532 matches
-
cineva care se roagă „Sfântă Marie, tu, cea binecuvântată...“ și mă trece un val și mai puternic, Înăbușitor, de panică. Lumea se roagă. Chiar se Întâmplă. O să murim. O să murim. Poftim ? Americanul de lângă mine mă privește, cu chipul Încordat și livid. Am zis asta cu voce tare ? — O să murim. Mă uit lung la el. Ar putea fi ultima persoană pe care o voi vedea Înainte de a muri. Îi privesc cutele fine din jurul ochilor Întunecați, bărbia puternică, cu barbă de câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ca niște statui de ceară. — Vrei te rog să-ți scoți nenorocita asta de mână din bluza mea ? spun Într-un final, enervată la maximum pe Connor. Orice urmă de dorință de a face sex mi-a dispărut complet. Sunt lividă de furie. Pe mine. Pe Connor. Și pe toată lumea. ZECE Jack Harper pleacă astăzi. Slavă Domnului. Slavă Domnului. Fiindcă pur și simplu nu mai suportam... să-l văd. Nu trebuie decât să-mi țin capul plecat și să-l evit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
familiei tale? Urmează o tăcere siderată. — Ai fi OK ? — Ăă... probabil că nu, se hazardează el repede. — Ei vezi ! Vreau să spun, tu cum te-ai simți dacă cineva ar face public faptul că... porți bikini de damă ? Aidan devine livid la față de șoc. — Dar nu port bikini de damă ! — Știu că nu porți bikini de damă ! mă rățoiesc la el. Sau, mai bine zis, nu știu că da sau că nu, dar am zis doar așa, să presupunem pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de pe lumea cealaltă, glasuri somnoroase, răsfrânte de ecoul a ceea ce părea o imensă peșteră goală. Scoase capul pe fereastră și se minună de înălțimea cupolei de fier și sticlă, ce părea și mai mare pentru că de-abia o luminau becurile livide și prăfuitele reclame luminoase. Pasagerii ce rămăseseră fideli lungii călătorii coborau acum cu geamantanele lor ponosite de carton și se îndepărtau cu pași obosiți, blestemând orarul absurd al acelui tren matusalemic, care ajungea întotdeauna la destinație cu mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
666 - uite de unde vine pasiunea Lorenzei pentru homunculi, mi-am zis. Tabloul cel mai mare se intitula Sophia și reprezenta un fel de masă fluidă de Îngeri negri ce se estompa la bază creînd o făptură albă, mângâiată de mâini livide, calchiate după figura ce se vede ridicându-se drept către cer În Guernica. Combinația era ambiguă, iar de aproape execuția se dovedea grosolană, dar de la doi-trei metri efectul era foarte liric. „Eu sunt un realist de modă veche”, Îmi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu disperare husa de pânză de pe oglindă. Am privit. Apoi am început să țip. Am luat de pe birou mandarinul de celuloid și-am dat cu el de pământ. Când au intrat bătrânii în cameră (Maricu și Tanicu și apoi Penelopa, livizi, cu saliva curgîndu-le pe bărbii de spaimă), m-au găsit tăvălindu-mă pe jos, târând după mine toate covoarele, înfășurîndu-mă în draperiile de purpură pe care le smulsesem de la geamuri. Pe jos erau împrăștiate cărțile aruncate din bibliotecă și bibelourile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a Început să beneficieze de serviciile altui securist, mai dichisit. Tovarășul Bicu, cum rezolvăm situația asta? l-a Întrebat la prima Întîlnire, politețea lui avea ceva hidos - se chinuia să acopere un topor cu o batistă. A plecat de-acolo livid și lac de transpirație, nu-și amintea ce anume a reușit să scoată pe gură. Poți să-i vorbești unui securist despre poezia lui Emily Dickinson fără să te simți amețit din pricina anacronismului? Și cam ce dracu’ o fi În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mătușă măritată cu un român și trăim Între români... românii mei sînt oameni... acum ați cunoscut un ungur, că asta ați vrut... iar dacă mai vreți și altceva, vă aștept În spatele corpului de gardă, ca să mi-o beliți... A ieșit livid, tremurînd de nervi, s-a făcut liniște și ăsta a stat cîteva minute mut de uluială, după care s-a ridicat și s-a dus În biroul lui și ne-am Împrăștiat și noi... eu a trebuit să plec În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
