560 matches
-
pistol cu țeava la fel de neagră ca și pielea lui și, înainte chiar de a se ridica el însuși în capul oaselor, îl îndreptă încet către pieptul străinului. Liniștit, acesta așeză pe pat, la picioarele lui Cedric, valijoara sa de comis-voia-jor, lividă ca de os cranian, și-i deschise cu un declic încuietorile de alamă. În interior, pe un pat de satin alb, într-o scobitură de aceeași formă cu a lui, se afla un pistol identic cu cel din mâna lui
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
voluptate bestială, bucuria incestului și a torturii. Sub arbori necunoscuți, feline trântite pe-o parte își iveau labele musculoase, pântecele umflate. Cameleoni uriași înșfăcau căprioare cu limba. Coleoptere cât bivolii răpeau vitele, zdrobindu-le oasele în mandibule. Toate se reflectau livid în ochii lui Maarten, bile de cristal greu între pleoape uscate ca pergamentul. Pereții se-apropiau treptat, drumul șerpuit se făcea tot mai îngust, corabia, înclinîndu-se ușor, mai lingea cu flamurile din vârful catargelor stâncile de ivoriu. Crabi uriași, în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
celuilalt, ca semnul zodiacal al Peștilor, într-o apă densă și sărată, acolo, inter urinas et faeces. Inumani, dar materiali ca două salamandre, ca doi viermi grași ai pământului, în caverna cu noapte caldă, lichidă, în care numai ei luminează livid. Troznetul, uneori, al vertebrelor lombare, bolboroseala, uneori, a intestinelor ce-i înfășoară, glasuri, uneori, deformate de mușchi și de apă. Halucinații provocate de deprivarea senzorială, tresăriri când mugurii membrelor ating un corp străin. Primii neuroni, în cranii de pieliță, aducând
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de parcă o explozie sau un incendiu și-ar fi răsucit limbile către cer. Pe plafonul jos de nori se rotea spectrul cețos al unui proiector. Singurătatea străzilor era acum desăvârșită, în lumina palidă a felinarelor frunzele păreau mii de fluturi livizi, atârnând nemișcați pe ramuri. Traversară Herengrachtul și Kaisersgrachtul. Treceau peste poduri pe care cîte-o femeie solitară aștepta, sprijinită cu coatele de balustrada de metal, intrau în bezna aproape desăvârșită și reieșeau în lumină, aceeași lumină de felinar care distrugea culorile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
seama ce-l tulburase, dar nu reuși. - Am văzut totuși ceva care te-ar putea interesa. E o inscripție veche pe peretele navei. - Ai putut să o citești? - Da. Îl vom apăra pe Dumnezeul nostru de furia necredincioșilor." Abatele deveni livid și încercă să se ridice din fotoliul în care stătea. Mișcarea i se frânse însă la jumătate și se prăbuși la loc. În piept simți o durere sfâșietoare. Mâna stângă îi amorți imediat și tâmplele începură să-i vâjâie. Cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pe quintul ăla, în ciuda felului jalnic în care încerci să ascunzi asta. Rămâne să vedem dacă iubeai omul sau soldatul... O să ne mai vedem curând. Îl aștept pe Durdrin și vom lua o decizie în ceea ce te privește. Alaana deveni lividă și privi multă vreme în urma Oksanei. Era ceva în legătură cu mintea Oksanei care o intriga. Avusese un sentiment vag, ca și cum clona ar fi invitat-o să îi pătrundă în minte. Se hotărî ca data viitoare să nu mai irosească oportunitatea de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
trimiși de Gualfard în urmărirea tânărului Waltan se întoarseră, mărturisind încurcați că îi pierduseră urma, iritarea lui Balamber se transformă în furie nestăvilită. îl luă imediat la rost pe burgund: Unde i-ai găsit pe tâmpiții ăștia? Au stricat totul. Livid la față, Gualfard își luă ochii de la el și începu să-i bruftuluiască pe cercetași, acoperindu-i de ocări și blesteme. Unul dintre ei, ridicând mâinile ca să se apere, reuși să strecoare: — Probabil că au luat-o pe un drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintre multele străduțe ce se întâlneau acolo, luând-o apoi pe una ceva mai largă. Câțiva soldați și voluntari, în mod evident extenuați, dormeau pe trotuare, ajutați de temperatura blândă a primelor zile de iunie; alții - mai mulți - vegheau temători: livizi și tensionați din pricina atacului ce se desfășura pe latura opusă a zidului înconjurător, se adunau în mici grupuri tăcute și observau cu curiozitate trecerea lui Sebastianus și a tovarășilor săi, întrebându-se cine puteau fi și încotro se îndreptau necunoscuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să câștige