1,259 matches
-
ramuri ale literaturii. In jurnalism, cuvintele conțin mărturie, comentarii, critică, ele au identitate, materialitate, pot avea gust și miresme ca și în literatura de creație. Nu de puține ori jurnalistul trebuie să pritocească în adâncuri pentru a scoate la lumina limpezimea gândului întruchipat în cuvânt. Chiar dacă scrierile lor nu devin capodopere, nu putem ignora contribuția lor la cultura neamului nostru. Filozoful de aleasă cultură, Constantin Noica, sublinia:”O cultură nu se judecă numai după operele mari, de incontestabilă valoare, ci și
CUVÂNT PENTRU SUSŢINEREA INIŢIATIVEI LEGISLATIVE PRIVIND JURNALISMUL DREPT CREAŢIE [Corola-blog/BlogPost/93403_a_94695]
-
extrem de convingător, care i se potrivește ca un veritabil autoportret chiar celui ce îl caligrafiază: Dotat cu un neobișnuit simț al limbii materne, mai puternic decât al prestigioșilor săi colegi de generație, Constantin Noica este posesorul unui stil de o limpezime extraordinară, de o simplitate și o naturalețe fără seamăn, dezarmante, de o poezie intrinsecă, inegalabilă, lecție pe care n-au înțeles-o prea bine discipolii săi. Pentru Noica, la fel ca și pentru Heidegger, limba însăși este poezie și încă
Lansări editoriale la Târgul de Carte GAUDEAMUS – Craiova, OVIDIU GHIDIRMIC – La sfântul botez al Academiei Române * [Corola-blog/BlogPost/93432_a_94724]
-
spirituală /duhovnicească la baza căreia a stat. Dumneavoastră cum ați caracteriza unicitatea gândirii Părintelui Arsenie Boca în mediul monahal ortodox din România? - Da, gândirea Părintelui Arsenie Boca a fost, este și rămâne una cu totul special, deosebită, unică,, datorită acurateței, limpezimii, prospețimii, frăgezimii, francheței și coerenței sale, a felului/modului său direct și sincer de a fi și a se purta sau raporta, precum și a conținutului/mesajului prophetic pe care-l conține și cuprinde discursul, dialogul, învățătura, cuvântul, rostirea și rostuirea
TOŢI ACEŞTI MARI PĂRINŢI AI ORTODOXIEI NOASTRE SUNT, PENTRU MINE CEL PUŢIN, (CA) NIŞTE SFINŢI AI BISERICII, POPORULUI ŞI NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2232 din 09 februarie [Corola-blog/BlogPost/383125_a_384454]
-
care a fost ciplita din îndărătnicia și truda unor meșteri anonimi dar și de numele a ,,Râului alb”. Căci așa s-ar fi numit altădată rîul Nistru pe malul căruia a fost ctitorita cetatea, în acest caz albul denotind probabil limpezimea și curatenea apelor fluviului. Mărturiile de epocă, resturile de ziduri de piatră din diferite perioade ale anticității, inscripțiile grecești și latine, resturile de arhitectură antică (coloane, plăci de teracota pictate inspirat, ceramioca grecească, română, bizantina, mici obiecte de bronz, os
DOBROGEA de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383128_a_384457]
-
de echilibru al formelor și de logică În Întrebuințarea spațiilor. Se simți Îmbărbătat. Nu nimerise În văgăuna unui impostor. Acolo, Înăuntru, străluceau lumina intelectului și amprenta Înțelepciunii noii științe. Locul acela părea, cu adevărat, un simbol al vremurilor noi, al limpezimii gândirii susținute de rațiune, potrivit școlii de la Paris. Locul acela era... da, modern. Rădăcină de aconit și praf de măceș. Și infuzie de cimbrișor, și piper boabe, scoarță de salcie proaspătă, zise el În cele din urmă. Celălalt Îl fixa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prestabilit conform voinței marelui vizionar Charles Redford, reîntrupat În Zoran Întâiul, și orientat către un pretins sens eliberator. Care libertate, să fim sănătoși!... E destul de clar? Era. Rostite de altcineva, gândurile care Îmi umblau de câtva timp prin minte căpătaseră limpezimea certitudinii. A unor certitudini, mai bine zis. De pildă, aceea că Redford n-avea foarte bine desenată În imaginația lui chestiunea timpului. Vroia să mă folosească drept radar al unor evenimente și procese istorice a căror desfășurare se plasa, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sară inima din piept. Un ienicer răsări ca din pământ în fața lui cu iataganul ridicat, urlând în turcește: — Stai bre, că te tai! Iaca stau, drăguță, nu mai fac nici un pas - spuse Metodiu înspăimântat, căruia într-o clipită, cu o limpezime și-o corectitudine înfiorătoare, îi reveniră în minte toate cunoștințele din turca populară, bulgară, învățate de mic, din copilărie, pe când se juca la Vaslui „de-a Ștefan cel Mare” cu odraslele unui vecin, cafegiu otoman, altfel om de treabă, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
