721 matches
-
bizantini. Regii longobarzi s-au autointitulat uneori regi ai Italiei ("rex totius Italiæ"). După căderea Regatului longobard în 774 (ca urmare a asediului Paviei), teritoriul a trecut sub dominația francilor conduși de Carol cel Mare. Coroana de fier a regilor longobarzi ("Corona Ferrea") a fost utilizată pentru încoronarea regilor longobarzi, dar și de către urmașii acestora ca regi ai Italiei, vreme de secole. Sursele primare pentru regii longobarzi anterior cuceririi france sunt anonima "Origo Gentis Langobardorum" din secolul al VII-lea și
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Italiei ("rex totius Italiæ"). După căderea Regatului longobard în 774 (ca urmare a asediului Paviei), teritoriul a trecut sub dominația francilor conduși de Carol cel Mare. Coroana de fier a regilor longobarzi ("Corona Ferrea") a fost utilizată pentru încoronarea regilor longobarzi, dar și de către urmașii acestora ca regi ai Italiei, vreme de secole. Sursele primare pentru regii longobarzi anterior cuceririi france sunt anonima "Origo Gentis Langobardorum" din secolul al VII-lea și "Historia Langobardorum" a cronicarului Paul Diaconul din secolul al
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
trecut sub dominația francilor conduși de Carol cel Mare. Coroana de fier a regilor longobarzi ("Corona Ferrea") a fost utilizată pentru încoronarea regilor longobarzi, dar și de către urmașii acestora ca regi ai Italiei, vreme de secole. Sursele primare pentru regii longobarzi anterior cuceririi france sunt anonima "Origo Gentis Langobardorum" din secolul al VII-lea și "Historia Langobardorum" a cronicarului Paul Diaconul din secolul al VIII-lea. Primii regi (așa-numiții pre-Lethingi) enumerați în "Origo" sunt aproape sigur legendari. Controlul regilor longobarzi
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
longobarzi anterior cuceririi france sunt anonima "Origo Gentis Langobardorum" din secolul al VII-lea și "Historia Langobardorum" a cronicarului Paul Diaconul din secolul al VIII-lea. Primii regi (așa-numiții pre-Lethingi) enumerați în "Origo" sunt aproape sigur legendari. Controlul regilor longobarzi asupra celor două regiuni majore ale regatului — "Langobardia Major" situată în nordul Italiei (la rândul său împărțită în Neustria, Austria longobardă și Tuskia) și "Langobardia Minor" din centrul și sudul Peninsulei Italice — nu a fost constantă de-a lungul celor
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
ai Germaniei, iar Italia a devenit astfel parte constitutivă a Sfântului Imperiu Roman, alături de Germania și, după 1032, cu Burgundia. Totodată, se impune tradiția ca regii germani să fie încoronați de către arhiepiscopul de Milano cu Coroana de fier a regilor longobarzi în Pavia, ca un preludiu al vizitei întreprinse la Roma pentru a fi încoronați ca împărați de către papă. În general, faptul că monarhul era de obicei absent, petrecându-și cel mai mult timp în Germania a lăsat Regatul de Italia
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Landulf al II-lea (n. cca. 825 - d. 879) a fost episcop și, în două rânduri, conte longobard de Capua, de la 863 la 866 și de la 871 la 879. Landulf a fost cel mai tânăr dintre cei patru fii ai gastaldului Landulf I de Capua. Încă de tânăr, Landulf a intrat în rândurile preoțimii. La moartea tatălui din
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
Ioan al V-lea. Cei doi și-au disputat regenta și au cosemnat actele oficiale până în ianuarie 1025, atunci când Leon apare pentru ultima dată în "Codex Caietanus". Politica română a Emiliei a fost puternic înclinată către susținerea papalității și a longobarzilor împotriva Bizanțului și a posesiunilor acestuia în Italia de sud. În 1012, Emilia a permis lui Dattus, un rebel longobard anti-bizantin din Bari, să fortifice un turn din Garigliano, în teritoriul găetan, beneficiind de trupe papale trimise de papă Benedict
Emilia de Gaeta () [Corola-website/Science/324889_a_326218]
-
Landulf al IV-lea ( d. 13 iulie 982) a fost principe longobard de Benevento între 968 și 981 (ca asociat al tatălui său), principe de Capua (sub numele de Landulf al VI-lea) între aceiași ani (ca asociat) și apoi între 981 și 982 și duce de Spoleto între 977 și 978
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]
-