timp, deoarece Etius încă putea să sosească dintr-o clipă în alta și să răstoarne situația. Altă speranță nu mai era. Văzu însă în jur, grupați în spatele bastionul firav de care, câteva zeci de milițieni prost înarmați și livizi de spaimă. Unii își strângeau deja lângă ei soțiile și își îmbrățișau fiii printre lacrimi. Deși nu putea să verifice personal, își închipui că nici în alte puncte de acces în piață situația nu stătea altfel. Un soi de ovații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mine era o fată care plângea și tremura din toate încheieturile. M-am așezat lângă ea și am încurajat-o până a venit ambulanța: „Totul o să fie bine, o să fie bine...“ Între timp am îngrijit mai multe persoane, toți erau livizi la față. Parcă erau niște stafii. Printre cei afectați se afla și un bătrânel care făcea spume la gură. Nu-mi venea să cred că un om poate scoate din el atâta spumă. I-am descheiat toți nasturii de la cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
prea am vorbit cu nimeni. Mai vorbeam cu familia mea, oamenii de la muncă, atât. Am început să dorm mai mult, chiar și cincisprezece ore pe zi. Altfel, mă simțeam îngrozitor. Aveam probleme cu stomacul. Mă lua durerea dintr-odată. Deveneam livid la față, mă apucau transpirațiile și respiram greu. Mă temeam că voi muri dacă starea asta va continua. Mă impacientasem. M-am gândit să încerc o dietă și yoga să văd dacă funcționază. Așa poate reușeam să-mi controlez din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
așezate pe banca de lângă casă. Am scăpărat un băț de chibrit ca să caut gaura cheii, dar, nu știu de ce, privirea mi s-a îndreptat involuntar spre silueata neagră, spre doi ochi mari, tenebroși și oblici, care licăreau în mijlocul unei feței livide și uscățive. Ochii aceștia care mă fixau fără a vedea, îi știam deja. Chiar dacă nu i-aș fi văzut înainte, i-aș fi recunoscut. Nu, nu mă înșelasem: era Ea. Mut de uimire și nemișcat, eram asemenea unui om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
loz norocos. Singura salvare - cărțile, muzica, amintirile, propria conștiință. Teama ia forma unei liniști interioare. 20 aprilie Recitești Boris Vian - Spuma zilelor. Seara, la vernisajul unei expoziții - „Salonul refuzaților”: Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Ilfoveanu, Napoleon Tiron... trece ca o statuie lividă Nichita Stănescu 24 aprilie Interesantă reflecție În legătură cu calitățile de diagnostician ale lui Caragiale. „Omul, bunăoară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? Fandacsia e gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
divanului. Moldova e paragină curată și bătută de toate vânturile. Scaunul Moldovei acum e pagubă, nu câștig. Careta și garda de ieniceri intrară în curtea palatului ocupat de marele vizir. Cei doi călători erau albi la față și cu buzele livide. Vodă închise ochii înainte de a coborî și-i ținu așa un timp, sperând că printr-un farmec ar putea să se trezească atunci când o să-i deschidă acasă la Brâncoveni sau la Târgoviște, poate chiar la București. Își spuse o rugăciune
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rău, ca și cum ar fi regretat că trebuie să se despartă de marele stolnic și de el. Mihai fu cel care întinse de data aceasta mâna spre mâna lui Brâncoveanu și, întorcând capul, rămase surprins văzându-l treaz, palid cu buzele livide, zâmbind trist: — Când or să oprească să adape caii, rămâi tot aci lângă noi, neică Mihai..., dar dacă nu s-o putea, rogu te să nu uiți când ajungem acasă să trimiți s-o aducă pe femeia aceea la Târgoviște
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un deget pe altul, vodă Ștefan, bărbat la patruzeci de ani, îmbujorat în obraji și cu o imensă tristețe în ochii mari, migdalați, doar neica Dinu era descumpănit, îi trecuse spaima, pentru că fața nu-i mai era vânătă stacojie, ci lividă. Obrazul de hârtie lăsa acum să se vadă albastre, vinișoarele pe nas și la tâmple. Era pentru prima oară în viața lui când spătarului îi păru bine că fiu-său, Mihai comisul, nu este om de domnie, ba chiar mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doar vreo opt-nouă ani pe-atunci, însă tipa avea niște picioare atât de faine, de nu-mi puteam lua ochii de la ele, erau genul de picioare pe care, câteodată, ai surpriza să le vezi cărând vreo fată bătrână cu fața lividă, ciupită de vărsat... Cu așa craci - ei bine, e clar că i-o ștupuia 1... Păi, nu? O adusese acasă, din câte zicea el, ca să