1,005 matches
-
înghesuiseră în Templu. Se roagă. Unul dintre soldați îi făcu semn cu mâna, întrebîndu-l mut ce să facă. ― O să aterizăm acolo, în Câmpie, și o să lăsăm transportorul să se așeze cât mai aproape de zăcământ, spuse Crey. ― Domnule, nu-mi place liziera aceea. Eu zic să nu ne apropiem prea tare de ea. ― Acum chiar că ești nebun... Nardar? Nardar te cheamă, nu? ― Da, domnule. ― Bine, Nardar. Trebuie oare să repet fiecăruia dintre voi că avem de-a face cu o populație
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ai cuvântul meu că te voi executa pe loc. Și voi da astfel și un semn privind hotărârea mea de a încheia în liniște cea mai simplă misiune pe care ați avut-o până acum. Cele patru navete coborâră lângă lizieră, formând un pătrat perfect. Soldații se revărsară din ele și ocupară poziții defensive. După câteva clipe în care priviseră cu atenție maximă ecranele scanerelor portabile, soldații se destinseră și începură să comunice cu transportorul care plutea încă la limita superioară
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
dintre șenile începu să se întoarcă greoi pentru a merge spre transportorul a cărui cală se deschidea ca o gură monstruoasă. ― Domnule! Domnule guvernator, trebuie să vedeți asta. Crey se năpusti asupra soldatului care păzea naveta cea mai apropiată de lizieră. Pe ecranul scanerului său termic apăreau două puncte foarte bine conturate. ― De unde au venit? ― Nu știu. Au apărut pur și simplu. Crey își încorda privirea în direcția pe care i-o indica aparatul. Vegetația înaltă nu-i permitea să vadă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nu mai gândesc limpede, încercă Crey să-și ascundă îngrijorarea. Fetele veneau cu pași fermi, dar fără să se grăbească. Din când în când își spuneau una alteia câte ceva și izbucneau în râs. Când parcurseseră deja jumătate din drumul de la lizieră până la navă, Crey îi ordonă soldatului: ― Du-te și le alungă! Spune-le să se întoarcă de unde-au venit. ― Două sute optzeci și doi, auzi Crey în cască raportul lui Nardar. În Templu sunt doar două sute optzeci și doi de oameni
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pensionară sexagenară părăsită de bărbat pentru o frumoasă americancă (Rame Blondel), de d-na Nora de la etajul patru, care, locuind într-un imobil ce dă spre cimitirul orașului, își organizează existența în jurul amintirilor legate de fostul ei soț, îngropat acolo (Liziera), sau de Vasile, un șofer limbut care ia în cabină un scriitor puțin dispus să comunice (Vasile), personajele creionate de I. au sclipirea fulgurantă a unui cristal finisat cu mare grijă, pentru că, spune la un moment dat naratorul dintr-o
IORDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287602_a_288931]
-
târziu de o reședință regală, și anume în 1883 când va fi inaugurat castelul Peleș din Sinaia. Sinaia era un oraș modern de vilegiatură care își împrăștie vilele și hotelurile de-a lungul șoselei prin 12 pajiștile înclinate sau la liziera pădurilor aplecate deasupra acoperișurilor. Perechea princiară a venit la Sinaia să petreacă vara pentru prima dată în anul 1871.<footnote Mite Kremnitz, Regele Carol I al României, Ed. Porțile Orientului, Iași, 1995, p. 105 footnote> La început Suveranii României au
CASTELUL REGAL PELEŞ (1875-1916) by POPA GABRIELA KARLA () [Corola-publishinghouse/Science/497_a_730]
-
fără să semnalizeze măcar. Am ajuns în centru. Cocleala smoalei îți pătrunde în plămâni ca o inhalație de gudron și amoniac [...]. Ajung în Cișmigiu și cotesc pe o alee singuratică, acolo unde un baldachin împletit din frunze cedează locul unei liziere dese de castani. Pe un bolovan, un student exilat de urgia proprietăresei purică citatele dintr-un curs de drept roman și privește apoi cerul, ca și cum ar aștepta o confirmare divină scrisă pe bolta străvezie. În chioșcul din aleea trandafirilor, un
