și lălâie, coborâse între timp Dealul Obrejii. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mai mică: sacrificam o oaie, dar mă salvam pe mine! Numai că, iaca, după o nouă postată de fugă, uitându-mă în urmă, constat cu mirare, că planul meu s-a spulberat, că nu face nici cât o ceapă degerată! Lighioana aceea trecuse de primul podeț, intrase printre oi, cum trece gâsca prin apă, fără să se sinchisească și să se oprească între ele; și trecând și cele două podețe, venea întins pe urmele mele! "Aha!" Îmi zic eu. Va să zică nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
o locomotivă. Abia-mi trăgeam sufletul. Sudoarea-mi curgea gârlă peste tot. Și eram plin de noroi, din tălpi până-n creștet. Și casa noastră... mai aveam vreo patru-cinci sute de metri până la dânsa... Plângeam și fugeam. Și, încă nădăjduiam că lighioana din urmă n-are să mă ajungă! Ba, încă, întrezăream încă o putință de salvare, acum în ultima clipă: în direcția pe care mă aflam și alergam spre casă era un cacadâr bătrân, înalt de vreo 9-10 metri. Un copăcel rotund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ragile, cu care piepteni fuiorul de cânepă, să iasă de-o parte puzderia, să rămâie firul curat. Ursu se oprise. Și se tolănise lângă tulpina cacadârului. Părea nepăsător, stătea liniștit, suflând ușor, fără să-i pese câtuși de puțin de lighioana care venea și se-apropia de noi. Numai eu, ridicând, arătând bâta spre cer, o țineam încă într-un plâns cu sughițuri și strâns de gât de frica adunată în toate mădularele ființei am început să strig din răsputeri, cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
scapă necercetat nici unul din colțurile ființei mele. Nu mai pot să rezist! Las ochii în jos, înfrânt. Ei, ei...! Haidem în casă, mormăie El într-un târziu, râzând, după ce m-a împuns încă o dată cu sulițele privirilor sale, ca pe o lighioană, mult prea mică și prea îndrăzneață, pe care a voit, parcă, să o răpună acolo, în fața odăii Sale. Martorul întâlnirii noastre este părintele stareț Melchisedec care ne aștepta deja înăuntru, unde sosise înaintea noastră. Starețul l-a informat, poate, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Într-un gând paralel eram perfect conștient de condiția și situația mea, Însă tot mi se părea că aștept pe cineva care să-mi spună dacă am Început să semăn cu un gândac sau un șobolan, cu te miri ce lighioană iubitoare de Întuneric. Adevărul e că nu așteptam pe nimeni și nu venea nimeni. Trebuia Într-un târziu să ies eu și să ordonez la infinit ruinele, lanurile de blocuri și casele, așezările scurse ca o lavă Întărită și prăfuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mișelește cu cuțitul pe la spate. O grămadă de gunoi, asta-i tot ce ar mai rămâne din mine. Până să adorm, În trenul de Timișoara, m-am tot rugat să las În urmă moartea asta de vierme sau șobolan, de lighioană iubitoare de Întuneric și sortită Întunericului. Aproape că scăpasem, nu mai aveam mult. Întunericul din compartiment devenea un vis cu Ortansa și cu Dacia roșie a lui Viorel pe care o conduceam nebunește printr-o viață de voiajuri și culori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de nu m-ar prinde ziua pe drum ca să mă vadă ăștia care omoară poporul. Toată viața m-am ascuns de ei prin demisoluri și țarcuri și grajduri, ca un șobolan și un vierme, transformându-mă pe nesimțite Într-o lighioană iubitoare de Întuneric. Întunericul m-a salvat mereu și mă va salva și de astă dată. Cerul Îmi arată că mai sunt trei ceasuri până să se lumineze și deja am ajuns. Am bătut și am așteptat pe trepte În fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cafeaua de dimineață și feliuța bisăptămânală de pâine - odoare fără de preț pentru un bolnav de intestine - în schimbul ciorbei de murături putrede, al fasolei negătite, al cartojilor fierți cu coajă și pământ cu tot ori al verzii crude la care și lighioanele s ar uita cu silă - singurele alimente ce le puteam oferi în schimb. Până ce-au trecut mai bine de trei ani, când am învățat să mănânc arpacaș, ei m-au ținut în viață. Și aceasta, fără a face caz. Dinu
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
FABULE Petrecuse cu chitară, Toată vara, Însă, iată că ntr-o zi, Greierele se trezi Fără musca, fără râma Fără umbră de fărâma. Ce se facă? Hai să ceară La furnică, pan’ la vară, Niscai boabe de secara! Pe cuvânt de lighioana, Voi plăti cinstit, cucoana, Cu dobânzi, cu tot ce vrei!.... Dar furnică, harnica Are un ponos al ei: Nu-i din fire darnica, Și-i răspunde cam răstit: Asta vară ce-ai păzit? Dacă nu e cu banat Zi și
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
lui Sandu sună autentic: „Dacă aș fi trait în Franța, în secolul al 17-lea, aș fi rugat pe La Fontaine să scrie o fabulă tristă, în care toate animalele ar conduce la groapă un pisic. Ar fi îndurerate foarte toate lighioanele pământului, și chiar leul s-ar fi crezut obligat să nu lipsească.” În romanul Ioana e accentuată teama naratorului de ceilalți, de alteritate prin existența reală sau imaginară a rivalului. Femeia sugerează la un moment dat că prezența celuilalt ar
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