simțeam inima bătându-mi în tot corpul. Era o zi de care nu voiam să-mi mai amintesc niciodată, dar de fiecare dată când urcam în cameră și-mi lăsam gândurile să curgă liniștite, totul îmi revenea în minte cu limpezime, ca și când aș fi primit palma aceea chiar acolo. Poate aș fi reușit să-i spui lui tanti Mae despre Jo Lynne. Dar felul în care se purta mă împiedica s-o fac. Dacă tanti Mae ar fi fost cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gîtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, cînd se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot vis? Străluminarea de care-și ferea ochii pînă n-avea să iasă cu totul din grotă, legănat ca-ntr-o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, pînă la gît, amețindu-l cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
del Teatro, ne-am avîntat spre Raval pe sub arcada ce promitea o boltă de ceață albastră. L-am urmat pe tata pe drumul acela Îngust, mai curînd cicatrice decît stradă, pînă cînd luminile de pe Rambla s-au pierdut În urma noastră. Limpezimea zorilor se filtra de pe balcoane și cornișe În raze de lumină piezișe ce nu ajungeau să mîngîie pămîntul. În cele din urmă, tata s-a oprit dinaintea unei porți mari din lemn lucrat și Înnegrit de vreme și de umezeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prea departe. Popoarele nu se privesc niciodată În oglindă, spunea mereau tatăl Clarei, și cu atît mai puțin cu un război În gînd. Avocatul era un bun cititor al istoriei și știa că viitorul se citea cu o mai mare limpezime pe străzi, În fabrici și prin cartiere, decît În ziarele de dimineață. Vreme de mai multe luni le scrisese În fiecare săptămînă. La Început o făcea din biroul de pe strada Diputación, apoi fără adresa expeditorului și, În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lui Amory? După aceea fantomele lor s-au jucat, dar amândoi au sperat din toată inima să nu se mai Întâlnească niciodată. L-a atras oare tristețea infinită a ochilor fetei sau propria-i imagine În oglindă, regăsită În splendida limpezime a minții ei? Eleanor nu va mai trăi o altă poveste de iubire ca aceea cu Amory, iar dacă va citi aceste rânduri, va spune: - Nici Amory nu va mai avea o poveste de iubire cum a avut cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mic Într-un gigantic labirint. Se afla acolo unde fusese Goethe când Începuse Faust; acolo unde fusese Conrad când scrisese Trăsnaia lui Almayer. Amory Își spunea că, În esență, există două categorii de oameni care, din cauza deziluziei sau a unei limpezimi de gândire naturale, evadează din țarc și caută labirintul. Există unii, ca Wells și Platon, care posedă, aproape inconștient, un straniu conformism ascuns, neacceptând pentru ei Înșiși decât ceea ce putea fi acceptat pentru toți semenii - romantici incurabili, care, În ciuda eforturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
moarte și la iubiți morți, când și ele erau asemenea celelalte până la mușchiul Îngălbenit ce le năpădea. Mult după miezul nopții, turnurile și turlele din Princeton au devenit vizibile, cu câte o lumină Întârziată arzând ici și colo și din limpezimea Întunericului s-a auzit brusc un dangăt de clopot. Clopotele au continuat să răsune ca un vis nesfârșit: spiritul trecutului veghind asupra noii generații, tineretul ales din lumea haotică, nedisciplinată, hrănindu-se Încă din greșelile și visele pe jumătate uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
materialul. Asta dă ritm, dă veridicitate, transformă versul în ceva viu, spumos. Asta a fost chiar foarte interesant, chiar dacă ne impunea oarecum interpretarea sa: era și el actor, și încă unul foarte bun. Tragem bare și, dintr-odată, textul capătă limpezime, are sens, se înțelege cine cu cine vorbește. Parcă s-a ridicat un văl. Începem să învățăm pe de rost, lucrul la masă ne ia ceva timp, dar nu foarte mult, căci ne ridicam efectiv în picioare, ne apuca amocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mic gest le‑ar murdări. Arată atât de drăgălaș, Sophie. Dar imediat o să plece, așa că spune: pe mâine, azi mă grăbesc. Mâine avem multe de discutat, m‑am tot gândit la chestia cu atacurile. Aceste cuvinte întunecă impresia generală de limpezime pe care a făcut‑o astăzi bazinul Jörger; unde a fost lumină strălucitoare, acum e un întuneric mat pentru că Sophie a plecat, poate că pentru totdeauna, dar probabil că numai până mâine dimineață, la școală. # Camera lui Rainer e despărțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