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Totul era părăsit și înghețat de multă vreme. Aerul mai vibră câteodată, când vântul devenea prea tare și izbea protecția înghețată a geamurilor de rama lor. Din când în când, se auzeau niște sunete înfricoșătoare dinspre pădurea care-și avea liziera la vreo două sute de metri în spatele bisericii. Era numai din Spini de Gheață! Aceștia sunt copaci modificați genetic să reziste la temperaturile joase ale Polilor. Laboratoarele CercG au descoperit acum vreo cinci ani că acești hibrizi dezvoltă în coaja lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe bucata veche de hârtie că există niște tuneluri care duc în interiorul unei incinte împrejmuite de garduri. Cea mai apropiată intrare în acestea se găsea în pădure, la vreun kilometru distanță. Au lăsat în urmă cătunul și au alergat spre lizieră. Acolo trebuia să fie mai feriți de vântul aspru și de ger. Ajungând lângă primii copaci, s-au putut minuna de imensa înălțime a acestora, întrucât țâșneau înspre văzduh câte vreo cincizeci, o sută de metri. Ningea și acolo, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
strângând în mâini armele: o suliță, o secure, un arc cu săgeata pregătită. Căutând să nu lase să se vadă tensiunea în care se afla, aruncă o ocheadă în jur și desluși atunci și alții, răsfirați ici și colo la lizierele pădurii. Nu erau pe cai, dar aveau toți arme: niște oameni slabi și îndobitociți de o viață în mizerie, cu ochii licărind de foame. Unii dintre ei purtau tunici vechi, zdrențuite, alții erau aproape goi, iar claia de păr răvășită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pe când soarele apunea, Audbert și cei patru huni ieșiră într-o mică poiană, ce se deschidea chiar la picioarele pintenului stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină din urmă și îi anunță că ajunseseră la destinație. Cu un ton șovăitor, adăugă: — Totuși, nu e nimeni aici. Ești sigur că ăsta e locul de întâlnire cu mijlocitorul tău? Liniștit, hunul răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grupului și așteptă cu brațele încrucișate ca noii veniți să se apropie. — Tu ești Balamber? îl întrebă unul dintre cei doi. Da. Gualfard?... — Sosește imediat. Bărbatul făcu un semn către tovarășul său, iar acesta, întorcându-și calul, se răsuci către liziera pădurii, după care, vorbind cu cineva aflat în așteptare pe cărăruie, făcu o mișcare largă cu mâna. Imediat, de după ultimii lăstari ai desișului, răsună un tropot de copite și, câteva clipe mai târziu, un grup de călăreți își făcură apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liber între eșarfă și coif, decât ochii lucind de furia dorinței de a ucide. Războinicul izbea cu sabia cu forța unui baros, iar Waltan, ce reușea doar cu mare greutate să pareze loviturile, se văzu obligat să se retragă către liziera pădurii. Bărbatul, protejat de cămașa de zale și de un scut mare, de formă alungită, îl hărțuia fără încetare cu loviturile sale, iar tânărul se și vedea pierdut, când, deodată, celălalt încremeni, toată ființa lui se încordă și căzu apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară la goană printre corturile răvășite ori încolțite de flăcări, spre desișuri. Curând, trecură de lizieră și fură înghițiți de întunericul pădurii. Sebastianus era cu ei. 35 Suflând greu, Balamber ajunse în incinta unde stăteau caii. înaintea lui, dușmanul fugea spre desișul neguros, dar de jur împrejur locul era presărat cu morți și răniți. în ecourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
păstrase în adâncul memoriei. Cei doi bărbați veniți în recunoaștere ajunseseră deja lângă pâlcul de copaci. Lipsiți de armură din cauza căldurii, îl traversară fără grabă, cu privirile ațintite la coloana hună, care, înaintea lor, dispărea pe după buza dealului. Chiar la liziera păduricii, însă, cel care era mai în spate scrută lung și atent desișul, pe urmă câmpul de grâu și câmpia și, deodată, îndreptându-și ochii spre un punct precis, își trase calul de hățuri. O clipă mai târziu, o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de o clipă, fu urcat pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie, la liziera mestecenilor. Observă că nu purta armură, ci pantaloni mulați și o bluză neagră, fără mâneci, și din nou aprecie modul său elegant de a sta în șa. Părul ei, tăiat ceva mai jos de nivelul urechilor și deci mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își trezi, unul câte unul, tovarășii, scuturându-i cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capcane, evitase