apărând orașul în fața bizantini. În 977, după eliberarea tatălui său, Landulf s-a raliat acestuia într-o expediție de apărare a Montecassino împotriva raidurilor contelui Bernard de Alife. La moartea lui Pandulf Cap de Fier din martie 981, marele principat longobard constituit de acesta a fost divizat: Landulf, fiul cel mare, a primit Capua, Benevento și Spoleto, iar Pandulf, cel de al doilea fiu, a obținut Salerno. Cu toate acestea, împăratul Otto al II-lea, care se afla în sudul Italiei
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]
-
-lea pentru tânărul Otto (viitorul împărat Otto al II-lea). Totodată, lui Liutprand i s-a dat ca misiune și încheierea păcii cu Bizanțul, care încă revendica Benevento și Capua pentru sine, provincii care se aflau "de facto" sub conducerea longobarzilor, ale căror forțe se aflaseră de curând în conflict cu Otto la Bari. Primirea sa în capitala bizantină și de această dată umilitoare și a constituit un dezastru diplomatic. Relatarea pe care a lăsat-o asupra acestei misiuni în "Relatio
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
de Capua, ca Landulf al V-lea), din timpul căruia Pandulf fusese asociat co-principe în Capua (din 977). La moartea tatălui, Pandulf a fost însă marginalizat de către unchiul său, Pandulf Cap de Fier, care, după ce a unit formațiunile statale ale longobarzilor din sudul și centrul Italiei, a oferit Capua și Benevento fiului său mai mare Landulf al IV-lea de Benevento (sau Landulf al VI-lea de Capua) la moartea sa, în 981. În acel an însă, Landulf al IV-lea
Pandulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324902_a_326231]
-
Occident Carol cel Gras de către nepotul său de frate Arnulf de Carintia în 887, puterea în Italia a fost asumată de către markgraful Berengar I din familia Unruochingilor, pe atunci markgraf de Friuli, care a primit Coroana de fier a regilor longobarzi din mâinile arhiepiscopului Anselm al II-lea de Milano. Arnulf, rege al francilor răsăriteni (Germaniei) a pornit în marș asupra Italiei, pentru a dobândi coroana longobardă pentru sine, drept pentru care Berengar a găsit de cuviință să îi presteze omagiu
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
Agilulf (d. 616) (supranumit "Thuringianul") a fost duce longobard de Torino și apoi rege al longobarzilor de la 591 până la moarte. Rudă a predecesorului său Authari (probabil, văr al acestuia), Agilulf a fost ales rege la sfatul reginei văduve a acestuia, Theodelinda, cu care apoi s-a căsătorit. Deși a preluat demnitatea regală la începutul lui noiembrie
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
a fost ales rege la sfatul reginei văduve a acestuia, Theodelinda, cu care apoi s-a căsătorit. Deși a preluat demnitatea regală la începutul lui noiembrie 590, el a fost ridicat pe scut -- învestirea ceremonială a acestui titlu -- de către războinicii longobarzi la Milano în mai 591. Agilulf a fost botezat în rit catolic pentru a mulțumi pe soția sa Theodelinda, cu toate că longobarzii îmbrățișaseră creștinismul de rit arian. În 603, sub influența soției sale, el a abandonat cu totul arianismul în favoarea catolicismului
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
regală la începutul lui noiembrie 590, el a fost ridicat pe scut -- învestirea ceremonială a acestui titlu -- de către războinicii longobarzi la Milano în mai 591. Agilulf a fost botezat în rit catolic pentru a mulțumi pe soția sa Theodelinda, cu toate că longobarzii îmbrățișaseră creștinismul de rit arian. În 603, sub influența soției sale, el a abandonat cu totul arianismul în favoarea catolicismului și de asemenea l-a botezat și pe fiul său, Adaloald al longobarzilor. Agilulf și Theodelinda au înzestrat catedrala din Monza
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
pentru a mulțumi pe soția sa Theodelinda, cu toate că longobarzii îmbrățișaseră creștinismul de rit arian. În 603, sub influența soției sale, el a abandonat cu totul arianismul în favoarea catolicismului și de asemenea l-a botezat și pe fiul său, Adaloald al longobarzilor. Agilulf și Theodelinda au înzestrat catedrala din Monza, acolo unde Coroana de fier a regilor longobarzi este conservată și astăzi și unde coroana lui Agilulf, dedicată Sfântului Apostol Ioan există, purtând inscripția "rex totius Italiae" (rege al întregii Italii), după cum
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