vadă și ea cum e „o mâncare evreiască adevărată“. De câteva săptămâni ne tot bălmăjea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Antiaeriana română trage cu furie, dar nu pare să stânjenească prea mult manevrele de atac ale Liberatoarelor. Se aude șuieratul unei bombe căzând, o explozie puternică, și clădirea cu două nivele pe lângă care aleargă o tânără în doliu, cu chipul livid, ce strânge la piept un bebeluș, se prăbușește ca lovită cu un baros uriaș. Văpăi șerpuitoare de flăcări ling lacome ușile și ferestrele. Izbită în plin de suflul puternic, femeia cade rostogolindu-se pe caldarâm, protejând cu trupul ei făptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
care tocmai sfârșise se înfășoară cu cel al cauciucurilor înfierbântate și al iodului turnat peste rănile purulente. În mașina parcată ceva mai departe, Smaranda privește înmărmurită, fără să poată scoate nici un cuvânt. Este războiul, abject și grotesc așa cum numai fețele livide, umbrite de durere și deznădejde ale răniților îl pot arăta. Și pentru o clipă are sentimentul de spaimă a omului fără nici o rădăcină în fața timpului, pentru care există doar zădărnicia și nesiguranța tuturor lucrurilor. Atunci când Marius se așează lângă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Prin gura însângerată, respirația se strecoară greu, convulsionat. Stai liniștit, sunt aici. Mâna însângerată a lui Carol prinde palma locotenentului. O strânge înspăimântat. Țineți-mă de mână, domn locotenent. Strângeți tare. Mi-e așa de frică...șoptește el cu buze livide, muribunde. Clipește greoi din pleoape, cu privirea ațintită spre tavan, plecat deja către o altă lume. Fața eliberată de durere, se destinde. Zâmbește frumos și candid, ca un mugur de floare deschis în fața primei raze a soarelui. Mamă...Măicuță... Încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
catifea maro murdară și zdrențuită, dezvăluind un patefon englezesc. Alături, câteva plăci cu binecunoscuta emblemă a câinelui care ascultă goarna unui gramofon și textul cu majuscule "His Master's Voice". Un seif? Ce naiba poate să caute acolo un seif? Chipul livid al lui Marius trădează chinuri îngrozitoare. Habar n-am. Era ascuns într-o nișă din perete. Noroc cu nenorocitul ăsta de bombardament că numai așa l-am putut găsi. Dinspre crestele munților începe să sufle un vânt tăios care trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o firimitură din bunătățile lui. Mânca singur tot. Și nu pe ascuns, ci în văzul tuturor, pentru a ne face să salivăm și mai strașnic. Și să zici că se prindea de el aceste bunătăți? Da de unde, era la față livid și la trup prizărit. De altfel, aveam eu o socoteală cu acest băiat, pe care am s-o povestesc în altă parte. Uneori, mergeam împreună cu Țuți, cel mai bun prieten al meu din copilărie, la furat mere, din livada lui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
trimitea razele-i strălucitoare drept în creștetele noastre, m-am uitat la Gică: era gol, numai în slip (ca și noi, ceilalți, dealtfel); stătea cu șezutul pe mal iar picioarele goale îi atârnau în jos, în apă. Era la față livid și părea nespus de istovit. L-am întrebat: - Ce-i, frate, nu te simți bine? - Eh, nu-i nimic. Simt puțin oboseala, dar merg acasă, fac o baie bună, mă culc, dorm bine și mâine voi fi ca un nou
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
la care, cu zece zile Înainte, fusese să vadă Le Tango de la Mort. Pentru o clipă - și probabil că și asta e o halucinație - simte mirosul iasomiei proaspete de la Bournabat. Inspiră adânc acest miros. Șalupa ajunge la vas și Sterghiades, livid, urcă la bord. Și apoi generalul Hajienestis dă singurul ordin militar din ultimele săptămâni: ― Ridicați ancorele! Porniți motoarele! Cu toată viteza Înainte! Pe mal, Lefty și Desdemona priviră cum se Îndepărtează flota grecească. Mulțimea năvăli spre mal, Își ridică cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
televizor vorbea Ceaușescu, la radio, tot Ceaușescu. Până și la fierul de călcat, și la mașina de cusut vorbea Ceaușescu. Și cu toate acestea, am aflat destul de repede, exista cîte-un fel de a fi liber pentru fiecare dintre noi, locuitorii livizi ai labirintului de beton. Pentru mine, libertatea s-a ivit sub forma bibliotecii de cartier de la parterul unui bloc identic cu al meu, aflat la mică distanță. Intram serile în cămăruța întunecoasă, cu un bibliotecar bolnav și doar vreo trei
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]