niciodată? Era de neconceput. Așa că, până la urmă, poate că nici măcar nu era vreo hotărâre de luat. Tom McCaffrey își lăsase deoparte poemul și stătuse un timp privind pe fereastră. În apropiere, un felinar proiecta pete de lumină de un verde livid pe câțiva pini din Victoria Park. În spate, bezna opacă a izlazului de o parte, și „Țara Pustie“ de cealaltă. Simțământul de iubire universală, care-i năpădise inima pe parcusul reuniunii, stăruia. Simțea, în timp ce privea la orașul adormit, ardoarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în spatele țesătoriei. William își dădea acum seama în ce măsură averea îi susținuse moralul, îl făcuse să se considere solid și real. Și cât de străveziu și de fantomatic se simțea acum! Puțin mai devreme, Tom McCaffrey își făcuse drum prin ploaia lividă, în direcția Papucului, ținând într-o mână o umbrelă deschisă deasupra capului și în cealaltă un buchet de lalele galbene. Se simțea neobișnuit de ridicol și îngrozitor de furios pe el însuși. Cu o zi înainte îi trimisese domnișoarei Harriet Meynell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
străin de clan. Dincolo de asta, începea demența. În acea dimineață își contemplase trupul, își privise mâinile și picioarele și cât putea să vadă din trunchi, și simțise cum controlul său asupra propriei sale făpturi se clatină. Cine era târâtoarea asta lividă? Își privise fața în oglindă și avusese impresia că își pierde mințile, că ar fi în stare să se repeadă în stradă, scheunând și smiorcăindu-se, și cerând să fie arestat și pus sub supraveghere. Porumbeii, dis-de-dimineață, repetau încetișor: „Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vremuri obișnuia să îngenuncheze. Dar găsise că asemenea poziție e cu totul inconfortabilă și generatoare de emoții și senzații total profane. Draperiile necăptușite, cumpărate de predecesorul său, erau trase, și își expuneau desenul de crizanteme uriașe prin care pătrundea lumina lividă, ploioasă, a unei seri se sâmbătă. În casă plutea o lumină domoală, gălbuie. Într-un colț, o lampă slabă ilumina icoana calmă, strălucitoare, care reprezenta botezul lui Hristos. (Părintelui Bernard nu-i plăceau imaginile mai chinuite, mai contorsionate.) În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie, noaptea fusese doar o amăgire. O mierlă cânta în mărul din Hare Lane nr 16. John Robert se ridică, aproape înțepenit, și dădu puțin la o parte una dintre perdele, lăsând să se filtreze o suflare de lumină limpede, lividă, în camera cu lămpile aprinse. Hattie se cutremură și gemu. Apoi spuse: — Eram atât de fericită la Papuc. Mi-ai luat-o pe Pearl. Și acum îmi iei tot restul. Hattie îi dăruise lui John Robert „ziua“ pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
al cămășii curate și scrobite, unde apărea un petic de piept rozaliu, spân. Genunchii noduroși ieșeau de sub poala cămășii, roșii, netezi și ciudat de înduioșători, de parcă ei nu îmbătrâniseră și erau încă genunchii unui băiat. Picioarele erau de un alb livid, vrâstat de vene albastre proeminente, și acoperite ici-colo de peri negri, extrem de lungi. De la glezne în jos, picioarele îi erau învelite într-un prosop. George se întoarse în camera de baie. Bazinul era plin, ba chiar deborda, revărsându-se printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
decât dumneavoastră, gândurile mele mă fac să plutesc. În nopți ca acestea, în dimineți ca acestea mai curând, căci căderea se săvârșește în zori, ies din casă și încep să umblu cu pas grăbit de-a lungul canalelor. Pe cerul livid straturile de pene se subțiază, porumbeii mai urcă puțin, o lucire trandafirie vestește, deasupra acoperișurilor, că o nouă zi începe în lumea zămislită de mine. Pe Damrak se aude cel dintâi tramvai și zgomotul lui, în aerul umed, spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
un patrimoniu de familie scos într-o vânzare publică. Lucru dureros pentru un om ca mine. - Credeam că mama dumitale tot la licitație a luat Plăiesele! Maxențiu se roși violent. Peste paloarea lui culorile combinară un fel de violet, tot livid. Mama, la care făcea aluzie fără cruțare Ada, era o binecunoscută cântăreață franceză de variete, vestita Zaza, ce avea domeniul ca dar de la un prinț bătrân si decavat, dar destul de autentic și tată prezumtiv al lui Maxențiu, pe care, de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
un turneu în Ardeal subt cuvânt că la Temișoara vor găsi cai frumoși ungurești; mai departe, Maxențiu era însoțit de doctorandul ce-1 îngrijise și acasă, cu misiune de a-1 instala. Un bolnav fragil, un client întîr-ziat, acel blond livid ce pornea la Leysins, de unde, firește, amica fictivă a Elenei plecase de curând vindecată. Sperau oare cei ce-1 trimeteau în vindecarea lui? Sau un egoism inconștient îi îndruma să înlăture din decorul lor acea efigie melancolică, care, fără nici o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