așa că grozăviile din exterior pot trece direct în creier, unde produc pagube îngrozitoare. Anna cântă, împreună cu alții ca ea, un trio de Haydn, în care ea a preluat partea pentru pian. Spre deosebire de lipsa de claritate a lui Brahms sau Mahler, limpezimea lui Haydn se ridică spre plafonul încăperii, în timp ce confuzia Annei rămâne jos și se instalează confortabil înăuntrul acestei fete. Confuziei îi urmează, în ordinea apariției, dorința de a răni, de‑a ucide, de‑a acapara totul. Și un sentiment pătrunzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
chip, echipajul navei terestre interplanetare „Bourul”, pornită în căutarea satelitului „Veac Nou”, dispărut de pe multimilenara lui orbită, se completă cu un nou membru: micul Benga. Urmară câteva zile senine. Parcă niciodată comandantul Felix S 23 nu comandase cu mai multă limpezime ca acum, parcă nicicând robotul programator-corector al zborului, Dromiket 4, nu programase și corectase traiectoria mai rectiliniu, iar robotul TESA Stejeran 1 mătura nava fără întrerupere, făcând-o să strălucească de curățenie. Erau o adevărată familie. Cât despre roboata Getta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
turcesc! DOMNIȘOARA HUS Surorii noastre mai mari, Roabe aceleiași zodii, Preaturburatei Pena Corcodușa. a) Ceas de seară b) Prezentare c) Vaduri și alaiuri d) Cuvinte de îmbărbătare e) Aur netemporal f) Chemarea mosorului a) Cheagul alb, lăsat din seară. Dintre limpezimi crescut, Cu aripa ca un scut Abia dus la subțioară, Cel cu plisc întors de ceară roșie Încovrigat, Peste inimi Către seară Atîrnat: Chipul, coabe, S-a-îmbuibat în seara grasă Ca într-o baniță cu boabe Și-a sburat. S-a-îmbuibat Ceasul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-Și Carmen, când ziseși că vine? -Soru-mea? Fac și eu pe nebuna, tot oltenește. -Nu, bă, soru-mea! Mă ridic în șezând. Asta-i culmea! Pentru așa ceva mă deranjează, din clipa mea de liniște? Pentru... „soru-mea”? Podișul Târnavelor se vede în limpezimea lui, până la Cheile Turzii. „Iată Raiul pământesc!” exclam, cu toată convingerea, desfăcând larg brațele! Un tren, ca o jucărie pentru copii, taie verdele nesfârșit al peisajului, sfârtecându-l. De la fânul proaspăt cosit, strănut. Strănut cu puterea unui alergic... * În camera
CONDESCENDENŢĂ (FICTIUNE) de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363420_a_364749]
-
trec prin față-n fugă În visul care poartă comoara mea ardentă Căsuța cea din munți m-așteaptă ca pe-o rugă. E zestrea mea de suflet, ce prinde să tresară Purtată-n orice clipă în murmure și șoapte, Prin limpezimi de ape, oglinzi ce mă-nfioară E casa părintească, e miere-n râu de lapte. Găsesc în ea odihnă, stropi de eternitate Și răsfoiesc prin cartea cu basmele trăite Semnez aici cu mine, când ea, cu bunătate Întoarce-te, îmi spune
PAULA DIANA HANDRA [Corola-blog/BlogPost/362312_a_363641]
-
de imagini îmi trec prin față-n fugăîn visul care poartă comoara mea ardentăCăsuța cea din munți m-așteaptă ca pe-o rugă.E zestrea mea de suflet, ce prinde să tresarăPurtată-n orice clipă în murmure și șoapte,Prin limpezimi de ape, oglinzi ce mă-nfioarăE casa părintească, e miere-n râu de lapte. Găsesc în ea odihnă, stropi de eternitateși răsfoiesc prin cartea cu basmele trăiteSemnez aici cu mine, când ea, cu bunătateîntoarce-te, îmi spune, dorințele-ți râvniteVor fi
PAULA DIANA HANDRA [Corola-blog/BlogPost/362312_a_363641]
-
Săcuieu” (Rugăciune, 4 iulie 2010). E de notat că în iubire, sufletul nu e neliniștit, zbuciumat, ci mai degrabă încrezător, plutind precum o barcă pe ape line, pe un lac cu nuferi. Poezia Georgetei Resteman are o frumusețe candidă, liniștitoare, limpezime de suflet, care cheamă la speranță și lasă în urmă tot ce e rău, precum zăpada care acoperă toate denivelările, toate asperitățile și tot noroiul. Fixându-se mai mult spre ființa lăuntrică și căutând noi filoane freatice care să-i
O PREOTEASĂ A CUVÂNTULUI ŞI ODISEEA EI SUFLETEASCĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362439_a_363768]
-
lină - apă vie a sufletului, degajă aproape toate poemele Georgetei Resteman, așa cum am spus, fiind o poezie stenică, luminoasă, solară, benefică spiritului. Și asta pentru că, așa cum mărturisește autoarea: „Gândesc prea mult, iubesc frumos și poate sper/ În visele frumoase sau limpezimi de cer/ Sunt lan aprins de maci sau foșnetul de frunze,/ Am flori de tei în plete și-al lor nectar pe buze?” (Întrebări). În retortele sufletești poeta păstrează și prepară elixiruri, precum marii alchimiști, din: visări, mângâieri, doruri ascunse
O PREOTEASĂ A CUVÂNTULUI ŞI ODISEEA EI SUFLETEASCĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362439_a_363768]