sub influența soției sale, el a abandonat cu totul arianismul în favoarea catolicismului și de asemenea l-a botezat și pe fiul său, Adaloald al longobarzilor. Agilulf și Theodelinda au înzestrat catedrala din Monza, acolo unde Coroana de fier a regilor longobarzi este conservată și astăzi și unde coroana lui Agilulf, dedicată Sfântului Apostol Ioan există, purtând inscripția "rex totius Italiae" (rege al întregii Italii), după cum Agilulf se autoproclamase. Domnia sa a fost marcată de încheierea războiului contra francilor, al cărui principal protagonist
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
a pus capăt pentru moment celor 30 de ani de teroare longobardă asupra "Ducatus Romanus". Ca urmare, Agilulf și-a canalizat cea mai mare parte a energiei sale războinice împotriva amenințării bizantine. În acel an, el a consolidat puterea Regatului longobard, prin extinderea stăpânirilor ca urmare a cuceririi Sutri și a Perugiei, pe lângă alte orașe din Umbria aflate până atunci sub stăpânirea Exarhatului de Ravenna, în paralel cu menținerea de bune relații cu bavarezii. De asemenea, el a luptat împotriva avarilor
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
el a luptat împotriva avarilor și slavilor și a încheiat un armistițiu cu împăratul Mauriciu al Bizanțului în 598, prin intermedierea papei Grigore I "cel Mare". În anul următor, exarhul Callinic de Ravenna a încălcat armistițiul prin răpirea fiicei regelui longobard. Războiul a reizbucnit astfel și în 602, împăratul Focas al Bizanțului a pierdut Padova, pe care Authari o despărțise de Ravenna cu un deceniu înainte. Pierderea Padovei, la rândul ei, a tăiat legătura cu Mantova, care, înainte de a se încheia
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
a avut niciun succes, necunoscându-se nicio informație despre vreo posibilă confruntare, cu excepția locului său de desfășurare, undeva în apropiere de Narbonne. În 605, Agilulf a fost recunoscut de către împăratul bizantin Focas, care a fost nevoit să plătească despăgubiri regelui longobard și să îi cedeze Orvieto, alături de alte orașe. Contextul războaielor cu persanii îndrepta atenția Bizanțului către Orient, oferindu-i lui Agilulf o pauză necesară. El trebuia să pună capăt unor rebeliuni interne, iar avarii nu încetau să invadeze Friuli, unde
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
să invadeze Friuli, unde l-au ucis pe ducele Gisulf al II-lea de Friuli, în 610. Altminteri, domnia lui Agilulf s-a încheiat în mod pașnic și el a murit în 616. Agilulf a fost succedat ca rege al longobarzilor de către Adaloald, fiul său și al Theodelindei, care era încă la vârsta adolescenței. Pe lângă Adaloald, Agilulf a mai avut o fiică, Gundeberga, care se va căsători cu Arioald, de asemenea viitor rege al longobarzilor.
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
a fost succedat ca rege al longobarzilor de către Adaloald, fiul său și al Theodelindei, care era încă la vârsta adolescenței. Pe lângă Adaloald, Agilulf a mai avut o fiică, Gundeberga, care se va căsători cu Arioald, de asemenea viitor rege al longobarzilor.
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
Cleph (de asemenea, Clef, Clepho sau Kleph) a fost rege al longobarzilor începând cu 572 sau 573 și până la 574 sau 575. Cleph a succedat regelui Alboin al longobarzilor, față de care nu avea nicio legătură de rudenie. El a fost un personaj violent și înspăimântător atât față de romani cât și față de bizantini
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]
-
Cleph (de asemenea, Clef, Clepho sau Kleph) a fost rege al longobarzilor începând cu 572 sau 573 și până la 574 sau 575. Cleph a succedat regelui Alboin al longobarzilor, față de care nu avea nicio legătură de rudenie. El a fost un personaj violent și înspăimântător atât față de romani cât și față de bizantini, cu care a luptat pentru a menține controlul asupra Italiei. Cleph a extins stăpânirea longobarzilor asupra întregului
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]
-
Alboin al longobarzilor, față de care nu avea nicio legătură de rudenie. El a fost un personaj violent și înspăimântător atât față de romani cât și față de bizantini, cu care a luptat pentru a menține controlul asupra Italiei. Cleph a extins stăpânirea longobarzilor asupra întregului nord al Italiei, desăvârșind cucerirea Toscanei și împingând autoritatea longobardă până la porțile Ravennei. A murit asasinat după o domnie de 18 luni de către un membru al gărzii sale regale. Moartea sa a fost urmată de o perioadă de
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]