apropie de catafalc, își ridică voalul, îl lăsă iar și se retrase. Rim oscila nehotă-rît. Trebuia sau nu să se apropie? Sta astfel, bălăbănind capul și brațele ca o pendulă. Preotul, plictisit de încetineală, îi făcu un gest de invitare. Livid, Rim se apropie și aplecă de formă capul peste coroane. Printre flori picurau încet stropi greoi, ce se prelingeau din sicriul asudat. Lui Rim acum îi zbârnâiau picioarele ca niște coarde slabe. Se gândi la gută și o grimasă mare
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
a dat din când în când câte un bobârnac, dar nu m-a împins în groapa cu var până în Duminica Floriilor. Aerul e mai departe bolnav din cauza căldurii, iar peste zi cerul își pierde orice strălucire. Seceta îl face aproape livid. 18. Modelul meu, niciodată atins, a fost tatăl meu. El a reușit să mă facă, de mic, să doresc ce dorea el, fără să-mi dea nici un sfat. Pur și simplu, încercam să ghicesc ce anume dorea, după care mă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu știam unde sunt. Cine era acolo, în inima Irlandei, în inima castelului, în inima ca me rei mele și-a patului meu? M-am dus la geam căutând, instinctiv, lumina. Dar amintirile mele din La răscruce de vânturi... Fantoma lividă bătând cu pumnii-n ferestre: lasă-mă-năuntru, lasă-mă-năun tru... Geamul s-a aburit brusc de la răsuflarea mea înspăimântată. Înfiorat, m-am hotărât într-o clipă. Am mers spre pat și, cu curajul omului încolțit, am dat brusc deoparte cuvertura
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
o mișcare bruscă, își lasă capul într-o parte. Dumitru îi închide ochii, calzi încă, și aprinde o lumânare pe care-o pune în mâna mortului... ...tic-tac, tic-tac... ...VII.3. ...În zăpușeala de-afară totul pare că fierbe; frunzele copacilor, livide și amenințate de uscare, se doresc mângâiate de suflul unui vânt aducător de puțină răcoare, asfaltul străzilor s-a încins peste măsură, până și labele unui câine, scos acum, ori aflat permanent la plimbare, ar putea lăsa urme, în timp ce oamenii
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
sarcastici și nervoși că nu ncepe cu ei cultura, de patimi și invidii roși, li-i plină de colți negri gura cum este-un spermatozoid, eșuat, de strâmb, în fața porții, că seamănă mai mult cu morții de agurid și de livid plin de al viperei venin, este în viață cum e pata prinsă la un sufix străin și-acest venin l-a dat și gata. A încercat să iasă-n lume strivind totul în jurul lui și a rămas așa precum e
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
unei străzi cotite și derutante ce dă În Seventh Avenue, În apropiere de Sheridan Square. Oamenii stăteau În fața unei clădiri noi, aflate Încă În construcție, a cărei fațadă golașă, proaspătă se Înălța la distanță de cîțiva pași În lumina cenușie, lividă, aspră. LÎngă bordură, paznicul clădirii făcuse focul Într-un tomberon ruginit, iar acum focul strălucea, trosnea și șfichiuia aerul Înghețat cu flăcările sale și din cînd În cînd oamenii se apropiau să-și Încălzească mîinile. Pe trotuarul Înghețat din fața clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
distanță de singurătate. Mortul părea o figurină singuratică rămasă pe o scenă imensă și, prin Însăși micimea și singurătatea lui În mijlocul uriașului spațiu cenușiu, parcă dobîndea o nesfîrșită măreție și demnitate. Iar acum am avut impresia că, așa cum făpturile moarte, livide, ale nopții, ființele vii cu chipuri cenușii se Înfruptau din imaginea lui cu ochi Întunecați și lacomi, tot astfel mortul le răspundea cu o privire impasibilă, veșnică, plină de ironie, de dispreț și batjocură, la fel de vie ca și căutătura lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a lunii aprilie. Pe stradă, puțin mai departe, În locul unde noaptea strălucise și scînteiase ca o cădelniță uriașă din care se Înălța o flacără prăfuită, aurită, orbitor de strălucitoare, licărirea obscenă se mai domolise și căpătase o nuanță cafenie, la fel de lividă, dar ceva mai stinsă. CÎnd brancardierii Își făcură apariția la ieșirea din metrou, mașina mortuară a poliției aștepta la bordură și cîțiva șoferi de taxi, cu fețe Întunecate și murdare, se adunaseră lîngă ușă, pe trotuar. În timp ce brancardierii traversau trotuarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]