și tot satul bombăne. Unii spun că ar fi fost ales fraudulos pentru a doua oară. Omul stă la Aiud și face naveta când poate. Viceprimarul Constantin Luca profita de sâmbăta liberă și căra gunoiul pe câmp. Tot cu boii. Lighioanele - Ce faceți cu lupii? - Vin până în curte în haite, ziua. Atacă și fug. Primăvara apar urșii. Fac mari pagube. - Ce partid reprezentați? - Primarul e liberal, tot din PDSR... Pică pe soare Aurelia Panța are 75 de ani. Deapănă repede prin
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
nornelor, socul din Tirol sau chiparoșii perșilor. Făt-Frumos se urcă în copac, ia săgeata și se întoarce plouat, urmat de șapte bufnițe. Cea mai mare dintre ele se vâră în patul lui, iar el nu îndrăznește să se culce din pricina lighioanei; dar, minunată surpriză, ea se preschimbă într-o prințesă frumoasă. Ca s-o păstreze în forma aceasta grațioasă, el îi aruncă în foc pielea de bufniță: iar prințesa dispare. Făt-Frumos pornește în căutarea ei, trecând prin munți și păduri. Întâlnește
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
doua revenire a acestuia,(fata cu ochelari negri era tot cu gândul la părinții ei iubiți), mâna ei moartă oferea cheile fetei cu ochelari negri. Grupul mai face și acum un efort, ridică și îngroapă trupul pe jumătate mâncat de lighioanele străzii. Grupul se îndreaptă apoi spre casa primului orb. E ocupată. Trăia aici un scriitor în casa căruia se sălășluise alt grup. Scriitorul e avid de explicații, de povești, el crede încă în rostul lui de a transmite experiența omenirii
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
-ți atribui însușiri doar ca să ai cu ce-i umple gura, sperând să scapi astfel de famelicele-i zvârcoliri dulci-sfâșietoare. De obicei, oamenii rămâneau cu sechelele însușirii de câte-n lună și-n stele, ca ofrande de adus, eventual, sublimei lighioane; iar atunci când, vreme îndelungată, ea nu-i ușura salutar de ele, cei mai săraci cu duhul se complăceau în credința că sunt ceea ce și-au însușit, și că însușirea asta poate chiar înlocui favorurile înaltei ospeții. Galerie a neîmplinirii înăuntrul
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
vegetativul într-o spasmodică desolidarizare de somatic. Rică avea rău de mare - mai exact, de oceanica libertate ce-l revendica. Corsar printre rațele de pe iaz, îl luase rău cu delfini de la stomac acum, când țărmul se pierdea degrabă din priviri. Lighioana abisală contorsionată în jurul lui îi evoca adâncul ieșit la suprafață, lumea întoarsă pe dos: mâini și guri conectate înșelător se căscau, se întindeau, căutau, apucau, strângeau, se degajau, alunecau mai departe, se insinuau iarăși în desime, abandonau și reveneau, încropind
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
în noaptea nunții. Apele aleargă dansând printre pietre și cântă simfonia bucuriei. Încă ascult concentrat starea de grație a versurilor: Mulțumescu-ți, Doamne, lucri noapte, zi să mă pot în tine însumi oglindi și Opt milioane patru su' de mii de lighioane-n foc și-n apă s-au încarnat ca mie tu să-mi vii, făptură-a celor vii în veci Regină și Marie-a vieții mele blândă foarte, fără greșeală, fără Timp și Moarte, curăță-mi gândul morții de otravă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
fugă. În loc să le desprindă lipitorile de pe picior, a început a mă descânta: "Tu fată, Răduța, în cârtă te-ai făcut, În cârtă te-ai născut. Maica Domnului cruce de aur În mâna dreaptă ți-o pus, Să te păzești de lighioane mari, De cele mijlocii De cea mai mică Și tu să nu te temi de nimică! Măi, fato, a venit nouă spărieți Și te-o spăriet Și-o venit nouă bucurați Și te-o bucurat Spaima și frica de la tine
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
răsfățat! Nu m-am lăsat până tata nu m-a luat pe genunchi și m-a legănat... ca pe-un copil mic. La plivit n-am renunțat. Priveam totuși cu atenție sporită între plăntuțele fragede, dacă nu cumva apare vreo... lighioană. Suceava la Iordan Mi-amintesc cu-nfrigurare ce ierni aspre erau în timpul copilăriei mele, înainte de anii '50... Ningea atât de mult, că, uneori stratul de zăpadă depus, întrecea gardul de la ogradă. Când să ieșim în uliță, trebuia să facem cărări
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
patul meu arăta ca o iesle umplută cu verdeață care-și aștepta, cu masa plină, pașnicele rumegătoare venite de la izlaz lihnite de foame. Toată lumea era în alertă, așteptând cu nerăbdare ora stingerii, pentru a vedea efectul letal al medicamentului împotriva lighioanelor intruse și imorale. Obosit de alergătura de peste zi, de efortul depus la culegerea plantei și încurajat de mama că această plantă, prin efectele ei odorante, nu va mai permite un atac asupra persoanei mele din partea vampirilor, am adormit. Spre nenorocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
proprii săi elevi. Din rândul nostru se auzeau tot mai des icnete și respirații gâfâite. Genunchii începeau să ne tremure, picioarele dădeau vădite semne de capitulare. Dați drumul la ușă că vă strâng de gât, nenorociților, vă jupoi de vii, lighioane spurcate, vă ucid cu mâna mea, mizerabililor! Pe fondul debitării acestui text "drăgălaș" și "pacifist", opoziția noastră s-a redus la zero, în timp ce mastodontul împingea cu o forță dublă față de cea inițială. Ceea ce s-a întâmplat e ușor de imaginat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]