să meargă până la tabără pe drum și preferase să străbată - sigur pe faptul că știa bine zona - cărările întortocheate, dar mai sigure, ce traversau pădurea. Astfel că, doar odată cu lăsarea întunericului, ținându-și calul la pas ieși la liziera pădurii și se găsi într-un mic luminiș, numai pietre și buruieni, care se termina pe buza unei pante ierboase. De pe terasa aceea naturală putea să domine câmpia de dedesubt, presărată cu focurile taberei barbare. După-amiază, un vânt cald limpezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mintea ei, o făcea mai slabă și mai puternică - sortită unui final tragic, dar mult mai pasionantă ca personaj. Era uluită să-și dea seama cât de geloasă fusese pe Jina în tot timpul ăsta. Mary a ajuns la liziera de copaci din lungul râului și-a oftat când picioarele goale i-au atins nisipul. Nu credea că existau prea multe șanse să moară în excursia asta; în broșură scria foarte clar că The Salmon Adventure Company n-a înregistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a frământat puțin pământul cu lăbuțele, a rostogolit cu nasul un con de pin, a încercuit grupul de trei ori, după care s-a întins pe iarbă. Jina a deschis sticla cu Baileys Irish Cream. Danny și Charlie pândeau la liziera pădurii, fără să bage în seamă ploaia. Nu-și mai găsiseră bluzele sau, cel puțin, așa ziseseră. Jina a presupus că băieții își aruncaseră o parte din lucruri peste bord, pe ascuns, și că, în josul râului, aveau să găsească fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de-atâtea ori împreună în sufrageria modestă cu mobilă rurală, sub veghea crucifixului din perete, vorbeam și râdeam, mă obișnuisem cu ei, mă oglindisem în ochii Anei, mă preumblasem primăvara și vara cu ea și sora ei de-a lungul lizierei pădurii și pe malul iazului comunal, familia lor devenise ca propria mea familie, o a doua natură, de care abia acum îmi dădui seama că prinsese rădăcini ce stăteau uitate în miezul ființei, fără să le simt prezența, ba credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în acest „să vă revăd” nu intra numai familia lui, cum ar fi putut crede el, ci toată așezarea aceea cu oamenii și casele lor. Niciodată nu poți să uiți locul în care ți-ai început profesiunea. Ne apropiam, iată liziera pădurii și iazul, în curând ulița principală, prelungire a drumului comunal, apoi cele laterale, iată, așa zisul centru, primăria, restaurantul, un birt mai arătos, iată localul fostei judecătorii, acum cămin cultural, în sfârșit casa învățătorului, unde oprirăm; dacă am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ai vorbit altfel și înainte, pe vremea când locuiam la voi? - Eram pe atunci la timpul adolescenței: Mă uitam la tine ca la Dumnezeu, mi-era jenă, - o dată chiar rămăseserăm numai noi doi pe malul iazului sora era dusă spre liziera păduricii - vroiam, eram gata să te sărut, dar cum să sărute o fată aflată încă la vârsta adolescenței - așa deodată - pe un bărbat, spunându-i, ca din senin, că-l iubește? Eram intimidată de puterea ta de judecător peste oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Acum, la aproape patru luni de la plecare (vara la care mai gândea era de mult terminată), Ana, aflată în cerdacul casei sale, privea în aerul înviorător al dimineții zăpada câmpiei în fâșia văzută departe între casele din canatul drumului și liziera păduricii de iarnă. „S-ar putea ca el să vină aici, să facem Crăciunul împreună”, gândi. Crezu și nu crezu gândului, o scrisoare trimisă pentru asta își tot aștepta - acum inutil, își spunea - răspunsul, pentru că era prea târziu. Deodată însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Îi străpunse coapsa piciorului stâng. Arcașul Simion se trânti În zăpadă și ridică repede capul ca să vadă ce se Întâmplă În curtea conacului. I se păru că Oană discută cu cei doi aflați În pridvor. Se târî cu prudență până la liziera crângului. Se afla la mai puțin de zece pași de cercul spahiilor, dar toți stăteau cu spatele la el, urmărind și ei mișcările din curte. Brusc, acolo se Întâmplă ceva neînțeles, tătarul năvăli asupra căpitanului, ienicerii Îl opriră, dar arcașii traseră. Simion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]